POEZIE

Monica Rodica Iacob
poetă, Arad

Traduceri literare


Ne‑am dat întâlnire într‑o zi de duminică
în faţa bisericii,
Mi‑ai adus traducerile proaspete
aveai o rochiţă roşie ca sângele
şi o pălărie albă cu panglică roz.
Eu o ie albă ca hârtia
Te aşteptam emoţionată.
Mi‑ai spus că poeziile sună muzical traduse
şi ţi‑au plăcut foarte mult.
Soarele ne copleşea călduros în faţa bisericii
Noi, două mioriţe, păşteam literatură bilingvă
într‑o duminică din luna august.



Eros Ramazzotti în claustrofobia mea


Băgată într‑un tub metalic
alunec înăuntru ca într‑un mormânt,
această senzaţie cumplită de prăbuşire
a pământului greu, lipicios, încleiat
Pentru ca ei să vadă prin ochiul optic
ce naiba mai e cu tine,
Ţinând în mână dispozitivul de expulzare
dacă claustrofobia cedează în lupta cu ea însăşi.
degetul mare delicat lângă trăgător
pe lângă corpul alungit, subţiat,
Pe urechi nişte căşti din care curge muzica lui Eros Ramazzotti.
E OK! Am să mă rog lui Dumnezeu
cu degetul mare pe trăgaci,
Celule, celule
Ieşire din propria imagine pe care o vezi
cu ochii ţinuţi strâns închişi,

strângi pleoapele să nu răzbească frica
şi te rogi să se termine curând
Te autosugestionezi şi rezişti cu muzica lui Eros Ramazzotti în tub,
Pentru ca experienţa să nu se mai repete curând...




Curgere


Pârâu supărat
zgomot de cascadă
apoi pământ sub unghii ca alcoolul ascuns în pori
Poetul între aici şi dincolo...
Îşi pierde viaţa printre cărţi
Și toate lucrurile mărunte pe care nu mai poate să le facă
sunt un cuţit care înjunghie propria viaţă,
Zilnic o ia de la început
ca un pariu neîncheiat
Apoi îşi pune copci pe suflet
Și trage apa la baie.



Cântec de lebădă


Ca un sat din care au plecat tinerii
şi care a devenit precum un azil de bătrâni,
bat apele în ţărmuri ca un clopot
ca o traumă
ca o stigmă.
‑ Iubeşte‑mă mamă, tatăl meu a murit! –
Lebede monogame se învârt în cerc pe canale
sau îşi clocesc ouăle pe rând, cuminţi, pe ţărm
într‑o singură viaţă.
‑ Aerul într‑o linie curbă albastră
rămâne ca o zbatere ‑
Miraculoasă zbaterea după spargerea găoacei, cu ciocurile lor fragile,
abia învăţă să înoate, apoi zborul.
Explozia vieţii cu seva ei verde‑albastră
Străbate anotimpurile,
Până ajunge în iarna pustie,
Ca un sat pustiu
Îngheţat peste zborul lor alb
Asemeni unui cuib de lebede gol.
Aşa şi satele de munte sau câmpie din care au plecat toţi tinerii
Și au rămas câţiva bătrâni privind în gol
Încremeniţi în imensitatea neputinţei.



Rusalii


Nu închei o zi fără un zâmbet
Fiecare zi este o sărbătoare!
Dimineaţa mă scoală ciripitul păsărilor gureşe ce se strecoară prin fereastra între-deschisă
Iarba umedă de răcoarea nopţii cu banca pe care beau cafeaua
florile din mica gradină amenajată cu iscusinţă, semisălbatică – semidomestică ‑
Florile „Mâna Maicii Domnului” albe‑portocali
Îmi mângâie părul şi nările
Inspir până‑n suflet mirosul lor inconfundabil
Împletit cu cel al cafelei proaspăt preparată
În acest început de iunie al mirosurilor fermecate
Și astfel nu închei ziua fără un zâmbet
Deoarece fiecare zi este o sărbătoare
Mâine cine ştie ce zâmbet nou îmi va aduce.



Curcubeu


Din orice parte vei privi
Adevărul este unul
Când inima‑i îndrăgostită
Ochii devin orbi,
Apoi, parcă din ceaţă se arată un curcubeu
Ce‑şi înfige picioarele în marginile lumii: dreapta‑stânga
Și te ţine în viaţă
Iar sub cupola lui devii altceva.

Nu ştim să ne purtăm victoria.