POEZIE
Constantin Novăcescu
poet, Timişoara
***
în luciul smaraldin
al esențelor rare
în urma
numărului ce ființează în lucruri
ca un sigiliu de taină
ca o umbră
teurgul numește –
***
ar putea fi numele
o țesătură de noduri vibrând
în carnea cuvântului
o flacără născândă
ar putea fi
sunet neasemuit
din armonia numerelor
în locul de joacă al zeilor
numele –
***
rătăcitor între lumi
fără chip fără mască
vindecătorul de suflete –
ar trebui poate
un strălucitor grăunte de pneumă
să-i fie ținta
să urce neabătut
în umbra eonilor
jos clepsidrele mute
și freamăt de mulțimi în așteptare
orizontul departe-i ca o aripă ocrotitoare
de înger –
***
nu-i un capăt de drum
în cercuirea sferelor eterne –
odihnă a punctelor
doar
fixându-și centrul
***
doar ochiul
prelungit în culoarea
trandafirului
mai poate străpunge
tăcerea încremenită-n uitare
peste burgul pustiu cioburi de cer
arar în turnul cu ceas
bate aceeași oră
atât