PRO MUSICA

Călin Chendea
redactor al revistei Arca, Arad

„Să evităm soarta licuricilor”

Rumer este numele de scenă al lui Sarah Joyce, solistă vocală, chitaristă și compozitoare britanică de muzică pop.

Cel de-al șaptelea din cei opt copii ai familiei sale, Rumer s-a născut în Tarbela, Pakistan, în iunie 1979. Tatăl ei, britanic, a fost inginer‑șef al șantierului barajului Tarbela. Părinții ei au divorțat în 1984, iar mama ei, născută în Streatham, o suburbie din sudul Londrei, s-a mutat înapoi în Anglia împreună cu Rumer și frații ei.

La vârsta de 11 ani, micuța Sarah s-a mutat împreună cu familia la Carlisle, în nord-vestul Angliei, unde a urmat cursurile de la Newman Catholic School. Aici a reușit să câștige locul întâi la spectacolul anual de talente al școlii. Încă de la o vârstă destul de fragedă, Rumer a fost fascinată de muzica unor artiști precum Aretha Franklin, Joni Mitchell sau Tracy Chapman. Talentul ei muzical a fost remarcat de întreaga sa familie, care a încurajat-o și ajutat-o în același timp să devină solistă vocală, dat fiind că toți frații ei cântau vocal sau la instrumente la biserica catolică din localitate.

Ceva mai târziu, avea să afle că tatăl ei biologic a fost de fapt un bucătar pakistanez cu care mama sa a avut o aventură când locuia în Pakistan. În anul 2001, mama ei fiind pe moarte, bolnavă de cancer la sân, i-a cerut lui Rumer să plece în Pakistan pentru a-și căuta adevăratul tată. Ajunsă în Pakistan, Rumer a aflat că tatăl ei biologic murise într-un accident ciudat nu cu mult timp înaintea sosirii ei.

Rumer (2020)

Când a împlinit 18 ani, Rumer s-a mutat la Londra unde a reușit să se angajeze chelneriță. A început să și cânte sub numele Sarah Prentice. În 2004 a pus bazele trupei Rumer & The Denials. Pagina lor de pe Myspace, acum închisă, includea și o înregistrare acustică a piesei Slow.

La 1 noiembrie 2010 Rumer a lansat albumul ei de debut Seasons of My Soul, care a reușit să ajungă până pe poziția a treia a topului britanic. Discul conține hiturile Slow și Aretha. În 2013 Seasons of My Soul a reușit să se vândă în peste un milion de copii, devenind disc de platină.

În 2020, Rumer a ajuns la cea de-a cincea sa apariție discografică, lansând albumul Nashville Tears, care face obiectul actualului meu articol.

În perioada în care încercam să mă pun la adăpost din calea covidului, am primit un mesaj prin care o mai veche amică într-ale muzicilor bune îmi recomanda să ascult un album Rumer, și anume Nashville Tears. La o primă audiție, sound‑ul propus, poate puțin cam dulceag pentru gustul meu, m-a detensionat totuși și a reușit să-mi ofere, atunci, puțină relaxare și visare.

The Fate Of Fireflies este piesa care deschide discul. Se remarcă un scurt intro cu sunete exuberante, așa cum doar instrumentele clasice cu coarde le pot genera. Apoi, textura instrumentală e preluată de o temă melodioasă a chitarei acustice, ce ne duce într-o stare melancolică, visătoare. Un aranjament instrumental simplu, însă tocmai potrivit pentru a realiza legătura dintre timbrul distinctiv al vocii lui Rumer şi versuri. Acestea sunt despre dificultatea cu care reuşim înfiriparea unei idile şi uşurința cu care o putem destrăma, la o simplă apăsare pe-un switch ce declanșează brusc o lumină insuportabil de puternică.

“Well, I read somewhere
That they’re slowly disappearing
‘Cause there’s too much light
In the evening sky
And in all that glare
Even with their brightest flicker
They can’t find another firefly

So what do you say
Baby, shall we turn these lights out
So that we can see
What’s right before our eyes
And by that faint flame
Let us find salvation
And escape the fate of fireflies”

„Ei bine, am citit undeva
Că ei (licuricii) dispar încet
Din cauza luminii prea puternice
De pe cerul serii
Și în toată acea scânteiere
Chiar și cu pâlpâirea lor cea mai intensă
Ei nu pot găsi un alt licurici

Deci, ce spui
Dragă, să stingem aceste lumini
Ca să vedem
Ce este sub ochii noștri
Și cu acea flacără domoală
Să găsim izbăvirea
Și să evităm soarta licuricilor”

De n-aș fi știut că, prin intermediul unui audio streaming la modă, ascultam Rumer, aș fi jurat că primele acorduri de chitară electrică ale melodiei Deep Summer in The Deep South sunt dintr-o compoziție Mark Knopfler, realizată post Dire Straits, perioadă în care muzicianul britanic a căutat o nouă direcție a carierei sale componistice, aplecându-se tot mai mult spre stilul country-rock.

Deep Summer in The Deep South beneficiază de un ritm alert specific stilului country, dat de riff-ul chitarei electrice și dublat de pulsațiile tobelor, iar versurile, desigur, fac trimitere directă la ținuturile Americii. Vocea ușor răgușită, gravă, a lui Rumer, ne introduce în atmosfera caniculară a Alabamei, într-o zi de iunie în care parcă totul se topește. Protagonista povestirii nu are nici cea mai mică poftă de mâncare. Doar coca-cola cât e ziua (de vară) de lungă, pentru ca-n noapte târziu să fie însetată de dragostea lui, nu demult pierdută. A doua zi, iar de la-nceput…

“Mama says you’re just all skin and lazy bones
All day long a Coca-Cola
Is all you can think of
Late at night your body gets so
Thirsty for his love”

„Mama spune că ești slăbită și trândavă
Toată ziua doar la Coca-Cola
Îți stă mintea
Târziu în noapte corpul tău devine atât de
Însetat de dragostea lui”

June, it’s Gonna Happen e piesa mea preferată de pe album. În vocea deosebit de caldă a lui Rumer, trecută cu ușurință într-un registru apropiat de cel al unei mezzo-soprane, se simte multă pasiune, parcă pune tot sufletul ei în interpretarea anumitor pasaje. Iar versurile alcătuiesc un minunat poem, în care rugăciunile și dorințele dintr-o întunecată perioadă de singurătate au fost răsplătite cu lumina focului îngerilor, care se oglindește strălucitor în verdele ochilor noii iubite (noului iubit), sub clarul de lună plină al unei nopți albe de iunie.

“June, I can feel it in my blood
Expectations rising with the moon
Prayers and wishes flit like
Moths in the night
Something in my soul is
Being attracted to angel firelight
Fire I see burning bright
In the green of your eyes”

„Iunie, o simt în sânge
Așteptările cresc odată cu luna
Rugăciunile și dorințele țâșnesc ca
Moliile în noapte
Ceva în sufletul meu este
Atras de incandescența focului îngerilor
Foc pe care îl văd arzând strălucitor
În verdele ochilor tăi”

Starcrossed Hanger Of The Moon e o altă piesă melancolică, plină de nostalgie. Pianul este în centrul texturii instrumentale, cu unele porțiuni jazzy calde, liniștitoare, presărate, totuși, pe alocuri, cu tristeți palpabile.

Versurile sunt o scrisorică tristă către persoana iubită, înaintea unei despărțiri, fie ea și temporară. Momentul separării întrerupe însă brutal acea dulce dependență, prin care cei doi deveniseră unul altuia întregul univers.

“We were both each other’s sunrise
We were both each other’s
Starcrossed hanger of the moon

Talk about eggs in one basket
It was our beautiful curse
That we’d both become each other’s
Entire universe”

„Eram amândoi răsăritul celuilalt
Eram unul altuia
Umerașul din stele al lunii

Vorbim despre puterea hazardului
Ăsta a fost blestemul nostru frumos
Că am devenit unul altuia
Întregul univers”

Here You Are – o compoziție a regăsirii, a reînnodării unei iubiri frânte. Surprind sonoritățile atât de blânde pe care le aduce pianul. Tonul melodios al vocii lui Rumer îmi pare mai plăcut ca-n oricare alt cântec de pe disc. Versurile contribuie și ele la o cromatică deosebit de liniștită pentru o regăsire. Bucuria nu-și mai are locul, atât de mult predomină pacea...

“And here’s a kiss for old time’s sake
Thank God that hearts don’t really
break

We lost each other
Then lost track
And I never dreamed that
One day you’d be back
But here you are”

„Și iată un sărut de dragul vremurilor vechi
Slavă Domnului că inimile nu se frâng realmente

Ne-am pierdut unul pe altul
Apoi ne-am pierdut urma
Și nu am visat vreodată
Că într-o zi te-ai putea întoarce
Dar ești aici.”

Mă opresc aici cu prezentarea pieselor, invitându-vă să descoperiți albumul Nashville Tears în întregul său. Liantul general al compozițiilor este, desigur, vocea lui Rumer, limpede, liniștitoare, luxuriantă, pe alocuri puțin gravă. Rumer cântă din adâncul inimii ei, întărind emoțional mesajul textelor, reușind astfel să se facă întru totul credibilă.

Mulți critici de specialitate au asemuit, poate supărător de mult, calitățile vocale ale lui Rumer cu cele ale lui Karen Carpenter. Unii au mai găsit similitudini și cu timbrul vocal al Norahei Jones. Dar la o audiție mai atentă și receptivă față de întregul act artistic al lui Rumer, ceea ce înseamnă nu doar interpretare vocală și instrumentală (chitară), ci și compoziție și atmosferă creată, ne putem da cu ușurință seama că muzica lui Rumer exprimă mult mai mult decât o simplă afinitate cu vocea lui Karen din duo-ul fraților Carpenters.