logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

Pro musica

 


Călin Chendea
redactor al revistei „Arca”, Arad

 

„Cheia răscumpărării”

Evanescence este o trupă americană de rock, ale cărei compoziţii pot fi încadrate într-o mixtură de stiluri, de la rock alternativ la gothic metal, metal simfonic şi hard rock. Trupa s-a format în 1995 în oraşul Little Rock, Arkansas, din Statele Unite şi, practic, se confundă cu vocalista, pianista şi compozitoarea Amy Lee. Artista s-a născut la Riverside, California, în 1981. Înclinaţia spre muzică a moştenit-o întrucâtva de la tatăl ei, John, fost disc jockey și jurnalist de televiziune. Amy are două surori, Carrie și Lori. A mai avut o soră mai mică, Bonnie, care a murit de copilă, la trei ani, în 1987, din cauza unei boli necunoscute, și un frate, Robby, care a murit în 2018, la doar 24 de ani, după ce s-a luptat toată viaţă cu o gravă formă de epilepsie.

După cum povestea într-un interviu pentru platforma muzicală americană AOL Music, Amy Lee a luat lecţii de pian timp de nouă ani şi a visat să ajungă compozitoare de muzică clasică. Prima ei compoziţie, o bucată pentru pian clasic, a scris-o la 11 ani.

Se spune că în 1994, când avea doar 14 ani şi participa la o tabără pentru tineri creştini, chitaristul Ben Moody a ascultat-o interpretând la pian hitul I'd Do Anything for Love al lui Meat Loaf. Ben i-a propus pe loc tinerei pianiste să cânte împreună cu el şi să încerce să pună bazele unei formaţii rock. După ce au evoluat sub mai multe denumiri, s-au oprit la Evanescence.

În anul 2000, Amy a absolvit o școală privată din Little Rock şi a început să studieze teoria și compoziția muzicală la Middle Tennessee State University. Nu după mult timp, a abandonat însă universitatea pentru a se putea dedica întru totul trupei.

Band-ul abia format a început să interpreteze piese acustice în cafenelele din Arkansas. De asemenea, au înregistrat trei Extended Play-uri premergătoare albumului lor de debut Fallen, lansat în martie 2003. Discul a avut un impact comercial foarte puternic. S-a vândut în întreaga lume în peste 25 de mil. de exemplare şi a devenit astfel unul dintre albumele cele mai de succes ale secolului al XXI-lea.

Fallen a adus trupei două premii Grammy şi alte trei nominalizări. Câteva compoziţii foarte inspirate ale duoului Lee-Moody, cum ar fi Bring Me to Life, My Immortal, Going Under sau Everybody's Fool, au fost foarte difuzate pe canalele muzicale de televiziune, la posturile de radio sau pe nou apărutele platforme de streaming. Vocea puternică şi plină de emoţie a solistei, precum şi chitarele cu ale lor riff-uri de hard spre heavy, m-au făcut să îndrăgesc foarte mult noua trupă de atunci. Unul dintre bunii mei prieteni într-ale muzicii mi-a făcut o bucurie dăruindu-mi C.D.-ul original, pe care mi l-a adus tocmai din Franţa.  

În octombrie 2003, Ben Moody a părăsit grupul. Motivele invocate au fost clasicele puncte de vedere diferite faţă de celălalt compozitor.

Cu un nou lineup, în septembrie 2006, Evanescence a lansat cel de-al doilea album de studio, The Open Door. Cu compoziţii ceva mai puţin comerciale, care au inclus şi secvenţe de metal simfonic, albumul a adus trupei primul number one în topul american „Bilboard”.

Formaţia şi-a continuat neîntrerupt activitatea artistică, a mai lansat albumul eponim, Evanescence (2011) şi Synthesis (2017).

logoÎn anul 2020, trupa a început lucrul la un nou album de studio. Restricţiile cauzate de pandemie au influenţat însă procesul artistic, Long Play-ul The Bitter Truth fiind lansat abia în martie 2021.

Compoziţia Artifact / The Turn deschide discul. Aduse parcă de pe altă lume, sonorităţile electronice ale claviaturilor lui Amy Lee ne introduc într-un registru molcom şi odihnitor şi ne duc cu gândul la muzica electronică a lui Klaus Schulze. Se pare că această piesă a fost concepută mai întâi ca un intro, dar până la urmă, iată, a ajuns un track de 2’26’’ֹ. Amy cântă cu o voce cristalină despre o persoană care, chiar dacă se va întâmpla să fie undeva departe, va rămâne, totuşi, mereu cu tine.

 “Underneath golden skies
You will always be there
In the mirror, in my eyes
You will always be there”

 „Sub cerurile aurii
Vei fi mereu acolo
În oglindă, în ochii mei
Vei fi mereu acolo”

logoAmy Lee (ianuarie, 2021)
Sursa foto: www.facebook.com/ AmyLeeOfficial/ photos

Broken Pieces Shine este un cântec de gothic metal, marca Evanescence. Finalul numărătorii inverse premergătoare lansării unei nave spaţiale e o scurtă introducere ce parcă a anticipat startul competiţiei spaţiale a miliardarilor din 2021. Apoi ritmul pulsant şi sunetele puternice ale tobelor ne însoţesc spre vocea cu tonalităţi dramatice a lui Amy Lee. Versurile sunt despre curajul nostru de a ne dezvălui părţile întunecate, punctele slabe, vulnerabilităţile....

 „I don't know if I will ever be alright
But I have to try...
And I know you're with me, so what if we do fall apart?
Shamelessly be who we are
And let all the broken pieces shine...”

 „Nu știu dacă voi fi vreodată bine
Dar trebuie să încerc ...
Și știu că ești cu mine, dar dacă ne despărţim?
Să fim noi înşine fără să ne fie rușine
Și să lăsăm să strălucească toate părţile noastre sfărâmate...”

Într-un interviu acordat revistei londoneze „Kerrang”, Amy Lee mărturisea despre Broken Pieces Shine că a fost compusă pentru a ne stimula capacitatea de a lăsa defectele noastre să devină părţi pe care nu numai că le acceptăm, ci şi renunţăm să le mai ascundem. În fond, a ne dezvălui în întregime e ceva cu adevărat eliberator. Cu atât mai mult cu cât anumite trăsături ale noastre, pe care noi le percepem ca defecte, pot deveni dintr-o altă perspectivă puncte forte ale noastre. În acelaşi perimetru, Leonard Cohen spunea atât de frumos în versurile piesei anthem:

"Ring the bells that still can ring
Forget your perfect offering
There is a crack in everything
That's how the light gets in.”

„Loveşte clopotele care încă mai pot suna
Uită de ofranda ta perfectă
În toate există o crăpătură
Şi așa poate să pătrundă în ele lumina.”

Aşadar, să renunţăm să dorim a părea perfecţi în faţa celorlalţi. Toate lucrurile au măcar o crăpătură. Dar tocmai pe acolo lumina intră în ele.

Următoarea piesă, The game is over, continuă ideea cântecului precedent şi încearcă să vină cu alte soluţii. E vorba despre faţada noastră intenţionat modificată, despre măştile pe care ni le punem pentru a-i face pe cei cu care interacţionăm să se simtă confortabil. Suntem atenţi să nu ne exteriorizăm gândurile şi sentimentele dacă acestea nu sunt între limitele morale acceptate de societate. Dacă am încerca să renunţăm la toate astea, poate am reuşi să nu ne mai simţim încurcaţi, uneori chiar blocaţi şi răniţi.

“Change me into something I believe in
Change me so I don't have to pretend
Sweet words, they mean nothing, they're not true
'Cause the game is over”

„Schimbă-mă în ceva în care cred
Schimbă-mă, ca să nu mă prefac
Cuvinte dulci, astea nu înseamnă nimic, nu sunt adevărate
Pentru că jocul s-a sfârşit ”

Wasted On You, prima melodie editată pe single, e în acelaşi timp şi prima apariţie discografică a trupei după albumul Synthesis din 2017. Doar primele acorduri sunt tipice unei balade, şi anume tuşeurile melancolice ale pianului însoţite de vocea cu tonalităţi ample a lui Amy. Apoi intră în scenă bateria, într-un tempo neobişnuit, accentuând furtuna interioară a vocalistei. Zbuciumul e redat, fireşte, şi prin intermediul versurilor:

„I'm wasted on you (Wasted on)
Waitin' for a miracle
I can't move on
Like we're frozen in time
I'm wasted on you (Wasted on you)
Just pass me the bitter truth”

„Sunt pierdută după tine (Pierdută)
Așteptând un miracol
Nu pot merge mai departe
De parcă am fi înghețați în timp
Sunt pierdută după tine (Pierdută după tine)
Transmite-mi chiar adevărul amar”

Compoziţia a fost realizată în primăvara lui 2020. Amy Lee povestea pentru revista americană „Rolling Stone” că au fost nevoiţi să întrerupă înregistrările pentru această piesă, nemaiputând intra apoi în studiouri din cauza restricţiilor impuse pentru combaterea pandemiei. Au finalizat totuşi piesa de la distanţă, schimbând între ei fişiere audio, pe care apoi le-au mixat.

Far From Heaven e o baladă sută la sută, cu pianul clasic foarte bine amplasat în textura instrumentală a piesei. Timbrul extrem de dureros al vocii lui Amy este bine evidenţiat şi de sunetul clasic al orchestrei de coarde, împănat pe alocuri cu sunete electronice de sintetizator.

Versurile aduc ceva foarte greu de exprimat în cuvinte, e vorba de dragostea pentru cineva foarte apropiat plecat spre veşnicie. Atât de mult ne-am dori ca persoana mult iubită să fi ajuns într-o altă lume mai bună, încât o implorăm să ne trimită un semn în acest sens. O mai rugăm să ierte supărările pe care, vrând-nevrând, i le-am mai provocat uneori...

“What if I can't see your light anymore?
'Cause I've spent too long in the dark
And I'm on my knees without shame begging to believe
But I feel so far from heaven

Is anyone out there? Did you give up on us?
Break this silence, I'm crushed under love
I don't wanna lock down, but we've lost so much
Will you forgive me”

„Ce-ar fi dacă n-o să-ţi mai pot vedea lumina?
Pentru că am petrecut prea mult timp în întuneric
Și sunt în genunchi fără să-mi fie rușine implorând să cred
Dar mă simt atât de departe de rai

E cineva acolo? Ai renunțat la noi?
Rupe această tăcere, sunt zdrobită de dragoste
Nu vreau să mă închid, dar noi am pierdut atât de mult
Mă vei ierta?”

Blind belief închide discul. O piesă foarte echilibrată, începe cu o scurtă introducere calmă, melodioasă şi atât de liniştitoare, cum doar pianul clasic o poate genera. Furtuna se dezlănţuie brusc şi e provocată de riff-urile dure, chiar abrazive, ale chitarei bas, specifice rockului gothic. Amy Lee îşi dezvăluie calităţile vocale, plecând de la melise împrumutate din operă şi trecând prin pasaje de mare amplitudine, cu un timbru destul de întunecat. Versurile ating problema salvării metafizice, soluţia venind mai mult de la iubirea spirituală şi necondiţionată decât de la credinţa moştenită de la înaintaşi.

“Blind belief, are you afraid to see
That our fathers were wrong?
We hold the key to redemption
Love over all...”

„Credință oarbă, ți-e frică să vezi
Că părinții noștri s-au înșelat?
Deținem cheia răscumpărării
Iubirea mai presus de toate...”

The Bitter Truth e un album cu 12 compoziţii echilibrate, bine lucrate, în care elementele de muzică clasică aduse de pian şi orchestra de coarde sunt balansate de riff-urile metalice de chitare, întregul background instrumental însoţind perfect vocea lui Amy Lee, o voce de mezzo-soprană dramatică, largă şi puternică, capabilă să interpreteze pe alocuri şi pasaje destul de înalte, impresionante şi palpitante. Vocea lui Amy e, probabil, pe The Bitter Truth, mai pasională ca oricând, interpreta folosindu-şi propriile vulnerabilităţi pentru a transmite auditoriului o emoţie puternică, aşa cum a mai reuşit foarte bine să o facă şi vocalista Beth Gibbons de la grupul britanic de rock alternativ Portishead.