CRONICA LITERARĂ

Lucia Cuciureanu
poetă, eseistă, Arad

Steampunk sau Floare de Păr[1]

Andrea H. Hedeș este o scriitoare care a avut o ascensiune rapidă în peisajul literar contemporan, începând din 2008, când i-a apărut placheta de versuri Cartea cu fluturi. Între timp,  la statutul de poetă s-au adăugat cele de prozatoare, critic literar, eseistă, editor și director al revistei Neuma. Din 2011 a devenit secretar general de redacție și al revistei Steaua. Este prezentă în antologii și dicționare, tradusă și publicată în Albania, China, Turcia, Vietnam. Are ru­brici permanente de recenzii în România literară, Luceafărul de dimineață, Neuma, Steaua, dar publică în mai toate revistele literare din țară. A adunat o mulțime de premii. A participat la festivaluri și târguri de carte internaționale din China, Paris, Bologna, Vietnam. De prestigiul pe care l-a câștigat mi-am dat seama la o ediție a Colocviului Revistelor Literare, când intervenția ei a stârnit atenția maximă din partea florii celei mai vestite a literaților prezenți.

Recentul ei roman este un pro­iect ambițios care țintește spre uni­versalitate. Cartea rescrie într-un mod original unul dintre cele mai cunoscute mituri din antichitatea greacă: mitul lui Pygmalion și Galateea. În roman: Leander și Nguyen/Floare de Păr. Povestea despre un creator îndrăgostit de creația sa, care prinde viață da­torită dragostei lui. (Legenda a inspirat scriitori, compozitori și pictori, pe  Goethe, G.B. Shaw, Gaetano Donizetti, Edward Burne-Jones, Nichita Stănescu).

Acțiunea romanului se petrece în Austria și Vietnam, protagonistul are părinți originari din Transilvania și intră în relație cu alte personaje din sud-estul Asiei. Apoi, ca în romanele care se respectă, apare o „precizare” care specifică că este vorba despre „o operă de ficțiune și trebuie tratată ca atare”, orice asemănare cu realitatea fiind exclusă. La pagina 5, autoarea mulțumește persoanelor care i-au fost alături, însă fără să le numească (de obicei, acestea sunt precizate). Ca să închei cu aceste pre­liminarii, motto-ul din R. M. Rilke relevă apetența pentru poezie și pentru proză deopotrivă a autoarei și anunță structura poematică a unor fragmente din roman. Trimiterile livrești nu se opresc la mitul amintit. Ajung și la povestea pentru copii și oameni mari, Aventurile lui Pinocchio a lui Carlo Collodi, la filmul lui Martin Scorsese, Hugo (2011) ori la cel al lui Ion Popescu Gopo, Galax, omul păpușă (1984).

Protagonistul, profesorul Leander Weiß, ocupă postul de asistent la Universitatea din Graz. Condiția lui e una modestă, locuiește într-o cămăruță de sub acoperișul universității. Se supune unei rutine zilnice, prins între seminarii, bibliotecă și lucrarea de doctorat, dar în rest duce o viață retrasă. Societatea îl socotește un homeless, un marginal. Deși este poet și un pasionat cercetător, preocupat de teatrul de marionete pe apă. De aceea, de-a lungul a cinci ani, a făcut vizite de studiu, muncă de teren în Vietnam, a făcut anchete și s-a întâlnit cu artiști păpușari din cele mai vechi familii. În general, admiră lucrurile vechi, a căror dispariție o deplânge:

„Pierdute vor fi lucrurile făcute cu trudă, cu suflet, cu talent de vechii artizani. Locul lor va fi luat de obiecte ieșite de sub manopera lipsită de viață a utilajelor robotizate din liniile de producție în serie. La fel și cuvintele. În loc de alte complicații, se va spune, simplu, mobilier. Sigur că acest din urmă termen nu va avea nimic din bogăția de semnificații a vechilor cuvinte, dar cine va mai fi să le înțeleagă?” (p. 73).

În cămăruța lui păstra un credenț care „aduna în el toată puțina lumină din copilăria sa”. Păstrează, de asemenea, un stilou cu rezervor și peniță de aur, rămas de la străbunicul său, un apropiat al inventatorului care l-a creat, românul Petrache Poenaru.

Impresionat de dedicarea antropologului, paznicul Peșterii Uimitoare din Golful Dragonilor îi oferă un dar. O păpușă de lemn stricată, dar care fusese cândva de un mare rafinament. E un dar al destinului, pentru că întâlnirea cu paznicul îi apare în vis și de aceea este ireală. În acest sens, e ilustrativ dialogul purtat cu Bao: „... e ceva la păpușa asta. Felul în care a ajuns la mine. (...) voi întreba de acest Chú Rong, dar mă tem că nu va fi de găsit” (p. 59). Întors acasă, profesorul își începe proiectul nocturn. Acela de a restaura păpușa. Ca în basme, protagonistul are ajutoare. Confratele vietnamez îi trimite lacuri, vopsele, clei și alți adezivi, unelte, fire de mătase neagră, pudră de perle oranj. Mister Li, un poet chinez, îi expediază pachete de pudră de caolin imperial și batoane de tuș chinezesc. Sub atingerile lui „curioase, nerăbdătoare, dar blânde”, păpușa își recapătă frumusețea. Dar profesorul vrea mai mult, vrea ca păpușa să se miște, să scoată sunete, să vorbească. Vrea să realizeze „opera” ideală. Acoperă cu cinci straturi cu fire de aur corpul de lemn al păpușii. În lăcașul inimii îi pune pătratul magic cu sigiliu, găsit într-o casetă, în cuibul de porumbei din zidul clădirii universității și rostește incantația de pe hârtiile vechi. O îmbracă cu hainele vechi ale mamei sale. Noaptea dansau în cămăruță sau în spatele Filarmonicii pe acordurile Dunării albastre din repertoriul Concertului de Crăciun sau se plimbau pe alei. Clipe mărunte care-l făceau pe profesor, altădată trăind în singurătate, să simtă o stare de fericire. Curând, scânteia de energie și transferul de fluid vital transformă păpușa de lemn într-un corp de sânge și carne, în timp ce Leander devine obiect. Grupul condus de Constantin Jäger, colegul teolog, (atras și el de păpușa-femeie) va găsi un automaton (robot) care scria un poem de dragoste. Leander și-a regăsit inspirația poetică, așa cum prevestise Bao: „Dacă există în tine flacăra poeziei, se va aprinde la atingerea iubirii” (p. 21) În poem se face referire la iubirea nemuritoare dintre Francesca (da Rimini) și Paolo (Malatesta) ale căror umbre de îndrăgostiți le vede Dante rotindu-se înlănțuite prin vârtejuri de vânt și uragane, în cântul al V-lea din Divina Comedie.

Se vede că Andrea H. Hedeș s-a documentat serios în legătură cu inventatorii care au creat, de-a lungul vremii, automatoni. Începând cu învățatul irakian Al-Jazari, ale cărui invenții au devansat orizontul epocii sale (1136-1206), continuând cu vestitul ceasornicar elvețian Pierre Jaquet-Droz și Nikola Tesla (care a studiat la Institutul Politehnic din Graz). Cât despre celebrul profesor rus Artyom Potemkin, el este o invenție care susține subiectul. Cartea mărturisește și admirația scriitoarei, atrasă de frumusețea „misterioasă, magnetică” a Asiei de Sud-Est, de peisajele în mijlocul cărora poți trăi „emoția de­clan­șatoare” pentru a scrie poezie și de gastronomia zonei. Romanul este bine „lucrat”, se remarcă și prin stilistică. Ca într-un text postmodern, în carte   sunt inserate scrisori, fragmente din prelegeri pe teme moral-religioase ale teologului Jäger și un cântec care susține structura circulară a cărții. Cântecul vorbește despre viață, credință și iubire, condensând în versurile lui tematica romanului.

[1] Andrea H. Hedeș, Marea e frumoasă ca tine, Editura Neuma, 2023