POEŢI ARĂDENI DE AZI

Constantin Butunoi
poet, Arad

se miră nepotul


ca nepotul meu
alt copil nu ştiu să existe
o comoară plină de lipici
când devine curios
mă pune în dificultate
bubule ce făceai
când erai de vârsta mea
mă jucam
dar când erai mai mic decât mine
mă jucam
şi când ai fost mai mare decât mine
mă jucam
tot timpul te jucai
cum ai ajuns aşa serios
se miră nepotul
spre amuzamentul prietenilor de pe terasă



Prima zi fără tine


Prima zi fără tine mi s‑a părut o glumă
deși nu te știam glumeață
pentru tine toate lucrurile erau serioase
a doua zi își face loc îngrijorarea
o fi la mijloc o răzbunare
pentru timpul risipit în afara familiei
și care te scotea din sărite
a treia zi la orizont disperarea
dacă ai plecat cu altul
și nu mi‑ai lăsat un bilet de adio
să‑mi faci în ciudă
am auzit că după un timp
sunt amanți care din plictiseală
cheamă soțul să‑ și ia soția
speranța oarbă mă pune în așteptare și când a obosit
am înțeles
că ești plecată pe un drum fără întoarcere
forțată fiind să treci pragul
n‑ai avut timp să mă ierți
pentru faptele mele necugetate
sper că acolo unde ești să afli fericirea care ți‑a lipsit
și eu nu am fost în stare să ți‑o dau



despre dragoste


despre dragoste
se vorbeşte în surdină
vremea marilor iubiri a trecut
mai pot fi întâlnite doar în filme
fără romanţe fără serenade
se trece direct la împerechere
eliminând‑se pierderea de timp
a face copii
nu‑i nevoie de sentiment
ca în telenovele
contează doar viaţa materială
lupta pentru glorie acolo se dă
şi‑apoi dragostea e plină de pericole
se sare de la etaj se sare în faţa trenului
precum ana karenina sau doamna bovari
inconştiente de pericol şi visând prinţi
pe terasa noastră femeile s‑au împuţinat
au plecat în căutare de noi terase
acolo poate dragostea să mai însemne ceva
dar a venit pandemia şi le‑a stricat socotelile
a trebuit să facă strada care ce‑i drept
nu‑i acelaşi lucru cu trotuarul



am fost


am fost soarele
care te ferea de iarnă
am fost ziua ta frumoasă
când chipul îți strălucea ca diamantul
am fost luceafărul care îți aprindea
la fereastră speranța
am fost luna care îți lumina calea
când în viață se făcea noapte
am fost totul
până am ajuns nimic
poate din gelozie
când cineva trece
pe lângă terasă cu pași vaporoși
în timp ce‑și leagănă provocator talia
îmi închipui că ești tu
în căutarea unui nou soare