Uniunea Scriitorilor din România – filiala Arad

logo

Pavol BUJTAR

 

Prozator, publicist. Născut la data de 10 noiembrie 1936, în oraşul Nădlac, judeţul Arad. Studii primare şi medii în oraşul natal. Studii superioare: Universitatea din Bucureşti, Facultatea de limbi străine, Slavistică, specialitatea: limba şi literatura slovacă, limba şi literatura română. După terminarea studiilor superioare până la pensionare a lucrat ca profesor la Grupul şcolar „Jozef Gregor Tajovký” din Nădlac. Debut în revista Zornička din Cehoslovacia şi revista Barvinok din Ucraina, în anul 1965 cu povestiri. Colaborări: în almanahul „Variácie”, revistele „Naše snahy”, „Rovnobežné zrkadlá – Oglinzi paralele”, „Orizont”, „Kniževni život”, „Ľudové noviny”, „Hlas Ľudu” etc. Membru al Uniunii scriitorilor din România, din anul 1981, membru al Asociaţiei Scriitorilor Slovaci (Republica slovacă), 1992, membru al Societăţii Culturale şi Ştiinţifice Ivan Krasko din Nădlac, membru al Cenaclului literar „Ondrej Štefanko” din Nădlac. Premii: Premiul III pentru proză la concursul internaţional „Deti atómového veku” (Copiii epocii atomului), Bratislava, Cehoslovacia, 1965; Diploma pentru literatură în limba unei minorităţi, pentru volumul Domnika, acordată de Uniunea Scriitorilor din România, filiala Arad, 2007; Stema ministrului culturii al Republicii slovace, Bratislava, 1997; Distincţia ministrului culturii al Republicii slovace pentru activitatea didactică şi literară, Bratislava, 1997.

 

VOLUME APĂRUTE:

Lesní muzikanti [Muzicanţii pădurii], Východoslovenské vydavateľstvo, Košice, 1976;

Vtáčí kráľ [Regele pădurilor], Editura Kriterion, Bucureşti, 1979;

Agáta [Agáta], Editura Kriterion, Bucureşti, 1981;

Marcový dážď [Ploaia de martie], Editura Kriterion, Bucureşti, 1985;

Lano [Cablul], Editura Kriterion, Bucureşti,1997;

Chlapec a vietor [Băiatul şi vântul], Editura Ivan Krasko, Nădlac, 1997;

Pastierik [Ciobănaşul], Editura Ivan Krasko, Nădlac, 1996;

Lámačky [Culesul de porumb], [antologie de proză scurtă], Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2002;

Nadlacké obzory [Orizonturi nădlăcane], Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2005; Domnika [Domnica], Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2006;

Traista fermecată [Basme], traducere în limba română de Pavel Rozkoş, Editura Facla, Timişoara, 1985.

 

REFERINŢE CRITICE:

DSA s.v., DSB s.v., coordonat de Al.Ruja, Editura Universităţii de Vest, 2005, p. 137-139; Florin Bănescu: O reuşită antologie literară, în „Flacăra roşie”, nr. 11332, din 5 noiembrie 1982; Vladimír Petrík: Román Agáta, în „Slovenské pohľady”, nr. 1/1984, Bratislava, R.S. Cehoslovacă; Valihora Jozef: Romanul lui Pavol Bujtár, în „Nový život”, nr. 5/ 1986, Serbia; Živič, S.: Selo i njegovi ljudi, în „Kniževni život”, pg. 75-77.

 

APRECIERI CRITICE:

„Autor al primului roman de limbă slovacă din România, Agata, unde prezintă, fără ostentaţie, aspecte legate de formarea primei generaţii de intelectuali din rândurile minorităţii slovace în perioada de după cel de-al doilea război mondial folosindu-se de firul roşu al unei iubiri adolescentine dintre profesorul proaspăt sosit la catedră şi frumoasa localnică, iubire ce-l va pune în dilema existenţială de a alege între Agata sau întoarcerea acasă. Dă dovadă de lirism în special la nivelul descrierilor de natură şi a dispoziţiilor sufleteşti ale eroilor săi, trăsătură ce îl apropie de unele tendinţe din literatura slovacă din Slovacia. P. Bujtar este preocupat nu numai de contemporaneitate, ci şi de aspecte ale trecutului apropiat, cultivând teme conforme vremii, cum este protestul împotriva atrocităţilor războiului şi chemarea la solidaritate umană, reuşind să depăşească limitele schemei convenţionale şi să transpună o întâmplare petrecută în realitate într-o tulburătoare povestire despre soarta tragică a unei fetiţe (Aneta). (Dagmar Maria Anoca, în Dicţionar al scriitorilor din Banat, 2005, p. 138)

„Din punct de vedere tematic, opera lui Pavol Bujtár se polarizează în jurul unor centre semantice legate de sursa de inspiraţie, de materia literară şi de funcţia textului respectiv. Scriitorul face uz de experienţa sa personală, se inspiră din observarea mediului în care trăieşte, urmăreşte comportamentul şi conduita oamenilor, stereotipurile. Bujtár are talent de narator şi un simţ dezvoltat al umorului, calităţi dovedite încă de la începutul carierei sale de scriitor (Porcelánový luster - Candelabrul de porţelan; Jarný rez viniča alebo výhody byť členom záhradkárskeho krúžku - Tăierea viţei de vie primăvara sau avantajele de a fi membru în cercul horticultorilor) […] Ciobănaşul […] constituie un prinos în cadrul contextului literar slovac autohton datorită motivelor literare care evocă realităţile cunoscute nouă, compoziţional, regăsindu-se în el tentativa aplicării tehnicii scriitoriceşti cu mai multe planuri de acţiune, şi, nu în ultimul rând, în pasajele inaugurale ale capitolelor (conform modelului prozei tradiţionale) surprinde farmecul câmpiei: Spre sfârşitul lunii mai temperatura crescu. În puterea nopţii adesea îşi dădeau drumul ploile, ziua era cald, aşa că vegetaţia creştea ca din apă. Pe câmp, vântul jucăuş se dădea de-a rostogolul, se perpelea, se zbenguia prin lanurile întinse de grâu abundent. …Lungile rânduri de porumb tânăr foşneau cu voioşie în bătaia vântului, iar verdele de o nuanţă plăcută mângâia privirea. Salcâmii care creşteau pe lângă sălaşele presărate pe câmpie dădură magnific în floare. Mireasma dulce ameţitoare a miliardelor de flori se aşternea peste tot ţinutul şi nu se găsea om care să nu fi recunoscut cel puţin o dată că aşa ceva, un astfel de parfum şi frumuseţe mai rar întâlneşti în lume. Mii de albine şi diferite insecte se lăsau pradă ispitei dulci, răspândite de pomii înfloriţi.” (Dagmar Maria Anoca, Pavol Bujtár la şaptezeci şi cinci de ani, Arca, nr.10,11,12 (259, 260, 261), Arad, 2011, p.18- 32)

„Stăpânind tehnica prozei scurte, conduce subiectul în aşa fel ca să culmineze spre final şi, după o pregătire treptată a deznodământului, sfârşitul, de regulă, rămâne deschis, surprinzător. În povestirea Letná búrka [Furtună de vară], tema raportului bărbat-femeie – pe fundalul panerotismului care azi prinde rădăcini în toate genurile de artă, - este tratată cu proverbiala sensibilitate pudică a scriitorului, acesta nefiind adeptul exhibării masculinităţii, chiar dacă nu o ignoră. Simţul lui moral de o puritate adolescentină instrumentează o tensiune plină de un umor subtil privind totul din punctul de vedere al prejudecăţilor „tradiţionale„în contrast cu firescul (biologic) care rezistă la categoriile şi imperativele moralei. Nu se întâmplă nimic, de fapt. Nu se petrece nimic între bărbatul şi femeia care s-au întâlnit din întâmplare vara, pe timp de furtună, într-un buncăr în câmp şi-şi usucă lenjeria la flăcările unui foc încropit la repezeală. Cu ocazia proximei zile de piaţă femeia necunoscută restituie piesa de lenjerie împrumutată de la bărbatul din buncăr– soţiei acestuia, rămasă perplexă, împietrită de stupoare. Lucrarea, una dintre prozele reuşite, dovedeşte că autorul are „mână uşoară„, stăpâneşte scrisul, condeiul, rezultatul corespunde cu intenţia. El ştie să spună ceea ce vrea să spună.” (Dagmar Maria Anoca, Slovensk á literatúra v Rumunsku [Literatura slovacă din România], Nădlac, Editura Ivan Krasko, 2010, p.)

„În această carte Bujt ár face paradă de virtuţi ale prozei lirice, basmului, povestirii umoristice fie a celei realiste. Siguranţa cu care îşi duce naraţiunea nu poate fi pusă la îndoială, desigur, cel mai convingător este când subiectul naraţiunilor sale se referă cumva la viaţa copiilor. Aspectul copilului îi este foarte apropiat autorului, poate şi pentru faptul că nu este marcat de deformările din lumea adulţilor. Autorul reuşeşte să menţină pe poziţii nesentimentale chiar subiectele susceptibile de o abordare supradimensionată emoţional. Soarta copilului constituie un rol cheie şi în povestirea puternic antirăzboinică Aneta din volumul Ploaia de martie. În postura de autor satiric, Bujt ár ni s-a prezentat încă în povestirea Tăierea viţei de vie sau avantajele de a fi membru al cercului horticultorilor (Variaţiuni, 1981). Demn de luat în seamă la acest autor ar fi şi faptul că în cele mai bune proze ale sale reuşeşte să articuleze lirismul fin cu teme de acuitate satirică. Poate tocmai din acest motiv privirea sa tandră, naraţiunea cu zâmbetul pe buze, sentimentul de tihnă stârnit de aceasta, provoacă, în ultima instanţă, o tristeţe purificatoare. Nu este vorba despre râsul printre lacrimi, este vorba despre o atitudine foarte realistă vizavi de viaţa omului contemporan, despre capacitatea de a vedea lucrurile vieţii complex, dialectic şi, desigur, despre o mână norocoasă la alegerea mijloacelor de expresie şi de organizare a textului. (Peter Andruška, Súčasní slovenskí spisovatelia z Rumunska [Scriitori slovaci contemporani din România], Nitra, Universitatea Constantin Filozoful, 2009, p. 95-6.)

„Bujt ár se bazează pe propria-i experienţă, pe studiul atent al mediului, descrieri ale împrejurimilor, pe detalii care vin să completeze psihologia personajelor şi duc la tensionare artistică şi gradare fină. În lucrări umoristice surprinde diferite contradicţii dintre fapte şi vorbe. Prin aceasta induce în textele sale prospeţime. Viziunea sa despre lume e poetică, dar şi componenta epică este puternică. Face referiri la tradiţii, învie viaţa ţărănească tradiţională. În privinţa stilului lucrările sale se prezintă unitare, stabile, tradiţionale, totuşi se străduieşte să evite monotonia.” (Patrik Šenkár, Etický a noetický aspekt sveta pre deti v próze Pavla Bujtára [Aspecte etice şi noetice ale lumii pentru copii în proza lui Pavol Buj tár ], în vol. Svedectvá slovenskej dolnozemskej prózy[ Mărturii ale prozei slovace din Ţinuturile de Jos ], N ădlac, Editura Ivan Krasko, 2011, p.93-4.)