Iulian NEGRILĂ
Poet şi istoric literar, profesor universitar (n. 19 noiembrie 1936, comuna Albeşti (azi Cungrea), satul Spătaru, judeţul Olt), Semnează şi cu pseudonimul I. Cungreanu. Părinţii: tatăl, Nicolae, factor poştal şi Alexandrina (n. Lică). Studii: Şcoala primară în satul natal, gimnaziul în comuna Cungrea, iar liceul la Râmnicu Vâlcea. Absolvent al Facultăţii de Filologie din Timişoara. Doctor în filologie, la Universitatea din Bucureşti. Activitatea: la început, profesor în învăţământul preuniversitar, director de şcoală, inspector şcolar, apoi profesor universitar (2000) şi decan (2005) al Colegiului Universitar Pedagogic al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Debut publicistic în 1964 în ziarul „Flacăra Roşie” din Arad, iar debutul poetic în 1972, în revista „Tribuna”, cu poezia Închipuiri. Colaborări la reviste: „Amurg sentimental”, „Arca”, „Aradul cultural”, „Contemporanul”, „Familia”, „Jurnalul literar”, „Limba şi literatura română”, „Orizont”, „Paradox”, „Ramuri”, „România literară”, „Steaua”, „Şcoala vremii”, „Tribuna”, „Vatra” etc. Membru al Uniunii Scriitorilor din 1993, al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, Filiala Arad şi al Asociaţiei Ziariştilor Români. A primit Premiul de debut al tineretului, în 1979 şi premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad în 2000. Este membru al Uniunii Scriitorilor din 1993 şi este secretar al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, Filiala Arad şi membru al Asociaţiei Ziariştilor Români.
CĂRŢI PUBLICATE:
Păuliş ‘944. Poem antirăzboinic, 1981;
Ora plecării (versuri), 1982;
Scriitori tribunişti din perioada arădeană (istorie literară), 1983;
Revoluţia europeană de la 1948 reflectată în presa arădeană (documente din istoria patriei), 1985;
Însemnări despre scriitori (istorie literară), 1987;
Ziarul Românul şi Marea Unire (documente din istoria patriei), 1988;
Însemnele natale (versuri), 1989;
Dor albastru (versuri), 1991;
Presa literară românească arădeană şi Marea Unire (istorie literară), 1993;
Viorile luminii (versuri), 1993;
Poezii, 1994;
Scriitori români din perioada 1918-1944 [curs universitar]; Scriitori români din perioada 1918-1944 (curs universitar);
Privighetorile timpului [versuri], 1995;
Literatura pentru copii [curs universitar], 1996;
Legende despre Hristos de Augusta Rubenescu, Ediţie îngrijită şi prefaţată de Iulian Negrilă, Editura Multimedia, 1996; Istoria presei (curs universitar), 1997;
Dicţionarul scriitorilor arădeni de azi, Arad, Editura Mirador, 1997;
Scriitori români în corespondenţă I [istorie literară], Arad, Editura Multimedia Internaţional, 1997;
Tudor Arghezi – teme poetice [istorie literară], Arad, Editura Multimedia Internaţional, 1998;
Literatura română contemporană [istorie literară], Arad, Editura Multimedia Internaţional, 1998;
Presa literară românească arădeană (1869-1944) [istorie literară], Arad, Editura Multimedia Internaţional, 1999;
Regină-n cumpăna de noapte [versuri], Bucureşti, Editura Amurg sentimental, 1999,
Versuri, Arad, Editura Multimedia Internaţional, 2001; Scriitori români în actualitate [istorie literară], [istorie literară], Arad, Editura Multimedia Internaţional, 2003;
Pedagogia textului literar [microeseuri], Arad, Editura „Vasile Goldiş” University Press, 2004; Gramatica limbii române, Editura „Vasile Goldiş” University Press, 2005;
Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici [istorie literară], Editura „Vasile Goldiş” University Press, 2006;
Două destine, [versuri], Editura „Vasile Goldiş” University Press, 2007;
Dicţionarul scriitorilor arădeni, sec. XIX-XX, Editura „Vasile Goldiş” University Press, 2009 (coordonator).
REFERINŢE CRITICE:
În volume: DBLR s.v., DSA s.v., Constantin Toni Dârţu, Personalităţi române şi faptele lor, 1950-2000, Iaşi, Editura Pan Europe, 2002, p. 177-184, Bujor Buda, Five o'clock la radio Arad, Arad, Editura Mirador, 2001, p. 239-250.
APRECIERI CRITICE:
„Iulian Negrilă este un poet adevărat. Versurile sale sunt de factură tradiţională, de o frumuseţe şi muzicalitate aparte, încât nu li se pot găsi filiaţii nici cu predecesorii, nici cu ce se publică în zilele noastre; ele îi aparţin în exclusivitate şi, de aceea, originalitatea, atât ideatică, cât şi în ce priveşte realizarea artistică, este caracteristica lor fundamentală.” (Al. Piru, Iulian Negrilă, în „Curierul Aradului”, nr. 14/1994, p. II)
„Iulian Negrilă, poet cu vocaţie romantică, adună în tăcerile gândului senzaţia naturii, ritmul anotimpurilor într-un vers armonic şi lent, vibraţii interioare discrete ale sfiosului colindător la poarta slovei, spre zarea poeziei.” (Eugen Todoran, Iulian Negrilă, în „Orizont”, nr. 52/1983, p. 10)
„Iulian Negrilă aduce prin poezia sa, afirmată deja prin câteva volume, o caldă vibraţie a sensibilităţii, capabilă să dea sunet nou cuvintelor încărcate de emoţie. Lirismul său e discret şi autentic. Dominante mi se par, în versurile lui, densitatea şi culoarea, sugerate de cuvântul căutat şi lucrat. (...)Paginile lui Iulian Negrilă poartă pecetea talentului şi a muncii pasionate „pentru creşterea limbii româneşti”, prin dăltuirea inspirată a versului, în densitatea frazei poetice, în culoarea sugestivă sugerată de sintagmele fericit găsite. (...)Iulian Negrilă va aduce încă multe dovezi ale talentului său autentic, prin rafinarea verbului despre care vorbesc paginile sale tipărite până acum.” (Gh. Bulgăr, Iulian Negrilă, în „Orizont”, nr. 13/1985, p. 10)
„Un poet care îşi devoră singurătatea. Astfel ar putea fi definit Iulian Negrilă. Un poet pentru care lucrurile din afară există şi ele sunt, totdeauna, surse de lumină şi, deci, de poezie. El încearcă, uneori, şi asocieri mai insolite, însă ne dăm numaidecât seama că spiritul lui rămâne calm şi nostalgic, împăcat cu lumea şi invadat de culorile ei.” (Eugen Simion, Iulian Negrilă, în „Steaua”, nr. 3/1985)
„Poeziile lui Iulian Negrilă învederează, neîndoielnic, o anumit frăgezime a simţirii, o viziune şi o trăire poetică a lumii. (...) Iulian Negrilă iveşte versuri coborând din Blaga. Asemenea benefice infiltraţii vădesc asimilarea creatoare a unor modele. Este, aceasta, una din opţiunile cele mai fericite ale lui Iulian Negrilă.” (G. I. Tohăneanu, Iulian Negrilă, în „Orizont”, nr. 16/1986, p. 4-5)
Iulian Negrilă nu este numai un bun publicist şi animator de cultură românească în ţinutul său, ci şi un poet al jubilaţiei naturiste, al unui peisaj văzut prin ochii nostalgici ai copilăriei, un liric al tradiţiei şi al valorilor perene din zestrea nativă a satului. Meditaţia sa poetică, gesturile sale acut sentimentale, cu o simplicitate adâncă, poartă un fior al vechimii acelei tradiţii rurale în care se mişcă poezia sa şi în care se presimt zone sufleteşti, motive, tonuri din Goga şi Şt. O. Iosif, la care sensibilitatea şi structura sa lirică aderă, ducând astfel mai departe valorile statornice şi convertindu-le în noi ipostaze poetice contemporane.” (Ion Arieşanu, Iulian Negrilă, în „Orizont”, nr. 43/1981, p. 6)
„...Istoricul literar Iulian Negrilă are suficiente resurse... descriind, printr-o meritorie documentare şi o superioară organizaţie a materialului, unul dintre semnificativele trasee ale presei literare româneşti.” (Cristian Moraru, Romanul unei reviste, în „Luceafărul”, nr. 38/1983, p. 2)
„Lucrarea aceasta, elaborată cu destulă rigoare, cu onestitate ştiinţifică şi cu multă trudă, îl onorează pe autor în strădania lui de a valorifica moştenirea culturală, de a-şi lărgi aria de preocupări...” (Serafim Duicu, Tribuna arădeană, în „Vatra”, nr. 3/1985, p. 4)
„Pe lângă o meticuloasă şi documentată prezentare a revoluţiei româneşti, privită atât prin prisma ideilor ei, cât şi a personalităţilor conducătoare, lucrarea înfăţişează şi desfăşurarea revoluţiilor din Ungaria, Austria, Germania, Italia, Franţa, precum şi din alte părţi ale Europei... Prin structura şi documentarea ei, noua lucrare consacrată revoluţiei de la 1848 aduce o nouă şi amplă contribuţie la cunoaşterea şi valorificarea marelui eveniment... fiind o dovadă a muncii şi competenţei profesorului Iulian Negrilă.” (Vasile Netea, Noi documente despre revoluţia paşoptistă, în „Convorbiri literare”, nr. 3/1986, p. 7)
„Autorul îşi face o datorie de onoare din a extrage din presa arădeană a vremii opiniile semnificative despre mersul revoluţiei de la 1848 din Transilvania şi din întreaga Europă. (...) Lucrarea profeasorului Iulian Negrilă readuce sub proiectorul istoriei contemporane documente deosebit de semnificative ale trecutului, constituindu-se într-un luminos mesaj patriotic adresat atât contemporanilor, cât şi viitorimii.” (Simion Bărbulescu, Revoluţia europeană de la 1848 reflectată în presa arădeană, în „România literară”, nr. 17/1986, p. 7)
„Conţinutul principal al cărţii se realizează prin mărturii inedite aflate în arhive şi din altele tipărite, dar prea puţin cunoscute..., cărora le adaugă consideraţiile şi aprecierile istorico-literare cuvenite. (...) Volumul demonstrează contribuţia autorului la istoriografia literară şi culturală românească.” (Ion Lungu, Însemnări despre scriitori, în „Transilvania”, nr. 1/1988, p. 46)
„Iulian Negrilă este un elegiac cu adânci infuzii naturiste, jubilând în faţa puterii mereu renăscătoare a naturii. Poezia sa cântă iubirea, satul şi imaginea duioasă a mamei, trecerea muşcătoare a timpului, iarba şi izvorul, pădurea şi grâul despletit de vânt, pologul de fân şi cântecul ciocârliei. Totul într-o uniformizare dulce şi învăluitoare ca liniştea campestră.” (Al. Ruja, Un elegiac şi harnic cercetător literar: Iulian Negrilă, în „Flacăra Roşie”, nr. 11630/30 octombrie 1983, p. 2)
„Preponderent descriptiv, cu o sobră şi voit neliterară derulare, poemul oferă nu puţine imagini puternice, de expresivă vizualitate şi atmosferă. (...) Poemul lui Iulian Negrilă are calitatea esenţială de a fi găsit forţa afectivă şi tonalitatea propice înfierării convingătoare a războiului, cât şi pe aceea de stenică afirmare a dorinţei noastre funciare de pace şi bunăvieţuire.” (Vasile Savinescu, Un vibrant poem antirăzboinic, în „Cronica sătmăreană”, nr. 3739/3 decembrie 1981, p. 2)
„Lucrarea e remarcabilă prin rigurozitatea prezentării informaţiilor, organizarea judicioasă a expunerii şi orizontul cultural în care este integrată activitatea publicistică desfăşurată de colaboratorii periodicului arădean. (...) Iulian Negrilă a ferit lucrarea de închistare în limitele istoriei unei comunităţi medii sau regionale, având în permanenţă perspectiva fenomenului cultural românesc în unitatea lui axiologică.” (Vasile Popeangă, Scriitori tribunişti, în „Ramuri”, nr. 2/februarie 1984, p. 5)
„Continuându-şi serioasele preocupări faţă de tradiţia literaturii, Iulian Negrilă ne atrage din nou atenţia printr-o carte demnă de stimă. (...)Dincolo de trudnica studiere a arhivelor..., dincolo de punerea corectă în pagină a creaţiei unor personalităţi de seamă, Iulian Negrilă are simţul detaliului important, semnificativ. (...) Să amintim şi faptul că un cercetător care-i şi poet nu putea ieşi în lume cu o lucrare aridă; în consecinţă, el aduce în discuţie detalii documentare noi sau mai puţin cunoscute. (...) (Florin Bănescu, Cercetări de istorie literară, în „Contemporanul”, nr. 1/ianuarie 1988, p. 5)
„Iulian Negrilă practică în această carte acea specie de foileton literar bine circumscrisă în cuvântul însemnare. (...) Însemnările despre scriitori sunt oneste contribuţii de istorie literară, iar autorul însuşi un prieten al istoriei literare. (...)Pe baza investigaţiei minuţioase.... a putut să adauge acel ceva inedit care conferă paginilor sale caracterul de contribuţie de istorie literară.” (...) (Ion Buzaşi, Iulian Negrilă: Însemnări despre scriitori, Editura Facla, 1987, în Steaua, nr. 4/aprilie 1988, p. 5)
„Invadat de melancolii, poetul se simte adesea un însingurat. (...) Tema timpului, văzut blagian, sub semnul marii treceri, dezvăluie în Iulian Negrilă un elegiac, jelind o iubire defunctă sau, cel mai adesea, o promisiune de dragoste neîmplinită. (...) Această poezie trăieşte mai ales prin imagini vizuale, dar, ca în orice artă autentică, acestea transfigurează un peisaj sufletesc.” (Elisabeta Mada, Însemnele natale, în „Orizont”, nr. 27/7 iulie, 1989, p. 2)
„Noul volum de versuri al poetului Iulian Negrilă... vine să confirme conştiinţă lirică a unui suflet sensibil. (...) Lipsit de patetism declarativ, fără ostentaţie, versurile curg în foşnet blând, în susur liniştitor, ca ritmul unei muzici venite de dincolo de noi, din sfere necunoscute, care te înalţă şi te purifică.” (...) (Georgeta Mihăilescu, Iulian Negrilă: Însemnele natale, în „Familia”, nr. 7/iulie 1989, p. 4)