LECTURI PARALELE
Alice Valeria Micu
poetă, Cluj
Cu sandale eterice, poezia[1]
Aflată la cel de-al patrulea op, apărut la Editura Mirador din Arad, în 2023, poeta pecicană Doina Adriana Nicolăiță pune seria celor 60 de poeme sub semnul speranţei, răbdării şi pasivităţii aproape zadarnice, intitulându-şi volumul Aşteptările. Polisemantismul cuvântului oferă de la bun început un cadru, o ramă în interiorul căreia poeta inserează broderii de mică întindere. Poemele sunt scurte, la o primă privire dense, dar care se limpezesc în finaluri, adesea fermecătoare. Atmosfera este una intelectual-romantică, cerând o relectură pentru a nu cădea în capcanele abile ale unor poeme de notaţie ori în ţesătura complicată uneori a unei succesiuni de genitive ori de gerunzii. Volumul e construit pe osatura unei culturi generale profunde şi asimilate, astfel încât textele se adresează în mare măsură celor din stirpea culturii clasiciste, cu care autoarea împărtăşeşte o istorie conversaţională, cum este denumită în teoria comunicării. Locurile comune ale istoriei, mitologiei ori teologiei sunt punctele de reper ale discursului poetic. Poezia se adresează tot mai mult în ultima vreme unui public restrâns, graţie construcţiilor intelectualiste, ce exclud de la zona receptării pe cititorul căruia îi cade fortuit în mână un volum sau o revistă. Cât e de bine sau de rău nu e acum nici locul nici momentul să discutăm. Cu siguranţă că autoarea, cadru didactic fiind, îşi va fi aducând cu asupra de măsură contribuţia la apropierea tinerelor generaţii de instruirea şi cultura de care au atâta nevoie.
Poemele de dragoste sunt cuminţi şi duc cititorul în siajul expectativei răbdătoare, bordurată de nesiguranţa specifică frumosului sentiment care implică vulnerabilitate. Dragostea e sublimată în firescul adresării, în jumătatea de dialog de-a lungul căreia autoarea se caută pe sine şi pe celălalt, încercând să încurajeze implicarea acestuia, adresându-i întrebări din care intuim replici, gesturi anterioare. Tonul, atmosfera, cuvintele alese, toate dau impresia unei curse pe întuneric ori mai bine spus în ceaţă densă, o confruntare pe suprafeţe mici şi neregulate, pe care eşti nevoit să le intuieşti, căci a le dibui e adesea imposibil, şi atunci autoarea îţi oferă câte o salvare, un cuvânt nou, alcătuit pe carnaţia unuia cunoscut, dar pe care îl îmbracă într-o haină nouă. „La a optzeci şi patra întâlnire mirosea/ a gutuie împărtăşită în doi încă din prima noapte înainte de ziurit,/ culeasă cu mâini identice din pomul unde/ erau înscrise toate poemele scrise şi nescrise încă/ din evangheliile 5,6,7...” (Miroase a gutuie). Inventatului ziurit i se adaugă în acest poem referinţa la Evangheliile Patimilor, cele douăsprezece. Într-un alt poem, poeta îi uneşte în spirit pe Diogene din Sinop şi Francisc de Assisi, şi astfel acţionează în memoria cititorului, cu care împarte aceleaşi afinităţi elective, adevărate butoane. Astfel, Diogene, cel ce se considera un cetăţean al lumii mi-a conectat o secvenţă din binecuvântarea morţilor: „miluiește zidirea Ta, Stăpâne, și o curățește cu îndurarea Ta și moștenirea cea dorită dăruiește-mi, făcându-mă pe mine iarăși cetățean al raiului”, căci aşa l-am văzut mereu pe Sărăcuţul cel ce predica păsărilor.
Volumul nu pare să urmeze o construcţie, poemele se înşiruie firesc, începând cu o artă poetică şi încheind cu un poem pe cât de reuşit, pe atât de dureros, cu aceleaşi cuvinte înnoite. „Când am tras linie nu mai era nimic,/ mă grămădisem într-o parte, în cealaltă mă văduvisem/ mă mai ţin în chingi, într-un balans fragil,/ şi aud cum strigi, timpul se răzbunase:/ nu-mi da drumul de mână./ Mă pitesc în alte grădini, unde liniile nu mai contează”.
Sunt multe aşteptări ascunse cu iscusinţă în acest volum care mă duce cu gândul la unul din marile romane ale literaturii universale, Great expectations al lui Charles Dickens, titlul tradus la noi ca Marile speranţe. Acesta pare sensul implicit al titlului, căci autoarea are aşteptări mari: din partea partenerului de dialog şi de întâmplări ale vieţii să formeze întregul, din partea cititorilor să înţeleagă multul dindărătul câtorva cuvinte, din partea poeziei pe care o tot face şi desface, ca o Penelopă răbdătoare, să umble „în sandale eterice prin toate sufletele”, din partea trecutului fascinant, cu personaje mitice să îşi ducă mai departe povestea vie din memoria colectivă a umanităţii. Chiar dacă uneori poemele par greoaie sau conţin explicaţii inutile, redundanţe, ignorându-le găsim în volumul Doinei Adriana Nicolăiţă o poezie de substanţă, ce merită citită cu mintea şi cu inima.
[1] Doina Adriana Nicolăiță, Aşteptările, Editura Mirador, 2023