LECTURI PARALELE

Horia Ungureanu
prozator, Arad

Un autor, două cărți[1]

Aradul nu duce lipsă de mici (dar importante) centre urbane în care trăiesc și creează împătimiți ai culturii, unii dobândind deja notorietate națională, alții aflați doar la porțile afirmării. Organizați în cenacluri sau nu, ei scriu cărți, pictează, sculptează sau cântă, constituindu-se într-un adevărat și incitant concert polifon .

După Nădlac și Curtici (localități pe harta literaturii române actuale, cunoscute mai ales prin creațiile regretaților Ondrej Stefanko, respectiv Gheorghe Mocuța – ca să dau doar două nume), iată că și orașul Pecica tinde să se alăture celor două orașe menționate mai sus, în primul rând prin activitatea susținută – cu o vechime de peste 20 de ani – a membrilor cenaclului literar „Lucian Emandi” (el însuși fiind fiu al orașului). Dintre creatorii care frecventează cenaclul literar din Pecica, îmi permit să amintesc doar două nume: I.V. Marcu și Eugenia Ponta Pete; despre creația acesteia din urmă fiind vorba în rândurile care urmează.

Poeta Eugenia Ponta Pete a debutat editorial în anul 2013, cu volumul Cioburi de cristal, carte apărută la editura Mirador, din Arad. Acestui prim volum îi urmează, în scurt timp, altele (semn că autoarea s-a aflat în acești ani într-o eficientă perioadă de creație): Flori de tei, volum apărut în 2014, apoi Verde albastru, în 2015, Amurguri mistuite, tot în 2015, Lumina din cuvinte, 2021 și, cel mai recent volum, Zbor spre curcubeu, 2023 – toate apărute la Editura Mirador.

Volumul de debut al poetei Eugenia Ponta Pete este structurat în patru capitole (precum anotimpurile anului sau vârstele principale ale omului): Viața ca un teatru, Prin anotimpuri, Zadarnic și Iubire de flori. În versurile sale poeta cântă, cu mijloacele lirice care îi stau la dispoziție, bucuriile și amăgirile vieții (să scrie, să lupte, să cugete), nestatornicia lumii dar și șansa renașterii, posibilitatea unui nou început (Chemare). Bipolaritatea trăirilor umane, balansul perpetuu între alb și negru, între bine și rău (durerea și alinarea, lumina și umbra, iubirea și ura, viața și moartea) constituie temele aflate mereu în atenția autoarei (Clișee și Clepsidra).

Așa cum era de așteptat, și anotimpurile anului devin bogate izvoare lirice pentru diverse trăiri ale poetei. Astfel, primăvara este momentul propice pentru un nou început (Primăvara, Aproape martie), în care poate renaște „speranța de verde” (Aprilie – un poem cu versuri săltărețe, amintind, pe alocuri, de Topârceanu).

Ultima secțiune a volumului se constituie într-o contrapondere la partea a treia, în care s-ar părea că tot elanul, toată speranța, tot optimismul poetei s-au spulberat în vânt, s-au risipit ca cioburile unui cristal. Dar, precum cioburile cristalului care mai păstrează în ele multe dintre calitățile bulgărelui întreg, fărâme de speranță mai presară poeta, ici-colo. Cum altfel să îți explici faptul că, totuși, aceasta îi construiește multașteptatului iubit o cetate cu ziduri din flori (Iubire de flori), ea însăși lăsându-se modelată după dorința iubitului (Reinventare).

Volumul Flori de tei vine ca o continuare firească (și așteptată) a cărții de debut a autoarei. Temele și modalitățile stilistice sunt aproximativ aceleași, poate cu un surplus pentru elegie și pastel.

De data aceasta (poate mai lucidă, poate mai experimentată, poate mai stăpână pe ea însăși) poeta își observă propriile trăiri și sentimente, în raport cu prefacerile din natură, iar din acest demers născându-se, uneori, versuri memorabile („Cu scâncet nesfârșit se zbate vara” sau „Odaia zace-n așternutul gol,/ Singurătatea-n mine-și face cuib”).

Multe dintre versurile volumului sunt un elogiu adus iubirii, mai ales cele din secțiunea a doua a cărții. Astfel, poetei nu i se pare greu niciun sacrificiu pentru a fi pe placul iubitului („O stea de-aș fi, pe cerul tău/ Ți-aș lumina senin, mereu”), pe acesta simțindu-l mereu aproape („Departe? Nicidecum/ de mine nu poți fi…”), ei doi, poeta și iubitul său, simțindu-se îngemănați în același destin comun („Două minuni cu-mperecheat destin,/ Călătorind spre zările deschise”). Edificator pentru „starea” în care se află poeta este poemul care chiar dă titlul volumului și care merită să fie citat în întregime: „Florile de tei/ ard în ochii tăi,/ spulberând seninul/ clipelor de ieri;/ în săgeți coboară/ grindină-n potop,/ să zdrobească floarea/ cu văpăi de foc. Florile de tei/ cad pe ochii mei,/ sfâșiați de dorul/ înflorit în ei,/ viu izvor ce curge-n/ picuri de cristal,/ rece peste suflet,/ crud, sărat, amar. Florile de tei/ poleiesc alei,/ cald sărut al vremii/ peste pașii tăi,/ regăsind cărarea/ nopților de mai,/ or să-ți înflorească‑n/ gânduri, fără grai…”

Aceste două volume de versuri despre care a fost vorba în aceste rânduri demonstrează fără doar și poate că la Pecica, prin vocea lirică a poetei Eugenia Ponta Pete, se face și literatură bună, nu numai vestita pâine.

[1] Eugenia Ponta Pete, Cioburi de cristal, Editura Mirador, 2013; Flori de tei, Editura Mirador, 2014