logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

Bibliotheca universalis

 

Yvan Goll (1891-1950). Alsacian de origine, cu numele adevărat Isaac Lang, fiul unui negustor de îmbrăcăminte. Rămâne orfan de tată la șase ani. A făcut studii în drept la Strasbourg, Fribourg-en-Brisgau și München. A scris în limbile franceză și germană, primele sale poeme ținând de apariția și evoluția expresionismului german. Volumul de debut, „Canalul Panama”, îi apare în 1914, semnat cu pseudonimul Iwan Lassang. În timpul primului război mondial locuiește în Elveția, după 1919 revenind la Paris împreună cu poeta și soția sa Claire Goll, care avea să fie și traducătoarea majorității operelor sale. Redactează revista „Surréalisme”. În 1939 emigrează la New York, revenind în Franța în 1947. Dintre cărțile sale amintim de Recviem pentru morții Europei (1916), Matusalem sau burghezul veșnic (1922), Grajdul lui Augias (1924), Poeme de dragoste (1925), Poeme geloziei, Poeme despre viață și moarte (ambele – 1926), Cântecul lui Ioan-fără-Țară (1936 / 1939), romanul Agnus Dei (1929).

 

Din poezia lumii[1]


Noapte de lava

În leprozeriile grădinilor de trandafiri
Să îmbrăcăm din nou purpura febrelor
Toate promovate întru gloria durerilor

Ah în putreziciunea trandafirilor
Spălați fața omului
Știind sigur că asfodelul va crește mereu
La marginea somnului
Pe o barcă din iod
Sub o lună de fier
Atingând banchizele lucide


Parisul

Te voi cânta în grădini în parcuri de zinc
Pe aleile spaimei
În câmpuri deschise
Unde sunt plantate pipele vrăjitorilor
În briza sărată a mării
Te voi cânta orașul meu imaginar
Rădăcini contorsionate totemuri livide
Monumente ale uitării perene
Bătrânețe: în sfârșit vor veni viticultorii
Și înainte de damnare copiii
Vor aduna pietrele funerare
Va fierbe în ploile angoasei
Neagra drojdie a demenței
Pe terasele visului și algebrei
Unde ghemișii cântă din fluier ruginit
La balul cifrelor sub cortul vântului
Se va modula moartea violetă
Ce are nume de floare


Subterană bucolică

O Paris bucolic
Oraș lacustru
Nu mi-ai oferit decât un zid
Un zid înfipt în salpetrul tău
Eu voi avea grijă de bilioanele culturii
Sorii subterani de o concepere imaculată
Săruri! Drojdii! Hidrați! Cenușă tinereții mele
Într-o pădure de nuntă sălbatică
Într-o zămislire a frunzelor
S-a născut dragonul din fier strălucitor și flori cretate
Aici în cele din urmă aleg magnolia de magneziu
Luna veștezită de multe luni
În inima amanților răufăcători
Și în beciurile somnului înghețat
Cu lumânările brândușelor
Eu am făcut să iasă din nisip și din neant
Armata tunsă chilug a ciupercilor
Adevăratelor ciuperci de Paris


Iulie roșu

Seducători ai Grevei! Cultivatorii Concordiei
Toți cei care au semănat grâul libertății
Într-un sol irigat de apele iubirii
Sărbătoresc mândrele recoltele
Și chiar dacă pleoapele sângeroase ale pietrelor de caldarâm
Și cocardele nu mai pot astupa
Urechea poporului
Își va păstra întotdeauna valoarea furtunii

Iar din suburbii vor coborî fecioarele alese
Legănând snopii
Exersându-se în îndeletnicirea de viitoare mame

Iulie tu ai re-pictat mereu cât de puțin
Ale panteonurilor corole zumzăitoare

Poporul reclamă bijuteriile moștenirii sale
Purtându-și răniții pe Podurile unde-i va decora
Trandafirul la putere


Un câmp sub ploaie emană bitum

Un câmp sub ploaie emană bitum
Stropi de ploaie cu tulpini fragede sub nori
Sparg și aruncă semințele lor

O mandolină a ploii
Pieptănând prin jgheaburi

Și fructele ploii ce se deschid
Ouăle ploii depuse în heleșteie aeriene

Grădini! Grădinile tristeții mele
Inima mea de ferigă își varsă sporangii
În casta muncă a prieteniei

Aceste tromboane ale ploii înghit vântul
Acești uriași ies iar din morgile lor dezghețate

Prin părul ploii
Prin rădăcinile ploii
Mă atrage pământul
În cușca ploii
Eu plâng plâng

Dar când vei veni tu să dormi, ploaie mică?
Și când vei dori să te usuci tu, lacrimă mică?


Câinele bucuriei

Câine al cărnii mele
Câinele cu bot de trandafiri negri
Și cu blană de mărar
Lasă-ți blana pe mâna mea
Flacăra mea de pirat
Câinele unica mea căldură prin frigul oamenilor
Tufiș meu neliniștit
Glasul ultimului meu zeu iese din gâtlejurile tale
O voce a izvorului termal
Pe care n-am mai auzit-o încă de pe timpul Pythiei
Pe care nicio gramatică niciun Tucidide niciun vaiet de tambur
Nu a făcut-o să-mi freamăte în auz

În sfârșit eu redevin centrul unor lucruri
Centrul cercului bunăvoinței tale
Pentru a mă vindeca de cercurile alcionului
Și a celui al lui Uranus din jurul Obeliscului
Câinele meu de bucurie
Floare de tunet
Fiară a fraternității


Interpelare de seară

Nefiind decât o plasmă
Cu o prevăzătoare mască de clorofilă
Plasma purtătoare de fruct ca marmorele gândurilor
Și a cântului meu pulverulent
Interpelează seara

Eu voi binecuvânta arborii care îmbătrânesc răbdător
În apropierea fântânilor senzuale
Mă voi gândi la salata de alge lăptoase
Dansatoarea mărilor ce are ochi roșii
Cu cele patru bice ale sale va face să necheze caii lui Marly

O zi cu maree
Praf consimțit
În apropierea atomilor pompeieni din Tuileries
Voi avea propria înfățișare portocalie
Eu de asemenea
Locuitor al Parisului


Luna Parisului

Magnolia magnezium la templele îndrăgostiților
Trandafir de foc la gurile râsului
Lună lună lună
Mango mușcat de copilul aprig în foamea lui
Nici fructee nici flori nu durează sub mângâierea devastatoare
Frumusețea îți scurge veninul peste Parisul evanescent

Piatra însăși se pârguiește sub mâna mea
Iar răbdarea oamenilor este o rodie
Care îndulcește nenumărate inimi
Notre-Dame ne invită la culesul viilor
Și scutură copacul cu prune brumate
Clopotele șlefuiesc șaslaua milei
Îmbătând cu apă până și văduvele


Naștere

O roză umană
Încă buclată dar ciufulită de somnul primordial
Și deja pregătind arena pentru marea crimă a vieții

O roză umană
Un ochi înlăcrimat ce se deschide peste lume

Din petală în petală se-mbată în joc mortal
Ureche în urechea rozelor
Șușoteind prezența albinelor

Iată mandibula în centrul panopliei
Și mierea chemându-și pasărea-colibri
Roza sau scaietele au fețe ce se zbârcesc?
Sau vagin epuizat de furtuni
Roza cu pistiluri
Gura plină de un râset cariat


Traducere de
Leo Butnaru

 

[1] Prezentul grupaj e din volumul Les Géorgiques parisiennes (1951) / Geogicele parisiene (1951)