logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

LECTURI PARALELE

 


Sonia Elvireanu
eseistă, Alba Iulia

 

Clopote de lemn[1]

logoDupă două volume de poezie, Radu Matei Todoran, abordează cu autentic talent narativ proza scurtă: Clopote de lemn (Vertical, 2020).

Subiectele sunt de o mare varietate datorită inspiraţiei diferite : cotidianul pandemic (Omul de la curăţenie. Logodnă în vremea covidului), tradiţia folclorică (Clopotul de lemn), istoria Transilvaniei (Nuntă sub salcâmi), mitologia basmelor (Trandafirul reînvierii) ori a munţilor Apuseni (Plăsele de os).

Naraţiunea oscilează între homodiegetică şi heterodiegetică, cu un personaj narator implicat în diegeză ori exterior universului diegetic. Toposurile narative sunt variate (spitalul, pădurea, peştera, hanul, satul, oraşul, burgul transilvan etc.), tipologia personajelor, de asemenea (doctorul, spiţerul, primarul, hangiul, hoţul, solomonarul etc.). Unele sunt rodul fanteziei, au valoare simbolică (Trandafirul reînvierii). Firul epic depăşeşte sfera realului şi pătrunde în ireal.

Prozatorul reuşeşte să reconstituie cronotopul istoric în care evoluează personajele, să schiţeze din câteva tuşe portrete, să descrie veridic oameni şi locuri din timpuri îndepărtate. Are simţul limbii pe care o mânuieşte cu uşurinţă, adăugându-i picătura arhaică pentru culoarea locală ori nota lirică a peisajului. Reînvie atmosfera din burgurile săseşti în coloratura lor multietnică ori alunecă în fantastic, uneori în reverie în câteva proze poetice.

Radu Matei Todoran explorează deopotrivă realul, psihologicul, fantasticul sub pecetea fanteziei, cu delicate vibraţii lirice. Unele personaje sunt exponenţi ai răului şi pier dramatic (Plăsele de os), altele sunt benefice (Nuntă sub salcâmi), câteva par să poarte o vină de care ar dori să se elibereze, o curăţire interioară (Clopote de lemn).

Realul are în fundal un pol metafizic, proiectat în personaje reale, unele percepute diferit sub efectul bolii (omul de la curăţenie), altele cu valoare simbolică, precum Înţeleptul din tradiţia populară, solomonarul din tradiţia geto-dacică ori elemente de cult religios, apa sfinţită.

Omul de la curăţenie se inspiră dintr-o întâmplare reală. Lectorul recunoaşte realitatea imediată a timpului pandemic: invazia combinezoanelor albe de astronaut în mediul profesional, măsurarea temperaturii care trimite o persoană în spital cu diagnostic de covid 19, aşa cum se întâmplă cu personajul, irealitatea spitalizării.

Aventura spitalicească, cu atmosfera sinistră de captiv între ziduri, scrisă cu umor negru, se situează la limita dintre real/ fantastic, dintre viaţă/ moarte. Sub puterea tratamentului aplicat, pacientul trăieşte într-o stare de tulburare continuă, de semi-conştienţă halucinatorie, între delir oniric ori postanestezic, care deformează realul. Dincolo de întâmplarea propriu-zisă, naratorul pare a interoga însuşi timpul covidului, confuziei, alarmanta şi lamentabila stare a spitalelor unde rişti să iei vreun virus intraspitalicesc şi să devii mereu pacient.

Clopotul de lemn, cu aură de basm, accente psihologice, e o povestire despre adevăr/ minciună, credinţă şi vinovăţie, o modalitate inedită de-a afla adevărul, dar şi de confruntare a personajului cu propria vinovăţie sub presiunea unui credinţe populare şi religioase despre puritate şi puterea apei sfinţite. Clopotul de lemn e vibraţia interioară a personajului, vocea neliniştită a subconştientului, activată de un element exterior, toboşarul din universul rustic.

Triumful reînvierii e o proiecţie imaginară, un imaginar al fabulosului, al unei utopii religioase într-un oraş de piatră din sistemul solar, numit Soarele cu Două Feţe. Oraşul renaşte la marea Sărbătoare a Trecerii, timpul reînvierii şi regenerării prin împerecherea unor fete frumoase cu bărbaţi sculptaţi în marmură roz, închişi în sicrie de cristal, reînviaţi de Marea Preoteasă în timpul unui ritual. E cea mai stranie naraţiune, construită pe simbolistica numărului şapte, a culorilor şi a pietrelor preţioase. Culorile veşmintelor desemnează apartenenţa socială în oraşul de piatră, subordonat unui ordin mai înalt, cosmic.

Mistica numărului şapte, multiplicat de şapte ori în timpul ritualului regenerării (sicrie, bărbaţi-statui, trandafiri galbeni, fete), e inversată, renaşterea şi procrearea se fac în interiorul aceluiaşi sistem, păstrând ierarhia şi dependenţa, nu spiritual. Povestea trimite spre o realitate codificată de narator în simboluri, dar şi spre o posibilă proiecţie a viitorului dependent de puteri de pe alte planete. Se poate şi astfel interpreta textul, dat fiind tributul dat venusienilor de locuitorii oraşului.

Nuntă sub salcâmi, inspirată din vremea ciumei din sec. XVII, reliefează rolul medicinei în combaterea epidemiei şi a practicilor medicale primitive prin experienţa unui doctor instruit în capitala imperiului austriac şi adus într-un burg săsesc din Transilvania. Prăsele de os, o naraţiune realistă, cu incursiuni în trecutul personajelor, extrem de vii, îmbină abil întâmplări reale din alte vremuri cu legende din Apuseni despre spiritualitatea geto-dacică. Moartea ultimului globe trotter, tulburătoare, are farmecul poveştilor orientale.

Prozele lui Radu Matei Todoran par un creuzit alchimic în care se topesc frumos crâmpeie de real şi fantastic, întâmplări din istoria recentă/ îndepărtată cu legende şi mituri, tragicul ontologic cu sensibilitatea poetică. Unele proze sunt scrise în viziunea realistă (Clopote de lemn, Nuntă sub salcâmi, Prăsele de os, Urmărirea), altele sunt viziuni poetice de mare lirism, proză poetică (Scrisoare unui ciclop, Cizme, Nevralgie supraorbitală) şi chiar proză fantastică (Trandafirul reînvierii, El, Ultimul deces).

 

[1] Radu Matei Todoran, Clopote de lemn, Vertical, 2020