RESTITUIRI

Vlad Sergiu Sandu
redactor al revistei „Arca”, Arad

Colecția „Teologi arădeni” – un act de conștiință, redescoperire și continuitate. Părintele Ilarion V. Felea – pildă pentru Biserică și Societate

Anul 2022 a reprezentat un moment istoric de mare însemnătate pentru Arhiepiscopia Aradului, întrucât s-au împlinit 200 de ani de la înființarea Institutului Teologic (1822-2022), fapt pentru care Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion V. Felea” din Arad, prin alesul corp profesoral, a organizat, pe întreg parcursul acestui an, o serie de conferințe, simpozioane, lansări de cărți, concerte, vizite și slujiri, toate menite să puncteze aspecte legate de dăinuirea, slujirea și dezvoltarea învățământului teologic arădean.

Aniversarea Bicentenarului Teologiei Arădene este, cu siguranță, un moment important în viața Bisericii și a învățământului teologic românesc, fiind, pe de o parte, o bună ocazie de a reafirma vocația și importanța valorilor educației teologice românești în contextul societății contemporane, iar, pe de altă parte, un bun prilej de pomenire și apreciere a generațiilor de profesori care au onorat această instituție de învățământ și cultură teologică românească.

Înțelegând această responsabilitate, Facultatea de Teologie arădeană a deschis colecția „Teologi arădeni”, în cadrul căreia se propune restituirea imaginii istorice a devenirii învățământului teologic arădean, imprimată în contururile personalităților teologice – ierarhi, preoți, laici – care l-au slujit. Această colecție își propune să descopere, prin recurs la arhive, documente inedite și informații bisericești, dimensiunile unei teologii angajate și pe deplin implicate în parcursul societății românești din aceste meleaguri și nu numai, atât în aspect eclezial-duhovnicesc, cât și pastoral-misionar.

Cea dintâi lucrare din această serie, semnată chiar de inițiatorul acestui program, părintele prof. univ. dr. Cristinel Ioja, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Arad, este dedicată celui care patronează această instituție, care îi poartă numele, preotului mărturisitor martir Ilarion Felea.

Ilarion V. Felea (1903-1961)  – Preotul, Teologul, Mărturisitorul este lucrarea care deschide această serie, scoțând la lumină personalitatea unuia dintre cei mai reprezentativi slujitori, care și-a identificat viața cu viața Bisericii, a credincioșilor ei și cu problematica socială și culturală a neamului românesc. Acest om rămâne în istoria locală și națională ca fiind cel care și-a dedicat viața altarului, amvonului, catedrei, culturii și mărturisirii adevărului Bisericii descoperit în Hristos, în orice timp și context social, cultural și ideologic.

Părintele decan surprinde atât de frumos personalitatea acestui mare slujitor prin cuvintele: „viața părintelui Felea a fost o viață în care Iisus Hristos a fost prezent și transparent. O viață care a ars pentru credință, o viață în care putem identifica notele definitorii ale Crucii și Taborului, în preoție, în teologie, în mărturisire. S-a mistuit de dorul după Dumnezeu când a zidit și înfrumusețat biserica din Șega, s-a mistuit de dorul după Dumnezeu, când a zidit în inimile tineretului parohiilor arădene credința, când rostea cuvântul de învățătură de pe amvonul Bisericii, când urca muntele Teologiei dogmatice și mistice la Academia Teologică din Arad, când cultiva iubirea de Biserică, țară și cultură românească prin publicații și conferințe, când mărturisea pe Hristos, ieri, azi și în veci Unul și Același, în fața torționarilor”[1].

Cartea aceasta, pe care o propun spre lectură tuturor, și celor mai credincioși, dar și celor mai șovăielnici, nu este una despre doctrine și credințe, ci este despre dedicare și dăruire, despre viață cu și pentru Dumnezeu și semeni și, mai ales, despre iubire. O iubire jertfită, exprimată, în cele din urmă, prin moarte martirică. Toate cele pe care le veți găsi în această lucrare exprimă o viață de preot și teolog desfășurată în orizontul rugăciunii, dăruirii, jertfei și mărturisirii, o viață desfășurată în orizontul sfințeniei lui Hristos. Acestea nu sunt doar exprimări ale trecutului, prin prezentarea unui om, care a plecat dintre noi, ci sunt și forme de încurajare înspre cele care vor urma. Pentru că pilda înaintașilor este una cât se poate de edificatoare în cele care definesc formarea unui comportament, a unei raportări corecte față de cele care sunt, în adevăratul sens al cuvântului, folositoare.

Părintele decan, cu atenția deosebită pe care o acordă documentelor și informațiilor, evidențiază atât de multe detalii cu privire la viața și activitatea teologului și părintelui Ilarion Felea încât, după citirea acestora, fiecare dintre noi ne creionăm ușor o imagine asupra acestui om, despre care preotul Tudor Demian spunea că este „o mărturie a jertfei preoțimii arădene în așteptarea învierii și a vieții de apoi”.

Începând, în cel dintâi capitol, cu date importante din parcursul biografic al părintelui, surprinzând aspecte legate de familie, de formarea laică și teologică, precum și de împlinirea profesională, prin urmarea unor etape și primirea unor distincții, lucrarea de față conturează personalitatea unui om, pe deplin dedicat, privitor mai mult spre Dumnezeu și semeni, decât spre sine.

„Am preamărit în viață fericirea și iubirea și am combătut materialismul și ateismul. Ceea ce constat și experimentez zilnic este principiul jertfei și al lepădării de lume și de mine, de aceea învăț ca să ajut pe cei ce suferă și mă străduiesc mereu să percep serviciul divin al Golgotei și al Crucii pe pământ.”

Al doilea capitol surpinde aspecte legate de slujirea sacerdotală, care începe în județul Hunedoara, slujind în trei biserici: Valea-Brad, Crișcior și Zdrapți și se continuă în Arad, la Parohia Arad – Șega I și Catedrala Veche. Din aceste pagini surprindem sensibilitatea părintelui și deplina sa implicare în viața credincioșilor săi. „Observăm conectarea intimă a părintelui Felea la întristările, rătăcirile și bucuriile credincioșilor săi, precum și viziunea duhovnicească pe care o are despre prezența unui preot în parohie. Întâlnim aici scopul prezenței unui preot în parohie; un scop duhovnicesc, care vizează soteriologia. Relația preot-credincios este plasată pe coordonatele iubirii-slujirii și ale împreună-pătimirii și nicidecum pe alte coordonate contractuale, exterioare, conjuncturale sau de altă natură”. De asemenea, tot în acest capitol, părintele decan creionează imaginea unui slujitor al Bisericii, care nu și-a limitat misiunea doar la cult și amvon, ci a știut, în permanență, să se implice în viața societății, fiind un vector educațional, cultural și social. „Lucrarea pastorală a părintelui Felea depășea limitele geografice ale parohiei sale fiind așezată și în slujirea unor instituții ale statului, armata română, și în slujirea altor credincioși, din alte parohii”. O prioritate în slujirea părintelui este reprezentată de atenția acordată copiilor și tinerilor, căreia, prin predici, cateheze și întâlniri organizate cu regularitate, îi dedică timp important din viață. De asemenea, grija pentru cei săraci este concretizată printr-o lucrare filantropică de excepție, fapte care sunt atent exprimate în paginile acestei lucrări. „Descoperim o dimensiune filantropică a operei pastoral-misionare a părintelui Felea, filantropie predicată de la amvonul Bisericii și pusă în practică”.

Peste 150 de pagini din lucrare sunt dedicate datelor legate de slujirea teologică, de la catedră și din opera scrisă, în care, părintele Felea, de asemenea, a excelat. Fiind profesor la Academiile Teologice din Cluj-Napoca și Arad, părintele exprimă, în permanență, „o teologie întrupată în viață”, căutând să surpindă adevărurile de credință într-o manieră experimentală, vie, asumată, conectată la agenda lumii și trăită. A scris mult din dorința de a pătrunde în inimile cât mai multor oameni, răspunzând astfel la întrebări, nedumeriri, neclarități și îndoieli, dar și sensibilizând și educând, în felul acesta, ridicând nivelul cultural și teologic al societății. Părintele decan subliniază: „Părintele Felea nu a conceput teologia desprinsă de viața parohială, ci a înțeles-o în registrul spiritualității, a comunității liturgice a Bisericii, așezând într-o perspectivă pastorală, în întâmpinarea manifestărilor, reacțiilor, interogațiilor și căutărilor spirituale și sociale din vremea sa”.

Cu alte cuvinte, părintele Felea și-a înțeles, pe deplin, rolul de formator și educator, pe care l-a manifestat în permanență, căutând să-și dedice timp fiecărui aspect relevant din societate. Nu ezita în a-și exprima sensibilitatea artistică, având și o lucrare dedicată poeziei, intitulată Dumnezeu și sufletul în poezia românească contemporană [2]. Redactor la publicațiile Calea Mântuirii, Biserica și Școala, Calendarul eparhial, părintele Felea a arătat că „a înțeles forța tiparului și a cuvântului scris pentru comunitatea bisericească și cea culturală. A prețuit tiparul, a utilizat cuvântul scris pentru răspândirea adevărului Evangheliei în mințile și inimile oamenilor”.

Ultimul capitol al lucrării este dedicat Mărturisitorului Ilarion Felea, înțelegând de aici, atât slujirea preoțească de la amvon, cât și cea de la catedră, sau din activitatea publicistică și redacțională, ca fiind forme de mărturisire permanentă în contextele ideologiilor și ideilor felurite, chiar cu prețul libertății. Părintele Felea își dedică viața, până la sfârșit, acestei mărturisiri, chiar dacă trăirile nu i-au fost cele mai pline de bucurie. Moartea unuia dintre copii, mărturisirea credinței urmată de privațiuni de libertate și calvarul închisorilor comuniste, toate acestea nu l-au oprit „să contemple cu statornicie înălțimile Taborului pe care îl urcă în etape succesive, până la Aiud. Întreaga sa teologie și credință, mărturisite cu stăruință ca preot și profesor de teologie au fost probate prin mărturia cea mai de pe urmă în temnița de la Aiud în 18 septembrie 1961. Sfârșitul martiric, după modelul Sfinților, îl face neșters din memoria Bisericii și a celor care l‑au cunoscut.”

Părintele Ilarion Felea rămâne, cu siguranță, în conștiința Bisericii noastre, ca fiind omul pe deplin dedicat slujirii semenilor, făcând din aceasta un adevărat scop al vieții. Mă sensibilează într-un mod aparte personalitatea acestui om întrucât, de o vreme, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt așezat, în slujire, ca urmaș, la amvonul bisericii pe care părintele Felea a consolidat‑o și înfrumusețat-o, lucrul acesta, pentru mine, exprimând o bucurie și o responsabilitate.

Imaginea acestui om, atât de frumos creionată de părintele profesor Cristinel Ioja, îndeamnă la a medita asupra felului în care suntem invitați, cu toții, să ne împlinim misiunile pe pământ, să ne implicăm cu dăruire, dragoste și devotament. De asemenea, pe noi, membrii generației mai tinere, ne îndeamnă la perseverență și implicare, înțelegând că slujirea sacerdotală nu se poate opri la amvon, între zidurile bisericii, provocările actuale fiind cât se poate de diversificate.

^[1] Pr. Prof. dr. Cristinel Ioja, Ilarion V. Felea (1303-1961). Preotul, Teologul, Mărturisitorul, Editura Universității „Aurel Vlaicu”, Arad, 2022, p.16

^[2] Pr. Ilarion Felea, Dumnezeu și sufletul în poezia românească contemporană, Cluj, 1937, 112 p.