logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

PRO MUSICA

 


Călin Chendea
redactor al revistei „Arca”, Arad

 

„Dacă mă iubeşti, spune-mi-o”

Melody Gardot (n. la 2 februarie 1985) este o muziciană americană de jazz, compozitoare, solistă vocală, pianistă şi chitaristă.

S-a născut în New Jersey, dar a crescut în Philadelphia, unde a fost în principal în grija bunicilor, deoarece mama ei, de profesie fotograf, călătorea foarte mult.

La nouă ani a luat primele lecţii de muzică, iar la vârsta de 16 ani a început să cânte la pian în cluburile din Philadelphia, în repertoriul ei regăsindu-se piese ale unor artişti ca The Mamas & the Papas, Duke Ellington şi Radiohead.

Când avea aproape 19 ani, în noiembrie 2003, în timp ce se plimba cu bicicleta pe străzile din Philadelphia, Melody a fost puternic lovită de un Jeep Cherokee, al cărui şofer nu a ţinut cont de lumina roşie a semaforului. În urma impactului, tânăra a suferit traumatisme grave la cap şi coloana vertebrală, precum şi o dublă fractură de bazin, din cauza cărora a rămas imobilizată pe un pat de spital aproape un an de zile. Recuperarea a fost foarte grea şi anevoioasă. Printre altele, Melody a fost nevoită să reînveţe unele activităţi, cum ar fi mersul pe jos şi spălarea dinţilor. Sechelele neurologice multiple i-au provocat o hipersensibilitate la lumină şi zgomote, fiind nevoită să poarte tot timpul ochelari de soare închişi pentru a-şi proteja ochii şi să asculte muzica la un volum redus. S-a confruntat, de asemenea, cu pierderi de memorie pe termen scurt şi lung, fiindu-i astfel compromisă orientarea în timp. Despre dificultatea acestei perioade de recuperare avea să declare în iunie 2009, într-un interviu acordat revistei americane The Herald, că în fiecare dimineaţă era practic nevoită să reînceapă escaladarea Everestului. Afirmaţie, din nefericire, deloc exagerată, dacă ţinem seama de faptul că în urma accidentului conexiunile cortexului ei cerebral au fost deteriorate în zonele responsabile cu percepţia şi funcţiile mentale superioare, ceea ce a dus la dificultăţi enorme de vorbire şi comunicare.

S-a întâmplat ca un medic să aibă ideea de a recurge şi la terapia prin muzică. La început, Melody a învăţat să fredoneze cu gura închisă. Apoi, treptat, ajungând la o mobilitate mai bună a mâinilor, a fost sfătuită să se înregistreze cu un casetofon atunci când cântă. Muzica, prin efectele ei benefice, a contribuit substanţial la vindecarea leziunilor creierului ei. Tot în această lungă perioadă de internare, a învăţat să cânte la chitară şi a început să compună cântece. Toate aceste compoziţii s-au regăsit pe Extended play-ul Some Lessons: The Bedroom Sessions, realizat în regie proprie de Melody Gardot în 2005, care a constituit debutul ei discografic.

După ieşirea din spital, Melody a trimis câteva demouri postului de radio WXPN al Universităţii „Pennsylvania” din Philadelphia, post care a contribuit substanţial şi la lansarea Norahei Jones. Aşa a ajuns să fie remarcată şi de cei de la casa de discuri Universal Records. Aici, în 2006, i-a apărut primul album de studio, Worrisome Heart.

Câţiva ani după accident, muziciana a călătorit însoţită de un kinetoterapeut personal şi a purtat un stimulator nervos electric transcutanat (TENS) pentru a reduce durerea. Un ajutor suplimentar în lupta împotriva durerii, după propriile-i spuse, i l-a adus şi terapia ocupaţională, a descoperit că îi place foarte mult să gătească, o activitate care o relaxa, distrăgându-i atenţia de la problemele de sănătate. Este adeptă a dietei macrobiotice – o dietă cu alimente specifice budismului Zen, Melody Gardot fiind, de altfel, o budistă practicantă.

Ca urmare a suferinţei sale îndelungate, artista s-a implicat activ în utilizarea muzicii ca terapie a durerii prin participarea la întâlniri şi colocvii organizate în spitale şi universităţi.

Un eveniment important în cariera sa muzicală a fost întâlnirea cu producătorul Larry Klein, la New York, în 2008. Cei doi au început colaborarea, iar Melody Gardot a lansat al doilea album de studio, My One and Only Thrill (apărut în aprilie 2009). Abordând un jazz cu inserţii de muzică braziliană, discul a debutat pe poziţia secundă a topului de jazz al revistei americane Billboard şi a fost de două ori nominalizat la premiile Grammy.

Luna mai a anului 2012 i-a adus frumoasei artiste blonde cel de-al treilea album de studio, The Absence, care a intrat direct pe prima poziţie a topului de jazz al revistei americane Billboard.

Currency of Man e al patrulea album de studio al lui Melody Gardot, lansat în iunie 2015. În anul 2016, LP-ul a fost nominalizat la premiile Grammy pentru „Cel mai bine proiectat album al anului”.

În 2020 a apărut Sunset In the Blue, cel mai recent album de studio al artistei americane. Stabilită la Paris din anul 2017, Melody Gardot vorbeşte fluent franceza, pe lângă engleza maternă, şi se consideră un „cetăţean al lumii”.

logoCoperta discului, cu totul abstractă, atrage atenţia prin lipsa totală a textului, conţinând doar reproducerea lucrării Liner Notes (Note de căptuşeală) a pictorului american Pat Steir.

If You Love Me e primul act sonor al discului, o compoziţie a lui Melody Gardot şi a lui Dadi Carvalho. Un foarte scurt dar luxuriant intro al orchestrei de coarde (Royal Philharmonic Orchestra) e preluat într-un registru mult mai grav de frumoasa voce alto a lui Melody Gardot, a cărei manieră de interpretare m-a dus bine cu gândul la Norah Jones. Textura instrumentală foarte discretă a chitarelor e prezentă pâ­nă la sfârşitul piesei, iar reapariţiile orchestrei de coarde, dar mai ales soloul cald şi tandru de trompetă a lui Till Brönner, se dovedesc a fi ornamente sonore încântătoare. Textul descrie emoţiile prin care trecem şi întrebările care ne urmăresc la înfiriparea unei noi idile...

“Other hearts may fly away
But my hope is that you’ll stay
We’re two weary hearts aglow now
If you love me, let me know”

„Alte inimi pot zbura în depărtări
Dar speranţa mea e că tu vei rămâne
Suntem două inimi ostenite care acum strălucesc
Dacă mă iubeşti, spune-mi-o”

În compoziţia C’est Magnifique (scrisă de Gardot, Carvalho şi Adrene) asistăm la un fusion de jazz cu fado, iar sonorităţile vocii lui Melody parcă plutesc uşor în duet cu interpretul de fado Antonio Zambujo. Textul îmbină portugheza cu engleza şi franceza, dându-ne senzaţia unei plimbări pe ţărmul mării, în decorul sublim şi însorit al unei staţiuni cosmopolite a Portugaliei.

“Oh what a beautiful dream
Oh what a beautiful scene
C’est magnifique
Tropical waters serene
Colors of coral and cream
C’est magnifique”

„O, ce vis frumos
O, ce scenă frumoasă
C’est magnifique
Ape tropicale limpezi
Coloritul coralilor şi spuma mării
C’est magnifique”

Cântecul There Where He Lives In Me este co-scris de Melody Gardot cu Phillipe Baden Powell şi Pierre Aderne într-un stil jazzy cu un romantism amplificat de orchestra de coarde, bine împănat cu sonorităţi Bossa Nova, aduse în special de tuşeurile pianului aceluiaşi Phillipe Powell. Versurile povestesc despre un amor latin, fierbinte... Întâlnim, din nou, câteva cuvinte în limba portugheză („Amizade é amigo d’amour/ Prietenia e un amic al dragostei”)... Într-adevăr, prietenia poate fi un suport bun într-o relaţie de cuplu.

“Amizade é amigo d’amour
In this beauty of silence
With the moon here beside me
How she takes off her white dress
Just to pass you her beauty”

„Prietenia e un amic al dragostei
În această frumuseţe a tăcerii
Cu luna aici lângă mine
Cum îşi scoate rochia ei albă
Doar ca să-ţi dăruiască frumuseţea ei”

logoMelody Gardot (martie, 2022)

Sursa foto: facebook. com/ melodygardot/ photos

Cea mai cunoscută piesă a albumului este, cu siguranţă, From Paris With Love.

Compusă de Melody Gardot împreună cu Pierre Aderne, e în acelaşi registru lin care învăluie auditoriul încă de la primele acorduri. Tobele, chitara bas şi cea acustică însoţesc cu intermitenţă şi cu discreţie sound-ul maiestuos dat de Global Digital Orchestra, aşa cum a fost denumită orchestra formată din circa 40 de muzicieni din întreaga lume (Statele Unite ale Americii, Armenia, Coreea de Sud, Japonia, Australia, Brazilia, Norvegia şi altele). Fiecare instrumentist a fost invitat la data de 1 mai 2020, de ziua mondială a jazz-ului, în plin lockdown, să-şi imprime individual partea interpretată, iar apoi să o trimită electronic producătorului Larry Klein. Acesta a reuşit să asambleze toate înregistrările şi să realizeze astfel o orchestră digitală. Vocea lui Melody este caldă, deosebit de plăcută, pe alocuri puternică, pe alocuri melancolică. Speranţa revederii iubitului, aflat în izolare în altă parte, este tema principală a cântecului:

“Maybe one day I will see you
Maybe one day I will see you soon
With love, my love
A kiss beneath the moon”

„Poate într-o zi te voi vedea
Poate într-o zi te voi vedea curând
Cu drag, toată iubirea mea
Un sărut sub clar de lună”

Piesa eponimă discului, scrisă de Melody Gardot în colaborare cu Jesse Harris, e un alt moment muzical romantic şi melancolic, care mi-a adus aminte de excepţionalul ei album My One And Only Thrill. Cu vocea ei clară şi rotundă, Melody interpretează versurile încărcate de marea tristeţe venită odată cu frângerea iremediabilă a iubirii.

“When I look back on all the tears
That you’ve shed
I wonder why
You can’t consider all the years
That lie ahead of you and I

Another dream begins to die
So my love, another time
Another sun sets in the blue
So my love, what can we do
To stop it all?”

„Când îmi amintesc de toate lacrimile
Pe care le-ai vărsat
Mă întreb de ce
Nu iei în considerare toţi anii
Ce ne stau înainte

Un alt vis începe să moară
Deci, iubirea mea, alte timpuri
Un alt soare apune în albastru
Deci, iubirea mea, ce putem face
Ca să oprim toate astea?”

Ritmuri latine ceva mai alerte, cu un tempo mult mai ridicat, întâlnim în piesele Um Beijo şi Nimguém, Ninguém, ambele compoziţii semnate de data aceasta doar de Melody Gardot, cu versurile scrise şi interpretate integral în limba portugheză. La Um Beijo se remarcă ritmul cald al chitarei acustice şi câteva scurte intervenţii ale trompetei, iar la Nimguém, Ninguém, solourile chitarei electrice a lui Anthony Wilson – care ne duc cu gândul, desigur, la Carlos Santana.

Albumul conţine şi o serie de cover-uri, piese preluate de la alţi compozitori şi interpreţi, transpuse de producătorul Larry Klein în aceeaşi manieră liniştitoare de jazzy. Foarte reuşite mi se par Love Songs – după Elton John – şi You Won’t Forget Me – piesa lui Carly Simon, în care saxofonul melancolic al lui Donny McCaslin aduce un plus de culoare şi melodicitate.

CD-ul are şi un bonus track, o piesă cu totul aparte, un adevărat eveniment, dat fiind că Melody o interpretează în duet cu ilustrul muzician britanic Sting. Acordurile melodioase, foarte plăcute, ale chitarei clasice însoţesc duetul celor doi artişti, care dialoghează despre păstrarea unei relaţii de simplă amiciţie, fără implicare emoţională, fără teama de a-şi frânge inimile...

“Don’t you worry what you’re gonna lose
In the heat of the moment
We’re rushing into something new
But we’re keeping it focused
Don’t call me lover
Stop thinking ‘bout it, thinking ‘bout it
I’m not the others
We could keep it simple as”

„Nu te îngrijora ce ai putea    
pierde
În vâltoarea clipei
Ne grăbim spre ceva nou
Dar suntem în alertă
Nu-mi spune iubit(ă)
Încetează să te mai gândeşti la asta, gândeşti la asta
Eu nu sunt ca alţii(altele)
Putem continua, pur şi simplu, aşa”

Aşadar, recomandarea mea din acest număr al revistei Arca e Sunset In The Blue, un album care aduce multe sonorităţi liniştitoare, creează o atmosferă intimă, relaxantă, ideal pentru a-l asculta la sfârşitul unei zile, după muncă, lângă un pahar de vin bun, alături, sau nu, de persoana iubită.