POEZIE
Luminiţa Dascălu
stau ascunsă între sălciile de pe mal cu ochii ţintă la mine
m-am născut eu pe mine, m-am spălat, m-am înfăşat, m-am luat în braţe
m-am aşezat în coşuleţul smolit şi mi-am dat drumul pe nil
stau ascunsă între sălciile de pe mal cu ochii ţintă la mine
mă va găsi cineva şi dând jos scutecul va citi
dar a fi poezie înseamnă a coborî de tot de pe mal în barca fragilă
şi mamă şi prunc
jumătatea de nucă în care plutesc
jumătatea care la colţ te pedepseşte
care cu cealaltă se-nchide
şi vă rostogoliţi pe fluviu
vine spre mine
venea mama la mine sosind la gară de nicăieri
trebuie că trecuse graniţa din ţara fratelui mai mic
în ţinutul fratelui mai mare
în cele nouăzeci de procente
mamă se apropie de mine un tren din carne de om
vei rămâne singură în gară
plecase ea fără zestre
fără maşina de cusut cu floare la ureche
în sfârşit dumnezeu a aşezat-o în mijlocul grădinii
dă nume florilor gutuilor vameşilor
îşi vede de treabă cântând
tot ce aduci în sacoşe este direct din inima Lui
ce cauţi tu singură în gară
mi se părea mie că venea la mine
mi se părea că-i era frică
mamă eu nu plec nicăieri
stau încremenită între linii
şi vine năvalnic spre mine un tren din carne de om
...........
judecaţi cu mintea mea de băiat simplu ajuns
soldat în armata romană în cele din urmă voi primi
cetăţenia o locuinţă pe via sollaris
şi la cincizeci de ani pensia când am trecut pe lângă
Dacia aş fi putut să întind mâna să rup şi să muşc
un măr roşu o pară galbenă dar erau în grădina zeului
pentru el ardeau focuri singure şi tăcute
până să-l caut şi-nfăşurat într-o broderie fină
să-l duc cu grijă trofeu la roma trag o fugă până la ierusalim
distrug celebra cetate
o fac una cu pământul
iată cum
intru pâş-pâş în sfânta
văd masa şi sfeşnicul
trec pe lângă ele şi speriat lac de transpiraţie
trag uşor, uşor perdeaua spre sfânta sfintelor
mă uit cu grijă
ferindu-mi ochii să nu orbesc de cereasca lumină
nu, acolo e doar lumina zilei de-afară, obişnuită
ea nu cade pe lucruri sfinte strălucitoare, misterioase
ea luminează simplu, normal o piatră, un bolovan mare de stâncă
judecaţi cu mintea voastră mintea mea de băiat simplu
care niciodată n-a atins cu gând rău un templu sau o statuie
acum cu mâinile mele am pus foc
am ieşit şi le-am distrus livezile de portocali.
..........
uşa bărăganului
uşa orizontului orizontală bărăganului ochii mamei pe pardesiul meu din liceu american avea nori valuri şi cioburi din viitoarele plaje
Somn 1
îi vedeam spatele frumos, paşii liniştiţi
traversând curtea şcolii
cărând în spinare nota la purtare,
o notă mi-că, mi-că, din ce în ce mai mi-că, invizibilă
îi privise pe toţi trei cu ochii vii
din spatele vocii prea groase pentru o fetiţă de gimnaziu
se dădea un mic spectacol pentru ea
cu mamă, tată, psiholog şi băiat
doar mie mi se părea că sunt cătători de casă
cu mamă, tată, băiat şi martor
şi că dumnezeu aude tot ascuns între rafturile bibliotecii
ei au cerut-o şi-au tot cerut-o fără s-aştepte răspuns
pân-au adormit
de-aceea are loc peţirea
ca să obosească toată lumea şi la momentul potrivit
să-şi aşeze capul pe chesti-aia cu pălincă şi să doarmă
de aceea sunt chemaţi la şcoală părinţii băieţilor bătăuşi
ca, în cele din urmă să adoarmă cu toţii,
copii, părinţi, profesori, doamna dirigintă
numai mie, dintre rafturi, mi se pare
că mama cu spate frumos nu poate adormi decăt
luând în mâini nota la purtare
frământând-o
dându-i formă de pernă
şi aşezâdu-şi-o căpătâi.
Somn 2
câinele lui pavlov se roagă apoi adoarme
câinele lui pavlov scrie o poezie şi-atunci doarme bine pe săturate
se aşează seara în genunchi la marginea patului
are tălpi mari roz-albe foarte curate
are mâini puternice virile acoperite cu păr negru des
unghii îngrijite
căţeluşii stau cuminţi prin cotloane
ştiu că imediat dar imediat în secunda următoare va adormi
şi ce bine va fi
când pleacă ei singuri în călătorie spre sud-vest
sunt primiţi frumos cu plăcinte transparente şi mulţi struguri
acolo, înainte de rugăciunea individuală, discretă
se deschid cărţile cele mici şi cartea cea mare
întrebarea din cărţile mici se rosteşte se repetă
apoi se caută răspunsul în cartea cea mare
căţeluşii musafiri şi bătrânii gazdă
spun în cor textul de memorizat
şi-apoi sunt liberi să se hârjonească
şi din hârjoneală să adoarmă
cu mâinile spălate, cu rugăciunea făcută
când merg în vizită în sud-est
sunt primiţi cu lătrături vesele cozi agitate
bucuria e generală
până seara când
toţi căţeii spălaţi pe picioare
caută în locurile special amenajate ale casei
pietre mari păstrate calde
le aşează în formă de altar
se roagă toţi pe rând cuminţi frumoşi
şi-apoi liniştiţi tandri şi pufoşi
merg la culcare
aici somnul vine ceva mai greu
căci din grădină năvăleşte mirosul de regina nopţii
care pe câini îi cam zăpăceşte
..........
nu pot să mă despart de vise
nici de daniel care le explică.
merg prin cimitirul de la râmnicu sărat
de mână cu ioan flora,
după noi se ţine mama lui mică şi cu
braţele pline de garoafe roşii
diagnostic: multegaroaferoşii
multmaimultegaroafealbe
merg prin vechiul testament
de mână cu morţii
Baletul globulelor albe era pregătit de mult,
dar cine ar mai fi vorbit,
cine ar fi mulţumit pentru prezenţă
atunci
„noi am vorbit tot ce era de vorbit,
noi trei ne-am despărţit împăcaţi”
O, dansul garoafelor albe din sângele unchiului costică
începuse dinaintea nunţii din cimitir a lui tanti lili.
Doamne, îţi mulţumesc pentru această vineri seara
când,
după ce toţi s-au bărbierit, îmbăiat, primenit,
vasele au fost umplute,
au fost număraţi cei treizeci de paşi permişi,
vine poezia să m-adoarmă.
...........
Ea este în continuare pe podul Londrei celei de demult
la gândurile şi la ţinuta ei visează toate
ea este pe pod
pe strada fără nume
şi nimic nu e pierdut
în altă parte,
în casa cu arome tari,
în aşezarea liniştită, ocrotită,
cu turnuri şi episcop,
ea nu este
pentru că n-o visează nimeni
şi n-ar avea nimic de făcut
în seara în care am privit-o
noi toate
bulucite
uimite
era departe
cât de la mine la tine…
marea uimire
eva şi adam s-au născut mari
pământ deja copt
ajuns la maturitate
împodobit cu plete frumoase
şi cu sâni doldora de viaţă
nu, eva şi adam erau minori
merele erau prea coapte pentru ei
şi mai ales, seminţele
gata să spargă dinţii lor tineri
să-i împrăştie prin iarba proaspătă a grădinii
seminţele din mărul dăruit au fost surpriza lor
marea uimire