logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

Restituiri

 


Cristian Sabău
jurnalist, traducător, Piteşti

 

Lawrence al Americii sau vocea subversivă a poeziei

 

A murit la 22 februarie 2021, la San Francisco, poetul, eseistul, activist pacifist librarul şi editorul Lawrence Ferlinghetti. A fost prezent doar la două ediţii ale Zilei Ferlinghetti, sărbătoare instituită de oraşul californian în 2019 cu prilejul împlinirii a 100 de ani a celebrului său poet‑cetăţean-librar, a cărui librărie City‑Lights fiind reper obligatoriu pentru oricine avea contact cu sfera culturii. Ferlinghetti n‑a mai ajuns la 102 ani, dar la 101 ani era încă activ şi‑l critica pe Trump într‑un poem (Calul troian al lui Trump), acuzându‑l pe al 45‑lea preşedinte a SUA că „distruge regulile democraţiei pentru a instaura supremaţia regulilor corporaţiilor”. Dar să parcurgem (în fugă) istoria unui personaj celebru... 

 

„Cazul” Ferlinghetti

Lawrence Ferling Monsanto se naşte la 24 martie 1924 în Yonkers, New York.

Tatăl de origine italiană care‑şi americanizase numele (din Ferlinghetti în Ferling) moare cu câteva luni înainte de naşterea lui Lawrence.

Orfan înainte de naştere (tatăl său italian murise cu câteva luni înaintea venirii sale pe lume), şi la scurtă vreme cu o mamă (de origine franco‑lusitano‑evreiască) internată la azilul de boli mintale, copilul Lawrence a fost crescut până la cinci ani în Franţa. Aşa se face că Larry, care va deveni unul dintre cei mai importaţi poeţi americani, a învăţat mai întâi franceza, engleza învăţând‑o abia după întoarcerea în America. La întoarcerea în America este crescut de familia Bisland, bogată până la marea criză din 1929. Începe să lucreze ca vânzător de ziare. Copil problemă şi adolescent rebel membru al unei bande de cartier şi chiar arestat pentru câteva furtişaguri ale bandei, la 15 ani Lawrence a fost atras de poezie, de opera lui Baudelaire. Ca student al University of North Carolina a fost cucerit de scrierile unor scriitori ca Hemingway, Faulkner, Dos Passos şi Wolfe. Începe să scrie pentru publicaţiile universităţii dar este capabil să sară în trenurile ce mergeau în Mexic pentru a participa la lecturile pe care le organizau acolo mari poeţi ai epocii. În 1941 termină universitatea şi în plin război se înrolează în corpul puşcaşilor marini. După război, începând din 1946 lucrează ca ziarist la New York şi începe să scrie poezie. Între 1947-1950 îl găsim ca doctorand la Paris. În 1951 se întoarce în America, se stabileşte la San Francisco, şi se căsătoreşte cu Selden Kirby‑Smith cu care va avea doi copii. Lucrează ca învăţător dar scrie şi eseuri despre artă. În 1953 îl cunoaşte pe Peter Martin (fiul unui cunoscut anarhist), director al revistei „City Lights” împreună cu care fondează librăria City Lights Pocket Book Shop, prima librărie de cărţi în format popular şi apoi editura City Lights Press. În 1954 publică sub semnătura Lawrence Ferlinghetti prima culegere de poeme Ilustrate dintr‑o lume dispărută. În 1957 publică volumul lui Allen Ginsbergm Strigătul (Howl), pentru care este arestat şi judecat pentru “publicarea unei opere obscene şi indecente”. Apărarea este asumată de ACLU o organizaţie de apărare a drepturilor cetăţeneşti, Ferlinghetti este absolvit, judecătorul recunoscând „importanţa socială” a volumului, Strigătul se vinde în 100.000 de exemplare. În 1958 publică volumul A Coney Island On My Mind, o culegere de 29 de poeme fără titlu care‑i va aduce celebritatea şi se va vinde într‑un milion de exemplare.

 

Poezia venită din subterană

Deţinător al titlului de doctor al Sorbonei pentru o teză cu titlul Oraşul ca simbol în poezia modernă, Lawrence Ferlinghetti, acest clasic care aparţine secolului al XX-lea a fost poet, pictor şi proprietarul unei librării. Numai că înşirarea unor repere existenţiale poate conduce la un discurs destul de simplist asupra personalităţii celui pe care critica şi presa l‑au desemnat drept cel mai înţelept din grupul pe care‑l constituia împreună cu Kerouac şi Allen Ginsberg. Un discurs poate simplist dar absolut adevărat. Un om simplu în fond, Ferlinghetti este poet, publicist, pictor şi patron al unei „librării cu o singură încăpere” Luminile oraşului (inspirat de filmul lui Chaplin, City Ligths), o adevărată Meccă (în San Francisco) pentru cei care vin aici din toată lumea, să‑l cunoască şi să vadă cărţi adevărate. Rămăsese singurul supravieţuitor al „Generaţiei Beat”, ultimul beatnik, actual la 40 de ani de la apogeul (şi crepusculul) mişcării care a avut ca deviză de viaţă anti‑militaristă „Faceţi dragoste nu război”. Culmea este că Ferlinghetti cel atât de angajat politic contra totalitarismului mascat al regimului Bush, nu credea că poetul trebuie să fie neapărat un activist politic.

„Pentru că – spunea Ferlinghetti într‑un interviu ‑ foarte mari poeţi sau pictori n‑au fost sau/şi nu sunt activişti. Aşa cum s‑a întâmplat cu maeştrii poeziei japoneze haiku sau cu poeţi chinezi sau cu marii poeţi persani mistici ai secolului al XII‑lea Rumi şi Hafiz. Despre mulţi dintre aceştia se poate spune că au fost dizidenţi dar nu activişti. Şi n‑are nici un rost să angrenezi în politică pe cineva care nu este nici obişnuit nici atras de această sferă de activitate, pentru că rezultatele nu vor fi bune...”

 

Cumpăraţi cărţi din librărie, nu din super‑market!

logoLawrence Ferlinghetti
Sursa foto: www.agerpres.ro

Prin anul 2001 Lawrence Ferlinghetti, într‑un articol publicat în „San Francisco Chronicle”, susţinea că trăim timpuri grele:

„Realitatea este tot mai îngrijorătoare. Libertatea de expresie se află sub tirul unei mentalităţi de tip fascist… Zgârie‑norul America îşi întinde supremaţia asupra lumii răspândind monocultura nord‑americană. Acum există zgârie‑nori în Sumatra, în Japonia, în China, în Orientul Mijlociu, în Europa Centrală, în mai toate ţările care au avut regimuri dictatoriale şi care acum nu fac altceva decât să adopte în goană cele mai rele trăsături ale monoculturii corporative americane: zgârie‑nori, automobile, absolut întregul mod de viaţă american... îngrijorătoare lipsă de coloană vertebrală a democraţilor care au acceptat dictatura lui George al II‑lea, uzurpatorul tronului pe care‑l ocupă în mod ilegal… 11 septembrie a însemnat începutul celui de‑al Treilea Război Mondial, nu în sensul în care au fost Primul şi al Doilea ci în sensul începerii Războiului cu Lumea a Treia…”

Trebuie să subliniem faptul că Ferlinghetti (născut în 1919) a participat la al Doilea Război Mondial (în timpul debarcării din Normandia a fost comandant al unei nave anti‑submarin, apoi a fost la Nagasaki). Cu atât mai interesantă este evaluarea situaţiei Americii de azi, ca şi paralela pe care poetul o face între epocile anilor 1950 şi 2000.

“Regimul preşedintelui Eisenhower a fost considerat ca fiind intolerant; trăiam sub o adevărată cenzură neoficializată. Dar privind situaţia de azi, Eisenhower pare un înger în comparaţie cu bandiţii care se află acum la Washington. Ăştia sunt de‑a dreptul criminali, criminali internaţionali. Sub administraţiile celor doi Bush au fost scoşi la lumină cei condamnaţi în epoca Watergate şi a crizei iraniene. Aceştia conduc acum ţara iar democraţii lipsiţi de coloană vertebrală nu reuşesc să facă nimic.”

Cât despre soarta cărţilor importante Ferlinghetti crede că

“viitorul stă în editurile mici şi mijlocii, cele mari şi foarte mari fiind doar părţi din conglomerate de interese în care primează banul. Editorii de cărţi adevărate au fost eliminaţi. Cei care au mai rămas de‑abia mai rezistă… New Directions, editura care mi‑a publicat toate cărţile începând cu A Coney Island of the Mind în 1958, este ceva rar, o excepţie. Ei au fost primii care au publicat scriitori ca Ezra Pound, Dylan Thomas, William Carlos William, Tennessee Williams, o întreagă listă de scriitori importanţi, americani şi europeni. New Directions sunt încă puternici deşi nu fac parte din nici o corporaţie.”

Ferlinghetti crede că din păcate este greu să rezişti super‑marketurilor care înglobează şi librării:

„de fiecare dată când văd că un scriitor important îşi lansează o carte într‑un local ce aparţine unui lanţ de magazine, mi se pare că înfige un cuţit în spatele unui librar. Prin tacticele agresive promovate de super‑market‑uri, au fost falimentate jumătate din librăriile Americii. În Chicago n‑a mai rămas niciuna, în New York, doar câteva. Din fericire suntem norocoşi că în această zonă – San Francisco Bay – ca nicăieri în ţară, sunt unele care mai rezistă.”

Într‑adevăr cartea adevărată se cumpără în librării, în super‑market se cumpăra numai mărfurile best‑seller, fie acestea biscuiţi hipocalorici, echipamente electronice, haine, sau romane roz.

Băiatul bun din anii ’40…

Ferleinghetti evaluează influenţa pe care situaţia politică o poate avea asupra schimbării concepţiilor şi atitudinii faţă de establishment-ul politic a unui om care gândeşte cu propriul creier şi nu ia drept judecăţi, prejudecăţile oficiale, ale momentului sau, mai rău ale politicienilor momentului.

“Înainte de Nagasaki am fost un foarte bun băiat american; am fost Eagle Scout (cel mai înalt grad în organizaţia Boy Scouts), comandant de navă în timpul debarcării în Normandia. Dar oricine a văzut Nagasaki şi‑a putut da seama că guvernul American ne‑a ascuns efectele pe care le are bomba atomică…”

 

Contestatarul din anii ’60‑’70…

Au fost anii impopularului război din Vietnam, ai intervenţiilor americane din Nicaragua, Panama şi Chile, ai tensionării relaţiilor cu Uniunea Sovietică, ai izolării Cubei. Ani în care poezia angajată a lui Ferlinghetti, care cunoscuse pe viu realităţile lumii prin repetate călătorii a fost o voce „contra”, încă un Strigăt care a reuşit să atenueze avântul belicos al unor lideri politici. „Jurnal pentru protecţia tuturor fiinţelor” revistă din care scoate trei numere dar şi poeme din volumele Sensul secret al lucrurilor (1968), Tyrannus Nix – un pamflet contra preşedintelui Nixon (1969), Ochii deschişi, inima deschisă (1973), Cine suntem noi azi? (1976), Peisaje ale vieţii şi morţii (1979) stau mărturie atitudinii ferme, fără echivoc a poetului Ferlinghetti. Cât despre editorul Ferlinghetti este suficient să menţionăm publicarea unor volume ca Erecţii, ejaculări a lui Charles Bukovski, Ştirile planetei şi Căderea Americii semnate de Ginsberg, sau o culegere de traduceri din scriitori ruşi Evtuşenko şi Voznesenski.

 

ACLU – un sprijin de nădejde

ACLU este sigla asociaţiei „American Civil Liberties Union” o organizaţie care apără libertăţile individului în SUA. Este un sprijin de nădejde, practic singura organizaţie în stare să susţină în justiţie un război cu puterea. Singura capabilă să apere o cauză la nivelul Curţii Supreme a SUA, un nivel la care un avocat bun costă o avere pe care nici un scriitor n‑o are. Atunci când Ferlinghetti a publicat Strigătul (Howl), o carte intolerantă faţă de intoleranţa societăţii, efectul scontat (şi în mare măsură obţinut) a fost de adevărată flagelare a conştiinţei societăţii americane consumiste. Dacă în acea perioadă s‑ar fi organizat întreceri de tipul Olimpiadei şi la literatură, Statele Unite putea să conteze pe o formidabilă (şi prea puţin cunoscută) echipă de scriitori. Ginsberg, Kerouac, Corso, Snyder sunt câteva dintre numele de vază ale acelei posibile echipe... Ceea ce un singur poet, care ca forţă economică deţinea o librărie cu o singură încăpere, n‑ar fi putut reuşi în faţa reacţiei oficiale, era posibil să se obţină prin solidaritate intelectuală, printr‑un program comun de trezire a conştiinţei ce moţăia pe perna împodobită cu laurii victoriei din al doilea război…

 

Poezia trebuie să trezească conştiinţa publicului

Oare ce forţă mai are poezia azi, într‑o lume atentă doar la ştirile despre vreme, cota dolarului şi ambuteiajele de pe autostrăzi? Încă mai are, crede poetul luminilor oraşului. „Fă dragoste nu război”. Noi – susţine Ferlinghetti ‑ trebuie să trezim conştiinţele. Singurul mod în care poezia poate schimba lumea este prin deşteptarea conştiinţei publice, a conştiinţei publicului. După 11 septembrie americanii au aşteptat ca intelectualii, în special scriitorii, să propună o nouă paradigmă de viaţă, un nou mod în care poate fi dusă existenţa. Mai mulţi poeţi foarte cunoscuţi au rămas îngrijorător de tăcuţi, sau în cel mai bun caz au mormăit ceva ininteligibil. Doar cei practic necunoscuţi au reacţionat în poezie faţă de turnura pe care o ia situaţia din SUA. Atunci când în 1998 a primit titlul de laureat al poeziei al oraşului Los Angeles, în discursul de mulţumire, Ferlinghetti a găsit momentul prielnic pentru a vorbi despre gentrificarea (decăderea din cauze economice a zonelor locuite de clasa medie şi primirea de noi locatari mai bogaţi) oraşelor, despre „Îngerii Albaştri” sau despre planurile sale de a mânji falsele simboluri, obiecte de cult ale mândriei naţionale pătate de interesele meschine ale politicienilor. Când am scris Manifestul Populist în 1970 m‑am gândit că a venit timpul ca poeţii să nu mai mormăie în bărbi şi să spună lumii, ceva important. Am citit un grafitto care spunea “sunteţi atât de minimali!” A fost o încercare de a provoca ieşirea artiştilor şi poeţilor din lumile lor ermetice. Să adăugăm că poetul Ferlinghetti a oferit publicului american larg versiuni în limba engleză din mari poeţi europeni, traducându‑i din franceză pe Jacques Prévert şi din italiană pe Pier Paolo Passolini.

 

Ferlinghetti pictorul

Deşi s‑a impus mai întâi ca poet şi ca editor, este de remarcat faptul că prin anii ’70 Lawrence Ferlinghetti a trecut şi la maniera de exprimare prin pictură şi în acest domeniu operele sale fiind provocatoare prin mesajul „enunţat” direct, prin mijloace plastice. Cu impact mai mare decât poemele pentru că

„oamenii de azi sunt leneşi şi preferă să privească un tablou decât să citească un poem. Este un efort mult mai mic. Şi mult mai puţin «timp pierdut» pentru că în medie un vizitator nu acordă mai mult de 10 secunde fiecărui tablou”.

Ca pictor Ferlinghetti se consideră un emul al expresionismului abstract, al unor importanţi artişti proveniţi de la New York School, care au pictat în manieră non‑figurativă. Kline, De Kooning, Motherwell sunt după părerea lui Ferlinghetti câţiva mari desenatori care au trecut la non‑figurativ. Desigur, crede Ferlinghetti, pentru a fi el însuşi nu va putea picta niciodată ca pictorii numiţi.

 

Ferlinghetti cititorul

În ceea ce priveşte lecturile din ultima vreme, lui Ferlinghetti i‑a plăcut mult cartea scriitorului italian antifascist Ignazio Silone Şcoala dictatorilor.

„Este povestea unui american care ar vrea să devină dictator şi pentru asta pleacă împreună cu un prieten în Europa pentru a‑i intervieva pe Mussolini şi Hitler asupra metodelor folosite pentru a ajunge la putere. Astfel, învaţă că poţi obţine puterea absolută prin cooperarea cu instituţiile democratice ale statului. Este exact ceea ce s‑a petrecut în Florida noastră la alegerile prezidenţiale (n.t: din anul 2000), când rezultatele au fost măsluite. Atunci a asistat la o cooperare completă a Curţii Supreme, iar acum cooperarea completă a republicanilor şi democraţilor continuă în Congres.”

Cooperarea a început să slăbească în ultimele lumi şi în curând vom scăpa de acest dezastru mondial Bush al II‑lea, îmi permit să observ.

 

Ferlinghetti poetul, iarăşi romancier

La o vârstă la care alţii stau la gura sobei, Ferlingetti îşi făcea planuri pentru viitorul apropiat: îşi propune să termine un roman început de ceva vreme, al cărui titlu trimite la primul său roman, Her ‑ un roman suprarealist despre Parisul anilor 1940. Acea sintagmă‑titlu este „Persoana a patra singular”, spune poetul adăugând: „nu ştiu dacă o să‑l mai termin vreodată…” Dacă ar fi să poată schimba ceva în San Francisco, ar interzice categoric pătrunderea automobilelor într‑o zonă importantă din centrul oraşului. Cât despre SUA, „nimic nu se va schimba în această ţară atâta vreme cât cetăţenii săi sunt îmbuibaţi... Pentru o schimbare este nevoie de foame şi pasiune… Poate că o criză economică aşa ca aceea din 1930 ne‑ar prinde bine… Pentru ca acum politica SUA este doar o amplă paradă de testosteron, şovină şi militaristă” susţinea Ferlinghetti, pe la început de mileniu al III-lea.

Artizan al versului aflat într‑o permanentă tranziţie impusă de căutările sale spirituale „anarho‑turist” vara şi „budist‑socialist” în anotimpul friguros, permanent preocupat de explorarea propriilor rădăcini în relaţie cu solul din care acestea îşi trag seva. Cel puţin aparent foarte accesibilă datorită discursului direct, de impact, această poezie deopotrivă populară şi cultă cu stil aspru, cu lexic bogat ce atestă intimitatea mai multor limbi, foloseşte muzicalitatea cuvintelor şi sugestia vizuală, posedă o impresionantă energie poetică.

„Vulgar, obscen şi de prost gust” a fost caracterizat Ferlingetti de critica angajată politic din cea mai mare exportatoare de democraţie, SUA. Desigur contestatarii nu sunt iubiţi de şefii politici. Nici angajamentul său direct împotriva războiului din Vietnam, nici participarea la marşurile şi mitingurile împotriva invaziei Irakului, apariţia la tribunele manifestărilor anti‑Bush alături de actriţele Jane Fonda sau Susan Sarandon nu i‑au crescut cota de popularitate printre politicieni. Numai că prin poezia sa explozivă şi prin pictura sa angajată, prin modul în care în calitate de ziarist, editor, librar, a sprijinit adevărata valoare în literatură, artă şi politică, acest pictor şi poet „vulgar şi obscen”, ultimul supravieţuitor al generaţiei beat care ne‑a părăsit săptămâna trecută este un model demn de urmat. Un model adevărat într‑o lume plină de false modele. Istoriceşte gândind, pe cunoscutul model Lawrence al Arabiei, Ferlinghetti este un adevărat Lawrence al Americii. Şi – de ce nu? – un Lawrence al întregii lumi.

 

Lawrence Ferlinghetti


Poet spălat pe creier

A lăsat să‑i cadă creionul
Și a ridicat o bombă
Și creionul care scria înapoi
A ajuns la un punct
Și a explodat de parcă ar fi fost încărcat
Cu ceva mai rău decât versul
Și a fost primul poet
Al cărui creion a împuşcat
Detunătură în noapte
Şi a avut un atât de mare succes
Încât a fost numit
Poetul Naţional al Plutocraţiei
Spre distrugerea democraţiei noastre


**//**

Vezi
Aşa s‑a întâmplat când
Am pătruns în acest loc
Ca o pereche de mâţe de‑ale papei
Ce dansează un passo‑doble aztec

Şi eu am zis
Tată, hai s‑o lăsăm
Dar vezi, pe la spate
a venit acestă doamnă
şi mi‑a spus: tu şi cu mine
chiar am putea exista

Straşnic am zis
Doar că a doua zi
De dimineaţă
Ea are dinţi urâţi
Şi de‑adevăratelea
urăşte poezia.


**//**

Ei îi plăcea să privească florile
Să miroasă fructele
Iar frunzele aveau înfăţişarea iubirii

Dar marinari pe jumătate beţi
Au năvălit în visele ei
Şi şi‑au împrăştiat sămânţa
În peisajul virgin

Şi la o anumită vârstă
Inima sa a plecat
În căutarea coastelor împrăştiate

Şi a ascultat cântecul păsărilor verzi
Dinspre cealaltă parte a liniştii.


Dinţii Balaurului

Un bărbat decapitat
Aleargă pe stradă
Îşi ţine în mâini capul
O femeie fuge după el
Ţinându‑şi în mâini inima
Bombele cad într‑una
Semănând ura
În timp ce ei aleargă
Încoace şi‑ncolo pe străzi.
Nu numai cei doi
Ci mii de alţi & fraţi
Ce fug înnebuniţi
De bombele ce cad
Semănând cea mai pură ură.
Şi din fiecare bombă căzută
Răsar o mie de Bin Ladeni
Şi o mie de noi terorişti
Aidoma dinţilor ascuţiţi ai balaurului
Din care apar războinici
Însetaţi de sânge.
Şi bombe inteligente ce seamănă ură,
Continuă să cadă, să cadă, să cadă.


Riscând mereu absurdul

Riscând mereu absurdul
Şi moartea în timp ce evoluează
Deasupra capetelor audienţei,
Poetul, precum un acrobat
Escaladează rime
Şi pe o sârmă inventată de el
Se balansează
Pe deasupra unei mări de feţe
Îşi deschide drum
Spre cealaltă parte a zilei
Mişcându‑şi picioarele
În figuri de balet şi fente
şi trucuri de teatru.
Totul fără greşeală
ca şi cum n‑ar fi fost aievea
super‑realismul său
trebuie vrând‑nevând
să perceapă încordarea adevărului
înaintea fiecărui pas, fiecărei posturi
în presupusa sa înaintare
către acel încă prea înalt piedestal
unde plină de gravitate
Frumoasa aşteaptă
să‑şi înceapă saltul mortal.
Iar el ‑ un micuţ charleychaplin
care poate sau nu să apuce
frumoasa ei formă
etern crucificată
pe aerul rarefiat
al existenţei.


Făcând dragoste în poezie

În război fiecare secundă contează
Timpul se scurge pe pământ
Precum umbra copacului
Sub care ne‑am tolănit
Într‑o barcă făcută din lemn
De un tâmplar necunoscut de dincolo de marea
Pe care se leagănă sâmburi de piersică
Traşi de un pistolar rămas fără gloanţe
De botul unui tun a cărui muşcătură
lasă găuri în formă de inimi
departe de orizonturile cărnii noastre
moleşită de soare şi ameţită de linişte
între actul sexual
şi actul poeziei
în momentul iubirii şi orgasmului
nici măcar o fugară privire
asupra mizeriei lumii.


Lenjeria intimă

N‑am dormit prea bine astă noapte
Gândindu‑mă la lenjeria intimă
V‑aţi oprit vreodată serios atenţia
Asupra lenjeriei intime văzută (ca ceva) abstract?
Pentru că dacă vă concentraţi asupra acestui subiect
Apar imediat câteva probleme şocante
Lenjeria de corp este o chestiune
Care ne priveşte pe toţi
Pentru că oricine poartă
Piese de lenjerie intimă
Sper că până şi Papa.
Guvernatorul statului Louisiana
Poartă şi el lenjerie intimă
l‑am văzut la televizor
şi cred că‑l strângea
pentru că se tot foia
Aşa că lenjeria ne poate crea probleme
Aţi văzut reclame pentru lenjerie intimă
Pentru femei şi bărbaţi
Atât de asemănătoare şi atât de diferită
Fiindcă lenjeria de damă se‑mbracă mai mult
Pe sus iar cea pentru bărbaţi pe jos
Lenjeria intimă este un lucru
Pe care îl au şi femeile şi bărbaţii
Lenjeria intimă este tot ce stă între noi
Aţi văzut poze în trei culori
Având crăcana marcată cu cercuri
Care indică zonele întărite
Şi elasticitatea pe trei direcţii
Care permite o deplină libertate a mişcărilor
Nu puteţi fi dezamăgiţi
Totul se bazează pe sistemul bipartit
Care nu lasă prea multă libertate de alegere
Aşa stau lucrurile şi
America se zbate
în lenjeria sa intimă întreaga noapte
Până la urmă Lenjeria intimă controlează totul
Luaţi de exemplu corsetele şi centurile
Care par forme mai degrabă fasciste
Ale unui guvern din subterane
Făcându‑i pe oameni să creadă
Anumite lucruri, dar fără să spună
ce poţi şi ce nu poţi face
Aţi încercat vreodată să daţi ocol unei centuri
Poate că Acţiunea Non‑Violentă
Este singurul răspuns
A purtat oare Gandhi centură?
A purtat Lady Macbeth centură?
De asta a fost oare ucis Macbeth?
Şi acea zonă pe care ea şi‑o tot freca
Era oare o piesă din lenjeria sa?
Modernele Doamne anglo‑saxone
Trebuie să se simtă foarte vinovate
Tot spălând, şi spălând, şi spălând
Acele pete blestemate
Lenjeria cu pete suspicioase
Lenjeria cu umflături şocante
Lenjeria întinsă pe frânghie ca un mare steag al libertăţii
Câte cineva a reuşit să scape de lenjerie
Şi probabil se află gol pe undeva
Ajutor!
Dar nu vă faceţi griji
Fiecare e băgat până‑n gât în asta
Aşa că nu va fi nici o revoluţie
Pentru că poezia mai este lenjeria sufletului
Şi lenjeria acoperă încă
în sens geologic
O mulţime de falii
Ciudate roci sedimentare
Inscrutabile crăpături
dacă aş fi în locul tău aş pune deoparte
o pereche de izmene largi şi groase
ca să nu pleci dezbrăcat în noapte
Şi în acelaşi timp
Să te menţii calm, cald şi uscat
N‑are rost să te agiţi prematur
Degeaba
Înaintează demn
Cu mâna sub pieptul vestei
Nu te emoţiona
Şi moartea nu te va stăpâni
Mai ai o grămadă de timp
Iar noi nu mai suntem tineri şi
Nu ţipa


Un portret întunecat

Ea spunea întotdeauna „tu”
Într‑un fel insinuant
Ca şi cum ar fi voit
să se culce cu tine
sau ca şi cum ar fi încercat
orgasmul cel mai pasionant
Şi tutuia pe toată lumea
Dar ea chiar semăna cu Nora
Din „Pădurea nopţii”
Cu pasul zglobiu şi nervos
De tânără iapă
Ea colinda cafenelele
Trecând prin uşile rotative
În căutarea unui iubit
Care n‑ar fi putut niciodată
s‑o satisfacă
Iar când a îmbătrânit
între cai a şi‑a întins aşternutul.

(Poeme în traducerea lui Cristian Sabău)