LECTURI PARALELE

Ioan Matiuț
poet, editor, Arad

Între spontaneitate și rigoare[1]

Doina Adriana Nicolăiță este poetă, dar și profesoară de Limba și Literatura Română. Una cu vocație, care a crescut generații de elevi, dezvoltându‑le aptitudini și motivații care i‑au încurajat și sprijinit în folosirea corectă a limbii române. Atât de utile în viața de zi cu zi, în orice situație de comunicare. Dar a și trezit interesul pentru lectură, atât prin recomandări ale unor cărți și autori de valoare, cât și prin propriile volume de poezii, apărute până în prezent.

Poemele din cartea sa recentă, Răsfrângeri în infinit, apărută la editura Mirador, 2022, au toate ingredientele unui succes literar: cultură poetică, originalitate, valoare și o tehnică a scrisului, bine conturată și exersată.

Cartea este structurată în trei cicluri: Zbor în suflet, Non eu și Uriașa potențialitate. Fiecare ciclu are în cuprins poeme, în general scurte și esențializate.

Poezia recentă, trebuie citită din două perspective: cea a stării, cu trăiri, emoții și sentimente și cea a limbii române pe care poeta ne-o dezvăluie în toată diversitatea și bogăția ei. Astfel, ea ne transmite stări, dar și o bogăție de cuvinte mai sofisticate, mai puțin uzuale, însă frumoase și pline de sensuri. Deci, pe lângă talent, se observă și o disciplină și rigoare în felul în care sunt construite poemele.

Un vals perpetuu între spontaneitatea emoției pure și rigoarea inteligenței, este poezia din această carte. Când sentimentele se descătușează tinzând spre libertate neîngrădită, inteligența o strunește autoritar spre ritmul impus de autoare: „Coerența inimă-creier/ risipește dualitatea și separarea,/ înflorind toate perspectivele.// Şi aşa,/ cuibărit în anahata/ trăiești deplinătatea/ explorându‑ți Sinele.// Acum intuiești/ că din inima ta începe/ călătoria spre divinul din tine.”

Uneori întâlnim o autocenzurare, spre o reprimare a sentimentelor și dorințelor în căutarea unui relativ echilibru, chiar dacă doar iluzoriu: „Abandonat necunoscutului/ ies din lesniciosul confort/ aruncând din nacelă/ sacii dorințelor şi dependențelor.// Mă vindec de mine însumi/ părăsind cercul vicios gândire‑simţire/ și excitabilitatea hormonilor de stres.// Iată-mă, fac salturi urieşeşti/ în ținutul de dincolo.”

Abordările metafizice ale propriului eu, sunt și ele marcate de efortul integrării în confortul frustrant al cotidianului: „Te privești cu ochiul minții/ de undeva din firea ta/ și simți cum te miști în favoarea ta,/ cu toate că tu nu ești tu.// Îți urmărești propriul scenariu/ din care lipsești chiar tu,/ înfăptuitul.”

 O poezie lucrată „la sânge” în care cititorul găsește, pe lângă poezie și o veritabilă lecție de limba română, în toată splendoarea și complexitatea ei lingvistică. Aproape că nu există poem în care să nu găsim cuvinte și formulări rafinate: „Eliberează-te de tine,/ deschide-ţi poarta talamică/ şi invadează-ţi neocortexul/ cu superlumini.” Sau: „În chintesenţele-i absconse/ uimit deslușesc/ codurile fractalice ale legilor creației/ amplificate în noi/ și-n roiurile cosmice.”

Un demers poetic matur care produce scintilație spirituală, dar și bucurie cititorului.

[1] Doina Adriana Nicolăiţă, Răsfrîngeri în infinit, Editura Mirador, 2022, 80 p.