Dana-Melania BĂDIC
Eseist. Cercetător ştiinţific (CP III) la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti” al Academiei Române. Născută la 31 decembrie 1966, în Pucioasa, judeţul Dâmboviţa. Părinţii: Constantin, Gherghina. Studii: Universitatea din Bucureşti. Facultatea de Teologie Ortodoxă: doctorat (Studiul şi exegeza biblică a Vechiului Testament şi limba ebraică); masterat (Doctrină şi cultură); absolventă a Secţiei teologie-litere (licenţiată în teologie/filologie). Activitatea: cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti” al Academiei Române (1998-); activitate didactică: Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Litere, curs practic de limba ebraică (1998-1999); curs de civilizaţie şi limbă ebraică (1999-2000); activitate editorială: a îngrijit apariţia volumelor Enciclopedia familiilor boereşti din România de Mihai Dumitru Sturdza (parţial), Bucureşti, Editura Simetria a Uniunii Arhitecţilor din România; Şcoala evreo-română de Liviu Rotman, Bucureşti, Editura Hasefer, 1999; Taifas tabu de Cristina Chirvasie (format electronic; ISBN 973-0-04325-6); Cărticica de Crăciun (antologie texte Olga Greceanu), Editura Idaco, Bucureşti, 2008; a susţinut conferinţe/prelegeri (Calea desăvârşită a mântuirii în lumina Sfintei Scripturi. Ahava, eros şi agape, la al XX-lea Congres al Academiei Româno - Americane, Târgovişte, 1997; Shir Ha-Shirim - o paralelă între Torah, Septuaginta şi Vulgata. Un model de analiză şi o încercare de traducere în limba română, la semicentenarul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan„, 1999; Simbol şi corp sonor în Cântarea Cântărilor (conferinţă) Academia Română, Bucureşti, 2000; Profetul Eliahu sau despre întoarcerea chipului la arhetip (conferinţă-dezbatere), Academia Română, Sec ţia de arte, arhitectură şi audiovizual a Academiei Române, Comisia de folclor, 2010; Meanings of covenant in Jewish culture and Hebrew language. The relationship with God and the relationship to other human beings in Torah and Talmud, Univestatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, 2010; The sacredness of language: from the holiness of Hebrew letters to lashon HaRa in kabbalistic and midrashic literature, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi, 2011; Între Asherah, Anath şi teologia cabalistică, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, 2012); a participat la emisiuni radio (Radio România Cultural, emisiunea „Vorba dulce românească” - Paharul suferinţei - cuvinte şi expresii pascale (9. IV. 1999); Un popas lingvistic în antroponimia ecleziastică (25.VI. 1999) ; Radio România Cultural, emisiunea „O seamă de cuvinte” - Limbajul religios între normă şi uz (5. VIII. 2003); Semantic ă, stil şi expresivitate în limbajul religios (21.VIII. 2004); Eternul feminin şi categoria gramaticală a genului (8. III. 2005); Sf. Apostol Petru între credinţă şi folclor), la emisiuni tv (TVR3, 2009 - Semantismul Craciunului şi al cuvântului ler - împreună cu prof. dr. Sabina Ispas) şi la realizarea unor emisiuni tv (PAX TV, 2003 – 2005 - documentarist emisiunea Chiasma; realizator al emisiunii Sinaxar. Vieţile sfinţilor, incluzand etimologia antroponimelor şi povestea lor)
Debut cu volumul Cântarea Cântărilor - o lectură hermeneutică a unui poem revelat, Editura Emia, Deva, 2004. Premii literare: Premiul Meritul Academic (în colectiv) pentru Dicţionarul Limbii Române (DLR); Premiul Timotei Cipariu (în colectiv) pentru Micul Dicţionar Academic (MDA); Diploma Distincţia culturală (în colectiv) pentru Dicţionarul Tezaur al Limbii Române. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (2012). A publicat articole, recenzii, eseuri, traduceri, prezentări în revistele: „Semne-Emia”, „Cuget, Simţire, Credinţă”, „Revue Roumaine de Linguistique”, Revista de Etnografie şi Folclor/Journal of Ethnography and Folklore (REF/JEF), „Studii şi Cercetări Lingvistice” (SCL), „Limba Română” (LR)
CĂRŢI PUBLICATE:
Cântarea Cântărilor - o lectură hermeneutică a unui poem revelat, Editura Emia, Deva, 2004
Cântarea Cântărilor (traducere din limba ebraică), Editura Emia, Deva, 2004
Dic ţionar-erată. Invitatie la reflectie, Editura Emia, Deva, 2010
Poezia barbiană - ermetism şi spiritualitate, Editura Emia, Deva, 2010
REFERINŢE CRITICE:
- în reviste:
Colceriu, în „Limba Română”/LR, LXI, nr 1, 2012; Mihaela Popescu, în „Limba Română”/LR, LV, nr. 1-2, 2006; Marius Vasileanu, în „Adevărul”, 29 iunie, 2005 (flash editorial); „România Liberă”, „Aldine”, 8 iulie 2005 (semnalare)
- pe internet: Cristina Chirvasie, http://courttheatre-romania.blogspot.com/2011/12/coroana-literei-ca-aura-textului-magic.html; Cristina RUSU, Cântarea cântărilor, mirajul uman sau relaţia hierogamică a iubirii lui Adonai în transpunerea lirică, www.poezia.3x.ro/ (citare, referinţă bibliografică)
APRECIERI CRITICE:
„După întâia parcurgere a lucrării Melaniei Bădic (Poezia barbiană - ermetism şi spiritualitate) m-am uitat pe hârtiile de lângă mine. Erau pline de semne. Mai mult ca de note. După o privire matematică am constatat că erau mai multe semne de exclamare. Aşa notez eu lucrurile pe care, odată întâlnite, nu trebuie să le uit. Melania Bădic nu-şi dă întâlnire aici cu opera barbiană în calitate exclusiv lingvistică, ci şi teologică […]. Semnele aride, sufocante şi şifonate ale liricii lui Ion Barbu se preschimbă prin recursul Melaniei Bădic într-o înmănunchere spectaculară, neprejudiciată şi totalmente spiritualizată. Coerenţa în descifrarea simbolisticii barbiene, apelând la argumente teologice, oferă scrierii de faţă un rost inconturnabil în consonanţa unei căutări exegetice […]. Melania Bădic foloseşte puţine şi şlefuite cuvinte în argumentarea cercetării tocmai pentru a-şi onora poetul. Iată doar un exemplu, suficient prin concludenţa lui: „Omul este însetat să degajeze praful, dar cum să procedezi când tocmai el, învelişul limbii, este singurul mod de păstrare a sensului, a schemei? A curăţa înseamnă a excava sensul, dar şi a îngriji mitul. Mai mult: pe”acest lemn ce-aş vrea să curăţ” nu e nicidecum praful (cuvintele), adaosul (lemnul şi aşa e sfânt şi nu are nevoie de vreo purificare prin om, dimpotrivă omul se curăţă urcând lemnul sfânt la sine şi îşi află direct esenţa prin tragică aprofundare Nu văd rostul unei citări repetate a celor scrise în acestă lucrare dedicată poeziei barbiene, de altfel nici prima, nici ultima consacrată acestei teme, dar cu siguranţă prima care probează semnificaţia spirituală a acesteia. De cercetarea Melaniei Bădic se vor bucura în mod cert degustătorii unor afirmaţii singulare, pline de o rafinată atenţie în formulare şi argumentare.” (Cristina Chirvasie - http://courttheatre-romania.blogspot.com/2011/12/coroana-literei-ca-aura-textului-magic.html)
„Volumul intitulat Dicţionar -erată. Invitaţie la reflecţie este o noutate bine-venită în peisajul publicistic şi ştiinţific românesc şi se cuvine a fi salutată în consecinţă. Înainte însă de a ne referi strict la conţinutul lucrării de faţă, este absolut necesar să amintim că autoarea se numără printre foarte puţinii biblişti poligloţi din România (ne referim la cele trei limbi sacre, ebraica biblică, greaca veche şi latina) care beneficiază, simultan, de experienţă lexicografică în domeniul limbii române.De aici, cu siguranţă, derivă cele două linii de forţă ale Dicţionarului-erată: pledoaria explicită în favoarea cunoaşterii limbilor de origine ale versiunilor textului biblic şi buna situare a spiritului critic faţă de încercările lexicografice pe care autoarea le-a avut în vedere. Premisa primului capitol, care ţine loc de prefaţă generală a volumului, propune un program erudit de definire a cuvântului în orizontul deschis al semnificaţiei lui biblice şi filozofice antice. Este, aceasta, prima invitaţie măcar la o mai adâncă meditaţie, dacă nu chiar la o schimbare de perspectivă asupra exerciţiului lexicografic autohton de astăzi, ameninţat de un duh de încremenire în vechi ritualuri şi suficienţă vinovată. Regăsim în rigoarea argumentării autoarei gândul limpede şi decis al pledoariei lui Gorgias din Leontinoi în favoarea „puternicului stăpân”, cuvântul, pe care însă o anumită comoditate lexicografică pare să îl dezarmeze în mod sistematic [...]. Poate cele mai savuroase observaţii sunt cele referitoare la edulcorările antropomorfizante din definiţia DEX a îngerului, la fel de sensibile precum definiţia demitizantă dată aceleiaşi entităţi supranaturale de către un teolog relativ cunoscut din spaţiul protestant, şi anume „liliac metafizic” [...]. Al doilea capitol mare al lucrării este dedicat studierii aparte a antroponimelor cu etimon ebraic. O listă de nume purtate de persoanje biblice de prim rang, cele mai multe preluate şi adoptate de limba română, este un excelent prilej pentru o demonstraţie, am zice amicală, de erudiţie lingvistică, biblistică şi onomastică [...] Acelaşi tip de explicaţii plurivalente ce însoţesc şi articolele dedicate unor toponime faimoase din Biblie, stacheta aprecierii critice rămânând foarte ridicată. În fine, ultimul capitol al volumului este o subtilă invitaţie la revizitarea politeţii aflate în mare primejdie în sfera cuvântului (şi nu numai). Titlul capitolului este în mod vădit polemic (Politeţii în exprimare şi a normelor (absurde ale) UE), însă fără să mobilizeze contondenţe politice. Trecând în mod foarte limpede în revistă sistemul pronumelor de politeţe româneşti, cu nuanţele şi gradaţiile sale intraductibile, autoarea comentează cu fler, cu umor, dar, în ultimă instanţă, cu deferenţă de nepot binecrescut, un ghid uitat de vorbire elevată publicat în România celei de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea. Ca în cazul celorlalte capitole, stilul autoarei este de o claritate şi de o ţinută ştiinţifică ireproşabilă, beneficiind totodată de o căldură ironică fără egal şi de repere precise ale duhului. Bibliografia consultată este variată şi vastă, dovedind cu asupra de măsură nivelul profund de cunoaştere şi curiozitatea intelectuală vie ale autoarei.” (Ştefan Colceriu, „Limba Română”/LR, LXI, nr 1, 2012, p. 121-123)
„Nevoia de a sublinia unele lucruri îşi are poate sorgintea în aceea că, dincolo de incontestabilele virtuţi ştiinţifice, lăsând în urmă, nu în sensul repudierii, ci al depăşirii, iscoditoarele demersuri ale cercetării, am avut în faţă, de fiecare dată un mod de a fi. Pentru că, în consecinţe ultime, lucrarea (Cântarea Cântărilor, o lectură hermeneutică a unui poem revelat), evaluabilă în termeni universitari şi academici, propune de fapt un mod de a fi. E o cântare doctă, dar înainte de orice, trăire pură, iar modul însuşi, textul lucrării – metatext în sine, o demonstrează din plin. Fără îndoială, în astfel de aprecieri nu mă pot debarasa de formaţia mea filologică, lingvistică mai exact şi nu pot rezista ispitei de a face din acest metatext – lucrarea despre care vorbim – obiect de analiză. Printr-o solidă – nu însă şi justă – tradiţie se aduce drept reproş lucrărilor scrise în această manieră abaterea de la canonul academic în exprimare şi prea marea deschidere spre limbajul eseistic, beletristic, poetic în ultimă instanţă. Cartea pe care o avem în faţă păcătuieşte, da, în acest sens, fiind, pe segmente largi, ea însăşi prin stilul adoptat poezie. Dar de când austeritatea şi rigiditatea limbajului dau măsura corectitudinii demonstraţiei? De când proprietatea termenilor exclude frumosul? Studii de ultimă oră din reviste străine şi cărţi de prestigiu încep să îşi schimbe stilul, permiţând mici evadări în poetic sau chiar în ludic. Autoarea face aşadar dovada cunoaşterii precise a diferenţei dintre ambiguităţile nepermise şi limba de lemn, pe care nu numai discursul totalitar, iată, ci şi cel ştiinţific şi-o revendică adesea şi căruia nu i se abandonează. Revenind la lucrarea în discuţie, fără a prejudicia cu nimic demersul ştiinţific, ea se înscrie cu seriozitate în limbajele academice, dar alunecă spre eseu şi are indiscutabile virtuţi estetice. Rezultatul este o lectură incitantă şi, implicit, persuasivă. Vorbind despre caracteristicile poeziei ebraice, autoarea demonstrează, prin trăsăturile propriului text, că a asimilat marea lecţie a acestei poezii […]. Să receptăm aşadar cartea aşa cum autoarea a trăit-o: ca pe un dar de iubire, întors către Dumnezeu şi către textul biblic, dar şi către noi oamenii, cu un titlu nemărturisit, care se ghiceşte însă printre rânduri, Ahava...” (Mihaela Popescu, „Limba Română„/LR, LV, 2006, nr. 1-2, p.121-123)
Ne-a parvenit un studiu surprinzător despre Cântarea cântărilor (lectura hermeneutică a unui poem revelat) aparţinând unei tinere cercetătoare, Melania Bădic, studiu care în ciuda dificultăţilor pricinuite de analiza strictă pe text, are farmecul şi puterea unui lucru făcut cu râvnă şi smerenie. Cartea apărută la editura Emia are atributele unei lucrări de anvergură şi nu eşuează în sumbrul raft al doctoratelor de la noi. Comparând cele trei versiuni ale poemului, în ebraică, greacă şi latină, autoarea parcurge o vastă bibliografie pentru a înlătura tot praful depus de-a lungul timpului pe textul sacru şi a ni-l reda în adevărata sa strălucire. Dacă munca nu ar fi fost făcută cu participare, deci cu angajament interior, poate am fi neglijat-o. Aşa, observând aproape la fiecare pagină efortul celei care citeşte pentru noi ca, la rându-ne, să citim, ne-am aplecat atenţia asupra unei lecturi care comunică şi comuniază. Iubirea ca icoană şi izvor al universului este tema centrală a poemului spre care fiecare vine cu puterile lui. Recomandată de profesori preoţi din principalele facultăţi de teologie din ţară, cartea face din studiu un prilej de iubire. Este un act de mare curaj să porneşti astăzi la „o lectură hermeneutică a unui poem revelat” aşa cum îşi propune Melania Daniela Bădic în cartea Cântarea Cântărilor (Ed. EMIA, 2004). Este unul din exemplarele studii de specialitate de care ducem atata lipsă. După ce sunt trecute în revistă versiunile poemului, autoarea face analiza acestuia, ţinând seama de limba originalului, de canonicitate, de hermeneutica şi exegeza biblică. Lectura hermeneutică are, cum este şi firesc, cateva axe de coordonate care se structurează, previzibil, in jurul iubirii. Iubirea nupţială, izvorul iubirii, iubirea ca virtute teologică fundamentală. Sunt de remarcat caldele cuvinte de întâmpinare ale câtorva ierarhi precum: „Este cu dreptate să recunoaştem temeinica pregătire a autoarei în domeniul în care s-a specializat (Teologie-Litere). De asemenea, este de apreciat vastitatea şi profunzimea cunoaşterii limbilor biblice: ebraică, greacă, latină” (Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, decan al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Sibiu).