logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

POEZIE

 


Ramona Băluţescu
poetă, Timişoara

 

Grijind
Cum o să fie acum?
Eu, respirîndu‑ţi preajma,
Amuşinîndu‑te,
Luînd la cătare
Închipuita ta călcătură
De pe cărare,
Luminîndu‑te
Din ce ştiu,
Ca pe o nouă nesăbuinţă.
Cum o să fie acum,
Cînd murmurul lucrurilor întîmplătoare
Acoperă servitutea voinţei?
O să mai fiu,
Ca o violă de toamnă,
Şi‑n dimineţi?


Equisetum

Amintiri vagi,
Tu, atîrnîndu‑ţi respectul de coada‑calului,
Este primul poem ce te arată cu degetul,
Ce te numeşte,
Care încalcă noile reguli,
Este amarul frunzei, pe buza mea,
Am visat apă,
Este ciudat cum setea‑ţi ciopleşte visul,
Ca şi cum ţi‑ar ridica la buze
Marea,
Încă nu ştim de este sortit
Să fie ceva,
Poate că într‑o zi îţi va fi dor de clipa
Cît încă nu era apărut în pravilă
Statutul meu,
Şi te‑ndoiai de rosturi,
Şi de lumina de toamnă
Care încheagă lucruri şi cînd nu sînt,
Poate‑ntr‑o zi îmi va fi mirare
De cum se revarsă aleile
Cît încă nu mi‑am plimbat pe ele năluca
Asta, care deja te‑mbrăţişa,
Pe la spatele meu,
Fără să ştiu,
Uneltind un nume nou, de constelaţie binară,
Ce să netezească‑n lumină
Pala,
Linia corpurilor noastre
Reducîndu‑se
Dinspre deal
Spre noroc.


Dîră spre‑mprejmuirea ta

Mi‑e aşa de dor, că aş ţipa,
Să‑mi aud vocea, înspicată cu fer,
Tăind timpul
În felii rotunde, zornăitoare.
Poate aşa aş avea cu ce plăti norocul
Să ne temem de maldărul ăsta de spaţiu
În acelaşi timp,
Poate aşa s‑ar face mai repede mîine,
Ca de‑o dimineaţă
De răsărit sori, după alte criterii de‑acreditare,
De rostogolit Saturni, şi alte fărădelegi
De rupere din teamă, din luminile negre
‑  ale lipsei de rost,
Şi ne‑am face colan, şi apropiere, din linia şerpuită
Ce ne uneşte,
Acum, doar pe hartă,
Măsluind balaurii lui Gheorghe,
Pe frunte,
Cu bucuria‑noastră‑aghiasmă,
Pentru un timp,
Pentru o cîtime, ascunsă în clipă
Ca într‑o bortă de cariu,
Cît să nu rupă nimic din clipa altuia, scînteietoare,
După care să ne ascundem, cu un pahar,
Cît să ne întrupăm.


Meristeme

Mă‑ntind spre tine, să fim
Puţin altfel,
Ca o iederă de ţintirim mă‑ntind, ca o mlădiţă
Ce se clădeşte, în vîrf, din neputinţă şi dor,
Aproape sigur consumînd de altundeva,
Din ce era mai jos,
Înspre o iotă altfel,
Dincolo de săpata‑în‑piatră lege a lumii,
Cuvenindu‑se
Nimic,
Doar sperînd, în necuvenire,
La puţină taină – un strop.

Nesuitori
Şi‑ţi trece
Cîntul lumii pe‑aproape,
Şi‑l laşi să treacă,
De parc‑ar fi fărădelege,
Şi ne numeri nesuitori,
Din teamă de zodie strîmbă,
Şi închinare
La zei de lut.


Cydonia

Încerc să spun
Alcătuirii mele
Cum e cu alcătuirea ta,
Încerc să mă fiinţez, oblongă,
Năclăită de aşteptare,
Privind pămîntul ca pe o stare ce te conţinea,
Şi trebuia aşteptat
Pînă la miracol,
Pînă la cuvintele aceste,
Ce te răsar
Din locul tău de iscodit humă.
Sîntem mai puţin ai sub‑ierbii
Cînd ceea ce, mai ales, nu spunem
Se împreună,
Să fie zidit
Prin ierburi.
Doar soarta,
De ne‑ncunună,
Vom şti peste‑un crug,
Peste‑un alint
Peste un timp pînă cînd.


Din fostă gara mea, cu faţa spre tine

Sper
Că va fi
Ceea ce ar fi trebuit să fie
De cînd ne‑am născut.
Înainţile noastre
Mustesc
De lucruri nefaste.
Noi rămînem ghemuiţi
În coaja sinelui.
Încă o zi în care aproape‑ar putea
Fi bucurie,
Şi n‑am ştiut cum.