POEZIE

Codruţa Vancea
poetă, Oradea

Pictoriţa


pun gaz pe foc
la ceas de seară
la o poveste despre o fată
fragilă, complicată
ce‑şi arunca din nemurire pe pătrăţele în 48 de file
azi biată muritoare resemnată
noaptea când stă trează
pe un caiet ea colorează
apusuri
în nuanţe de mov‑violet
nimic nu se compară azi
cu arlechinii ce o iau din loc de dimineaţă până‑n seară
din iarmaroc în iarmaroc
doar fata îi stresează
că ea pictează

Duminici


în fiecare duminică devin mai sălbatică
m‑am împrietenit cu o pisică
care mănâncă cu nesaţ porumbei pe gazonul casei mele
adun penele
cu o greblă

în fiecare duminică ciugulesc la prânz dintr‑o friptură de pui
gătită de mama sau de cine s‑o nimeri
seara ascult în căşti sonata lui Beethoven
în vreme ce toţi ceilalţi ascultă ştirile
împletesc ciorapi
spun rugăciuni
fac cuvinte încrucişate
nimic nu e mai de preţ precum
o minte fulgerătoare în existenţă înşelătoare

 în fiecare duminică mă îmbăiez într‑o apă
în care îmi pun tot felul de bile fructate
mă joc cu ai mei copii
le citesc poveşti
despre cum merele de aur înving mereu câte un balaur
întineresc în amurg
sunt fata cu codiţe aurii

Alb şi negru


mă decolorez azi
sunt toată numai alb şi negru

mă cauţi pe foaia albă de pe masa ta
iar eu stau ascunsă în părul tău negru
încercând să‑ţi ascult gândurile
care nu vor să fie scrise pe hârtie

mă cauţi cu pieptenele printre firele tale
de păr
încerci să aduni bucăţi mici pe care să le îmbini împreună
ca să mă vezi întreagă
eu însă mă ascund leneşă în cearceaful alb
sunt neobişnuit de albă pe perna ta
pe buze găseşti o pată roşie din inima mea

ca într‑un film mut
îţi scriu o scrisoare de dragoste
cu cerneală neagră
pe o pagină albă

mă întreb uneori distrată
ce culoare spui tu că aduc mereu în viaţa ta?

Pe înserate


ard câteva vreascuri într‑o sobă veche
de‑o vârstă cu bunica
pe jos tolănită stă pisica
e o joi obişnuită

nimic nu se aseamănă cu ce mi‑am desenat într‑un jurnal
de adolescentă
banal

pe perete stă lipit un ştergar
ici colo câte o farfurie
pe masă o faţă albă cu broderie
ascult cum curge timpul
se lasă uşor jos fiecare clipă
apoi fuge prin crăpătura de sub uşă
în prispă

pe uliţa din sat
clipele aleargă libere

eu scriu în jurnalul meu
despre Ilene Cosânzene şi despre crai
împăraţi
despre surate şi fraţi
despre bunica
despre mine când eram atâtica

şi seara se lasă
peste sobă
peste pisică
peste jurnalul meu
lumina se face mică
în odaie miroase a iubire şi ploaie