POEZIE

Ştefan Damian
poet, prozator, traducător, Cluj

Cuvinte închise într-o săptămână


1.

Ai învățat să nu crezi că ziua are orele ei de odihnă.
Că nu ești mai presus de îngerii coborâți în pereți de biserici
îmbrăcați în haine civile
ori militare după cum le-a fost veacul.
Că adevărul trâmbițat până dincolo de urechi
devine minciună.
Vrei totul normal dar nu ai dovezi.
Privești în răsărit. În apus. În sud și în nord.
Te uiți în oceane cu ochii de apă.
Unde îsi face cuib adevărul? Cât e de mare
de mic
nu mai contează. Doar să nu-i fi pierit sămânța
cât încă mai crezi
în sufletul de copil îmbătrânit pentru tot ce suferă
că minciuna este un plasture
și că dacă îl desprinzi
lasă la vedere o casetă încinsă de litere tipografice
greu de citit în fumul de plumb ce ți se aruncă-n spirală.


2.

În ochii de plastic se cuibărește vântul
intrat ca un hoț în oraș.
Miroase a minciună. O adulmeci ca și câinele zidul.
Chiar și aici e iubire
îți țipă cineva în urechi.
Cine te întrebi cu aceeași stânjeneală a ta sau a altuia
ți-a spus o asemenea nerozie
vorbește mereu de parcă adevărul
ar fi o talpă de bocanc
pe care o calcă soldatul o duce mereu
tot mai mereu cu atâtea lupte în spate
încât se miră singur
că merge mai departe ca o săptămână ce nu se sfârșește
cu minciuna și ura îmbibate în suflet
prin gropile unui bahmut plâns
cu zdrențe de euro de o jumătate de lume.


3.

Primești zilnic mesaje întortocheate
ca o cărare ce se strecoară prin umbra unei păduri
pe unde ți-e teamă să treci
să nu se supere șerpi melci și zei
adormiți ca după o lungă beție.
În urechi mesajele par atingerea unor frunze
veștejite ca fețele bătrânilor. Știi că nu sunt decât
palme ale destinului.
Oho te-ai jucat deja cu ele
nu te impresionează mai mult ca o tufă de scaieți
ori spinii de păducel. Însă ești sigur
că semnul lor nu îți lipsește.
Că nu poți trăi fără el. Ce vești îți aduc
chiar nu vrei să afli dinainte
de a fi parte a lor.
Așa te lași
pătruns de golul dintre o zi și alta
cu respirația tot mai sacadată așteptând să se strângă
mai tare
fularul în așteptarea Luminii.


4.

Stau încă aici înfipt ca un spin.
Nu îi plac
nici șteviei nici măcrișului.
Sunt dulceag acrișor
o sămânță dusă de cârtițe sub țărână
o rădăcină ce șerpuiește
prin anotimpuri când calde când reci.
Am răbdare până când așteptării i se întinde
un giulgiu primenit de zăpadă.
Numai la sfârșit de săptămână
mi se vede fața tumefiată de pumnul primit
odată cu țipătul
la care se uită îmbătrânită respirația.


5.

Eram ca ziua de vară în miezul aprins
fără credință
ne ascundeam în grote măcinate de ape
subterani ca toate ființele care văd
zei uitați de secure. Ne aplecam
înaintea miresmei suverane pe patul de frunze
în ceasurile de nerăbdare orânduite ca o turmă cuminte
după păstor
ducându-ne acolo unde se duc
iubirile bătrâne ce nu încetează
să bântuie cu tulburarea lor adormită
veacul în care stingheri locuim. Eram
prelungiri ale firelor toarse
și nu puteam scăpa fericiți încă în păinjenișul
de lumini și de umbre
unde șezum și plânsem.


6.

Când vrei să pleci nu te poți duce.
Când vrei să te duci nu poți pleca.
Ești ca îndoiala îndrăgostitului strangulat de iubita
stăpână pe muntele pe care-l duce cu ea.
Nu-ți place locul nici casa
pe ușa căreia sunt incizate
litere de aur ce nu spun nimic. Dacă pleci
sau nu pleci până la urmă
e tot una
numai gândul să-ți fie alături
de cei între care vrei să ajungi.
Să te apleci înspre ei
fără identitate strivit de filele Cărții
în literele căreia vântul și-a împlântat ghearele
înghețate de februarie.


7.

Mă bucur pentru fiecare că este.
Pe undeva destinele împletesc
imagini tenebroase în metafore rare
chiar dacă ne ignorăm reciproc.
Suntem sigur fiii aceleiași rătăciri printre pietre golașe
păduri prăduite maluri abrupte
printre zgomote albe pahare golite
într-o săptămână ce nu poate să doarmă.
Strâmtorați între coperți nepotrivite
suntem prieteni fără să știm. Ne strâng bocancii
uniformizarea frizurii.
De frica nopții ne adunăm în noi.
Dar uneori ieșim din singurătate
hotărâți să nu lăsăm flacăra aspră să moară
pacificați cu destinul
că ducem în spate timpul de ieri.