Uniunea Scriitorilor din România – filiala Arad

logo

Gheorghe MOCUŢA

 

Poet, critic literar, traducător. Redactor la revista de cultură „Arca”. Profesor. Născut la 5 iunie 1953 în Curtici, localitate de frontieră, jud. Arad. Părinţii: Gheorghe şi Elena (n. Bulboacă), agricultori. Studii: Şcoala Generală nr. 1, Curtici; Liceul Teoretic nr.5 Arad, Universitatea din Timişoara, licenţiat în filologie (română-franceză), 1976. Activitatea: muncitor necalificat, funcţionar „Romtrans” Curtici (1972-1973), profesor de limba franceză la Bârlad, Sânmartin şi Curtici (1976-prezent); primar al oraşului Curtici, (1990-1992), director al Liceului Curtici (1992-2003); din noiembrie 2004 până în aprilie 2006 s-a autoexilat în Franţa, la Paris, în căutarea unui remediu pentru boala fiului său. Debut în presa literară, cu recenzie în revista „Orizont”, din Timişoara, 1975. Debut editorial cu placheta Câmpia secretă în volumul colectiv Argonauţii, Editura Facla, 1986 Premii literare: premiul de debut al Filialei din Timişoara (1992) şi premii ale Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor pentru alte volume (1994, 1996, 1998, 2002, 2007, 2011); premiul de excelenţă pe anul 2001 al Filialei Arad a U.S.; Premiul Festivalului de poezie EMIA, Deva, 2002; Premiul „Principesa Margareta” pentru literatură, Săvîrşin, 2004; Diploma de excelenţă pe anul 2004 a Consiliului Judeţean Arad; Diploma de excelenţă a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, 2004; Premiul Revistei „Poesis” pentru critică, Satu Mare, 2004 şi 2009; Marele premiu pentru poezie al Uniunii Scriitorilor „George Coşbuc”, Bistriţa, 2007 etc. Membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994) şi al PEN-Clubului Român.

 

CĂRŢI PUBLICATE:

îngerul ridică lespedea, poezie, Colecţia revistei Arca, Arad, 1992;

zăpada anului unu, poezie, Colecţia revistei Arca, Arad, 1994;

La răspântia scriiturii, critică literară, Editura Mirador, Arad, 1996;

omul de litere/ viaţa de hârtie, poezie, Editura Mirador, Arad, 1998;

mic tratat asupra naufragiului, antologie poetică, Editura Axa, Botoşani, 2001; cu o postfaţă de Viorel Gheorghiţă;

Pe aceeaşi arcă, [critică literară], Editura Mirador, Arad, 2001;

pregătiri pentru marea călătorie, poezie, Editura Mirador, Arad, 2002;

Sistemul modei optzeciste, [critică literară], Uniunea Scriitorilor, Editura Redacţiei Publicaţiilor pentru Străinătate, Bucureşti, 2004;

călătorie. exil, (poeme), Editura Brumar, Timişoara, 2007;

Întoarcerea lui Ulise (Receptarea teatrului lui Eugen Ionescu în critica românească), [critică literară], „Vasile Goldiş” University Press, Arad, 2007;

Pasiuni la capătul nopţii, (critică literară), Editura Ideea Europeană, Bucureşti, 2008;

istoria emoţiilor mele/ histoire de mes troubles, antologie bilingvă, Editura Şcoala Vremii, 2008;

Cea mai bună dintre lumi (Jurnal şi contrajurnal parizian), Editura TracusArte, Bucureşti, 2011;

Balada profului de francă, [antologie lirică], Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011;

Voyage/Exil, [poeme], version française par Linda Bastide & Gheorghe Mocuta, Paris, Editura Poètes à vos plumes, 2012;

Printre nouăzecişti, Editura Tracus Arte, 2013.

 

PREZENT ÎN ANTOLOGIILE:

Streiflicht, (lirică românească contemporană), coordonatori: Simone Reicherts-Schenk şi Christian W. Schenk, Editura Dionysos, Kastellaun, 1994, Germania;

Casa Faunului (40 de poeţi contemporani), coordonat de Lucian Alexiu, Editura Hestia, Timişoara, 1995;

Drei Dichter aus Rumanien, Lyrikantologien, coordonat de Radu Bărbulescu, „Radu Bărbulescu” Verlag, München, Germania, 1999;

O antologie a literaturii române arădene de azi, coordonat de Vasile Man, Editura Mirador, Arad, 2000;

7 romanian and 7 british poets of today, selecţie şi traducere Romulus Bucur, Colecţia Revistei Arca în colaborare cu British Council, 2000;

Ponton. O antologie literară româno-maghiară/ maghiaro-română, Arad, Jula, Editura Mirador, 2003;

Antologia poeţilor ardeleni contemporani, Editura Ardealul, 2003;

Maratonul european de poezie, ASPRO, Sibiu capital of culture, 2007.

Interviuri: în: Bujor Buda, Five o'clock la radio Arad, Editura Mirador, 2001; George Vulturescu, Conturul secret al literei, Princeps Edit. 2009, p. 175-188; Carmen Neamţu, Convorbiri cu vedere la microfon. Arta interviului. Chipuri şi moduri, Editura Mirador, 2009, p. 326-330; în „Orizont”, nr. 6/25 iunie 1998, interviu luat de Eugen Bunaru; în „Poezia” nr. 2/2004, interviu luat de Cassian Maria Spiridon; în „Argeş”, nr. 6/iunie 2009, interviu luat de Dumitru Aug. Doman.

 

REFERINŢE CRITICE:

în volume: DBLR s.v., DSA s.v., DSB s.v., Al. Ruja, Parte din întreg, vol. I, Timişoara, Editura de Vest, 1994, p.257-260; Parte din întreg, vol.II, Editura Excelsior, 1999, p. 145-149; Lucian Alexiu, Casa Faunului, Editura Hestia, 1995, p.200-203; Olimpia Berca, Dicţionar al scriitorilor bănăţeni, Editura Amarcord, 1996; Ion Bogdan Lefter, Romanian Writers of the '80 and '90 s, A concise dictionary, Editura Paralela 45, 1999, p. 185-186; Ion Bogdan Lefter, Scriitori români din anii '80-'90, Editura Paralela 45, Piteşti, 2001, p. 188-189; Romulus Bucur, Poeţi optzecişti (şi nu numai) în anii '90, Editura Paralela 45, 2000, p.127-128; Florin Bănescu, Muşchetarii Câmpiei de Vest, Editura Iv. Krasco, 2000, p.125-128; Lucia Cuciureanu, Palimpsest, Editura Mirador, 2000, p. 115-117; Marian Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, vol. II, Bucureşti, Editura Luceafărul, 2001, p. 634; Irina Petraş, Panorama criticii literare româneşti, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj, 2001; Dumitru Chioaru, Developări în perspectivă, Editura Cartea Românească, 2004, p. 119-122; Iulian Boldea, Poeţi români postmoderni, Târgu Mureş, Editura „Ardealul” 2006, p.313-314; Olimpia Berca, Provincia literară, Timişoara, Editura Eubeea, 2008, p. 132-140; Gheorghe Schwartz, Editorialul, Arad, Editura Universităţii „Aurel Vlaicu”, 2009, p. 215-217; Carmen Neamţu, Convorbiri cu vedere la microfon. Arta interviului. Chipuri şi moduri, Arad, Editura Mirador, 2009, p. 326-330; Constantin Buiciuc, Oglinda lui Narcis, Timişoara, Editura Marineasa, 2009, p. 379-381; George Vulturescu, Poesis, conturul secret al literei, interviuri, Princeps Edit, Iaşi, 2009, p. 175-188; Dumitru Augustin Doman, Generaţia'80 văzută din interior – o istorie a grupării în interviuri, vol. I, Bucureşti, Editura TracusArte, 2010, p.131-139; Dicţionarul scriitorilor români de azi (din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul Sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America), editat de Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin, Editura Porţile Orientului, Iaşi, 2011; Ion Bogdan Lefter, O oglindă purtată de-a lungul unui drum: fotograme din postmodernitatea românească, Editura Paralela 45, 2011; Vasile Dan, Critica de serviciu, Editura Mirador, 2013, p. 59-64; Felix Nicolau, Fluturele-curcan. Specii amenţităroare, roman critic, Editura Karth, 2013, p. 108-110.

- în reviste:

Laurenţiu Ulici, Miscellanea, „România literară”, an XIX, nr.36/ 1986, p. 11; Ion Arieşanu, Voci poetice distincte, „Orizont”, an XXIII, nr.15/ 11 aprilie 1986, p. 6; Radu Călin Cristea, Şapte, „Familia”, an XXIII, nr.1/ 1987, p. 14; Constanţa Buzea, Debuturi II, „Amfiteatru”, nr. 3/ 1987, p. 16; Eugen Dorcescu, Simţământul recluziunii, „Orizont”,s.n., an IV, nr. 21/ 1992; Lucian Alexiu, Compătimesc împreună, „Orizont”, an IV, nr. 21/1992, p. 5; Aurel Pantea, Poetul în răscrucea vocaţiei, „Vatra”, an XXIII, nr. 6/1993; Viorel Gheorghiţă, Istoria emoţiilor sale, „Familia”, an XXIX, nr.1/ 1993; Mircea Bârsilă, Trei debuturi, „Calende”, an IV, nr. 2/1994; Dan Silviu Boerescu, Scrisori provinciale, „Luceafărul”, nr.28/ 1994; Viorel Gheorghiţă, Provincie şi melancolie, „Arca”, an V, nr. 4-6/ 1994; Petru M. Haş, Sentimentul de frontieră, „Salonul literar”, an V, Arad, nr. 23/ 1994; Al. Cistelecan, Două cărţi şi trei poeţi, „Luceafărul”, f.a., nr. 7/ 1995; Henri Zalis, Note de lectură, Zăpada anului unu, „Flacăra”, nr. 9/ 1995, p. 10; Alexandru Ruja, La confluenţa dintre structuralism şi textualism, „Paralela 45”, 4 nov. 1996, p. 3; Nicolae Prelipceanu, Obsedantul postmodernism, „România liberă”, 27 iulie 1998; Viorel Gheorghiţă, Sentimentul timpului concentric, „Arca”, an IX, nr. 4-6/ 1998, p. 20-23; Dan Silviu Boerescu, Prizonierul propriului text, „Art-Panorama”, an II, nr. 4/ 1998, p. 12; Simona-Graţia Dima, Între istorie şi verb, „Contemporanul”, an IX, nr. 13/ 1998, p. 6; Gellu Dorian, Plus, „Convorbiri literare”, an CXXXIII, nr. 3/ 1999, p. 18; Ada D. Cruceanu, Scriitori arădeni, „Semenicul”, an XXVI nr. 1- 2/ 1998; Iulian Boldea, Melancolie şi scepticism, „Cuvîntul”, an V (X), nr. 8/ 1999, p. 8; Mircea A. Diaconu, Alţi poeţi ardeleni, (Gheorghe Mocuţa – omul de litere), „Convorbiri literare”, an X, nr.11/ 1999, p.23; Ioan Nistor, Viaţa de hîrtie sub clopot de sticlă, „Convorbiri Literare”, an XI, nr. 4/ 2000, p. 18; Mircea Bârsilă, Un melancolic autentic, „Calende”, an XI, nr. 9-10-11-12/ 2001, p. 79; Daniel Corbu, Tarele postmodernismului abisal-agonic, „Convorbiri literare”, an XIII, nr. 5/ 2002, p. 55; Radu Bărbulescu, O „Istorie” (personală) a literaturii române contemporane: Gheorghe Mocuţa, pe aceeaşi arcă, „Observator-München”, an XV, nr. 1-2/2002; p. 115-117; George Vulturescu, Pe aceeaşi arcă, „Poesis”, an XII, nr. 8-9/ 2002, p. 32; Henri Zalis, Insurgenţe, alinieri, puneri în ecuaţie, „Contemporanul”, an XII, nr. 25/ 2002, p.5; Janina Flueraş, Pregătiri pentru marea călătorie, „Poesis”, an XIII, nr. 1-2/ 2003; p. 14; Ioan Moldovan, Exerciţii de iluminare, „Familia”, an XXXIX, nr. 3-4/2003, p. 21; Ioan Evu, Călătoria lui Gheorghe Mocuţa, „Provincia Corvina”, an VII, nr. 27/ martie 2003, p. 13; Ion Bogdan Lefter, Un poet: Gheorghe Mocuţa, „Observator cultural”, an IV, nr. 160/ 2003, p. 7; Bogdan Al. Stănescu, Pregătiri pentru marea călătorie, „Ziua literară”, an,29 sept. 2003, p. 4; Al. Stefănescu, Cărţi noi, „România Literară”, nr. 41/ 20-26 oct. 2004, p. 4; Cornel Ungureanu, Despre Arad, doar cu majuscule, „Orizont”, an XVI, sept. 2004, p. 2; Graţiela Benga, Geografia contingenţei în poezia lui Gheorghe Mocuţa, „Poezia”, an XII, nr. 1(35)/ 2006, p. 4-6; Tudorel Urian, Parisul sufletelor împovărate, „România literară”, nr. 14/ 13 aprilie 2007, p. 5; Ioan Moldovan, Călătorie. Exil, „Familia”, anul 43, (143) nr. 3/ 2007, p. 41; Petru M. Haş, Georges M. O. Koutza calm anexează lumea, „Arca”, an. XVIII, nr. 7-8-9/ 2007, p. 37; Ioana Cistelecan, Où est le Paris d'antan?... „Tribuna”, an VI, nr. 115, iunie 2007; Horia Ungureanu, Receptarea teatrului lui Eugen Ionescu, „Studii de ştiinţă şi cultură”, nr. 3 (10)/2007, p. 177-179; Grete Tartler, „Ciocnirea civilizaţiilor” şi poezia, „România literară”, nr. 45/ 16 noiembrie 2007, p. 20; Serenela Ghiţeanu, Exilul şi împărăţia, „Ramuri”, nr. 11/ 2007, p. 12; Viorel Mureşan, Poezia autenticităţii subiective, „Poesis”, an XVIII, nr. 9-12/ 2007, p. 20; Adrian Alui Gheorghe, Gheorghe Mocuţa – călătorie. exil, „Convorbiri literare”, an XVIII, nr. 10/ 2007, p. 80; Marian Barbu, Par(ad)isul infernurilor noastre, „Cafeneaua literară”, nr. 11/ 2007, p.21;; Iulian Boldea, O coborâre în infern, „Apostrof”, nr. 9/2008, p. 14; Vasile Dan, Istoria emoţiilor mele, „Arca”, nr. 1-2-3/ 2009, p. 22; Emanuela Ilie, În numele Fiului (I), „Convorbiri literare”, an XX, nr. 11/ 2009, p. 92-93; Emanuela Ilie, În numele Fiului (II), „Convorbiri literare”, an XX, nr. 12/ 2009, p. 82-83; Felix Nicolau, Dintre triburi, prin Paris, „Ziarul financiar. Ziarul de duminică”; (30 sept. 2010); Simion Dănilă, Jurnalul unei mari încercări, „Banat”, anul VIII, nr. 7/ 2011, p. 6; Lavinia Ionoaia, Doi români la Paris – mit, deziluzie, realităţi, „Orizont”, nr. 1/2012, p.14; Lucia Cuciureanu, Un arădean la Paris, „Monitorul cultural”, an VI, nr. 4(39), iulie 2012, p. 18-19; Livius Ciocârlie, Însemnări, „România literară”, nr. 31/ 2012, Radu Ciobanu, La mila Domnului, „Orizont”, nr. 2/ 2013.

 

APRECIERI CRITICE:

„Într-o manieră voit prozaică, simili-ironică şi enunţiativă, practicată de mulţi tineri poeţi, autorul se străduie să obţină efecte poetice din asocierea elementelor de univers material cotidian, în special citadin, cu o perspectivă textuală; facerea poemului e implicată în fiecare gest, chiar şi reverie, care e o absenţă a gestului.” (Laurenţiu Ulici, Miscellanea, „România literară”, nr. 35/ 1986)

„Dacă supunem recent apărutul volum al lui Gh. Mocuţa unei lecturi atente, descoperim, chiar înaintea textului propriu-zis, enunţarea unui proiect poetic extrem de ambiţios, la care concură cele două motto-uri şi titlul. Adică, îngerul (din titlu şi din referirea la Rilke) ar semnifica aspiraţia spre desăvârşire, spre transcenderea limitelor. Iar deschiderea, care (după Noica, invocat în cel de-al doilea motto) înseamnă încercarea fiinţei, la un nivel literal, ar putea fi semnificată de ridicarea lespezii. Făcând un pas înainte, spre literar, toate acestea, pot fi descifrate ca o poetică a deschiderii, a dez-mărginirii.” (Romulus Bucur, O poetică a deschiderii, „Arca”, nr. 11-12/ 1992)

„... după inevitabile căutări, Gheorghe Mocuţa şi-a descoperit matricea, şi-a descoperit identitatea poetică, aceeaşi cu aceea a persoanei, identitate condiţionată, vrând-nevrând, şi de spaţiul geografic. Regăsirea de sine e evidentă în partea a treia a volumului de poeme îngerul ridică lespedea. Două par să fie coordonatele acestei regăsiri: renunţarea la esteticile convenţionale, livreşti, în favoarea unei estetici intrinseci, pe de o parte, recuperarea limbajului tradiţional, comun, a aceluia care numeşte şi comunică în mod coerent şi logic, pe de alta. Miturile cuvintelor „materie poetică, respectiv al logosului „creator de univers poetic” sunt abandonate în favoarea unei poetici a realului existenţial.” (Viorel Gheorghiţă, Provincie şi melancolie, „Arca”, nr. 4-6/ 1994)

Zăpada anului unu face, într-adevăr, corp comun cu ultimul ciclu al Îngerului..., atât ca tip de discurs, cât şi ca efort de a construi un spaţiu poetic, o „altă provincie” lirică. Scriitura lui Mocuţa se destinde acum, se rarefiază şi se prozaizează intenţionat, dar nu până la a nu mai tolera în stenografie iminenţa unui mister sau doar a unui miracol. Provincia lui seamănă cu „crescătoria de iepuri” a lui Petre Stoica şi prin ea trece din când în când, sub forma unui autobuz cu navetişti, „Budila-Expres”-ul lui Muşina. Poetul acţionează şi el pedala deriziunii, mânând idila în răspăr şi vidând de mitologeme precara Arcadie. (...) Gheorghe Mocuţa îşi speculează inteligent fondul livresc, instituind un climat nostalgic între notaţia de cotidian şi referinţa culturală. Tentaţia sa parodică rămâne tandră, fără cinisme, desfăşurându-se într-o pură vervă ironică. Tăiată şi ea în trei felii, Zăpada... beneficiază de un principiu unitar al scriiturii, chiar dacă poetul a aranjat-o gospodăreşte, spre trei ţinte: prima vizând spaţiul rustic degradat, a doua reprezentând o întoarcere spre sine iar cea din urmă trăgând spre o poezie politică directă sau prin efracţie.” (Al. Cistelecan, Două cărţi şi trei poeţi, „Luceafărul”, nr. 7/ 22.02. 1995)

„Ironist din speţa livreştilor, a intelectualizanţilor rafinaţi ce-şi fac din materia lirică a universului rural un poligon de încercare pentru mai intimele lor defulări şi aprehensiuni, Gheorghe Mocuţa întăreşte flancul de vest al poeziei contemporane cu o prezenţă încă străină de tentaţia închiderii într-o formulă lirică restrictivă.” (Lucian Alexiu, Casa Faunului, 40 de poeţi contemporani, 1995)

„Structural, Gheorghe Mocuţa rămâne un sentimental care, deşi nu mai crede în spaţiul idilic al ruralismului, acordă încă un oarecare credit, nu tocmai lipsit de importanţă, metaforei de care parcă ar vrea tot timpul să se debaraseze: „credeai că viaţa la ţară/ te va salva de spaime şi nebunie/ de trecerea timpului/ şi îţi va aduce pe o tavă de argint/ capul otrăvit al ratării”. De altfel, deşi dispreţuit, dar nu este, evident, vina lui, poetul ar vrea să se revendice de la gestul sacral al creaţiei, actul poetic dorindu-se unul care să fie imitaţia acestuia. În realitate, viaţa de hârtie este o „beţie de cuvinte”, inconsistenţă de care poetul nu mai este responsabil. Emoţia poetică şi, evident, tot ceea ce ţinea de lirism este tratat într-o manieră fantastă, deconspirând orice lunecare în convenţii sau în coduri poetice moderne. Sfârşitul de secol pare în felul acesta o teribilă utopie demistificată şi devenită spectacol hilar.” (Mircea A. Diaconu, Alţi poeţi ardeleni, „Convorbiri literare”, nr. 12/ 1999)

„În felul acesta am înţeles eu titlul volumului: un volum remarcabil prin prospeţimea imaginilor şi a viziunii poetice, prin talentul de a stăpâni, la modul impecabil, discursul şi prin acele pendulări, într-adevăr lirice, între inconsistenţele memoriei afective şi insurgenţa specifică omului discret şi instruit care nu-şi îngăduie necuvenitele exaltări sau necugetate căderi şi ispite de sorginte dionysiacă sau pur şi simplu de om fără îndatoriri şi răspunderi: „ce n-aş da să fiu şi eu/ un boschetar fericit din parcul gării/ şi să visez idealuri/ cu răspundere limitată”. Frumuseţea acestei cărţi constă, totodată, în ceea ce ascunde: refuzul discret al „vieţii de hârtie”. Un refuz subiacent, întrucât a-l formula cu vehemenţă este, oarecum, „dezonorant”. De aici aparenta opţiune pentru aparenţă şi pentru procedeul descrierii realiste, asumat ca modalitate de adaptare spirituală la o realitate ostilă. O realitate care interzice, printre altele, chiar şi recursul la imaginar.” (Mircea Bârsilă, Un melancolic autentic, „Calende”, nr. 9-12/ 2001)

„De la retorica imagistă a volumelor anterioare, Gheorghe Mocuţa trece la o retorică discursivă, care deconstruieşte ironic/ parodic şabloanele de gândire şi clişeele culturale din perioada postdecembristă a României, denunţând cu cinismul său deja remarcat lipsa de temei a existenţei. Sintagma „viaţa de hârtie” trimite la „omul de hârtie” postmodern, a cărui existenţă este falsificată/ manipulată de modelele livreşti sau mediatice, încât devine doar o derizorie caricatură a celei autentice. Asemenea „vieţii de hârtie”, poezia este şi ea un mozaic de reprezentări culturale/ literare textualizate după o logică aleatorie. Practica dezinvoltă a intertextualităţii creează efecte de un farmec care rămâne proaspăt la orice lectură. Poet de substanţă, Gheorghe Mocuţa scrie mai bine în alternativa neoexpresionistă decât în cea textualistă a postmodernismului românesc.” (Dumitru Chioaru, Developări în perspectivă: Gheorghe Mocuţa, „Euphorion”, nr.3/ 2001)

„Expansiv, cum îl recomandă insaţiabila portretură, dl. Mocuţa proiectează în medalioanele lui câte un reper-două, neocolind anecdoticul. Cel mai bine îi iese colportajul în excelentul eseu despre Gh. Schwartz, surprins „panoramic”: în condiţia etnică, în insolitul disperării şi alienării, în moralismul chinuit şi permanent sensibil. (...) În interiorul macrostructurii volumului Pe aceeaşi Arcă, încadrând patru capitole distincte, introspecţia face ordine în întreg. Urmează biograficul, animat de principiul sincerităţii, sinceritate a decenţei, iar în final, de reţinut, conform spiritului modernităţii, confruntarea biograficului fie cu excesul de literatură, fie cu falsa erudiţie.”(Henri Zalis, Insurgenţe, alinieri, puneri în ecuaţie, în „Contemporanul”, nr. 25/ 2002)

„Cititorul de bună credinţă poate urmări la Gheorghe Mocuţa spectacolul textual, îmbinarea fericită, firească între discursul factural (notaţia cotidiană), discursul ideatic şi discursul referinţelor culturale, totul topit într-o viziune de multe ori tragică, escatologică. (...) Într-o lume derizorie, uşor agonică, o lume „ce pe nesimţite cade”, vorba bunului Eminescu, poetul, aflat şi el între Scilla şi Charibda impactului social, devine un rafinat moralist.” (Daniel Corbu, Tarele postmodernismului abisal-agonic, „Convorbiri literare”, nr. 5/ 2002)

„Iată o bună carte de poezie, publicată anul trecut de către un autor la care nu ajung spoturile reflectoarelor criticii, ale actualităţii culturale, în genere: Pregătiri pentru marea călătorie. Profesor de franceză la Curtici, autorul are o imagine de scriitor de bună calitate, de vocaţie. (...) Vocea-personaj care se confesează şi scrie reflectează asupra sensurilor vieţii, revăzându-şi episoade din biografie, după ce, într-o dimineaţă, a început să se gândească la „marea călătorie”. (...) Citatele sunt suficiente pentru a ilustra stilistica ciclului – de fapt, un poem unitar, amplu, impresionant: versurile amestecă limbajul cotidian, lexicul variat, de toate categoriile, cu imaginile fine, cu tropisme mai căutate, totul, într-o manieră narativă, care unifică evocarea într-un ton melancolic, acumulat până la tristeţea sfâşietoare a despărţirii de la final. Ciclul al doilea, Loc de pierzanie, adună texte variate şi ca tematică, şi ca stil: mai scurte sau mai dezvoltate, cu vers când concentrat, când cu desfăşurare largă, cu sau fără rimă. La o extremă – notaţia cotidiană, cu trimitere politică explicită, ca în textele intitulate descriptio romaniae. (...) La extrema cealaltă – boala şi moartea, tema obsesivă a cărţii. Vasăzică, poezie bună se poate scrie nu numai la Bucureşti, Iaşi sau Cluj, ci şi la Arad sau la Curtici...” (Ion Bogdan Lefter, Un poet: Gheorghe Mocuţa, „Observator cultural”, nr. 160/ 2003)

„Poezia lui Gheorghe Mocuţa din cel mai recent volum este una carteziană, inteligentă, logică, precisă, în ciuda aparentei colocvialităţi. Textul cochetează cu retorica prozei şi cu memorialistica. În pragul posibilei „călătorii”, poetul coboară în „iadul” propriei existenţe cu nelinişte, oarecare nostalgie şi mai ales, cu luciditate. Este, desigur, metafora privirii retrospective asupra vieţii, fulgerător ivită în clipa desprinderii de lumea aceasta. Această re-vedere rapidă şi sintetică a timpului trăit amestecă, aşa cum Gh. Mocuţa înscenează cu abilitate, detalii nesemnificative cu momente majore, mută accentele făcând tragedii din momentele relaxante şi vopsind cu haz durerile.” (Horea Gârbea, Gheorghe Mocuţa, Pregătiri pentru marea călătorie, „Ziua literară”, 10 aprilie 2004)

„Aş spune că Gheorghe Mocuţa scrie o carte despre „familiarizarea” cu acel dincolo – un Paris care poate fi (este) paradis şi infern. Exilul parizian încearcă a recupera cuvintele, imagini, versuri ale „celuilalt ţinut”. O carte despre viaţă şi trecere: un volum al cotidianului care încearcă a-şi suporta limita tragică. Ultima întreprindere a remarcabilului cărturar Gheorghe Mocuţa este un exerciţiu de supravieţuire, într-un univers crepuscular.” (Cornel Ungureanu, prezentare pe coperta IV a vol. călătorie. exil, 2007)

„Poetul se plimbă prin marea metropolă măcinat de gânduri, covârşit de întrebările fără răspuns. Se mişcă precum un lunatic pe străzile străine şi familiare în acelaşi timp. Din când în când ridică privirea şi zăreşte indicatoare de străzi sau surprinde frânturi de conversaţie într-o limba care nu e cea a gândurilor sale. Dezorientarea, sentimentul de însingurare, un difuz sentiment de culpă, impresia că trăieşte într-o realitate paralelă sunt admirabil descrise în autoportretul 52. Cuvintele puţine, expresia condensată, fraza bacoviană, spaţiile albe potenţează impresia de spleen chiar dacă la poetul arădean cauzele acestui vague à l'âme sunt explicit enunţate. Parisul real nu este cel din visele noastre culturale. El este un oraş al imigranţilor şi al reclamelor absurde sau doar stupide, al dramelor mai mici sau mai mari care se petrec la tot pasul, al revoltei maghrebienilor şi al negreselor apetisante, al românilor veniţi la muncă după căderea comunismului. Parisul de azi este un mic Turn Babel în care se amestecă limbile şi rasele umane.” (Tudorel Urian, Parisul sufletelor împovărate, „România literară”, nr. 14/ 2007)

„Ultima carte de poeme a lui Gheorghe Mocuţa, călătorie.exil, Editura Brumar, 2007, e scrisă cu o gravitate cu care, în literatura română, doar Max Blecher îşi scria cărţile. De aceea, imperativ e aici actul scrierii, devenit şi temă poetică, mecanismul fixării cu incandescenţă a anodinului, uneori în simple notaţii diaristice, adesea însă în desfăşurări diegetice: „în geamul vagonului/ se reflectă chipul unui tip palid/ cu mustaţă/ poartă pe cap o şapcă leninistă// îmi seamănă leit/ şi notează ceva într-un carnet/ cu un creion bont” (la science du poème) (...) Cartea e o încatenare de scene şi tablouri de o apăsată densitate dramatică, unde tată şi fiu urcă, de la o pagină la alta, un nou „munte vrăjit”, bântuiţi de psihoza de la care numai rar se abat pentru a contempla „oşeni la clichy” ori „parisul în flăcări”, în contextul unor teribile conflicte demografice.” (Viorel Mureşan, Poezia autenticităţii subiective: Gheorghe Mocuţa – Călătorie în exil, „Poesis”, an XVIII, nr. 9-12/ 2007)

„Apărut dintr-o experimentare a limitei – călătoria poetului la Paris împreună cu fiul său, pentru tratamentul unei boli ameninţătoare (din fericire, învinsă), volumul consacră un poet inconfundabil, pentru care dualitatea lumilor, contrastul între viaţă şi moarte, pământ şi cer, timp şi nemurire... îmbracă haina „realităţilor în ciocnire”. Motivul confruntării civilizaţiilor mi se pare unul dintre cele mai interesante simboluri pentru camuflarea propriei stări de disperare. Contaminat de e.e.cummings, ca şi de alţi poeţi ai vremurilor recente, care scriu totul cu literă mică (...) Destinul a făcut ca poetul, până recent mulţumit de cărarea liniştită a livrescului, să aibă parte, la spitalul parizian Avicenne („spitalul franco-musulman cu intrarea în formă de moschee”) de şocul trezirii la realitate. Şi, odată cu loviturile primite, să descopere de asemenea cum”... civilizaţiile se ciocnesc chiar aici/ în faţa mea...” (bobigny). (...) Jurnalul poetului mizează pe o înşiruire de amintiri la care toată lumea începe să fie, datorită globalizării, părtaşă. Din fericire, asemenea enumerări sunt condimentate de ironie şi aluzii intertextuale. (Grete Tartler, „Ciocnirea civilizaţiilor” şi poezia, „România literară”, nr. 45/ 2007)

„Odată cu tensionarea/patetizarea discursului, se configurează dorinţa psihanalitică a tatălui de a-şi devora fiul pentru a-l salva de moarte, desprinzându-se şi o simbolică euharistică mai complicată, ori imaginea fiului căzut din ideal în imanent, precum şi cea a însoţirii acestuia de către tatăl debusolat, pe drumul calvarului. (…) Viaţa apare ca un erzaţ, ea nu se mai trăieşte combustiv, poetul trece numai prin decorul ei insensibil. Lumea, Parisul, natura, dar chiar şi sufletul nu mai participă la dificultăţile omului. Parţial, este o călătorie în infern, adică într-un loc fără sentimente, în care realităţile se amestecă, în care funcţionează ireconciliabil două entităţi: spitalul şi strada, ambele amăgitoare, purtând iluzia vieţii. (…) Exprimând experienţa amară a exilului, cartea este o elegie fără sentimentalism, într-un fel, Tristele lui Gheorghe Mocuţa” (Paul Aretzu, Călătorie din/în sine, în „Ramuri”, 2008)

„În călătorie. exil, Gheorghe Mocuţa articulează o poezie confesivă, în care documentul sufletesc se suprapune acuităţii perceptive, într-un desen traumatic, ce-şi asumă revelaţiile morţii, contrapunctate de momente de inefabil şi graţiozitate. În prezentarea cărţii de pe coperta a patra, Cornel Ungureanu precizează principalele dimensiuni ale demersului liric. Arhitectura Parisului e inventariată de o memorie culturală aptă să înregistreze cel mai mic detaliu, referenţial sau livresc: adio. la pont neuf. Jurnal liric, în care imersiunea în abisurile propriului sine se întretaie cu tentaţia transcrierii celor mai anodine gesturi zilnice, cartea lui Gheorghe Mocuţa este, în egală măsură, o commentatio mortis, prin iminenţa thanatosului, ce străbate aceste versuri. Un poem dramatic, cu reflexe suprarealiste, precum poet devorându-şi fiul pune în scenă tocmai această dialectică a vieţii şi a morţii expusă într-un limbaj neutru, lipsit de fervoare, cu o amprentă tragică abia reprimată. Sălile de aşteptare, metroul, spitalul, periferiile pariziene, toate acestea desenează o geografie dezafectată a anomiei şi anonimităţii, un spaţiu al crizei identitare şi al nevoii – zadarnice – de legitimitate ontică. (...) Scriitura lui Gheorghe Mocuţa din călătorie. exil e, cum se poate imagina, una a urgenţei şi traumei.» (Iulian Boldea, O coborâre în infern, „Apostrof” anul XIX, 2008, nr. 9 (220)

„În călătorie.exil, ultima carte antologată, viaţa ca accident, tensiunea ei, drama, emoţia se acutizează insuportabil în pofida referinţei culturale amăgitor compensatorii: „pe mine nu mă cheamă/ nici paleologu/ nici goma/ nici monica lovinescu// mie prietenii îmi spun mocuzini/ şi am venit la paris/ să amân moartea/ cu o zi/ o săptămână/ cu un an/ şi notez într-un jurnal/ cam tot ce mi se întâmplă// si tu es jeune beau et riche/ tu es mort.” („călătorie. exil” (p. 106). Nu lipsesc din antologie poemele eclatant construite printr-un melanj ingenios, român-francez, cumva ca la Şerban Foarţă pe care nu o dată Gheorghe Mocuţa îl urmează în prestidigitaţiile sale prozodice: (balada parisului nocturn). (…) Gheorghe Mocuţa e un poet nu doar foarte bun, ci şi unul cu o amprentă personală inconfundabilă într-un peisaj liric destul de nivelat chiar sub acest aspect. Dacă postulăm că noaptea e timpul prielnic al lecturii, atunci cel matinal, cel al treziei pare predestinat scrisului. Aceasta ar fi ceea ce ne sugerează Gheorghe Mocuţa cu ale sale Pasiuni la capătul nopţii, un titlu ce parafrazează o celebră carte a lui Céline. Sînt adunate aici o parte – mică – din cronicile literare publicate de Gheorghe Mocuţa de-a lungul anilor în „Arca”. La fel ca celălalt poet importat al revistei, Romulus Bucur, Gheorghe Mocuţa a ajuns cronicar literar mai mult din nevoie decît din voie. Lansînd „Arca” acum douăzeci de ani, ne-am dat seama că singura şansă a ei, ca revistă vie de cultură, iar nu ca o colecţie de articole ori de texte beletristice publicate periodic, e să fie, întîi şi întîi, o instituţie critică, de receptare critică. Esenţa oricărei publicaţii e vocaţia ei critică. Ea dă certificatul de naştere al revistei. Scrise la început cu empatie şi printr-o selecţie impusă de afinitatea electivă personală, cronicile literare ale lui Gheorghe Mocuţa au devenit, treptat, treptat, inconfundabile: ele îmbină o anumită simpatie – aproape fără excepţie – a cronicarului faţă de autorul şi cartea comentată cu o anumită fineţe stilistică. (...) (Vasile Dan, Istoria emoţiilor mele, în „Arca”, nr. 1-2-3/ 2009)