Ana Karolina DOVALY

 

Poetă. (pseudonim literar Anna Karolína Dováľová) Născută la 10 iulie 1978, Arad. Studii: Universitatea „Konstantin Filozoful” din Nitra (Slovacia) Facultatea de Ştiinţe ale Naturii, specialitatea geografie – psihologie. Activitatea profesională: Consilier şcolar. Debut în revistele „Naše snahy” (Strădaniile noastre), „My” [„Noi”] şi în revista bilingvă „Rovnobežné zrkadlá” – [„Oglinzi paralele”]. Membră a Societăţii Culturale şi Ştiinţifice „Ivan Krasko” din Nădlac, membră a Cenaclului literar „Ondrej Štefanko” din Nădlac. Din anul 2008 membră a Uniunii Scriitorilor din România.

 

CĂRŢI PUBLICATE:

Netvor [Nefiinţă], 1999, Editura Ivan Krasko;

Spoveď pred sebou [Autoconfesiune], 2001, Editura Ivan Krasko;

Uroboros [Uroboros], 2003, Editura Ivan Krasko;

Modrá letenka [Albastrul bilet de avion], Editura Ivan Krasko, Nădlac, 2009.

Poezii apărute în volumul celor 7 poeţi slovaci din România „Ozveny po výkriku” tradus în esperanto „Eho de niaj krioj”, 1996, Editura Ivan Krasko, în volumul Som viac ako si o mne myslíte [Sunt mai mult decât gândiţi despre mine], 1997, Editura Ivan Krasko şi în volumul Tineri poeţi minoritari, 2000, Editura STATUS.

 

REFERINŢE CRITICE:

Dagmar Maria Anoca în „Rovnobežné zrkadlá” – „Oglinzi paralele” (anul II / 1997, nr.2, anul III / 2003, nr.3) şi în volumul Slovenská literatúra v Rumunsku-Literatura slovacă din România (2002, Editura Ivan Krasko), în revista literară „Naše snahy Plus” – „Strădaniile noastre Plus”, nr. 3, 2009.

 

APRECIERI CRITICE:

„Acest tempo şi ritm fragmentează intonaţia şi, evident, scoate în evidenţă cuvinte separate, canalizând atenţia asupra semnificaţiei lor în sine şi abia pe urmă în context. Astfel ne trimite cu gândul la numărători sau descântece, fie la porunci şi comenzi, sau, pe de altă parte la afirmarea unor adevăruri, la o comunicare imediată din prima suflare şi prima găselniţă. Asemănător ca şi în alte volume anterioare, poeta se confruntă cu urâţenia şi răul din lume, cu aspecte morbide şi respingătoare, de parcă ar viza exorcizarea („recunosc/ în poeme am venit/ să scap/ de mine însămi„- fuga), acest rău nefiind concretizat, nu devine istorioară, o desfăşurare epică, e un enunţ, o constatare, sentiment şi trăire subiective. Trimiterile la autobiografic, la angoase personale şi întâlniri cu „capcanele„dimensiunii biologice, aspecte relativ constructiv obiectivizate, devin imagini ale existenţei noastre care face din noi privitori ai propriilor noastre morminte, oameni livraţi a fi „cină pentru viermi„. Plăgile moderne ale oamenilor şi societăţii, precum incertitudinea, singurătatea, depresia, boala, angoasa – denumite direct, alegoric (hoinar în copac...) sau metaforic (mătasea sângelui brodată pe obraji) constituie reflectarea perceperii intens subiective a lumii cu care se luptă poeta. Aşezarea titlului sub textul poemului (care de fapt trebuia să fie trecut pe pagina următoare dacă nu ar fi mai costisitor tiparul) se aseamănă cu un fel de încheiere, rezumare, fixare a celor spuse, procesul de elaborare a poemului poate fi deci numit inductiv – ceea ce este mai creativ decât deducţia – care ar fi corespuns unei structuri cu titlul plasat deasupra textului. La aceasta trebuie să se mai adauge ignorarea punctuaţiei şi a unora din regulile de ortografie (nu se face uz de litere mari la începutul propoziţiilor – doar numele proprii sunt ortografiate cu literă mare la începutul cuvântului). Este o manifestare a căutărilor postmoderniste de alteritate, punere la îndoială, deconstrucţie a textului şi reinventare a unei noi ordini.” (Dagmar Maria Anoca, Slovensk á literatúra v Rumunsku [Literatura slovacă din România], Nădlac, Editura Ivan Krasko, 2010, p.236)

„Poemele Annei Karolína Dováľová (Zimbran, 1978) se caracterizează printr-un lirism fin şi concretizări exterioare ce curg şuvoi, materializare a senzaţiilor interiorizate. Dováľová relevă importanţa spiritului pur al poetului şi a visurilor în viaţa acestuia. Poetul este salvatorul omenirii, denunţă plăgile vremurilor, acţionează în vederea reducerii, în societatea umană, a tăcerii lipsite de harul creaţiei. Motivul ascunderii în spatele cuvintelor, din faţa propriei conştiinţe şi a oamenilor determină extincţia omului, care are întotdeauna posibilitatea de a reveni la puritate şi neîngrădirea mediului de viaţă.” (Šenkár, Peter, Slovenské pohľady na literatúru, umenie a vedu, 2012, nr.9, p. 114.)

„...sufletul ei ascunde un sensibil seismograf al valorilor relativizate şi relativizante. Este vorba despre valorile din forul ei interior şi cele din afara personalităţii sale, aşa că s-ar putea spune că procesul de autoidentificare în cazul poetei Anna Karolína Dováľová nu s-a transformat în „autotămâiere” atât de frecventă la autorii tineri. Dacă versurile acestei autoare, „sunt mai mult/decât credeţi despre mine…,” semnalizează o tendinţă de supraapreciere, continuarea (a doua parte a poeziei SUNT), schimbă totul, iar tânăra poetă lasă să răsune cu o ironie simpatică: „păcat de cuvinte/ pentru a spune,/ ce sunt cu-adevărat”. (Peter Andruška, Súčasní slovenskí spisovatelia z Rumunska [Scriitori slovaci contemporani din România], Nitra, Universitatea Constantin Filozoful, 2009, p. 107.)