Ioan MOLDOVAN
Poet. Eseist. Redactor şef al revistei „Familia”. Născut la 20 martie (în acte 21 martie) 1952 în satul Mureşenii de Câmpie, comuna Sava (astăzi comuna Palatca), judeţul Cluj. Familia se stabileşte la Cluj (tatăl, miliţian, apoi şofer – mama, casnică, o soră mai mare, un frate mai mic). Studii elementare şi gimnaziale la Şcoala Generală Nr. 5 din cartierul Cărămidari; Liceul „George Bariţiu”, secţia umanistă, absolvit în 1971. Joacă fotbal în echipa liceului, apoi pentru scurt timp la juniorii lui „U” Cluj, scrie poezii, citeşte la cenaclul „Lucian Blaga” al liceenilor clujeni, debutează în revista „Zorile” a liceului, apoi în suplimentul literar „Preludiu” al „Scînteii tineretului”, este remarcat de Ana Blandiana la Poşta redacţiei a revistei „Contemporanul” şi de Adrian Păunescu în pagina „Ave” a revistei „Tribuna”. În urma eşecului la examenul de admitere la Facultatea de Filologie (pentru care, de altfel, nu se pregătise, intenţia sa fiind să dea admitere la regie film – un vis adolescentin –, proiect abandonat pe ultima sută de metri) lucrează din toamnă până în primăvară ca muncitor necalificat la Fabrica de bomboane „Vitadulci”, pentru a nu fi încorporat în armată. În 1972 intră primul la Facultatea de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai”– secţia română-latină şi, începând cu anul al doilea, activează la revista studenţească „Echinox”, fiind redactor, apoi secretar de redacţie. Este perioada fastă a celui de-al doilea val echinoxist, când este coleg cu alţi ucenici ai scrisului literar (la revistă şi cenaclu sub conducerea lui Marian Papahagi – Ion Pop, directorul „Echinox”-ului, se afla în acea perioadă la Paris, Sorbona –, la cursuri, seminarii şi grupe de cercetare sub îndrumarea lui Mircea Zaciu şi a Ioanei Em. Petrescu) care vor deveni peste ani nume importante ale optzecismului literar: Al. Cistelecan, Nicolae Oprea, Al. Th. Ionescu, Alexandru Vlad, Virgil Mihaiu, Virgil Podoabă, Augustin Pop, Aurel Pantea, Mircea Petean, Ştefan Borbély, Gheorghe Perian, Tudor Dumitru Savu. Scrie şi publică poezii, articole, recenzii; în 1976 primeşte premiul pentru poezie „Primăvara studenţească” (Cluj) şi al revistei „Amfiteatru” (Bucureşti). Activitatea: După absolvirea facultăţii (în 1976, după ce cu un an înainte se căsătorise cu Petronela Pantiş, colegă la facultate şi în redacţia „Echinox”-ului, anul absolvirii fiind şi cel al naşterii primului fiu, Rareş, cel de-al doilea, Vlad, născându-se în 1981, la Baia Mare) lucrează ca dascăl în Maramureş, la Cavnic, Baia Sprie şi Baia Mare, continuă să scrie şi să publice în publicaţiile locale, dar şi în revistele clujene, participă la şedinţele cenaclurilor „Prisma” şi „Nord”. În 1980 debutează editorial cu volumul de poezie Viaţa fără nume,prefaţat generos de Ion Pop, la Editura „Dacia” din Cluj-Napoca, editor fiind poetul Vasile Igna. Urmează în 1983 volumul Exerciţii de transparenţă la Editura „Cartea românească” căruia i se acordă premiul UTC pentru poezie şi în 1989 volumul Insomnii lângă munţi, la aceeaşi editură (titlul propus,Avantajele insomniei, fusese respins de cenzură). În paralel face parte din colectivul de colaboratori ai Dicţionarului de scriitori români coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu, redactând peste 40 de articole. În primăvara anului 1989 se încheie perioada maramureşeană, una pe care o consideră fertilă şi despre care vorbeşte întotdeauna cu bucurie şi melancolie. În aprilie se mută la Oradea (familia proprie urmându-l din toamnă) fiind primit în redacţia celebrei reviste „Familia” unde îl are coleg pe Ion Simuţ, el însuşi echinoxist; după evenimentele din decembrie 1989, pentru o scurtă perioadă, în redacţie vor lucra alţi doi echinoxişti – Virgil Podoabă şi Gheorghe Perian, iar un al treilea, Traian Ştef, activând în această redacţie şi în prezent. În ianuarie 1990 este ales redactor şef al „Familiei”. În 1993 îi apare volumul Arta răbdării (Editura Dacia) pentru care primeşte Premiul Asociaţiei Uniunii Scriitorilor din Cluj-Napoca şi al revistei „Poesis” din Satu Mare; în 1997, Avantajele insomniei, antologie de autor (Editura Helicon, Timişoara), premiul revistei „UNU” Oradea; în 1999,Tratat de oboseală (Editura Clusium) şi O uitare de texte, antologie de autor cu o secţiune de şapte Inedite (Editura Axa, Botoşani, colecţia „La steaua – poeţi optzecişti”). Din 2000 este directorul „Familiei”. În 2002, la împlinirea vârstei de 50 de ani, Editura „Dacia” (director poetul Ion Vădan) îi tipăreşte volumul Interioarele nebune, în colecţia „Poeţii Urbei”, o selecţie de autor din volumele publicate anterior, urmată de secţiunea care dă titlul volumului conţinând 31 de poeme inedite. Colaborează la Dicţionarul esenţial al scriitorilor români (Zaciu, Papahagi, Sasu). Din creaţia sa poetică s-a tradus în maghiară, engleză, germană, franceză, albaneză, solvenă, slovacă, turcă, ivrit etc. Colaborează la numeroase reviste literare din ţară. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, al ASPRO şi al PEN-Clubului Român.
PREMII LITERARE:
Distins cu Meritul Cultural în grad de Ofiţer de către Preşedinţia României în anul 2004.
Premiul C.C. al U.T.C. pentru vol. Exerciţii de transparenţă(1983);
Premiul U.S.R., Filiala Cluj, pentru vol. Arta răbdării(1993);
Premiul Salonului de Carte Cluj-Napoca, 1994
Premiul revistei Poesis, 1994
Premiul revistei Arca pentru acelaşi volum, 1994
Premiul Revistei Poesis şi
Premiul Revistei Unu pentru vol. Avantajele insomniei (1997),
Premiul pentru carte poezie, Poesis, 2004;
Premiul Mediaş pentru întreaga activitate culturală (2005),
Premiul de excelenţă pentru literatură al Primăriei şi Consiliului Municipal Oradea (2005),
Premiul Uniunii Scriitorilor Filiala Arad pentru vol. Celălalt peşte (2005),
Premiul pentru poezie al Revistei Discobolul Alba Iulia (2006),
Premiul pentru poezie al revistei Transilvania (Sibiu, 2008),
Premiul Nicanor and company („pentru Integritate profesională şi rezistenţă prin scris în postcomunism”) al revistei Viaţa Românească (Bucureşti, 2009)
Premiul pentru participare excepţională la Festivalul Internaţional Lucian Blaga, Cluj-Napoca, ediţia 21. 12-14 mai 2011
Premiul pentru poezie al Fundaţiei Culturale Principesa Margareta (Săvârşin, 2011)
Premiul pentru poezie al Revistei Ateneu (Bacău, 2011)
Premiul pentru poezie al Revistei Nord Literar (Baia Mare, 2011)
Premiul de excelenţă Artgothica (Sibiu, 2012)
Premiul pentru poezie al Revistei Acolada (Satu Mare, 2012)
Premiul Opera Omnia al Filialei Arad a Uniunii Scriitorilor, 2012
Trofeul Cununa de Lauri, Turnirul Poeţilor – Gyula , Ungaria, 2013
Premiul ARIEL (Asociaţia Revistelor, Imprimeriilor, Editurilor Literare), Cartea anului 2014 pentru volumul timpuri crimordiale, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2014 - acordat în anul 2015
Premiul Mediaş pe anul 2014 – acordat în noiembrie 2015 – pentru volumul timpuri crimordiale
Premiul Revistei „Cafeneaua literară” pentru poezie pe anul 2014 – acordat în dec. 2015
Premiul Festivalului Internaţional de Poezie Sighetu Marmaţiei, 2017
Premiul Revistei Irodalmi Jelen – Arad, 2017
Premiul Naţional pentru Poezie – Atelierul Naţional de Poezie „Serile la Brădiceni” (Gorj), 2018
Premiu de excelenţă al Revistei Poesis (Satu Mare, 2019)
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Cartea de Poezie, pentru anul 2019, pentru volumul Multe ar mai fi de spus, Ed. Cartea Românească
Nominalizare la Premiul Naţional „Mihai Eminescu”, anii 2014, 2015, 2016, 2017, 2018,
Nominalizare la Premiul Cartea anului a Uniunii Scriitorilor, anul 2014, 2019
„Optzecist născut în laboratoarele ‘Echinoxului' clujean, poetul debutează cu un discurs matur care îşi păstrează în bună măsură şi astăzi forma şi structura începutului. Viaţa fără nume, (1980), volumul de început, desţeleneşte o arie spirituală proprie, fără convulsii şi experimente violente; dimpotrivă, printr-o stăpânire de sine şi printr-o luciditate consecventă stării de graţie pe care o consemnează, poetul ia pieptiş cărările vieţii şi ale destinului literar proiectând în albia anonimatului, motive şi interogaţii ale spaţiului provinciei pe care eul creator le cerne în pagină, fie sub forma ‘exerciţiilor de transparenţă' şi răbdare, fie sub forma insomniilor, a uitării şi oboselii de mai târziu. Luând drept martori şi confidenţi pe Lucreţiu, Horaţiu şi Eschil pe care i-a buchisit pe băncile facultăţii, ori pe vreo enigmatică Lavinia, descinsă şi ea din personajele livreşti, dar adusă în umbra existenţei diurne, poetul scrie «perfect senin un poem senin» al tinereţii, «despre reflectarea apei în aer/ nota lumina de pe obrazul iubitei/ clătinându-se încolo şi încoace». Poemul se naşte din notaţia lucidă care sondează cu prudenţă realitatea şi răsfrângerea ei în sufletul poetului cu o întreagă strategie a reflectării şi reflecţiei, cu un întreg arsenal de observaţii analitice care îi împânzesc discursul. Fie că îşi propune să redea «înfăţişarea unui om în timpul vorbirii», fie că îşi întocmeşte un dosar în care povesteşte visele, fie că înregistrează cu acuitate mici întâmplări ascunse ori că descoperă coordonate secrete ale fiinţelor şi lucrurilor desprinse de natura lor, autorul configurează «un poem nu destul de ferm/ precum o săgeată ce se răsgândeşte în timp ce sfâşie aerul/ dintre călău şi călău». Întorsătura voit retorică şi binevoitoare din finalul poemului precum şi interjecţiile, inversiunile ori cuvintele folosite în forma lor arhaică, sugerează, ici şi colo, o atitudine ironică, adesea contrapunctică a poemului faţă de realitate şi a poetului faţă de destin. Chiar lipsa de fermitate acuzată anterior ascunde o indecizie funciară, o legănare metafizică, o lene creatoare care dă senzaţia de perspectivă a realităţii dinspre vis şi metafizic. Trecerea la Exerciţii de transparenţă (1983) se face printr-un poem amplu cu douăsprezece părţi şi epilog,Vizionarea unui poem. Aici poetul îşi trădează, printre rânduri, câteva slăbiciuni şi secrete ale facerii poemului („Priviri furişe printre lucruri/ totul în notaţii simple în jurul lumii simple”) sau îşi deapănă, într-o manieră ermetică şi într-o vădită complicitate cu personajele livreşti, caerul existenţei ce transpare, liniştită şi imperturbabilă şi curge lin ca o apă în câmpie: «Acum şi aici lumina este de culoarea apei umbrite/ dar eu aş vrea să nu mă grăbesc –/ fără amănunte, fără trucuri, sobru, precis/ Mâine soarele e infinitezimal mai rece/ ca o înjurătură reprimată ieri şi azi». Epilogul este o artă poetică de etapă. Gheorghe Perian insistă în portretul pe care i-l dedică în Scriitori români postmoderni,1996, asupra ‘naivităţii' şi expresionismului înţelese ca un limbaj preexistent în poezia sa. Fie că excită sau nu memoria culturală a cititorului, poemele lui Moldovan reuşesc să provoace nenumărate sugestii şi să limpezească apele tulburi ale emoţiei cu ajutorul unui „ermetism de protecţie”. Expresia e aplicată de Ion Simuţ care observă cu justeţe că în Arta răbdării, livrescul «îl resimte dramatic în zona angajării existenţiale a poeziei». Poemul Nici o concluzie anticipă această stare de ‘dramatis personae', această scindare pe care fiinţa şi-o asumă între poezie şi livresc, între existenţă şi cunoaştere. Tematica morţii gravitează în jurul nucleului liric, fie că dă târcoale fiinţei, fie că e «atotprezentă» ori se insinuează pe «fondul sonor (...) de-afară». Motivul nebuniei, al alienării e invocat în primul poem selectat din Insomnii lângă munţi (1989). Steaua craniană e o metaforă a noii căutări, a noii etape, pentru ca într-un alt poem, poetul să aibă intuiţia concretă a morţii. Nici prezenţa iubitei nu schimbă peisajul: «Afară se aud doar lunile căzând de-a dura din cer». Ea intră «aproape prăbuşită» în orizontul minuţios pregătit al poemului. Strigătul ei şi senzaţia poetului cu «mâna prinsă în capcană» adânceşte zbuciumul, declanşează neliniştea, perpetuează insomniile. Cu toate acestea el se simte atras în vârtejul altor «mistere care liniştesc». Unul din ele e şi chemarea stranie: «Vino şi tu să aruncăm o cheie albă în râu». Bucăţile de Scurtă proză din Arta răbdării (1998) exprimă cel mai bine acest interval. Ele curg limpede, au transparenţă şi greutate, au gravitate şi profunzime. E un lirism detaşat, fortificat, dar deconstruit, în special în textele mai ermetice. Întâlnim chiar parafraze şi citate sau false citate (din Eminescu) având o rezonanţă parodică şi sentimentală. Fiinţa trece printr-o criză, a morţii perpetue, ridiculizată dintr-un unghi proaspăt, antilivresc: «Nimeni să nu intre: mor tot timpul/ Puţină discreţie, ce dumnezeu!/ Ce să se vadă, ce-i de văzut în olimpul/ acesta de minereu?/ Staţi afară, aşteptaţi, şi-aşa-s destule/ aici: singurătatea-i o-nghesuială -/ între prima verba şi ultima thule/ cineva a întins ritualic o obială.” ‘Noul sezon elegiac' conceput de poet cuprinde, pe lângă dezolare şi fatalitate, apăsarea constantă a mainimicului. Tratatul de oboseală (1999) este alcătuit dintr-un calendar subiectiv al trecerii. Poemele alternează cu file dintr-un jurnal personal. Sentimentul trecerii şi al vanităţii este exprimat prin conceptul de oboseală pe care îl afişează cu un aer blazat şi indiferent. Alienarea ia forme ciudate: „Am în cap un teanc de coli albe şi galbene şi le visez”; „Ce am trăit? Când? O uitare devenită carne/ grea şi obosită”. Îndoiala, golul, vidul devin forme ale unei oboseli creatoare. E pusă la îndoială până şi capacitatea de a se înduioşa, «de viteza morţii noastre comune.» Etalând un inventar sărac al întâmplărilor şi lucrurilor ce se repetă absurd, poetul deplânge proliferarea nemişcării, sufocarea sălbăticiei, stingerea cruzimii şi a simţirii atroce care făceau posibil spectacolul fiinţei. Tocirea spiritului, sărăcirea imaginaţiei, sentimentul nimicniciei, al inutilităţii ia forme dramatic-interogative. Tonul duios-elegiac al Duminicii de ianuarie se răsfrânge asupra crizei prin care trece fiinţa în pragul senectuţii: „Ehei nu mai înveţi până-i lume să vorbeşti/ după patruzeci de ani nu te mai duci în poveşti/ poţi lăcrima suspina smiorcăi strânge dinţii/ gata te uiţi te-ai uitat te uită şi cerşetorii şi prinţii” Compătimirea micilor vietăţi, a unei căţeluşe triste şi obosite, bunăoară, ia forme paradoxale, după cum spectacolul prăbuşirii casei cu pereţii crăpaţi ia forme absurde. Registrul absurd se amplifică şi în poemul următor («Artur e mort şi cântă la cele mai bune/ piane de dincolo») pentru ca apoi să cedeze locul îngrijorării, sfâşierii şi chiar smintelii. Alienarea fiinţei determină răsucirea discursului şi, vrând să-şi camufleze tristeţea, poetul practică vorbirea pe dos, la limitele inteligibilului: «Nici eu, dragă domnule Vincent, n-am dificultăţi/ cu exprimarea singurătăţii, tristeţii şi absurdului/ Mai ales vineri seara când scribul a fugit în lume/ şi uit tot ce n-am vrut să uit/ sau tot ce-am vrut să nu uit». Tratatul de obosealăinventariază situaţii limită, întâmplări absurde, închipuiri groteşti, gesturi disperate între care există o osmoză perfectă şi faţă de care fiinţa are o atitudine când conciliantă, când provocatoare şi bufonă. Dincolo de cele câteva lucruri în care crede («Inspiraţia. Frumuseţea. Misterul. Şi Altele.»), poetul manifestă «o mare încredere/ în arta cu care se strică toate în jur». Poate că din această secătuire a fiinţei, din această biciuire şi asaltarea a ei se naşte un subtil elogiu al trecerii. Un elogiu al îmbătrânirii şi al oboselii care – în final – ia forme sălbatice, de o crudă expresivitate: „Puţine se schimbă într-adevăr: cele/ mai multe dispar încet/ Nu înainte de-a-şi arăta chipul îmbătrânit// Încheieri: lumini gelatinoase şi locuri/ pe unde n-o să mai fii –/ un bocet urcând cu cerneluri/ pentru a strica filigranul/ clipa când scrisa devine ilizibilă// Şi nu fâşâitul de mătase al despicării/ ci ruperea meschină şi atroce/ a substanţei vii». Demonul deconstrucţiei a pus stăpânire pe spiritul creator. În Interioarele nebune (2002), poetul ia startul într-o competiţie şi mai gravă cu sine însuşi. Ciclul începe cu versul fatalist, „Deja nu mai are nici un sens”, pentru ca în poemul următor, Amintiri letale să observăm cum ironia duioasă face casă bună cu gândul morţii. În aceste condiţii viaţa e trăită „de la o propoziţie la alta”, iar morţii săi, ai poetului, „cântă în continuare unplugged şi în pauze spun glumiţe”. Reacţia asistenţei, „noi aplaudăm şi râdem” stârneşte fiorul nebuniei pe care acest ciclu îl provoacă şi îl ilustrează. Poate că nici un poet al generaţiei sale nu a reuşit să evidenţieze cu atâta spor şi să exploreze cu atâta interes filonul oboselii, ‘strategiile însingurării' şi ‘interioarele nebune' ca acest Ioan Moldovan, răbdător şi insurgent, calm şi provocator, înţelept şi convingător. Atât de convingător încât poate stârni în acelaşi poem, în acelaşi vers, sentimente contrare, cu aerul cel mai firesc, de prestidigitator al verbului. În urzeala tare a scrisului său lamentaţia şi ironia, resemnarea şi pofta de viaţă convieţuiesc într-o dialectică fraternă.” (Gheorghe Mocuţa)
CĂRŢI PUBLICATE:
Viaţa fără nume, Editura Dacia, 1980, Prefaţă de Ion Pop
Exerciţii de transparenţă, Editura Cartea Românească, 1983;
Insomnii lângă munţi, Editura Cartea Românească, 1989;
Arta răbdării, Editura Dacia, Cluj, 1993;
Avantajele insomniei, antologie de autor (Editura Helicon, Timişoara), premiul revistei „UNU” Oradea; în 1999,
Tratat de oboseală, Editura Clusium, Cluj, 1999;
O uitare de texte, antologie de autor cu o secţiune de şapte Inedite (Editura Axa, Botoşani, colecţia „La steaua – poeţi optzecişti”, 1999);
Interioarele nebune, Editura Dacia, Cluj, 2002;
Celălalt peşte, poezie, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 2005;
Însemnări primitive, poezie, Editura „Limes”, Cluj-Napoca, 2005;
mainimicul, [poeme], Editura Cartea Românească, 2010;
Recapitulare, Editura Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2010
Poeme 1980-2010, antologie, colecţia „Opera omnia”, Editura TipoMoldova, Iaşi, 2011
timpuri crimordiale, [poezie], Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2014.
Opera poetică, prefaţă de Al. Cistelecan, Editura Paralela 45, Piteşti, 2016
Multe ar mai fi de spus, poeme, Editura Cartea Românească, 2019;
ÎN ANTOLOGII:
Este prezent (în traducerea lui Christian W. Schenk) în antologia Streiflicht.Eine Auswahl zeitgenössischer Rumänischer Lyrik (Dionysos Verlag, Kastellaum, Germania, 1994) ; în Romanian Poets of the’80 and ’90s (antologatori Andrei Bodiu, Romulus Bucur şi Georgeta Moarcăs, Editura „Paralela 45”, Piteşti, 1999) ; în Vise într-o linişte sumeriană, Cartea Festivalului de Poezie - Oradea, 1999, antologie de poezie multilingvă ; în Poesie roumaine d’aujourd’hui – anthologie préparée et dirigée par Jacques Lovichi et Jean-Max Tixier (traducerea Hélène Lenz ), 2000 ; în 7 romanian and 7 british poets of today , selecţie şi traducere de Romulus Bucur, Colecţia revistei Arca în colaborare cu British Council, Arad, 2000 ; în Wurzeln im Licht/ Rădăcini în lumină, Antologie de poezie românească, Editura „Solstiţiu”, Satu Mare, 2006, în Poeţi romîni de azi/ Poètes roumains d’aujoud’hui, Bistriţa-Paris, 2007; în Cartea Maratonului de Poezie – Sibiu 2007; în Tahle čtvrť je naše – antologie a poeţilor români în limba cehă, Ed. AB-ART Praha/Bratislava, 2008; în Egy zacskó cseresznye – antologie a poeţilor români în limba maghiară, Ed. AB-ART, Bratislava, 2009; în Mi-ar trebui un şir de ani/ It might take me years, antologie a poeţilor români în română şi engleză, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2009; în Pesniki, čakajoččna angela – sodobna transilvanska/ sedmograška poezija – uredil Zsolt Lukàcs (antologie de poeţi contemporani din Transilvania), Ljublijana, KUD Apokalipsa, Ab-art, 2009; în It Might Take me Years, The Romanian PEN Club: an Anthology of Poetry, Edited by Lidia Vianu, The selection Constantin Abăluţă, Contemporary Literature Press, under University of Bucharest, in conjuction with The British Council, The Romanian Cultural Institute and The Ambassy of Ireland, 2009; în Antologiile Revistei Singur – Poezie; Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2010; în Antologia Artgothica 2011, Ed. A.T.U., Sibiu, 2011; Of gentle wolves – An Anthology of Romanian Poetry, Translated and Edited by Martin Woodside, Editura Calypso New York, 2011; în Dirijabilul de hârtie, Revista Vatra-antologie de poezie 1971-2011, coordonată de Kocsis Francisko, Ed. Ardealul, Tîrgu-Mureş, 2011; în Noua poezie nouă, coordonator Dumitru Chioaru, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2011; în Antologia Artgothica 2012, Ed. A.T.U., Sibiu, 2012; în Antologie de poezie română contemporană/ Anthologie de Poésie Roumaine Contemporaine/ Contemprary Romanian Poetry Anthology / Anthologie der Heutingen Rumänischen Dichtung, Ed. TipoMoldova, Iaşi 2012; în revista Apokalipsa din Ljubljana, Slovenia, nr.173-174 2013; în „Precum apa în căuşul palmei” - Antologia poeţilor echinoxişti, traducere în limba ebraică de Moshe B. Itzhaki şi Paul Farkaş, Ed. Keshev LeShira, Kiriat Tivon, Irael: în alte două antologii româno-maghiare şi într-o antologie de poeţi români traduşi în albaneză;
REFERINŢE CRITICE:
– în reviste: Constanţa Buzea, în Amfiteatru, nr. 1, 1981 ; Al. Cistelecan, în Familia, nr. 8, 1981 ; I. Cristofor, în Steaua, nr. 4, 1981 ; Daniel Dimitriu, în Scînteia tineretului, 16 mai 1981 ; Dinu Flămând, în Viaţa studenţească, nr.5, 1981 ; I. Milea, în Echinox, nr. 1-2-3, 1981; Fl. Mugur, în Steaua, nr. 8, 1981 ; Gh. Perian, în Vatra, nr. 7, 1981 ; Radu Săplăcan, în Tribuna, nr. 20, 1981 ; R.G.Ţeposu, în Echinox, nr. 4-5, 1981 ; L. Ulici, în România literară, nr.4, 1981 ; Al. Cistelecan, în Familia, nr.7, 1984 ; Ramona Fotiade, în Viaţa studenţească, nr.40, 1984 ; M. Lazăr, în Astra, nr. 10, 1984 ; D.C. Mihăilescu, în Transilvania, nr. 7, 1984 ; Grete Tartler, în Steaua, nr.5, 1984 ; Gellu Dorian, în Caiete botoşănene, nr. 11, 1985 ; Gh. Perian, în Vatra, nr.1, 1985 ; Cristian Livescu, în Familia, nr. 8, 1985 ; C. Sorescu, în S.L.A.S.T., nr.22, 1986 ; Miron Blaga, în Crişana liberă, nr.42, 1990 ; Al. Cistelecan, în Vatra, nr.2, 1990 ; Vasile Petre Fati, în Viaţa românească, nr.2, 1990 ; Gh. Grigurcu, în Dreptatea, nr. 13 mai, 1990 ; Mircea Mihăieş, în Orizont, nr.5, 1990 ; Ioan Milea, în Tribuna, nr. 13, 1990 ; Virgil Podoabă, în Familia, nr. 3, 1990 ; Eugen Simion, în România literară, nr. 1, 1990 ; Ştefan Borbély, în Apostrof, nr.8-9, 1994 ; Gh. Grigurcu, în Contemporanul, nr. 9, 1994 ; I. Mureşan, în Tribuna, nr. 49, 1994 ; N. Oprea, în Calende, nr. 4-5, 1994 ; A. Popescu, în Steaua, nr. 10,1994 ; Gh. Grigurcu, în România literară, nr. 8, 1998 ; A. Pantea, în Discobolul, nr.8, 1998 ; Romulus Bucur, în Arca ,nr. 10-11-12, 1999 ; Al. Cistelecan, în Cuvîntul, nr. 6, 1999 ; Augustin Cozmuţa, în Archeus, nr. 3-4, 1999 ; C.Cubleşan, în Cetatea culturală, nr. 11, 1999 ; M. Mincu, în Contemporanul, nr. 42, 1999 ; Andrei Bodiu, în Observator cultural, nr. 4, 2000 ; Gh. Grigurcu, în România literară, nr. 40, 2000 ; Aurel Pantea, în Discobolul, nr. 30-31, 2000 ; Al. Pintescu, în Poesis, nr.3-4, 2000 ; Lucian Scurtu, în Vest, nr. 491, 2000 ; Alexandru Sfârlea, în Al cincilea anotimp, nr. 2, 2000 ; Florin Şipoş, în Jurnal bihorean, nr.1863, 2000 ; Alexandru Vakulovski, în Apostrof, nr.6, 2000; Ion Arieşeanu, în Orizont , nr. 6, 2001 ; Vlad Sorianu, în Ateneu ,nr.5, 2001 ; Mihai Vakulovski, în Apostrof, nr.2, 2001 ; Miron Blaga, în Al cincilea anotimp, nr. II-III, 2002 ; Andrei Bodiu, în Observator cultural, nr. 122, 2002 ; Dumitru Chirilă, în Realitatea bihoreană, nr.21 martie, 2002 ; Rodica Mureşan, în Bucovina literară, nr.11-12, 2002 ; Irina Petraş, în Apostrof, nr. 7-8, 2002 ; Alexandru Seres, în Jurnal bihorean, 06.07.2002 ; Mihai Vakulovski, în Contrafort, nr. 6, 2002 ; Mircea A. Diaconu, în Ziua literară, nr. 35, 2003 ; Gh. Grigurcu, în România literară, nr.31, 2003 ; Alexandru Matei, în Ziua literară, nr. 10.03.2003 ; Lucian Scurtu, în Familia, nr. 9, 2005; Ioan Nistor, în Discobolul, nr.103-104-105 (iul.-aug.-sept.). 2006; Iulian Boldea, în Orizont, nr. 2, 2008; Gheorghe Grigurcu, în România literară, nr.49-50, 2010; Cornel Nistea, în Discobolul, 154-155-156 (oct.-nov.-dec. 2010); Ion Pop, în Tribuna, 16-31 ian. 2011; Octavian Soviany, în Tribuna, 16-31 ian. 2011; Gabriela Gheorghişor, în Luceafărul de dimineaţă, nr. 1, 2011; Bucur Demetrian, în Ramuri, nr. 2 (1136), febr. 2011; Vasile Dan, în Arca, nr.1-2-3/ 2011; Lucian Alecsa, în Hyperion, nr. 4-5-6/ 2011; Andrei Moldovan, în Conta, nr. 5/ 2011; Dan Cristea, în Luceafărul de dimineaţă, 29/2011; Liviu Câmpeanu, în Caietele Oradiei, anul 4, nr. 10-11, iulie, 2011; Violeta Savu, în Ateneu, nr. 8-9/ 2011; Doris Mironescu, în Suplimentul de cultură din 15 oct. 2011; Victor Sterom, în Poezia, Anul XVI, nr. 4 (58)/2011; Doru Câmpineanu, în Impact cultural nr. 383/ 2011-2012; Ioan Holban, în Convorbiri literare, nr. 8/ 2012; Titus Popescu, în Jurnal literar, oct. 2013; Gabriela Gheorghişor, în Ramuri, nr. 6/ 2014; Lucian Alecsa, în Hyperion, nr. 7-8-9/ 2014; Dan Cristea, în Luceafărul de dimineaţă, nr.8/ 2014; Vasile Dan, în Arca, nr.7-8-9/ 2014; Lucian Scurtu, în Poesis, Nr. 9-12/2014; Carmelia Leonte, în Contemporanul, apr. 2015; Daniel Cristea-Enache, în România literară, 2015; Adrian Alui Gheorghe, în site-ul Bibliotecii Judeţene „G.T.Kirileanu” Neamţ, 2015; Alexandru Vakulovski, în Deschide ştirea, mai 2015; Alexandru Sfârlea, în Tribuna, nr. 415/ 2019; Daniel-Cristea Enache, in România literară, nr.5/2020; Gabriela Gheorghişor, în România literară, nr. 6/ 2020; Gh. Grigurcu, în România literară, nr. 8/ 2020; Dan Cristea, în Luceafărul de dimineaţă, n3. 2/ 2020; Nicolae Coande, în poeticstand.com, 16.05.2020; Mircea Bârsilă, în Familia, nr. 9/ 2020.
– în volume: Grete Tartler, Melopoetica, 1984 ; Radu G. Ţeposu, Istoria tragică & grotescă a întunecatului deceniu literar nouă, 1994; Ion Simuţ, Critica de tranziţie, 1996; Gh. Perian, Scriitori români postmoderni, 1996; Ion Pop, Pagini transparente, 1997; Mircea A. Diaconu, Feţele poeziei, 1999; Romulus Bucur, Poeţi optzecişti (şi nu numai)î n anii ’90, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2000; Gh. Grigurcu, Poezie română contemporană, vol. II, 2000; Dicţionarul Scriitorilor Români, vol. III, (M-Q), Ed. Albatros, Bucureşti, 2001; Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români, Ed. Albatros, Bucureşti, 2002; Nicolae Oprea, Literatura „Echinoxului”, partea întâi, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2003; Aurel Pantea, Simpatii critice, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj- Napoca, 2004; Alexandru Pintescu, Retorica aproximaţiei – breviar de poezie optzecistă , Ed. Timpul, Iaşi, 2004; Dumitru Chioaru, Developări în perspectivă, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2004; Augustin Cozmuţa, Punct critic, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2004; Gheorghe Mocuţa, Sistemul modei optzeciste. Primul val, Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate, Bucureşti, 2004; Al. Cistelecan, Top ten, ; Dicţionarul general al literaturii române, Ed. Academiei, 2006; Dicţionarul biografic al scriitorilor români, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2006; George Vulturescu, Cronicar la Frontiera Poesis, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2006; Iulian Boldea, Poeţi români postmoderni, colecţia Sinteza, Ed. Ardealul, Târgu-Mureş, 2006; Andrei Bodiu, Evadarea din vid – Studii despre poezia românească de la sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, Editura Paralela 45, Piteşti, 2008; Vasile Spiridon, Apărarea şi ilustrarea poeziei, Ed. Timpul, Iaşi, 2009; Radu Ţuculescu, Românul erectil, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2010; Viorel Mureşan, Colecţia de călimări 1, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2011; Ioan Holban, Literatura română de astăzi. Poezia. Proza., Ed. TipoMoldova, Iaşi, 2012; Viorel Mureşan, Colecţia de călimări 2, Ed. Caiete Silvane, Zalău, 2013; Vasile Dan, Critica de serviciu, Ed. Mirador, Arad, 2013; Gheorghe Mocuţa, Literatura vestului apropiat. Dicţionar bibliografic al membrilor Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad, Ed. Mirador, Arad, 2013; Horia Dulvac, Faţa şi cortina, Ed. TipoMoldova, 2013; Nicolae Manolescu, Istoria literaturii române pe înţelesul celor care citesc, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2014; Dan Cristea, Citind cărţile de azi, Ed. Cartea Românească, Bucureşti, 2014 ; Constantin Trandafir, Pactul conversaţiei – naraţiuni critice, Ed. Ideea Europeană, Bucureşti, 2014; Gabriela Gheorghişor, Monograme. Configurări ale poeziei româneşti contemporane, Ed. Aius, Craiova, 2015; Viorel Mureşan, Colecţia de călimări 3, Ed.Caiete Silvane, Zalău, 2015; Daniel Corbu, Rostirea postmodernă. Generația poetică ‘80 în literatura română, Ed. Princeps Multimedia, Iaşi, 2015; Mircea A. Diaconu, Biblioteca Română de Poezie Postbelică, Ed. Universităţii „Ştefan cel Mare”, Suceava, 2016; Al. Cistelecan, Prefaţă (Între lehamite şi entuziasm imaginativ), în vol. Ioan Moldovan, Opera poetică, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2016; Dan Cristea, Cronicile de la Snagov, Cartea românească, Bucureşti, 2017; Rodica Mureşan, Pretexte critice, Ed. Junimea, Iaşi, 2018; Nicolae Oprea, Printre opzecişti. După Şcoala de la Târgovişte, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2018; Nicolae Manolescu, Istoria literaturii române pe înţelesul celor care citesc, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2017; Nicolae Manolescu, Istorica critică a literaturii române, Ed. Cartea românească, Bucureşti, 2019; Vasile Dan, Ca la Carte. Exerciţii de empatie, Ed. Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020;
Interviuri date: în Emanoil Toma, Oameni cu ştaif. Dialoguri neconvenţionale, Ed. Printeuro, Ploieşti, 2006; Dimitrie Bălan, Oamenii cetăţii şi nopţile lor albe, Ed. Arca, Oradea, 2006; în Ion Cristofor, Oameni, gânduri şi cărţi – interviuri, Ed. Napocastar, Cluj-Napoca, 2008; Culiţă Ioan Uşurelu, Convorbiri esenţiale, Editura Andrew, Focşani, 2010; Gheorghe Pârja, Livada cu prieteni şi alte împrejurimi, Editura Proema, 2010; Emanoil Toma, în Revista nouă, anul VIII, nr. 3 (68)/ 2011; Gellu Dorian, în Hyperion, nr. 8/ 2014; Marian Drăghici, în Viaţa Românească, Nr. 3-4/ 2015; Augustin Cozmuţa, Punctul de trecere. Interviuri literare, Ed. Gutinul, Baia Mare, 2015; Gellu Dorian, Împotriva uitării, Ed. Junimea, Iaşi, 2015
APRECIERI CRITICE:
„Tocmai această notare a stării de fapt şi echivalarea ei cu mainimicul individualizează «noul sezon elegiac» al poeziei lui Ioan Moldovan: insignifiantul, precarul, derizoriul devin dominante pentru prima oară în scrisul poetului, expresie a radicalizării viziunii sale, a refuzului iluzionării. Este, în fond, şi o profundă criză a «livrescului», refugiul cultural pare a nu mai putea salva nimic.” (Ion Pop)
„Arsă şi călcată-n picioare, prefăcută-n cenuşă pe «câmpul cu fluierături dezamăgite”, servită cu aplomb la «praznicul infernal», poezia regenerează, creşte ca o iarbă pe un teren ce părea pentru totdeauna sterp. Senzaţia declinului apare învinsă de cea a plinului expresiv. Marcat de o intensitate aparent dezabuzată şi de un cinism suav, Ioan Moldovan e neîndoios unul dintre cei mai importanţi poeţi ai bogatei serii lirice optzeciste.” (Gheorghe Grigurcu)
„De sub aceste texte lehămesite şi la capătul unei biografii angajate în metafora decrepitudinii apare, aproape riguros, semnul unui sacrificiu. Între vechile sale exerciţii de transparenţă şi actualul tratat de agonie, chiar dacă substanţa vitală e declinantă, asociindu-şi în această pantă, ca agent agravant, şi maliţia scripturală, există o linie de perseverenţă care promovează idealitatea lumii în contrast suav cu delabrarea ei.” (Al. Cistelecan)
„Discursul său e de la început bine pornit în propria-i direcţie, fără a se alinia unor căutări colective (...) Ioan Moldovan scrie cu gravitatea lucidă a celui care se consideră mai degrabă continuatorul ultimului Montale decât al lui Radu Stanca sau Doinaş. El asimilează o ereditate mitteluropeană faţă de care se simte cu adevărat responsabil: discursul său se străduieşte să se integreze într-un background poetic ce exclude marginalizarea şi provincialismul”. (Marin Mincu)
„Şi în poemele lui Ioan Moldovan iese la limbaj o făptură stranie, impersonală, liniştită, cu liniştea artificială a constructelor, desubiectivizată cu totul, silabisind plictisul: automatul. Acesta umblă, vede şi aude realul. Chiar această făptură e product tenace al oboselii. Pentru ea, lumea se construieşte în abandonul sumar al percepţiilor şi senzaţiilor prinse într-o scriitură atinsă ea însăşi de o infatigabilă oboseală. Într-un plictis robace, oxidant şi eliminator al oricărei zarişti insolite, pradă repetiţiilor, energia de enunţare lirică pare o pură şi fantasmatică exalaţie a unei platitudini care, astfel, îşi inventează o conştiinţă de sine.” (Aurel Pantea)
„Spre deosebire de poemele Marianei Marin sau ale lui Ion Mureşan, autori cu care Ioan Moldovan se înrudeşte, poetul nu se lamentează, nu riscă să devină patetic. Patetismul său e sugrumat de o luciditate tiranică. Aceasta nu diminuează însă nimic din tensiunea poemelor, poate chiar dimpotrivă. Din ce se naşte intensa stare de oboseală existenţială? În primul rând din suprapunerea mecanicii existenţei cotidiene pe sentimentul morţii.” (Andrei Bodiu)
„Rupându-se tot mai vizibil din generaţia '80, Ioan Moldovan a renunţat, treptat, la jocurile de artificii ale limbajului, la sărbătoarea euforică a textului poetic. A devenit un poet care place, nu unul care încântă ci unul, mult mai important, pe care-l poţi crede pe cuvânt. De aceea, nu poţi vorbi de o evoluţie, ci de o rafinare: cu cât poemul e mai direct, mai terestru chiar, cu atât e mai filigranat. Poemele lui Ioan Moldovan sunt ca desenele subtile care dau autenticitate bancnotelor. Imitate, simţi imediat falsul.” (Miron Beteg)
„Treptat însă, spiritul acesta fascinat de melancolie accede la o schimbare tot mai radicală în direcţia unei umanizări atât la nivelul discursului, cumva mai deschis detaliilor – poetul scrie acum scurte proze – cât şi la nivelul implicării. Cerneala – motiv recurent al începutului şi neabandonat niciodată – îşi asociază cenuşa, pentru a da fervoare unui nou sezon elegiac.” (Mircea A. Diaconu)
„Elementul ordonator – mai mult sau mai puţin vizibil – al lumii lui Ioan Moldovan se află într-o autentică stare de melancolie, ce predispune, în termenii poeziei moderne, desigur, fie la visare, fie la îngândurări generate de percepţia destrămării timpului.(...) În aceeaşi notă – amintită mai sus – a melancoliei bruiate de paraziţii ironiei blânde sau ai autoironiei sunt realizate şi textele „dotate” cu podoabele clasice ale rimei şi ritmului. Poate că a venit, aşa cum era de aşteptat, şi vremea poeziei lui Ioan Moldovan, unul dintre întemeietorii optzecismului, în sensul larg al termenului, şi, totodată, unul dintre poeţii de seamă ai prezentului. Cei care nu l-au citit nici nu ştiu ce au pierdut.” (Mircea Bârsilă)