LECTURI PARALELE

Felix Nicolau
critic literar, poet, prozator, Bucureşti

În problema relației dintre speranța de viață a autorului și speranța de viață a cărților sale[1]

Un volum masiv sintetizează și aduce la zi cercetarea operei și vieții lui Paul Goma întreprinsă inteligent și dedicat de Flori Bălănescu, deja o autoritate în domeniu: Paul Goma. Conștiință istorică și conștiință literară, Editura Corint 2022. Studiul monografic ne aduce aminte de odiseea gomică: arestat prima oară în 1952 pentru 8 zile, când avea 17 ani. Miraculos admis la Facultatea de Filologie a Universității din București și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”, tânărul va fi iar arestat în 1956 cu ocazia revoluției din Ungaria. Condamnat la 2 ani de detenție, ajunge adesea la carceră pentru răzvrătire iar la eliberare primește 3 ani domiciliu obligatoriu la Lătești (județul Ialomița), în compania altor adevărați intelectual. După cei 3 ani, i se mai dau alți 2. Abia în 1965 reușește să susțină iar admitere la Facultatea de Filologie, cu ocazia „acalmiei” de după moartea lui Gheorghe Gh-Dej, cum o numește autoarea. Un model de analiză a istoriei și mentalităților este pentru autoare Fernand Braudel. Cercetarea urmărește multiperspectivismul și „capacitatea de difuzare structurală” (25) a diverselor idei. Hermeneutica de la baza cărții este una multidisciplinară, incluzând, de exemplu, perspectiva psihosociologică nomotetică și aderentă la interpretarea structuralistă. Având ambiția unei abordări cvasi-doctorale, Flori Bălănescu recurge și la teoria Modelului Contextual-Dinamic al psiholingvistei Tatiana Slama-Cazacu, cea care remarca autenticismul scriitorului Paul Goma.

Conținutul cărții este însă mult mai prietenos deși ticsit cu informație, dar și alert, îmbibat cu suspans. Ni se aduce aminte că scriitorul provine dintr-o familie multiplu însângerată de războaiele din zonă (32). Cercetătoarea îmbină comentariul la operă și reflecțiile critice ale celor care au studiat scrierile lui Goma cu studiul genetic și biografic.

Familia Goma emigrează din acasarabia (41), cum o numește scriitorul, la Sibiu în 1944, trăind o Artă a refugii, urmăriți de comunicatele comisiilor de „repatriere”. Printre fericirile aduse de lovitura de la 23 august 1944 a fost și Convenția de Armistițiu (12 septembrie 1944) care impunea statului român să repatrieze cetățenii așa-zis sovietici, din care mulți au sfârșit în Siberia. Învățătorul Eufimie Goma a reușit să falsifice actele familiei pentru a dovedi că toți se născuseră în România, nu doar copilul Paul (44). Dar cum vânătoarea de refugiați continua, familia Goma a trebuit să își piardă urma prin păduri și pe la stâne (44). Au fost ajutați de directorul școlii din Buia, Octavian Hulea, care le aducea alimente la o stână, însă dușmanii acestuia au venit să îi atace chiar acolo. Eufimie Goma a primit o bâtă în cap și familia, legată cu sârmă, a fost predată șefului de post. În ianuarie 1945, jandarmii i-au livrat centrului de repatriere din Sighișoara, unde Eufimie a reușit din nou falsificarea actelor.

În domiciliul obligatoriu de la Lătești, Goma a studiat pianul cu fosta deținută politic Emma-Emilia Bratu. Armonia, contrapunctul și instrumentația i-au folosit scriitorului „la reconstituirea epică a destinului basarabenilor bejenari” prin recurgerea la tehnica fugii, cu un stil rapid și contrapunctic, cum remarcă Aliona Grati.

În 1946, Paul Goma dă examen și devine elev cu bursă la Școala Normală „Andrei Șaguna” din Sibiu, care numai normală nu era, pentru că viața de internat presupunea multe bătăi și înfometare. Bursierul fuge. Totodată, erau vremuri de epurare a fondului bibliotecilor. Deja la 5 ani văzuse cărți arse în curtea casei-școală din Mana. Tatăl lui fusese ridicat de NKVD și a ales să-și ardă singur cărțile decât să fie prăjite la crematoriul din Orhei. Înainte de a aprinde rugul, Eufimie a strigat „Trăiască Gutenberg!”, fapt pentru care a fost bătut (46). În 1948, la Gimnaziul din Șeica Mare, profesoara de română, Pădureanu, îi încredințează sarcina de a arde cărțile epurate, știind cu cine are de-a face. În locul cărților au fost arse ziare și cenușa împrăștiată vizibil pe zăpadă. Fapte de felul acesta au fost reflectate în romanele Sabina și Astra, căci opera lui Goma este deopotrivă literară și istorică (34).

Ca student, Goma îi contrazice pe profesorii care susțineau că ar exista limba moldovenească, că româna ar fi o limbă slavă (afirmația lui Al. Graur), sau că era utilă colectivizarea etc. Pus în anchetă la rectoratul Universității din București, va fi anchetat de Iorgu Iordan, Al. Graur, Ion Coteanu, Leonte Tismăneanu (care va ajunge, paradoxal, să îi ia apărarea „reacționarului cinstit și va fi transformat în personaj al romanului Justa”, 65).

În legătură cu izbucnirea Revoluției Maghiare din 1956 și cu reverberațiile ei în România, înăbușite în fașă, se remarcă folosirea termenilor „fasciști” și „legionari” în acuzele aduse de Securitate celor arestați și brutalizați. Oricine se împotrivea regimului comunist era întâi demonizat civic cu aceste epitete, la care se adăuga adesea și cel de „antisemit”. La 1956, orice formă de protest față de deciziile conducerii din orice domeniu putea fi încadrată ca delict de stat, înaltă trădare și alte asemenea acuze fatale. La fel, intriga unui roman putea fi folosită ca probă în rechizitoriu, așa cum s-a întâmplat la procesul intentat studenților care doar plănuiseră forme de protest pașnice, proces în care au fost analizate pagini dintr-un manuscris gomian. Avocata apărării a trebuit să facă analiză literară pentru a disocia realitatea de ficțiune. Mai mult, ficțiunea trebuia să nu conțină vreo formă de protest, altfel din nou era alipită realității. Oricum, Goma va fi condamnat, la acest lucru contribuind și recenzia manuscrisului său citit la un seminar din facultate, înfăptuită de prof. Mihai Gafița care informase Securitatea despre natura reacționară a prozei. Din această defilare a absurdului rezultă, à rebours, importanța pe care o deținuseră în mod fatal scriitorii.

În mod plastic, Goma cel lipsit de talent, „pamfletarul”, și‑a dedicat mare parte a operei nu răzbunării, ci, așa cum scrie în Gherla-Lătești: „SĂ NU-I UIT, SĂ-I NEUIT EU ÎNTR-O CARTE/ SĂ NU-I TAC – SĂ-I NETAC” (78-9).

După eliberarea de la penitenciarul din Gherla, „Bărbosul”, numele de cod folosit de Securitate, ajunge în Bărăgan, „această Siberie românească” (83), în „purgatoriul Lătești” (82), cum i-a spus Radu Surdulescu, sat construit în formă de seceră și ciocan. Aici au locuit și Maria Antonescu, văduva mareșalului Antonescu, Elena Codreanu, văduva lui Corneliu Zelea Codreanu, Adrian Marino, Nicolae Balotă, prințul Alexandru Șuțu și mulți alții. Interesantă este rearestarea legionarilor cu ocazia plecării trupelor sovietice în 1958. Aceștia deja efectuaseră o condamnare și sunt din nou întemnițați, profilactic. Spectaculoasă este și necesitatea semnării condicii la Miliție de către cei cu domiciliu obligatoriu, dar la date și ore supriză, așa că cei condamnați reveneau forțat și de la 15 km, distanța maximă permisă, unde erau pe la munci dure. Uneori semnarea era acompaniată de „depunerea icrelor”, adică de turnătorii, de către „ciripitori” și de „obosiți”, cei care rezistaseră colaborării în pușcărie, dar clacaseră în DO. Comuniștii au distrus ulterior satul Lătești și au arat cimitirul (106).

Cronica aceasta este o evidențiere a surselor de suspans din cercetarea întreprinsă de Flori Bălănescu și mai este o demonstrație in nuce că istoria nu e o poveste prea frumoasă decât pentru cei care au profitat de pe urma ei. Altminteri, cartea, dincolo de bogăția informației, impune prin tonul obiectiv, prin demonstrațiile echilibrate, prin seriozitatea surselor de informare. Nimic patetic sau alimentat cu ură în aceste pagini. Sunt doar analizate științific episoade tragice și rușinoase din istoria noastră încă recentă, precum și atitudini etice și uneori eroice. O carte ce îi va supraviețui autoarei, ceea se întâmplă tot mai rar în istoria culturii.

[1] Flori Bălănescu, Paul Goma. Conștiință istorică și conștiință literară, Editura Corint 2022.