LECTURI PARALELE

Ioan Matiuț
poet, editor, Arad

Respirația prin poezie[1]

Ramona Băluțescu este incontestabil, o poetă autentică și prolifică. Își trăiește din plin și sincer poezia, uneori dramatic, cu riscul unei vulnerabilizări asumate. Jurnalistă ca formație, ea documentează și în poezie suferința și răul acestei lumi, în speranța iluzorie a unui bine mai mult general decât personal. Este ca un strigăt sub lovitura de satâr a unui real implacabil.

O negociere aspră între sentimente și rațiune însoțește întregul demers liric din cartea de față (Ramona Băluțescu, ORORI, editura Eurostampa, 2022). Dorințele refulate, ațâțate din când în când de emoțiile crude ale unor sentimente mai mult idilice, însoțesc poemele de la un capăt la altul al cărții. Totul, însă, bine strunit de un realism autoflagelant: „E tîrziu pentru ziua de ieri – pentru ce e acum/ E reconfortant de devreme./ Poate inima mea ce pleacă, șleampăt, ca un melc,/ Să te privească/ Pe fereastra, la tine luminată,/ La mine muiată în catranuri dătătoare de liniște,/ E mai bolnavă decît credeam.”

Este și o ciocnire între un spirit viu, inteligent, cult, riguros și unul care tânjește după libertatea spontaneității neîngrădite. Din toate acestea se naște o poezie hibrid autentică și fascinantă: „Abia acum orașul redevine o ființă tăcută/ Și liniștitoare./ Gust din faptul că nu mă stresează/ Că am ieșit fără cercei/ Ca dintr‑un vin vechi./ Nu mă mai simt înglobată în masa citoplasmatică/ A unei întîmplări ce strivește, și ia respirarea,/ Abia acum iau drept bună lejeritatea singurătății,/ Cînd nu după orice cotlon poate pîndi ura ta sărbătorească/ Pentru tot ce clădesc eu.”

Sinceritatea dusă până la devoalarea unor intimități este o altă calitate a poeziei ei. Curajul de a se expune, de a experimenta si centra poemele în jurul propriului eu, dă credibilitate și forță întregului demers. Tot din versurile sale aflăm că este foarte apropiată de lumea păsărilor cărora le acordă o grijă deosebită, mai ales celor bolnave, devenite chiar sursă de inspirație: „Această dragoste, pe care o rostogolesc/ Între mine și mine,/ Ca pe bilă de rahat a unui scarabeu,/ Și mă cufund în somn,/ Această parte de viață/ În care îmi iau în brațe păsările,/ Și, o vreme, pare că e bine.”

Ramona Băluțescu se află în deplină potență poetică. Stăpâ­nește foarte bine tehnica scrisului, versurile sale sunt atât cât trebuie, fără încărcătură stilistică excesivă specifică mai ales poeziei feminine. Pentru ea, poezia este o formă de respirație, fără sincope. De aceea, cărțile ei apar cu o ritmicitate care poate duce cu gândul la prea mult sau prea plin. Însă, pentru cititorul constant, poezia sa găsește tot timpul resurse pentru a se menține vie și proaspătă.

[1] Ramona Băluțescu, ORORI, editura Eurostampa, 2022.