Uniunea Scriitorilor din România – filiala Arad

logo

Dagmar Maria ANOCA

 

Poetă. Prozatoare. Critic literar. Traducătoare. Profesor universitar. Pseudonime: JUS, j.s., Mária Suchanská. S-a născut în 28 decembrie 1951 la Nădlac, judeţul Arad. Părinţii: tatăl, învăţător; mama, profesoară. Studii: Liceul Nădlac, secţia slovacă, bacalaureat 1970; Universitatea Bucureşti, specialitatea limba şi literatura slovacă-limba şi literatura română, 1970-1971; Universitatea „Komenský” din Bratislava 1971-1975. Activitatea: cadru didactic; institutor, învăţător, profesor la Liceul din Nădlac 1975-1992; lector la Universitatea Bucureşti, Facultatea de limbi şi literaturi străine, specialitatea limba şi literatura slovacă 1992-1999; 1999 conferenţiar. Doctor în filologie (1981). Debutul publicistic: poem în proză în revista „Matičné čítanie”, 1977 (Slovacia); debut editorial: Knižka pre prvákov [Carte pentru cei dintr-a-ntâi], 1983. Membră a societăţilor de cultură: Uniunea Scriitorilor din România; Asociaţia Scriitorilor din Slovacia; Uniunea Scriitorilor, Artiştilor şi a Oamenilor de Cultură Slovaci din Diaspora; Asociaţia Slaviştilor din România, Societatea Culturală şi Ştiinţifică „Ivan Krasko” – Nădlac, România. Premii: Premiul ministrului culturii din Republica Slovacă pentru poezie şi activitate în rândul minorităţii slovace, 1992; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie (secţia minorităţi), 1993; Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru istorie literară (secţia minorităţi), 2003.

Spre deosebire de ceilalţi scriitori nădlăcani, Dagmar Maria Anoca are o perspectivă mai complexă asupra rolului scriitorilor în limba slovacă: „Articolele şi studiile sale interpretează, analizează, contextualizează, dar şi valorizează creaţia literară a scriitorilor reprezentativi de limbă slovacă.” (Al. Ruja) Şi aceasta pentru că universitarul, criticul, lingvistul şi istoricul literar îl completează pe poet şi prozator. Dagmar Maria Anoca a publicat în româneşte volumul antologic Devin mută precum ceilalţi, 1997, unde selectează cu generozitate, în traducerea lui Ondrej Štefanko, poeme mai vechi şi mai noi. Cartea se deschide cu o suită de poeme de atitudine Variaţiuni care ne introduc în simţirea modernă, în problematica şi tematica acestei sensibilităţi mirabile: „Nu sunt bărbat,/ deci nu pot spune/ că-mi împrăştii sămânţa./ Însă aş putea fi precum pământul/ care primeşte dăruind.” Obsesia alienării („suntem locuiţi de nişte fiinţe ascunse”; „noi suntem locuiţi de umbre”) o determină pe poetă să caute „soluţii pentru a ne umaniza”; ele pot veni din zona nostalgiilor arhetipale, din lumea copilăriei cu revelaţiile ei sau din zona interogaţiilor dramatice ale existenţei. În Cărţile despărţirilor, 1995, ea îşi deapănă discursul elegiac în secvenţe lirice inconfundabile care compun o ipostază a iubirii din prisma eternului feminin. E o poezie de dragoste cu reminiscenţe psalmice: „Ca o picătură de sânge/ în inima ta vie eu aş vrea să fiu./ Peste lunci să zbor/ şi să mă preschimb/ într-un fir din părul tău/ într-unul mic de tot/ Ca firimiturile în pâine.” Cu volumul Sinonimie pătrundem în labirintul poeziei-eseu, cu subsol şi trimiteri textualiste, cu subtilităţi şi asociaţii inedite: „Monologul/ este de fapt o conversaţie/ cu propria-ţi conştiinţă o bucată de hârtie./ Dacă o veţi citi,/ ea se poate preschimba/ în faptă.”(Semn) Coexistenţa fragmentelor e posibilă prin fluidizarea barierelor care despart poezia de la est la vest şi de la nord la sud. Anoca este o poetă a interferenţelor între spaţiul central-european şi cel estic. Mentalitatea nădlăcanului umblat prin lume şi atent la mişcările literare şi la influenţele stilistice, în cazul ei, media culturală dintre Bucureşti şi Bratislava: „poezia orientală/ ne fascinează/ cică datorită faptului/ că este ca o sferă./ A spus-o cineva/ care s-a rostogolit apoi/ ca un cub,/ şi de aceea şi-a pierdut numele.” Preocupată de îngemănarea vieţii cu limba vie, poeta găseşte în simbolul Insulei o situaţie originară a spiritualităţii nădlăcane, formată din clivajele dintre răsărit şi apus. E o poezie reflexivă, neliniştită, specifică zonelor de criză. O poezie de frontieră. În volumul Anotimpuri, 1996, regăsim această stare poetică sub forma nervilor de primăvară, a liniştii care nu doarme, a spiritului aflat la pândă. Un spirit ce străbate timid existenţa comună extrăgând de acolo un jurnal al fiinţei ca diferenţă specifică a altor fiinţe pierdute în muţenia perfidă a lumii: „Că surzesc mi se pare:/ gândurile mele – globule de coacăze/ albe şi roşii/ într-o oală albă rostogolindu-se./ Şi luminează./ Eu nu le aud,/ uit vorba inteligibilă,/ tot mai mult deschid gura/ precum peştii,/ surzesc,/ devin mută/ precum ceilalţi.”(Noiembrie) pornind de la simpla observaţie poeta ajunge la candoarea „japonezăriilor”, la jocul asociaţiilor neaşteptate, la limbajul gesturilor, al lucrurilor mute, ori chiar al muţeniei aparente în care se scufundă cu toţi porii fiinţei. Între sfâşierea din poemul Bocetul necredinciosului şi acalmia din Ceea ce simt, se consumă întreg registrul acestei poezii cu suişuri şi coborâşuri epice, cu asperităţi şi netezimi stilistice, dincolo de care muţenia poetului e o stare de spirit, de aşteptare şi graţie. Fiorul admiraţiei şi al interogaţiei, stârnit de misteriosul periplu al fiinţei în lume sau chiar de lepădarea de lume, rămâne o qualité maîtresse a stanţelor poetei.

 

CĂRŢI PUBLICATE:

Versuri:

Knižka pre prvákov [Cartea pentru cei dintr-a întâia], Kriterion 1982, Kniha rozlúčok [Cartea despărţirilor], 1985;

Synonymia [Sinonimie], 1993 – premiul Uniunii Scriitorilor;

Kniha stretnutí [Cartea întâlnirilor], Slovacia 1995;

Ročné obdobia [Anotimpuri], 1996;

Devin mută precum ceilalţi, (traducerea Ondrej Štefanko), 1997;

Proză:

Kniha príbehov alebo Poltóny [Cartea întâmplărilor sau Semitonuri], 1988;

Kde bolo, tam bolo... [A fost odată, ca niciodată...], 1977;

Critică literară şi eseuri:

Hľadanie sférického príbehu [În căutarea spaţiului sferic], 1997 şi Literárne reflexie [Reflecţii literare], 1997. Semnează totodată volumele Jean Grosu: Bibliografie personală (în colaborare cu Ondrej Štefanko), 1995, Fonetika a fonológia slovenčiny [Fonetica şi fonologia limbii slovace], 1999.A îngrijit ediţia Peter Suchanský: Obrazy z Dolnej zeme a zo sveta [Peter Suchanský: Imagini din Ţinuturile de Jos şi din lume], 1999. Creaţia sa poetică este prezentă şi în antologia Confesiuni pe un papirus (traducerea Corneliu Barborică), 1991 şi în mai multe antologii din ţară, Slovacia, Ungaria şi Iugoslavia.

 

REFERINŢE CRITICE:

în volume:

DSA s.v., DSB s.v.;

Peter Andruška: Literárna tvorba Slovákov z Dolnej zeme (Bratislava, 1994); Peter Andruška: Literárna tvorba národnostných menšín (Nitra, 2000); Slovník slovenských spisovateľov Dolnej zeme (Bratislava, 1994),

Slovník slovenských spisovateľov - Dicţionar al scriitorilor slovaci din Iugoslavia, Ungaria, România, ESA, Bratislava, 1994; Florin Bănescu, Muşchetarii Câmpiei de Vest, Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2000; Gheorghe Mocuţa, Pe aceeaşi Arcă, Editura Mirador, 2001;

 

APRECIERI CRITICE:

„Anoca scrie o poezie transparentă, cu mesaj transparent, cu nuanţe sentimentaliste, însă o poezie intelectuală cu puternice accente livreşti. (...) Poeziile sale de dată recentă aduc accente noi: un discurs poetic lapidar învelit în metafore pertinente şi imagini insolite, o sinceritate în autopsierea atitudinilor profund morale şi umane faţă de destinul omului şi al omenirii, simultan cu autopsierea trăirilor sale lăuntrice.” (Ondrej Štefanko, „Rovnobežné zrkadlá” – „Oglinzi paralele”, nr. 1/1996).

„Anoca desfăşoară cu fineţe firul întâmplărilor sale, nu-i face nici un fel de problemă unirea aspectelor intime şi cotidiene ale eroinelor sale, ba dimpotrivă, ea înţelege şi respectă interdependenţa acestora, şi din această cauză eroinele sale sunt ‘ancorate' în muncă, în muncă se află imboldurile lor intelectuale, care însă deseori ajung în conflict cu latura intimă a vieţii lor. Poate că autorul unei recenzii are dreptate atunci când afirmă că aceste proze mature (despre o ziaristă, o arhitectă şi o cercetătoare) sunt câteodată crude, ‘în anumite momente ale străbaterii aventurilor lor sufleteşti'... (Peter Andruška, în Literárna tvorba národnostných menšín, Nitra, 2000)

„Pentru micuţii ei elevi a compus primul său volum de versuri intitulat Carte pentru cei dintr-a-ntâi [Kniha pre prvákov],1982, în care îi învaţă pe cei mai mici şcolari alfabetul, numărătoarea şi le oferă, în fine, cunoştinţele despre anotimpuri. E un fel de a spune că le oferă cunoştinţe, fiindcă totul este îmbrăcat în hainele de sărbătoare ale fanteziei poetice. Versurile din acest volum, distingându-se şi printr-o mare inventivitate lingvistică, procură delicii literare chiar şi celui mai pretenţios cititor de poezie.” (Corneliu Barborică, Synonymia [Sinonimie], în „Luceafărul”, 1994, nr.7(186), p.16).

„Ei, dar a venit volumul intitulat Sinonimie [Synonymia], 1993), care i-a adus poetei premiul Uniunii Scriitorilor. Adaug, chiar dacă atât de târziu, şi un premiu din… parte-mi. Aici Dagmar Mária Anoca nu mai ţine seama de nici o convenţie, ignoră, cu bună ştiinţă, „regulile”, canoanele, tiparele învechite, se dezlănţuie pur şi simplu. Până şi „formula grafică” e deosebită. Ea se opreşte la câte un vers (important ca idee), marchează semnul care trimite la „subsolul” paginii şi dă, să zicem, explicaţia (de fapt, nu coboară, grafic, atât de jos, ci plasează „subsolul” în interiorul poemului. Deloc stânjenitoare procedura, fiindcă ea nu împietează asupra curgerii fireşti (a ideilor, spuneam, în primul rând).” (Florin Bănescu, Jurnal de toamnă, „Viaţa arădeană”, IX/2002, nr.17-21, p.5)