POEZIE
Adela Rachi
poetă, Chicago, S.U.A.
din aburii somnului
Nimeni nu se gândeşte la nimeni
(Gheorghe Pituţ)
fotografia unui rinocer mort
băiatul acela luat captiv în Belarusia
şi tu
părăsindu‑mă încet
ar putea fi cele mai triste lucruri din lume
în nemişcare
nici înăuntru nici înafară
sufletele noastre
nişte dulăpioare fără mânere
nimic nu te poate învăţa mai mult despre
tine însuţi despre celălalt ori despre praful din nori
decât inima ta
ascult‑o
dar nu cum ai asculta o piatră spălată de apa mării
ascult‑o când ultimul strop de lumină
se scurge în alt cer
crede în ea ca în primul tău născut
ca într‑un misterios sunet
ajuns până la tine de la capătul căii lactee
iar ea iţi va răspunde cu blândeţea unui pustnic
neînfricoşat
la întâlnirea cu animalul flămând din pădure
las‑o să cânte să plângă
să‑ţi ţină părinţii vii
să calce pe apă
fă‑o câine de pază
vârf de creion
oracol
vânzătoare de taine
un covrig delicios pe aţă
o harpă
las‑o să eşueze acolo unde ar fi putut învinge
las‑o să‑şi îndoaie umbra pe pereţii cu var
să facă piruete
ca la un sfârşit de short story
plin de suspans
nu‑i mai da nicio şansă
las‑o singură să reînveţe limbajul uitat
al tinerilor din faţa ta care se ţin tandru de mână
las‑o să se rătăcească
şi să te piardă
las‑o să fie convinsă că nu ţi‑a spus încă totul
şi las‑o să se întrebe
cui îi va fi dedicată poezia aceasta
născută din aburii somnului
sunete
valurile care se sparg de ţărm
în nepăsarea oarbă a oceanului
Nicola Porpora Luigi Boccherini Alessandro Scarlatti
ciripitul păsărilor din fereastra cu pervaz larg
care se‑ntrec să‑mi aducă veşti de dincolo
scârţâitul peniţei îmbibată în cerneală neagră
de la începutul unui serial despre cruciade
pe care‑l urmăream în copilărie
cu ochii înfierbântaţi de plăcere şi teamă
stropii de ploaie aparţinând unui cer plictisit
sunetul tocurilor pe oricare dintre străzile vechi
ale Aradului
Rameau ‑ Les Indes Galantes
şi aşa mai departe.
mă ridic brusc
am planuri mari să plec
acolo unde se pleacă
atunci când eşti plin de speranţă
ajung până în camera cealaltă
a tinereţii mele
cu teracote înalte
şi miros dulceag de mere coapte
ce sunete mă fascinează?
ecoul vocii tale
care mă ţintuieşte‑n prezent
şi de prezent mă desparte.
naiv
ce fel de poezie ar putea scrie una ca mine?
sunetul unor cuvinte îmi provoacă un fel de suferinţă
tolerabilă
ambalată într‑un zâmbet şters.
când spui bunăoară "naiv"
cineva îşi priveşte
(atent)
vârful pantofilor
(foarte atent)
liniile întortocheate din palme
şi nu se mai regăseşte
ceva rămâne pe loc ceva
ceva abia se mai mişcă
un strat de vopsea albă
acoperă un perete în dungi de culoarea nucilor
pe jumătate coapte
două inimi
(îmi spune Ector arătând cu mâna înspre partea
stângă a pieptului)
mă fac că înţeleg
mă pricep (bine) să maschez asta
râde cu poftă
povesteşte despre Guatemala
Honduras
deşertul Atacama din Chile
clanurile columbiene
şi aşa mai
departe despre locuri de (foarte) departe
unde se moare afară
pe pământul amestecat
cu bruşi uriaşi de soare
şi mintea mea mâzgăleşte
şterge
reinventează
aceeaşi scenă în care eşti tu
are grijă
să nu te mai piardă
o reîntâlnire
So much of love is separation
(Richard Jackson)
ulitma zi de pribegie a lui Ulise
un vânt blând îi acoperă umerii
ochii vigilenţi –
zaruri aruncate cu precizie pe suprafaţa apei
de ce n‑am reuşit să desenez o simplă hartă?
i‑am spus poetului Phemios:
– cântă‑mi un cântec nou!
şi el mi‑a cântat despre nostalgia locurilor neumblate
până la urmă l‑am alungat
mă întorc acasă
de partea cealaltă Penelopa sub cerul vineţiu
aşteaptă
pielea puţin arsă de soare. abandonată sieşi
un cerc fără ieşire.
nu eşti decât tristeţea ta!
un cerşetor dă buzna în casă
pretinde a fi un vânzător din Creta
vocea lui umple încăperea.
cuvintele se amestecă unele cu altele
almost living
toţi anii aceştia…
timpul prezent
din timpul prezent
dispărea