logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

DIALOG

 

logo

Ciprian Vălcan,
filosof, eseist, Timişoara.

 

logo

Daniel Mascarenhas Osiecki s‑a năcut în Curitiba în 1983. Scriitor şi editor, a publicat cărţile Abismo (2009) [n. t. – Abis], Sob o signo da noite (2016) [n. t. – Sub semnul nopţii], fellis (2018). Master în Teoria literaturii şi organizator al seratelor colective Vespeiro – voci literare. Redactor‑şef al revistei „TXT Magazine”.

 

Despre piaţa de carte din Brazilia
Interviu realizat de Ciprian Vălcan cu Daniel Mascarenhas Osiecki

 

Ciprian Vălcan: Cînd a fost înfiinţată editura Kotter şi care este particularitatea sa în spaţiul publicistic brazilian?

Daniel Mascarenhas Osiecki: Kotter funcţionează din 2014, în Curitiba. A fost înfiinţată de scriitorul şi muzicianul Sálvio Nienkotter, care este directorul şi coordonatorul editorial. Kotter deţine de asemenea şi editura Sendas, care este o editură ce publică, în cea mai mare parte, autori începători.

Lansarea editurii, conform lui Sálvio însuşi, avea scopul de a publica noi poeţi din peisajul local. Însă, cu timpul, publicaţiile şi‑au dezvoltat şi augmentat centrul de interes. Actualmente editura publică, pe lîngă poezie, proză, teatru şi multe cărţi de politică, ceea ce a fost o constantă în ultimul an. Poate că principală caracteristică a editurii o reprezintă contactul direct cu autorii de‑a lungul întregului proces al proiectului, adică există o echipă de editori, tehnoredactori, graficieni, care, împreună cu autorul, lucrează la carte pas cu pas.

 

C. V.: Cum a evoluat piaţa braziliană a cărţilor în ultimii 10 ani? Putem vorbi despre o criză a lecturii cum consideră unii comentatori sau mai degrabă despre o schimbare în obiceiurile de lectură?

D. M. O.: Este interesant să vorbim despre piaţa de carte avînd în vedere că e un domeniu plin de suişuri şi coborîşuri. Dacă ţinem cont de toate elementele politice actuale, ne‑ar trebui ore întregi să dezbatem subiectul. Însă pentru a răspunde la obiect, conform Studiului de producţie şi vînzare în sectorul editorial brazilian din 2019, veniturile editurilor în 2019, în comparaţie cu 2018, au crescut cu 10,7%.

Acum ne putem gîndi la 2020 şi toată povara suferinţelor prin care a trebuit să trecem (şi încă trecem) în Brazilia. Ministrul de finanţe din guvernul federal brazilian, Paulo Guedes, a propus o reformă fiscală care stabileşte o taxă de 12% la valoarea adăugată. Este un fel de taxă unică PIS/PASEP şi COFINS [n. t. – Programas de Integração Social e de Formação do Patrimônio do Servidor Público (Programe de integrare socială şi de formare de fonduri pentru funcţionari publici) şi Contribuição para o Financiamento da Seguridade Social (Contribuţie pentru finanţarea asigurării sociale)], care va fi îngrozitoare pentru piaţa de carte.

Cum sectorul nu plăteşte impozite şi este protejat prin lege federală, cu alte cuvinte, prin această propunere absurdă, scutirea ar înceta să mai existe, provocînd un inevitabil efect cascadă în consumul de cărţi, care deja este scăzut. Este vorba despre o dezmembrare socială fără precedent în istoria Braziliei.

 

C. V.: Sînteţi un poet care a decis să devină editor de cărţi. Ce v‑a determinat să alegeţi această muncă?

D. M. O.: De‑a lungul vieţii mele profesionale am avut legătură cu şcoala. Am lucrat ca profesor timp de 13 ani, ceea ce mi‑a făcut o plăcere deosebită. Am lucrat practic în toate ciclurile de învăţămînt, de la şcoala primară pînă la postuniversitar. Am efectuat cercetări în domeniul literaturii braziliene şi portugheze la specializare şi masterat, însă mereu scriind şi publicînd literatură.

Avînd deja diverse contacte cu edituri şi cu diferiţi editori în Brazilia (Sálvio, înainte de a fi şeful meu şi un deosebit partener de lucru, era deja un drag prieten şi editorul meu), mă interesa tot mai mult procesul grafic al cărţilor. Atunci am decis să renunţ la profesorat şi mediul academic pentru a deveni editor, ceea ce a fost fantastic. Este un univers nou, însă încă mă menţine aproape de ceea ce îmi place cel mai mult: literatura. Și munca mea ca scriitor continuă să fie mai stabilă ca niciodată.

 

C. V.: Ce a demonstrat experienţa dumneavoastră ca editor în ultimii ani: lumea preferă încă să cumpere cărţi în format clasic sau există mai multe persoane care aleg formatul electronic?

D. M. O.: De dinainte de a începe să lucrez la Kotter, vorbind cu prieteni şi scriitori, puteam vedea că interesul, atît al autorilor, cît şi al cititorilor, în cea mai mare parte, este încă pentru cartea în format fizic. Vedeţi, sînt un consumator de cărţi electronice, deoarece este practic, dar nu renunţ la formatul fizic. Trece dincolo de relaţia fetişistă cu obiectul, merge mult mai departe de aceasta.

Este foarte interesant să primesc la editură originale ale unor autori tineri, unii de 18, 19, 20 de ani, şi majoritatea încă doresc cartea în format fizic. Inclusiv dacă ne gîndim la obiectul carte aşa cum îl cunoaştem azi, este făcut să dureze 250‑300 de ani, aproximativ. Nu va dispărea niciodată.

 

C. V.: Ce impact a avut criza coronavirusului asupra activităţii editurii dumneavoastră? A crescut sau a scăzut vînzarea de carte?

D. M. O.: Producţia literară în timpul pandemiei a avut rezultate bune, atît în termeni de lucrări originale care ne‑au venit, cît şi în apariţia de diferite antologii în Brazilia, care au profitat de timp şi au explorat o temă foarte interesantă atunci.

La Kotter am publicat o colecţie de trei cărţi, intitulată Contos da quarentena [n. t. – Povestiri din carantină]. A fost o colaborare cu canalul YouTube, TV 247, care a realizat un concurs pentru a selecta aproape 70 de autori din toată comunitatea de limbă portugheză. Rezultatul a fost surprinzător, atît din punct de vedere al calităţii textelor, cît şi al cantităţii de texte primite (aproximativ 1800). Una dintre cerinţele preliminare era abordarea pandemiei într‑o formă sau alta. În acea perioadă am avut mulţi scriitori noi de literatură distopică, science‑fiction, postapocaliptică. Aceasta doar pentru a menţiona un aspect al acestei perioade de pandemie.

Acum, cu privire la vînzări, este de asemenea foarte dificil de precizat, avînd în vedere că există creşteri şi scăderi. Am avut vînzări foarte importante în această perioadă, altele mai puţin. Adevărul e că toată lumea suferă de atunci, însă continuăm să facem ceea ce credem.

 

C. V.: Există scriitori români care se bucură de renume în Brazilia? Aveţi vreun scriitor român preferat?

Vedeţi, îl cunoaştem bine pe Emil Cioran şi cred că nu mai mult de atît. Bineînţeles, vorbesc din perspectiva mea, dar nu aud vorbindu‑se despre multe nume de autori români aici. Există un mare scriitor aici în Curitiba, un bun prieten şi editor, Paulo Sandrini, care deja a fost în România şi are legătură cu autori români, dar care nu au fost neapărat traduşi în portugheză.

 

C. V.: În România publicul preferă să citească scriitori străini în mai mare măsură decît scriitori români. Care este situaţia în Brazilia? Se întîmplă la fel?

D. M. O.: Situaţia aici e foarte asemănătoare, din păcate. Piaţa literară braziliană este autofagă. Aici se consumă mulţi scriitori de limbă engleză, în special din Statele Unite. Și romane. Brazilienii consumă literatură braziliană în mai mică măsură. Aceasta e munca pe care o depunem la Kotter, şi anume, pentru a populariza şi publica autorii proprii, pentru a prezenta buna literatură care se scrie aici.

 

C. V.: Opera cărui mare autor v‑ar fi plăcut să o editaţi dacă aţi fi putut alege un scriitor din secolul al XX‑lea? Pe care scriitor din această perioadă îl admiraţi în special?

D. M. O.: Ca editor, aş spune că ar fi José Olympio, marele editor care a înfiinţat editura ce‑i poartă numele. Figură cheie în domeniul editării de carte în Brazilia. Sînt sute de scriitori pe care îi admir în mod special din secolul al XX‑lea, dar ca să numesc doar unul, acesta ar fi Guimarães Rosa.

Guimarães Rosa a schimbat pur şi simplu tot ce ştiam în literatura secolului al XX‑lea, în special cu monumentalul Grande sertão: veredas [n. t. – Mare pustiu: cărări, tradus în engleză ca The Devil to Pay in the Backlands (Pact cu diavolul în pustiu)]. Este un stil unic, inedit şi revoluţionar, care a pus Brazilia pe harta literară europeană. Machado de Assis, alt titan alt literaturii braziliene, însă din secolul al XIX‑lea şi începutul secolului al XX‑lea, a început să fie tradus în engleză în mod mai sistematic bazat pe interesul său pentru opera lui Rosa.

 

C. V.: Care mare scriitor al momentului v‑ar plăcea să facă parte din portofoliul editurii dumneavoastră?

D. M. O.: Aici în Brazilia avem o literatură prosperă, însă dacă ar trebui să aleg un mare scriitor în viaţă pentru a‑i publica opera la Kotter, acela ar fi Raduan Nassar, marele scriitor care a publicat capodopera Lavoura arcaica [n. t. – Agricultură arhaică, în engleză Ancient Tillage] în 1975, şi mai apoi a abandonat literatura. De asemenea m‑ar încînta să‑l public pe marele scriitor Conceição Evaristo, a cărui operă este incredibilă.

 

C. V.: În care dintre tinerii scriitori brazilieni aveţi încredere şi pe care dintre aceştia i‑aţi recomanda publicului din România?

D. M. O.: Sînt mulţi tineri scriitori brazilieni interesanţi. Voi numi cîţiva: Raúl K. Souza, Mariana Marino, Yuri Amaury, Luiz Felipe Leprevost, Ricardo Lísias, Lídia Domingues, Homero Gomes, Paulo Sandrini, Otto Leopoldo Winck. Sînt mulţi. Avem o excelentă recoltă de mari autori.

Acum un scriitor de recomandat publicului român, bineînţeles, marele Dalton Trevisan. Probabil cel mai mare narator brazilian în viaţă şi încă activ.

 

Traducere din limba spaniolă de
Ana‑Maria Clep