RESTITUIRI

Ion Mierluţiu
istoric literar, Arad

Tipografia Universităţii din Buda

Apărută la editura Noi din Gyula (Ungaria) în 1944, cartea lui Domokos Sámuel, Tipografia Universităţii din Buda, aduce o contribuţie importantă la cunoaşterea activităţii corifeilor Școlii Ardelene (Samuil Micu Clain, Gheorghe Șincai şi Petru Maior) din perioada în care aceştia au lucrat la Tipografia din Buda şi nu numai.

Cine a fost Domokos Sámuel? S‑a născut la Ciugudul de Jos, judeţul Alba, în 1913. A urmat liceul la Aiud şi universitatea Regele Ferdinand la Cluj. A fost profesor de liceu la Năsăud şi Debreţin, apoi profesor universitar la Budapesta. A scris o monografie dedicată lui Octavian Goga, a editat volume din creaţia poeţilor Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Alexandru Macedonski şi Ion Pillat. A scris in limbile română şi maghiară, pe care le cunoştea la perfecţie.

În introducerea cărţii autorul face un istoric al apariţiei tipografiei din Buda şi subliniază rolul jucat de împărăteasa Maria Tereza. Aceasta i‑a convocat la Viena în 1770 pe episcopii greco‑catolici din Transilvania şi Ungaria, împreună cu care a stabilit principiile de funcţionare ale tipografiei. Tot în introducere, Domokos Sámuel se ocupă de rezultatele „unirii” cu Roma în formarea culturii şi conştiinţei naţionale a românilor din Transilvania. E subliniată activitatea lui Inocenţiu Micu Clain în contextul epocii (răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan). Urmare a înăbuşirii răscoalei, corifeii Școlii Ardelene au redactat Supplex Libellus Valachorum Transilvaniae, petiţie prin care se cerea recunoaşterea românilor ca cea de‑a patra naţiune în Transilvania. Curtea de la Viena a refuzat cererea, dar prin lucrările lor ştiinţifice, prin documentele lingvistice şi istorice, reprezentanţii Școlii Ardelene au sprijinit revendicările din Supplex.

Domokos Sámuel arată că Petru Maior, Gheorghe Șincai şi Samuil Micu Clain au avut posibilitatea cunoaşterii ideilor iluministe chiar înainte ca ei să fi studiat la Roma sau la Viena, în cadrul orelor de filosofie a gimnaziilor maghiare pe care le‑au urmat.

Capitolul V al cărţii este consacrat lui Samuil Micu Clain. Sunt prezentate datele biografiei sale, activitatea sa în domeniul lingvisticii şi istoriei. De numele său se leagă cea dintâi carte tipărită cu litere latine, Carte de rogacioni, prin care se dovedea originea latină a limbii şi poporului român. Mai mult, Samuil Micu Clain credea că e posibilă înlocuirea alfabetului chirilic cu cel latin şi în scrierile religioase. Ca lingvist el a realizat prima gramatică românească scrisă în limba latină, Elementa linguae daco‑romanae sive valahicae, apărută la Viena în 1780. În calitatea de cenzor al tipografiei Universităţii din Buda a recenzat şi recomandat pentru tipărire un dicţionar manuscris al lui Ștefan Crişan Körösi.

Pe Domokos Sámuel l‑au preocupat şi scrierile istorice ale lui Samuil Micu Clain. Primele scrieri au avut un caracter informativ. Astfel, Brevis notitia historica este un răspuns adresat istoricului sas J. C. Eder, prin care dezminte observaţiile acestuia la adresa Supplexului. Sursa principală a lucrării de mai sus a fost Hronicul vechimii româno‑moldo‑vlahilor a lui Dimitrie Cantemir. Samuil Micu Clain a consultat şi izvoare în limba maghiară. De asemenea, îl elogiază pe împăratul Iosif al II‑lea... „un domn foarte milostiv şi cu neamul românesc” dar condamnă răscoala lui Horia, Cloşca şi Crişan. El acordă o mare importanţă programului realizat prin culturalizarea maselor datorită filosofiei iluministe.

Domokos Sámuel îl consideră pe Gheorghe Șincai „cel mai important om de ştiinţă al Școlii Ardelene” şi enumeră datele biografiei sale. Gheorghe Șincai s‑a născut la 22 februarie 1754. Și‑a început studiile cu tatăl său, apoi pe cele gimnaziale la Târgu Mureş unde a învăţat limba maghiară, a continuat la Bistriţa unde a învăţat limba germană. Obţine o bursă la Colegiul de Propaganda Fide de la Roma. De acolo pleacă la Viena unde s‑a întâlnit cu Samuil Micu Clain, apoi s‑a dus la Blaj, unde va fi profesor. A fost director de şcoli greco‑catolice, a şi înfiinţat peste 300 de şcoli în care se învăţa în limba română. Conflictul cu episcopul Ioan Bob îl determină să părăsească cinul călugăresc. Un timp a fost preceptorul copiilor contelui Vass Dániel, apoi oaspetele episcopului greco‑catolic din Oradea. A nutrit speranţa de a‑i urma lui Samuil Micu Clain la tipografia universităţii din Buda, dar nu i s‑a împlinit acest vis. Se stinge din viaţă în 1816.

În pofida biografiei sale zbuciumate, a lăsat o operă lingvistică şi istorică importantă. Astfel, a contribuit la prima ediţie a cunoscutei lucrări Elementa linguae daco‑romanae sive valahicae. În ediţia din 1805 a acestei lucrări, convins de faptul că limba folosită trebuie să se apropie de limba vie a poporului, a adaptat parţial scrierea fonetică. Ca istoric, Gheorghe Șincai a scris Hronica românilor şi a mai multor neamuri în care narează faptele începând cu anul 86 şi ajunge până în 1719. Acest imens material nu a fost publicat în timpul vieţii sale, ci mult mai târziu, în 1853, la propunerea lui Mihail Kogălniceanu. Pentru această lucrare Gheorghe Șincai a consultat documente în arhivele Transilvaniei, în Analele secuieşti, pe istoricii saşi Sulzer şi Engel, iar dintre români pe Miron Costin, Dimitrie Cantemir, Radu Popescu şi Radu Greceanu.

Gheorghe Șincai a observat în această lucrare, cu amărăciune, strădaniile Bisericii Catolice de a‑şi extinde influenţa asupra românilor din Moldova. Sunt şi scăderi în aceste lucrări ale sale pe care le‑a şi mărturisit, de altfel. Meritul principal al acestei scrieri rămâne faptul că e prima de acest fel redactată în limba română, în care se tratează istoria românilor. În întreaga sa activitate Gheorghe Șincai s‑a călăuzit în spiritul ideilor iosefiniste şi a avut o simpatie declarată pentru dinastia habsurgică.

Lui Ion Budai Deleanu, autorul primei epopei româneşti, Tiganiada, Domokos Sámuel îi face o elogioasă prezentare în cartea lui. Ion Budai Deleanu a intenţionat să publice la Tipografia Universităţii din Buda un dicţionar român‑latin‑maghiar‑german, aflat în manuscris. Costul tipăririi părându‑i‑se exagerat, a refuzat, cu atât mai mult cu cât Tipografia îl înştiinţa că lucrarea va fi cenzurată. Acest lucru se petrecea în 1787 la Lemberg, oraş multinaţional anexat Austriei după împărţirea Poloniei. La Lemberg, Ion Budai Deleanu era în relaţii cu P. Aaron şi T. Racoce şi a menţinut legătura cu Petru Maior.

Ion Budai Deleanu a avut şi o activitate ca istoric. Principala sa operă în acest domeniu a dispărut, s‑a păstrat doar primul capitol. Fiind scrisă în limba latină, el şi-a dorit şi o traducere în limba română. Intenţiona ca lucrarea să cuprindă două părţi. În prima s‑ar fi ocupat de istoria Principatelor Româneşti, iar în a doua de originea popoarelor care le locuiau. Și‑a cules material din diverşi autori şi a polemizat cu Sulzer, Eder şi Engel.

Ca lingvist, Ion Budai Deleanu a fost puţin cunoscut în epoca sa. Manuscrisele sale au ajuns târziu la Bucureşti prin G. Asachi. Ion Budai Deleanu a scris două gramatici, una in limba latină, care a apărut la Lemberg în 1812, cealaltă în limba română, rămasă în manuscris. A propus în acest manuscris unele neologisme, dar a socotit necesară evitarea unor cuvinte de origine maghiară, turcă şi din slava veche. A fost primul care a constatat existenţa unor cuvinte provenind din albaneză.

Operele beletristice Ţiganiada şi Trei viteji sunt comentate de Domokos Sámuel (...sunt „dense de idei şi de critică socială, constituie o îmbinare de elemente clasice cu unele de folclor românesc”). Ion Budai Deleanu cunoştea literaturile clasice, îi erau familiari: Homer, Vergiliu, Ariosto, Tasso şi Cervantes pe care i‑a citit în original. La acestea se adaugă temeinice cunoştinţe de istorie căpătate prin lectura unor cronici româneşti în care principalul personaj era Vlad Ţepeş.

Și alţi cărturari români sunt prezentaţi succint în cartea lui Domokos Sámuel: Ion Molnar‑Piuariu, Ioan Barac, Vasile Aaron, Dimitrie Ţichindeal, Constantin Diaconovici‑Loga şi Paul Iorgovici. Sunt menţionate şi comentate scrierile lor şi meritul acestora.

În cartea lui Domokos Sámuel găsim ilustraţiile unor cărţi apărute la Tipografia Universităţii din Buda, indice de nume precum şi rezumate ale cărţii în limbile maghiară şi franceză. Domokos Sámuel era la curent cu lucrările cercetătorilor români, care au scris despre corifeii Școlii Ardelene. Îi citează pe: Iosif Pervain, Ion Lungu, A. E. Bakonsky, Ion Lupaş, George Pascu, David Prodan şi Mircea Zdrenghea. Merită să îi enumerăm pe cei care s‑au implicat în apariţia acestei cărţi: Iosif Stroia, Gheorghe Petruşan, Ștefan Oroian, Vasile Boia, Farkas Jenö, Mátė Gábor şi Maria Voia.