logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

ALBUM

 


Suzana Fântânariu

 

Născută la 15 septembrie 1947, în Baia, judeţul Suceava. Absolventă a Institutului de Arte Plastice „Ioan Andreescu” Cluj‑Napoca. Profesor univ. dr. şi coordonator de doctorate la Facultatea de Arte şi Design a Universităţii de Vest din Timişoara; 2013 – Doctor Honoris Causa a Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi; 1985 – Bursă de studii, Academia di Romania, Roma (Italia); 2005 – Bursa „Constantin Brâncuşi”, Cité Internationale des Arts, Paris (Franţa).

 

Expoziţii personale:

Craiova, Teatrul Naţional, 1975; Iaşi, Galeria „Cupola”, 1976; Craiova, Muzeul de Artă, 1979; Bucureşti, Galeria „Galateea”, 1980; Bucureşti, Centrul Cultural Francez, 2005; Fălticeni, Biblioteca „Eugen Lovinescu”, 2005; Timişoara, Prefectura – Palatul Administrativ, 2005; Paris, Franţa, Institutul Cultural Român, 2006; Bucureşti, „Eforie”, 1983; Roma (Italia), Academia di Romania, 1985; Neapole (Italia), Academia internationale di propaganda culturale, 1986; Craiova, Galeria „Arta”, 1985; Timişoara, Galeria „Helios”, 1987, 1990, 1993, 2003, 2004, 2007; Lugoj, Galeria „Pro Arte”, 1989, 1994; Mödling (Austria), „Gewebesaal”, 1990; Arad, Galeria „Arta”, 1991; Wassenaar (Olanda), City Hall Gallery, 1995; Utrecht (Olanda), Catch Gallery, 1995; Timişoara, Centrul Cultural Francez, 1996, 2005, 2007; Râmnicu‑Vâlcea, Galeria „Artex”, 1996; Timişoara, Galeria First, 1997; Timişoara, Muzeul de Artă, 1998, 2001, 2008; Sharajah (Emiratele Arabe Unite), Muzeul de Artă, 1998; Bucureşti, Institutul Francez, 1996; Csongrad (Ungaria), „Varosi” Gallery, 1999; Timişoara, Galeria „Carola’s”, 2002; Dej, Galeria „Frezia”, 2003; Tg. Mureş, Palatul Culturii, 2003; Bistriţa Năsăud, Muzeul de Artă, 2003; Budapesta (Ungaria), „Galeria IX”, 2003; Bucureşti, Galeria „ArTei”, 2005; Timişoara, Centrul Art Club, 2006; Timişoara, Centrul Cultural Francez, 2007; Timişoara, Centrul Cultural German, 2007; Timişoara, Librăria Cărtureşti, 2007; Londra (Anglia), Institutul Cultural Român, 2007; Budapesta (Ungaria), Institutul Cultural Român, 2007; Timişoara, Muzeul de Artă – Palatul Baroc, 2008; Klagenfurt (Austria), Galeria 3, 2008; Sopron (Ungaria), „Kormendi” Galeria, 2010; Bucureşti, Institutul Cultural Român, 2011; Muzeul de artă Modernă, Saitama (Japonia), 2011; Baia (jud. Suceava), Primăria, 2012; Timişoara, Club D’Arc, 2013; Iaşi, Galeria Universităţii de Arte „George Enescu”, 2013; Timişoara, Muzeul de Artă, Sala Visconti, 2013; Treibach (Austria), „Kunst im Werk” Treibacher Industrie AG – Verwaltungsgebäude, 2014; Timişoara, Muzeul „Memorialului Revoluţiei”, Galeria „’89”, 2014; Bucureşti, Târgul de Artă, „Art Saffari”, 2014; Oyama City, Japonia, Kurumaya Museum, Tochigi Pref, 2014; Timişoara, Calpe Gallery, 2015; Muzeul „Memorialului Revoluţiei”, „Galeria ’89”, 2017; Deva, Galeria „Forma”, 2018; Timişoara „Calpe Gallery”, 2020.

 

Bienale şi trienale internaţionale (selecţie):

Banska‑ Bistrica (Cehoslovacia), 1980, 1982, 1984, 1986, 1988, 1990, 1992, 1995, 1998, 2000; Frieburg (Germania), 1984; Winthertur (Elveţia), 1985, 1990; Cracovia (Polonia), 1986, 1991, 2000; Bharat‑Bhavan (India), 1987; Majdanek (Polonia), 1991, 1994; Chamalieres (Franţa), 1991, 1994, 2000; Wroclaw (Polonia), 1992; Paris (Franţa), 1992, 2000; Varna (Bulgaria), 1993, 1997, 2005, 2011; Torino (Italia), 1993; Maastricht (Olanda), 1993; Belgrad (Iugoslavia), 1994, 1996, 1998; Katowice (Polonia), 1994, 2000; Saint‑Quentin (Franţa), 1994; Yokohama (Japonia), 1995, 1997; Ljublijana (Slovenia), 1995; Kochi (Japonia), 1996; Ibiza (Spania), 1993, 1995; Seul (Koreea), 1996; Caixa‑Ourense (Spania), 1996, 1998; Sharajah (Emiratele Arabe Unite), 1997, 1999; Miskolc (Ungaria), 1998; Beijing (China), 1998; Ljublijana (Slovenia), 1998; Tokyo (Japonia), 1998, 2005; Kuala‑Lumpur (Malaysia), 1998; Trois‑Rivieres, Quebec (Canada), 2000; Jelenia Gora (Polonia), 2000; Paris (Franţa), 2000; Cairo (Egipt), 2000, 2003; Qingdao (China), 2000; Torun (Polonia), 2001, 2003; Graz (Austria), 2001; Czestochowa (Polonia), 2001; Katowice (Polonia), 2001; Budapesta (Ungaria), 2002; Gornji Milanovac (Serbia), 2003; Beijing (China), 2003; Györ (Ungaria), 2003; Saint‑Maur (Franţa), 2003; Gabrovo (Bulgaria), 2000, 2005; Sava Uzice (Iugoslavia), 2003; Ostrow, Wielkoposki (Polonia), 2003; Bitola (Macedonia), 1996, 2003, 2005; Falu (Suedia), 2004; Brugge (Belgia); EMAAR, Workshop, Dubai (Emiratele Arabe Unite), 2004; Beijing (China), 2005; Arad, Pecs (Ungaria), Osijek (Croaţia), Pilsen (Cehia), Pohland (Austria), 2007; Guanlan (China), 2007, 2009, 2011; Cacak (Serbia), 2006; Sarajevo (Bosnia-Herţegovina), 2007; Brugge (Belgia), 2007; Paris (Franţa), Bucureşti, 2008, 2011; Skopje (Macedonia); 2010; Douro (Portugalia), 2010; Bucureşti, 2008, 2011; Istanbul (Turcia), 2011.

e‑mail: fantanariu@yahoo.com web: http:// geocentral.net/suzana

 

 

logo  1. Suzana Fântânariu, Nunta, obiect, ready-made, lemn, textil, foto dim 50 x 43 x20 cm., 2008

 

 

logo 2. Suzana Fântânariu, Sertarul rezidual,obiect, ready- made, conglomerat, dim.53 x 36 x 12 cm 2019

 

 

logo 3. Suzana Fântânariu, Călătoria din vis, obiect , ready-made, lemn-metal, intervenție, dim. 80 x 70 x 14cm., 2019

 

logo 4. Suzana Fântânariu, Marele sertar al nopții, obiect ready-made, colaj mixt , dim.102 x 63 x 17 cm., 2020

 

logo 5. Suzana Fântânariu, Iala, obiect, ready-made, conglomerat, intervenție, 35 x 25 x 5 cm, 2017

 

logo 6. Suzana Fântânariu, Dicționarul spiritului uman, filă din sertar, carte-obiect , ready made-intervenție, dim. 88 x 57 x 13 cm., 2019

 

logo 7. Suzana Fântânariu, Memoria ingenuă (L.P.), obiect, ready-made, conglomerat, intervenție acryl , dim. 43 x 40 x 14 cm. , 2018

 

logo 8. Suzana Fântânariu, Casa de bani, ready-made, intervenție , dim. 50 x 45 x 17 cm., 2020

 

logo 9. Suzana Fântânariu, Arheologie încasetată, obiect, ready-made, colaj foto., ghips, interventie, dim.68 x 48 x 6 cm., 2020

 

logo 10. Suzana Fântânariu, Cultură și civilizație la sertar, obiect, ready-made, intervenție, dim. 50 x 41 x 14 cm., 2020

 

logo 11. Suzana Fântânariu, Casa cărții, obiect, tehnică mixtă, dim.100 x 70 x 14 cm., 2019

 

logo

12. Suzana Fântânariu, Ceasul din sertar, obiect, ready-made, interventie, lemn-foto, dim. 52 x 41 x12 cm., 2004