LECTURI PARALELE

Lucia Cuciureanu
poetă, eseistă, Arad

 „septembrie soso”[1]

În septembrie 2019 a avut loc a XIII‑a ediţie a Taberei tinerilor poeţi de la Săvârşin, pe Valea Mureşului. Un experiment creativ atent supravegheat şi îndrumat, de câţiva ani buni, de Sorin DespoT. La această ediţie au fost prezenţi 13 poeţi. Ca de fiecare dată, tinerii participanţi veniţi aici din diferite zone, de la Arad, Timişoara, Bistriţa, până la Bucureşti, au publicat producţiile literare într-o antologie*.

Alexandra Bodnaru este câştigătoare a Premiului pentru debut al Uniunii Scriitorilor, Filiala Timişoara, pentru volumul publicat în 2016, intitulat Oraşul cu gropi în obraz. La cei 22 de ani, ea îşi caligrafiază în versuri proaspete primii paşi ai maturizării artistice. Privirea peste umăr, într-o formulă care îmbină luciditatea cu auto/ironia, surprinde felii din propria căutare de sine: „Mâna stângă mă priveşte din capătul holului,/ deşurubează becul şi pleacă demnă;/ lasă uşa întredeschisă,/ cât să-mi încapă vârful nasului;// despre nasul meu – cu altă ocazie.” (p. 8) Pe un ton jucăuş, rimat şi ritmat, transcrie apoi prima întâlnire, când cei prezenţi s-au sfătuit ce să facă şi cum s-o scoată la capăt cu zilele şi nopţile din tabără. Scaunele lui Ionesco sunt înlocuite în „Villanela” cu şezlonguri care „s-au aşezat la sfat”. (p. 11)

Cătălina Ceauşescu are cu doi ani mai mult decât Alexandra şi e studentă la Medicină. Ca atare, poezia ei radiografiază o selecţie de instantanee diurne/fractalii, aşa cum se reţin pe retină sau pe lentila microscopului: „Clădiri din sticlă şi/ Albastrul-mov în degrade/ Cărămizile vechiului far/ Labirinturi-Hexagon/ Fractali// O pisică lingându-şi blana” („Le bothanique”, p. 16) Versurile „Ţara arde/ Noi ne scriem poezii” par a demonstra că poeţii trăiesc în turnurile de fildeş ale creaţiei şi că ecourile de afară nu ajung până în poezia lor. Fals. Parafrazându-l pe Alexandru Paleologu, e admirabil că poeţii, şi-n vremuri rele, continuă să îmbogăţească frumuseţea lumii.

Sorin Chiperi se prezintă sincer şi la obiect: „sunt un om simplu. văd o bere, o beau. alături de cozy poetry night am reuşit să dezbrăcăm poezia de inhibiţii şi nu mi-am dorit nimic mai mult decâ să cobor poezia de pe piedestalul pe care au urcat-o intelectualii şi au făcut-o inaccesibilă pentru omul de rând.” (p. 19) Scrie original, are fior: „uneori stau aşa/ ca un câine ştirb, bătrân/ care a primit o bucată de pâine uscată/ şi aşteaptă să vină ploaia” (p. 20) Imaginile sunt percutante, reale, fără fake news. La pagina 22 scrie o frumoasă poezie de dragoste în faza ei de „Preludiu”. Începutul e minunat: „ai buzele încinse de parcă-i/ gem de cireşe rămas topit/ pe gura borcanului/ gata gata să se prelingă/ gata gata să pun gura pe/ ele să nu se scurgă” (p. 22) Alte versuri reînvie trăirile şi rănile acelui deja istoric 10 august 2018 #rezist: „Un om vomită ca să scape/ De ce i-ar putea face rău/ Dar noi nu plecăm nicăieri/ Noi suntem antibioticul/ Unei ţări căzute/ La pământ” (p. 25)

Sorin DespoT are deja 34 de ani şi nu-mi vine să cred. Compune la Săvârşin câteva exerciţii de vizualizare şi scrie mai departe despre „sufletul,/ licoros şi efervescent ca o noapte de septembrie/ în foişorul pensiunii patrimara, în licăririle jarului.” (p. 28) Înzestrat cu vocaţia prieteniei, nu uită să-i amintească pe poetul stins la poalele Tâmpei în acel an blestemat 2013 („cum tâmpla lui muşina îmbie şi astăzi glonţul strălucitor”) şi pe Adrian Diniş în titlul unui text de la pagina 31. Bun cunoscător al sufletului femeii, îi face un portret care se reţine, o combinaţie între sentimentalism şi otravă: „măi femeie, eşti crudă, deşi tot perorezi/ pe marginea comunicării participative./ sentimentală, nu te-mpiedici de dovezi” (p. 30) Alcătuieşte şi un decalog al celor care navighează pe internet şi o transcriere metaforică a ceea ce s-a petrecut la Săvârşin, ambele într-un singur text: „da, sunt nevoit să târăsc pretutindeni această troiţă de cărămidă, dar/ am gumă de mestecat şi, privind la tovarăşii de peron, mă bălăcesc/ în/ nedumerirea de pe figurile lor încercănate, rânjetul acesta se/ datorează/ iubirii, le-aş spune, dar n-ar spune destule şi urc în vagonul ticsit” (p. 34); „pentru noi, şcoala de poezie, la adăpostul milei noastre duioase,/ va înainta întocmai cum i-am poruncit: hotărât, demn, subversiv” (p. 33)

Lorena Enache se joacă „de-a poezia”, pentru ea un proces de auto/cunoaştere. O poezie de dragoste care cultivă paradoxul: „am săpat în mintea mea până/ m-am obişnuit cu lipsa// cu toate mesajele trimise pe fugă/ ne vedem acasă nu mai am baterie pup/ situaţiile personale/ ne-au fărâmiţat pe amândoi” (printre cei degeaba, p.49); „te rog să nu ai nevoie de mine/ nu am fost niciodată prea fericită/ în situaţii de genul/ sau când mă strângi de gât şi-mi spui/ tu nu vezi că te iubesc// văd/ dar/ e sufocant” (te iubesc şi alte forme abstracte de comunicare, p. 41)

Ligia Keşişian a debutat în 2017 cu volumul Mici cutremure, Editura Charmides. Tradusă în franceză, maghiară, greacă, engleză. Se îngroaşă gluma. Colaborează constant la „Poesis International”. Traduce poezie din engleză şi spaniolă. Are şi timp liber, vorba vine, şi atunci este curator al unor festivaluri de muzică şi film, organizează petreceri cu lăutari şi este DJ de world music. O jumătate de vers de-al ei dă şi titlul antologiei despre care vorbim, iată de unde: „muncitori în salopete râvnesc la iubite/ spaţiale văduve în bocanci îşi târăsc/ umbrele înalte & frica de tinereţea altora” (Portal 1, p. 54) În continuare, amintiri dintr-o copilărie traumatizantă şi expresia unei frici generate de trecerea timpului: „sunt bun prieten cu stafiile ele ştiu totul despre ce vine/ dar eu nu vreau să aflu aici la capătul tinereţii/ mă învelesc cu pielea lepădată în mijlocul drumului/ vino în oraşele mele subterane aici fricile sunt zgârie-nori” (Grădina în ruine, p. 56)

Alexandra-Mălina Lipară are doar 18 ani şi scrie bine. Dorinţa de puritate e copleşitoare în textele ei: „cum să-ţi spun ştiu/ că nu te preocupă/ dar sunt mai murdară/ decât câmpurile pline/ de noroi pe care aleargă/ soldaţii din Afganistan de/ când m-a atins altcineva// cred că aş fi vărsat/ dacă i-aş fi auzit şi/ respiraţia dragostea mea” (patru fără un sfert dragostea mea ce faci tu acum te-a întrebat şi Mazilescu, p. 62) Persistă în versuri, de asemenea, un jind al iubirii: „şi nu-mi plăcea muzica pe care o asculţi dar adorm în fiecare noapte/ cu melodia ta preferată în căşti/ mă face să mă simt mai aproape de tine” (Rvssian x Sfera Ebbastra – Pablo, p.67)

Tiberiu Neacşu e născut în Timişoara, dar a absolvit Facultatea de Litere din Craiova. Are două volume de poezii (Nebuna, 2000 respectiv Acrobat în zece paşi, 2013). A tradus din limba engleză. Figura luciferică şi poezia lui se reţin. Cele patru texte din antologie sunt dovada unui real talent şi a unui stil format. Primul transcrie o stare de disconfort sublimată în fior poetic. Natura devine aici „un état d’esprit”, cum spune Amiel. În Pătura şi Pe Pache s-au copt corcoduşele este evocată copilăria cu nostalgie intrinsecă, fără a cădea în patetisme: „Şi mă hlizesc la lucrurile simple: stau printre ele, admir/ nabukovian, am resentimente şi crâcnesc în gând.” (p. 71) Celelalte două texte, fără titlu, imortalizează dimineaţa unui oarecare Ferdinand şi o situaţie absurdă, amândouă neaşteptat de expresive.

Luca-Ştefan Ouatu se prezintă astfel: „Prin poezie încerc să spun lucruri care contează cu adevărat pentru mine în speranţa că nu sunt singurul care crede în ele.” (p. 75) Scrie despre iubire (de oameni), teamă, războaie, empatie: „am suferit pentru toţi copiii abuzaţi/ în centre şi în pauzele de recreaţie/ pentru mamele ce-au crezut că/ băieţii le-au plecat la oraş/ să-şi vadă de visuri şi de facultate// am locuit în corpul lor şi timpul/ ca o bătrână singură pe/ calea ferată ezita să mai treacă// nimic nu te loveşte mai tare decât un tren/ care pleacă din staţie” (inter regio 12641, p. 77) Nici soarta planetei nu-l lasă indiferent: „zona de siguranţă a dispărut/ şi odată cu ea a început să apară/ un loc toxic în care/ mă lupt pentru lume să simt/ că mă salvez să/ ies în mijlocul ei şi să urlu/ că în sfârşit ceva din mine poate să doară” (kaleidoscope, p. 80) Şi nici prietenia: „am sperat că toate clipele astea/ din casa lui ioan la releu/ din maşina lui vlad/ spre mare vor rămâne/ acolo pentru totdeauna// şi au rămas// dar vara s-a terminat/ şi toată căldura/ a început să se evapore/ dar vara s-a terminat/ şi toată căldura/ se ascunde acum în noi” (septembrie soso, p.81) Soso e numele de alint al lui Sorin DespoT.

Roxana Prisecariu are 20 de ani şi a crescut la ţară. La această vârstă poezia ei se confruntă dramatic cu realitatea din teren: „mi-a venit să plâng şi să vomit şi-apoi să plâng pentru că mi-a venit/ să vomit când am simţit cum miroase bucuria de a trăi înfăţişată prin/ pantalonii plini de urină şi mâinile murdare de gunoiul pe care am/ uitat să-l duc ieri ale bărbatului ce-şi sprijinea neliniştea îmbibată cu/ alcool în uşile tramvaiului” (zile şi nopţi//tramvaie//doliu naţional, p. 86) Nu-i de mirare reacţia de recul în faţa realităţii stresante: „Ce zici să blocăm lacătul/ Din beciul cu melancolii şi/ Să ne aerisim casa şi ochii/ De mirosul ăsta îmbâcsit cu tot felul de dureri?” (Apoetic, p. 87)

Eugen Rogojan ne livrează în antologie doar un text cu scuza „atât s-a putut”. Un text care închide în el povestea de la Săvârşin, chiar dacă se vrea un poem de dragoste „în care ne-am desenat următoarea uşă pe care/ să o închidem cu noi pe-o parte şi lumea pe dincolo/ două porţii de cartofi prăjiţi mâncate-n spaţii sacre/ şi niciun gând legat de cum să continuăm/ povestea asta oricare-ar fi ea” (textul e ăsta:, p.100)

Elena Simion, la cei 22 de ani, aproape feministă. Zice că scrie poezie ocazional, dar eu cred n-o face rău. Textele ei celebrează viaţa cu bune şi cu rele, sentimentul exprimat este tonic: „poate că apocalipsa e doar/ un joc sudoku pe care un copil/ încearcă să-l rezolve contratimp/ poate că înainte să mor aş vrea o cină în familie/ să fim la fel de fericiţi ca atunci când/ aveam 8 ani şi tata a venit de la galaţi cu de toate” (nuclear take, p. 105) Predomină în textele ei şi spaima declanşată de o realitate agresivă: „mi-e teamă de moarte şi de politică/ de oameni în uniforme mizerabile cu bâte/ şurubelniţe în genunchi/ (...)// mi-e teamă de sărăcie ca de bărbaţi/ pentru că eu ştiu/ preoţi care nu îngroapă morţi fără bani” (delete cache, p. 109)

Laurenţiu-Terente Socolan are 19 ani, s-a născut la Vărădia de Mureş şi e student la Facultatea de Teologie din Arad. Textele lui au greşeli ortografice care nu ştiu dacă-i aparţin sau sunt doar greşeli de editare şi o puzderie de „&” care obosesc ochii şi mintea. Sunt pe teme etico-mistice sau fac cronica zilelor de tabără. Cităm un text valabil: „azi e o sărbătoare mare e & vineri e & treişpe/ nu cred în supestiţii de obicei/ dar a dracu fu întâmplare azi dimineaţă/ la uşa camerei să stea o mâţă prăpădită la naiba & neagră/ nici horoscopul nu e bun azi anunţă necaz & lupte romane/ e numai ora nouă a.m corbii se-nvârt deasupra mea, ce urmează va/ fi distractiv/ am o puşcă veche de vânătoare, adio mâţă la revedere corbi.” (p. 117)

Concluzionând, cei treisprezece scriu o poezie mai mult narativă, dar proaspătă, lipsită de clişee, care abordează cam aceleaşi teme care ne răscolesc pe toţi şi exprimă trăiri similare, fără prea multe podoabe stilistice. Se observă de asemenea, pe alocuri, o penurie de titluri şi inserţii frecvente de frazări în limba engleză folosite uneori ca nuca-n perete, mai degrabă din snobism.

Am reţinut câte un vers/imagine din fiecare autor. Le notez într-o ordine aleatorie pentru că important mi se pare ecoul:

„toţi câinii ăia de afară parcă schelălăie în mine”,

„în satul căprioara teama de vulpi e mai mare ca teama de moarte”,

„Poezia e doar un megafon pentru durerile lumii”,

„Pe jos, corcoduşe căzute – un cimitir”,

„eram atât de tristă când eram fericită”,

„dorul de ducă ne trage de buzunare”,

„gândul mi-e prins ca un lacăt vechi de amintirea ta”,

„Statuile verzi au ceva aproape mistic”,

„sufletul/ ca o pleură luminoasă care plesneşte în pârg”,

„Cât Jim torcea pe umăr, mi-au pus cătuşe”,

„ce greu e să fii deocheat de poezie”,

„nimic nu te loveşte mai tare decât un tren/ care pleacă din staţie”,

„atât s-a putut”.

[1] frica de tinereţea altora/ caietul de la săvârşin #13/ 13 poeţi tineri, Editura Mirador, Arad, 2019