logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

LECTURI PARALELE

 


Andrei Petrea
poet, eseist, Braşov

 

Biblioteca refuzaţilor[1]

logoCe‑ar fi dacă ar exista un loc unde ar fi adunate manuscrisele refuzate de edituri, unde ar fi salvate gândurile şi experienţele irepetabile ale unor indivizi cu sau fără veleităţi literare, un fel de Cimitir al cărţilor uitate, ca în tetralogia lui Carlos Ruiz Zafón? Ei bine, locul există: Poetul şi prozatorul american Richard Brautigan şi l‑a imaginat în romanul The Abortion: An Historical Romance 1966 şi artistul Todd Lockwood l‑a transpus în realitate în 1990[2]. Iar cine mai potrivit să ne fie ghid într‑o astfel de zonă decât cel care i‑a tradus în română poemele lui Brautigan şi care înţelege atât de bine cum gândea autorul[3]? Cartea lui Andrei Mocuţa, Biblioteca Brautigan (un documentar), apărută la editura Casa De Pariuri Literare în 2021, reprezintă o experienţă aparte. Autorul, care îşi descrie cartea ca „parţial studiu de caz, parţial proză speculativă”, prezintă, în primul rând, sinopsisuri ale mai multor manuscrise aflate în Biblioteca Brautigan, grupate pe categorii (Science Fiction, Artă culinară, Război, Spiritualitate, Dragoste, Poezie, Aventuri/ Călătorii, Societate): unele sunt preluate de pe pagina web a bibliotecii doar cu mici ajustări, altele sunt reimaginate de el. Un exemplu:

Carol Holobof, „Mama mea”

O asistentă medicală s‑a gândit că‑l va putea pregăti pe fiul ei de patru ani pentru moartea fratelui mai mare, diagnosticat cu leucemie, dacă va scrie o carte. Povestea e spusă de un băieţel şi nu are mai mult de 17 pagini. Carol Holobof nu e lipsită de talent, întrucât situaţiile pe care le crează sunt de o duioşie şi psihologie fină comparabile cu episoade din „Micul prinţ”. Moartea văzută ca etapă a firescului, pe limbajul copiilor. Cărticica ar fi avut un succes răsunător dacă ar fi fost publicată, a fost semnat şi un contract după ce mai multe edituri s‑au oferit entuziasmate să o tipărească, însă autoarea a retras manuscrisul în ultimul moment. Motivul? Fiul ei cel mare s‑a vindecat în mod miraculos. Carol Holobof e convinsă că micuţul ei personaj şi procesul prin care a trecut scriind cartea au fost factorii care au dus la salvarea propriului copil. Deşi a refuzat vehement să mai tipărească manuscrisul, l‑a donat Bibliotecii Brautigan, drept mărturie a experienţei sale revelatoare. În egală măsură, poate fi o sursă de consolare şi inspiraţie pentru părinţii aflaţi în situaţii disperate asemănătoare.

Toate aceste mici rezumate mi‑au dat o senzaţie foarte asemănătoare cu cea pe care am avut‑o atunci când am citit romanul neconvenţional al lui Calvino, Dacă într‑o noapte de iarnă un călător; cu alte cuvinte m‑au intrigat, m‑au lăsat vrând mai mult. Genul acesta de lectură e un adevărat exerciţiu de imaginaţie pentru cititor, care e ispitit să vină cu tot felul de ipoteze, să conlucreze cu autorul la fiecare pas. Însă nu e doar un exerciţiu de imaginaţie, ci şi unul de empatie fiindcă în spatele tuturor acestor poveşti pe care încercăm să le întregim sunt nişte persoane care au vrut să lase o mărturie în urma lor. Pe lângă exemplul pe care l‑am citat mai sus, m‑au frapat cele câteva rânduri despre autobiografia lui Allain Cocq, un veteran francez „suferind de o boală incurabilă” care a decis că vrea să‑şi pună capăt zilelor: atunci când i‑a fost refuzată sedarea profundă, a încercat să „oprească orice alimentare, hidratare şi tratament” şi să‑şi transmită moartea live pe Facebook (între timp a murit, dar nu în Franţa, în Elveţia unde legile privind eutanasierea sunt mai progresive).

Biblioteca Brautigan (un documentar) devine pe parcurs tot mai intimă. Printre paginile cu sinopsisuri, Mocuţa inserează câ­teva texte din colecţia personală, aparţinând tatălui său, scriitorul Gheorghe Mocuţa, care rămăseseră nepublicate după moartea acestuia în 2017. Descoperim în traducerea lui Gheorghe Mocuţa un grupaj de poeme de Paul Verlaine, considerat prea obscen pentru publicare de editurile din România, cât şi un dialog între Mocuţa‑tatăl şi prietenul său, poetul Petru M. Haş, care din cauza dimensiunilor restrânse n‑a putut deveni o carte de sine stătătoare. Aceste texte (la fel ca toate cele incluse în carte, de altfel) au un impact puternic, fiindcă te fac să reflectezi la câte scrieri interesante se pierd, câte nu vor ajunge niciodată la un public care să le poată aprecia, cu atât mai mult cu cât aflăm că unele manuscrise din Biblioteca Brautigan au fost rătăcite atunci când aceasta şi‑a mutat sediul în 2010; îţi instilează o stare melancolică, un regret că nu vei putea ajunge niciodată la nişte persoane de a căror existenţă nici nu eşti conştient. Sau eşti, din moment ce te gândeşti acum, în mod abstract, la ele?

Cartea nu urmăreşte doar să ne facă curioşi cu privire la autorii ai căror manuscrise se găsesc pe rafturile fizice sau virtuale ale Bibliotecii Brautigan, ci este şi un omagiu adus lui Brautigan. De la diverse texte având legătură cu Brautigan, la traducerea unei selecţii de poeme ale unuia din mentorii acestuia, Jack Spicer (unul din iniţiatorii mişcării literare San Francisco Renaissance), sau la traducerea celui mai scurt „roman” al lui Brautigan, autorul american nu putea lipsi dintr‑o carte care îi poartă numele. Spre sfârşitul cărţii, Mocuţa include textele rezultate în urma unui workshop literar în care celor prezenţi li s‑a cerut să scrie ca şi cum ar coresponda cu autorul american. Rezultatele acestui experiment sunt reuşite şi te fac să te gândeşti că poate ar trebui să intrăm în dialog mai des cu autorii esenţiali.

Biblioteca Brautigan (un documentar) e greu de explicat, de oriunde ai apuca‑o, fiindcă nu e atât o lectură cerebrală, cât una care trebuie simţită, care te lasă cu o nostalgie pentru vieţile pe care nu le‑ai trăit şi cărţile pe care nu le‑ai scris.

 

[1] Andrei Mocuţa, Biblioteca Brautigan (un documentar), Casa de Pariuri Literare, 2021

[2] Biblioteca Brautigan îşi are în prezent sediul în Vancouver, Washington, de ea ocupându-se profesorul John F. Barber. În momentul de faţă, se acceptă doar manuscrise în format electronic. Site-ul bibliotecii: http://www.thebrautiganlibrary.org/

[3]  Brautigan, Richard, Ilustrată din Chinatown, Editura Paralela 45, 2018, trad. Andrei Mocuţa