LECTURI PARALELE

Romulus Bucur
poet, eseist, traducător, Braşov

experiment poetic. public şi privat

Autorul acestei cărţi[1] îşi subintitulează poemul un experiment, ceea ce ridică o serie de probleme, cum ar fi: care e rostul / statutul experimentului literar (sau artistic)? Reprezintă acesta un scop sau un mijloc? Are o valoare intrinsecă, sau relativă, prin raportarea la rezultatul final?

Dacă ne gîndim la unul din aforismele din Adagia a lui Wallace Stevens, All poetry is experimental poetry, atunci ceea ce citim reprezintă îndeobşte rezultatul final – restul rămîne în atelier, sub formă de notiţe, însemnări, variante. Cerinţa lui Pound, ca poetul să‑şi publice creaţiile din colegialitate faţă de alţi poeţi, la fel ca oamenii de ştiinţă, care îşi pun la dispoziţia confraţilor rezultatele cercetării, capătă astfel şi mai mult sens.

Concret, Robert Șerban îşi argumentează (şi narează) experimentul în introducere, Pariu pe un experiment: un poem scris continuu, timp de opt ore, cu carioci de culori diferite, pe un sul de cincisprezece metri de hîrtie tipografică. Practic, e vorba de o călătorie în timp, cu intersecţia unor momente din istoria poeziei – poezie performativă, cum avea loc la începuturile acesteia, în epoca oralităţii, transpusă în formă scrisă, unde culoarea îşi propune să compenseze lipsa spectaculosului interpretării. Procesul devine produs, cum s‑a întîmplat deja încă de la posibilitatea înregistrării sale scrise, atît în general, cît şi în cazul de faţă.

Cartea propriu‑zisă e (sau, mai corect, era să fie) ceea ce se întîmplă de obicei: ascunderea, ocultarea efortului şi, în acelaşi timp, a dimensiunii sincretice a performanţei. Nu se întîmplă aşa: avem fotografii color din timpul scrierii poemului, fotografii ale poemului însuşi şi, cu coduri QR, posibilitatea de a asculta versiunea ei audio, în lectura autorului, şi de a vedea filmul aceleiaşi performanţe, cu versurile ca subtitrare. Pe scurt, o recuperare cît de cît plauzibilă, atît cît permite tehnologia actuală, a unui moment unic.

Rezumînd poemul propriu‑zis, e vorba de experienţa unui copil, apoi a unui adolescent în ultimii ani ai comunismului: frigul, întunericul, lipsa de orizont, un viitor care, oficial, era luminos, deşi cam toată lumea ştia că e departe de a fi astfel. Și credinţa nestrămutată în poezie.

Deci: „iarna întunericul nu venea singur / probabil că îi era cam frică / şi de asta îl însoţea îndeaproape / frigul / amândoi soseau cam pe la 6 seara / şi uneori întunericul nu pleca nici la 11”; „moartea e un artist pe care nu‑l interesează / decât lucrările lui / n‑ar arunca o privire la ce fac alţii / nu de moarte mă temeam eu atunci nu nu nu / ci de Treapta a II‑a şi de matematica ei” şi, ca final, „convins că voi muri / mi‑am scris pe un petic de hârtie testamentul / şi l‑am băgat în buzunarul de sus al vestonului / în cel din dreapta / (în cel din stânga am pus monede de 1 leu şi 3 lei / ca să‑mi apere inima) // aveam o dorinţă mică micuţă / cât o propoziţie / să‑mi fie publicate într‑o carte poeziile”.

[1] Robert Șerban, Poemul curcubeu. Un experiment, Casa de pariuri literare, 2021.