PORTRET

Ivan Miroslav Ambruš - septuagenar

Personalitate importantă a slovacilor din România, Ivan Miroslav Ambruš, poet, traducător, publicist, editor, redactor-şef, preşedintele Societăţii Culturale şi Ştiinţifice Ivan Krasko împlineşte şaptezeci de ani (Nădlac, 24 iunie 1950).

Poetul, unul dintre scriitorii de seamă ai minorităţii slovace din România, a rămas legat de locul naşterii sale pe întregul parcurs al vieţii şi al carierei poetice şi profesionale. După ce a urmat treptele învăţământului preuniversitar în comuna Nădlac, la secţia slovacă a liceului din localitate, şi-a continuat studiile superioare (specializările chimia şi fizica) la Timişoara şi Bucureşti, perioadă în care s-a bucurat de şansa de a frecventa cenacluri literare de seamă, din vremea aceea. După un răstimp scurt când a funcţionat într‑o localitate îndepărtată de casă, a revenit la Nădlac pe un post de profesor de chimie, exercitându‑şi profesia în oraşul său de baştină până la pensionare.

Ivan Miroslav Ambruš, pornind pe urmele tatălui său, Ondrej Ambruš, a început să scrie încă din perioada studiilor liceale din Nădlac, dar a debutat mai târziu, în revista „Matičné čítanie” (Slovacia) cu poeme de dragoste. Editorial, şi-a făcut intrarea în poezie împreună cu prietenul său, Ondrej Štefanko, cu un volum comun de poezie, Dva hlasy (Două voci, Bratislava, 1977).

Este autorul a mai multor culegeri de versuri (fie personale, fie în colaborare cu prietenul său), redactate în limba maternă slovacă, dar şi în română.: Dva hlasy (în colaborare cu Ondrej Štefanko, Slovacia, 1977); Za cenu žitia (Cu preţul trăirii, 1981); Dievča noci (Fata nopţii, 1984); Dva hlasy II (Două voci II, în colaborare cu Ondrej Štefanko, 1987); Grafické znázornenie vývinu lásky (Redarea grafică a evoluţiei iubirii, 1994); Básne z tmavej komory (Poeme din camera obscură, 1996 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România; ediţia a doua, 2008); Poldruha kila anjela (Jumătate de kil de înger, 2002); Básnikove rany (Rănile poetului, 2004 – premiul Filialei Arad USR); Klesanie do úsmevu (Cădere în surâs – 2007, premiul Filialei Arad USR); Kým báseň nevykríkne (Până când poemul nu va scoate un strigăt, 2010 – premiul Filialei Arad USR); Básnické zátišie (Refugiul poeziei, 2013); Šelestenie slov (Foşnetul cuvintelor, 2017); Zastavenia v kráse (Popasuri întru frumos), 2019.

Selecţii: In linişte ninge cu cuvânt (selecţie şi traducere în limba română de Ondrej Štefanko, 1998); Odvtedy ťa hľadám (De atunci te caut, selecţie de Ondrej Štefanko, 2000); Ak to je láska (Dacă asta e iubire, selecţie de Ladislav Čáni, 2009).

Poemele sale au fost traduse în mai multe limbi, publicate fiind în reviste şi antologii literare din ţară şi străinătate (Confesiuni pe un papirus. Patru poeţi slovaci din România Bucureşti,1991; Lirică slovacă de la începuturi până azi, Nădlac, 2002; Ozveny po výkriku. 7 slovenských básnikov z Rumunska – Eĥo de niaj krioj. 7 slovakaj poetoj el Rumanio, în esperanto, Nădlac, 1996 şi a.). În limba română i-a apărut volumul mai sus menţionat, în traducerea lui Ondrej Štefanko. Dar, fiind bilingv, a scris direct în limba română şi a publicat volumul Sonată pentru o mierlă de cristal (2005).

Este, de asemenea, autor de versuri pentru copii şi de proză scurtă apărute în antologia Variácie – Variaţiuni, în revistele de limbă slovacă din ţară şi străinătate. S-a afirmat şi în domeniul publicisticii culturale cu recenzii, cronici, eseuri, editoriale. O selecţie din astfel de texte a fost publicată într-un volum cu titlu semnificativ pentru temele abordate în perioada sa de jurnalist, Ešte v slovenskom jazyku (În limba slovacă, deocamdată, 2014).

A contribuit la traducerea volumului de versuri al prietenului său Ondrej Štefanko (Rostul întrebărilor, 1987). Versiuni româ­neşti din poezia slovacă a publicat în diverse reviste literare din România.

În calitate de preşedinte al Societăţii Ivan Krasko, s-a preocupat de organizarea unor evenimente culturale, cum este Simpozionul anual dedicat memoriei lui Ondrej Štefanko, desfăşurat la Nădlac în luna martie, a prezidat juriul pentru decernarea Premiului „Ondrej Štefanko,” şi-a oferit sprijinul în organizarea concursului internaţional itinerant de limba şi cultura slovacă pentru elevii de liceu, la editarea volumelor cuprinzând comunicările acestor sesiuni. A alcătuit şi editat mai multe volume şi selecţii din creaţia regretatului său prieten, precum şi din lucrările altor colegi din cadrul cenaclului de limbă slovacă din Nădlac.

Ivan Miroslav Ambruš a devenit din 1990 membru al Uniunii Scriitorilor din România. Este, de asemenea, membru în diverse organizaţii de breaslă din Slovacia şi din afara ei.

În anul 1990, a fost ales preşedintele bine cunoscutului Cenaclu literar „Ivan Krasko”, pentru ca după dispariţia subită a lui Ondrej Štefanko (1949-2008), să devină preşedintele Societăţii Culturale şi Ştiinţifice „Ivan Krasko” cu sediul la Nădlac, judeţul Arad, fiind concomitent editor, şeful Editurii „Ivan Krasko.” În plus, a preluat funcţia de redactor-şef al revistei Dolnozemský Slovák (Slovacul din Ţinuturile de Jos, revistă de cultură a intelectualităţii de limbă slovacă din România, Serbia, Ungaria), s-a angajat ca redactor al publicaţiilor Naše snahy, Naše snahy plus, s-a dedicat muncii la alte publicaţii ocazionale sau la editarea lucrărilor autorilor slovaci din ţară sau din spaţiul slovacofon.   

Laureat al mai multor premii literare (din partea USR, sau a Filialei Arad a USR), al Premiului „Ondrej Štefanko” (Cena Ondreja Štefanka) pe care Societatea Culturală şi Ştiinţifică „Ivan Krasko” şi Asociaţia Mondială a Slovacilor de peste Hotare o decernează din anul 2009 personalităţilor de naţionalitate slovacă din diasporă sau din Slovacia, cu merite deosebite în domeniul creaţiei sau al activităţilor culturale în beneficiul comunităţii; Premiul Societăţii Scriitorilor Slovaci (2015). A fost distins cu Marea medalie a Sf. Gorazd din partea Republicii Slovace (2015), ca preşedinte al Societăţii Culturale şi Ştiinţifice a preluat pentru această instituţie premiul Pro Cultura Slovaca, din partea instituţiilor comunităţilor slovacilor din Serbia, Ungaria, România (Institutului pentru Cultura Slovacilor din Voivodina – Serbia, Institutul de Cultură a Slovacilor din Ungaria şi a Societăţii Culturale şi Ştiinţifice „Ivan Krasko” – România, 2019).

Poezia lui Ivan Miroslav Ambruš se remarcă, şi astăzi, prin sensibilitate, după cum a remarcat încă de la debutul său în România, regretatul profesor Corneliu Barborică, sau, cum constată în postfaţa la recentul volum al poetului criticul Patrik Šenkár, conferenţiar la Universitatea din Komárno, poezia lui este constituită din „cristale de afecţiune”.

La ceas aniversar îi urăm poetului nostru septuagenar: Ad multos annos! La mulţi ani! Živio!

Ivan Miroslav Ambruš

În mişcare

Totul e în continuă mişcare
bărbatul cu piciorul rupt
merge şi el şchiopătând
Ceaţa s-a ridicat
se poate vedea cu claritate
interiorul lumii poetice
unde mişună cuvintele
şi înghit zăpadă
Îmbrăcat în negru
îngerul îşi verifică aripile
întristate
Obiectele s-au înfăşurat în iarnă
doar cafeaua poetului
încă nu s-a răcit


Într-o după-amiază tihnită

O pauză
după o răsuflare dulce
din care se desprind cuvinte
Ca mierea se-ndulceşte materia primă
pentru un poem nou
care a prins formă
într-o după-amiază tihnită a poetului
Poate din pricina asta ochii i-au strălucit
de nerăbdare


Toate au însemnătate

Toate au însemnătate
să încălzeşti cuvintele în palmă
până încolţesc în ele miresmele
care îţi mai stăruie în amintire
E important să cunoşti
şi alt gust al laptelui
să asculţi zumzetul albinelor
şi să-ţi îndrepţi gândul spre norii de miere
din care s-a furişat
îngerul tău păzitor
e însemnat să ştii
că ai rămas fără protector
iar razele de lumină frânte
în pupila ochiului tău
zgârie ploaia


Nu mai ştiu când

Nu mai ştiu când
am sădit în tine ultima oară
un poem
nici când a crescut
ca o bucurie a florilor de câmp
Nu mai ţin minte când
te-am întâlnit
în interogaţiile vântului
când ţi-am spus
că lacrimile sunt volatile
diamante de tristeţe
Nu mai ştiu de când
Nu te-am declinat
conform paradigmei de zăpadă imaculată


Tu mai crezi

Eşti ca un pom
care creşte din trupul meu
eşti ca o laudă a
unei alte zile
Din strălucirea zăpezii
îţi iei bucuria luminii
iar din iarbă
culoarea verde a speranţei
Tu mai crezi şi acum
că odată vom reveni în flori


Când

Mă aflu în suburbiile dimineţii
aştept ordinele
dar Dumnezeu s-a luat cu vorba
şi a uitat de mine
aşa că aş putea să mă eschivez
Puterea de atracţie a artei
care acţionează asupra mea
ameninţă banalităţile
pe care nu le pot învinge
nici să mă obişnuiesc cu ele
Azi te voi învăţa să te îngrijeşti
de scoicile-de-mărgăritar născătoare de frumos
ca să ştii
când poţi să-ţi rupi din tăcere
jumătatea mai dulce

(Prezentare şi traducere:
Dagmar Maria Anoca)