logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

ARTE VIZUALE

Ioan Paul Colta

 

 

Kuchi-e. Stampe japoneze din perioada Meiji

 

Muzeul de Artă din Arad continuă acţiunile culturale de calitate, cu care şi-a obişnuit publicul în ultimii ani, prin organizarea unei noi expoziţii-eveniment, de talie europeană, intitulată Kuchi-e. Stampe japoneze din perioada Meiji.

Deschisă pe 12 mai a.c., în prezenţa unui public numeros, cu un cuvânt introductiv din partea Adrianei Pantazi şi a lui Ioan Paul Colta, în calitate de curator, expoziţia face parte dintr-un demers mai amplu, care se manifestă astăzi în întreaga lume, de recuperare şi revalorizare a stampelor japoneze de la sfârşitul epocii Meiji (1868-1912).

Kuchi-e. Stampe japoneze din perioada Meiji a repre­zentat prima expoziţie pe această temă organizată în România, şi totodată, o premieră europeană.

Stampa japoneză din perioada Meiji (1868-1912) a constituit până de curând un subiect neinteresant pentru cercetători şi colecţionari, care continuau să fie fo­calizaţi asupra gravurilor ukiyo-e (lit. „imagini ale lumii trecătoare”) din perioada Edo, în care regăseau acea fascinantă Japonie a samurailor, gheişelor sau a actorilor kabuki.

Gravura Meiji a fost, în general, asociată cu perioada decadentă a stilului ukiyo-e, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, revirimentul acesteia de după 1890 scăpând aproape cu desăvârşire din vederile experţilor în domeniu.

Schimbările majore produse odată cu sfârşitul perioadei Edo (1603-1868), cu abolirea guvernării dictatoriale a shogunilor din dinastia Tokugawa, urmată de redeschiderea graniţelor Japoniei spre restul lumii, după câteva veacuri de izolare forţată, au determinat trecerea rapidă, dramatică, de la o societate de tip feudal la o naţiune modernă, care s-a materializat în planul artelor prin preluarea culturii europene, dublată de un dezinteres accentuat pentru vechea civilizaţie niponă şi valorile ei artistice (Carmen Brad).

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, când unele voci cu autoritate în domeniu se pregăteau să proclame sfârşitul stilului ukiyo-e şi, implicit, a xilogravurii tradiţionale, Japonia, care tocmai încheiase procesul de modernizare, de asimilare a tehnologiei şi a civilizaţiei occidentale, a început să conştientizeze pericolul pierderii identităţii culturale pro­prii. Această revelaţie a trezit interesul pentru istoria şi artele autohtone, şi pentru revalorizarea xilogravurii japoneze tradiţionale.

O reîntoarcere în trecut, după douăzeci de ani de occidentalizare intensă, a fost însă imposibilă, unele aspecte ale civilizaţiei apusene fiind atât de puternic asimilate încât nu au mai putut fi date la o parte. Reacţia împotriva modernizării accelerate a dus la o sinteză proaspătă, născută din impactul Occidentului asupra sensibilităţii japoneze.

În acest context, în care artiştii japonezi au început să-şi reafirme propria sensibilitate artistică, sunt create primele stampe kuchi-e.

Termenul de kuchi-e defineşte un tip de stampă japoneză policromă produsă, cu aproximaţie, în ultimele două decenii ale perioadei Meiji (c.1890-1912). Cuvântul kuchi-e, în traducere literală imagine a gurii (engl. mouth-picture), se referă, într-o manieră descriptivă, specifică multor termeni japonezi, la o xilogravură (sau uneori o litografie) care era inserată la începutul (aceasta fiind „gura”) unei reviste literare sau a unui roman. Această lucrare-frontispiciu, imprimată pe o coală de hârtie, pliată în trei segmente, conţinea cel mai adesea, o imagine, care încerca să surprindă esenţa povestirii.

Kajita Hanko (1870–1917) a fost cel care a definit poate cel mai bine caracteristicile unei stampe kuchi-e. El a făcut o diferenţiere între ilustraţiile de carte obişnuite şi kuchi-e, spunând că ilustraţiile urmăreau firul narativ al unui roman, având menirea de a facilita înţelegerea acestuia unor oameni mai puţin literaţi, în vreme ce stampele kuchi-e trebuie să fie privite ca lucrări de artă independente, cu o anumită profunzime, mult peste cele deţinute de o simplă ilustraţie. Kajita Hanko era de părere că în elaborarea lucrării artistul trebuie să capteze întreg sentimentul unui roman şi caracterul personajului principal.

La momentul apariţiei primelor cărţi ce conţineau stampe kuchi-e, tiparul modern, care utiliza plăci din metal, înlocuise aproape total vechea tehnică a xilogravurii pentru tipărirea textelor în cărţi. În comparaţie cu noua tehnologie, xilogravura, presupunea o muncă dificilă, în echipă, reprezentând o formă de multiplicare foarte costisitoare.

Cu toate acestea stampele kuchi-e se bucurau de o mare popularitate în epocă, datorită farmecului lor aparte şi, totodată, aveau un rol important, acela de a întări legătura celor care le priveau cu moştenirea culturală niponă, cu tradiţia xilogravurii japoneze. Astfel, stampele au beneficiat, în pofida costurilor de producţie ridicate, de cei mai buni meşteri gravori şi mai ales imprimatori, cele mai reuşite exemplare fiind asemănătoare, din punctul de vedere al execuţiei, stampelor din ediţiile de lux din perioada Edo, de tip surimono.

Spre deosebire de subiectele stampelor din anii 70' şi 80' ai sec. al XIX-lea, care se concentraseră asupra aparenţelor exterioare ale efectelor modernizări, subiectele gravurilor kuchi-e au fost legate îndeaproape de cele ale romanelor pe care le însoţeau, ele reflectând astfel evoluţia culturii şi societăţii japoneze, oferind o perspectivă vizuală mai intimă asupra vieţii, a emoţiilor interioare şi a fanteziilor oamenilor din epoca Meiji.

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, pe fondul unui curent ideologic care promova afirmarea femeii, va creşte, atât în pictură cât şi în stampele din această perioadă, popularitatea unui gen cunoscut astăzi sub numele de bijin-ga (lit. desene cu femei frumoase).

Spre deosebire de gravurile ukiyo-e ale perioadei Edo, stampele kuchi-e înfăţişând femei frumoase au încetat să mai fie expresii ale atracţiei şi ale cochetăriei feminine în favoarea purităţii şi nobleţii.

În reprezentările artiştilor frumuseţea femeilor era idealizată şi a­­sociată cu detalii din natură, personajele feminine fiind, în mod frecvent, plasate printre flori. Aspectele din natură nu erau un simplu fundal ci erau vehicule pentru a transmite sentimente şi pentru a evoca amintiri. Spre exemplu, un motiv simplu precum petalele căzând era suficient pentru a evoca primăvara sau câteva frunze uscate duceau privitorii cu gândul la starea de melancolie a toamnei. Aceste aluzii erau parte a unui vocabular vizual care le era familiar atât artiştilor cât şi cititorilor.

Stampele expuse la Arad au adus în prim-plan acest chip al frumoasei şi fermecătoarei japoneze, din preajma anului 1900, perioadă în care femeia frumoasă (bijin – lb.japoneză) era integrată de artişti în diverse compoziţii cu teme istorice sau inspirate din viaţa oamenilor epocii Meiji.

Publicul a avut ocazia să admire stampe semnate de cei mai renumiţi artişti japonezi, de la sfârşitul perioadei Meiji, precum Mizuno Toshikata, Takeuchi Keishū, Kajita Hanko, Watanabe Seitei, Tomioka Eisen, Ogata Gekkō, Hirezaki Eihō sau Kaburaki Kiyokata.

Lucrările au provenit din trei colecţii de artă japoneză, situate în trei ţări, Germania, România şi Japonia. Cele mai multe exemplare fac parte din colecţia de artă extrem orientală Adrian Ciceu (Berlin, Germania), iar restul din colecţiile Ioan Paul Colta (Arad, România) şi Ioan-Liviu Orleţchi (Tokyo, Japonia).

Expoziţia plasează Aradul pe harta internaţională a evenimentelor culturale de elită ce promovează valori de patrimoniu extrem-oriental şi până la urmă universal.

 

 

 

logo 

1. Yamanaka Kodō (1869 –1945), Bijin şi licurici, xilogravură, 1913, colecţia Adrian Ciceu.

 

logo 

2. Tsutsui Toshimine (1863–1934), Femeie la izvor, xilogravură, 1909, colecţia Adrian Ciceu.

 

logo 

3. Ogata Gekkō (1859–1920), Bijin în peisaj de iarnă, xilogravură, 1912, colecţia Adrian Ciceu.

 

logo 

4. Odake Kokkan (1880–1945), Toaleta de dimineaţă, xilogravură, 1911, colecţia Adrian Ciceu.

 

logo 

5. Hirezaki Eihō (1881–1968), Parfum de prun, xilogravură, 1914, colecţia Ioan Paul Colta.

 

logo 

6. Mizuno Toshikata (1866–1908), Usokae, xilogravură,1906, colecţia Ioan Paul Colta.

 

logo 

7. Takeuchi Keishū (1861–1943), O zi de toamnă plăcută, xilogravură, 1910, colecţia Ioan Paul Colta.

 

logo 

8. Takeuchi Keishū (1861–1943), Bijin cu umbrelă, xilogravură, 1910, colecţia Ioan Paul Colta.

 

logo 

9. Takeuchi Keishū (1861–1943), Lady Tiger, xilogravură, 1914, colecţia Ioan-Liviu Orleţchi.

 

logo 

10. Tsutsui Toshimine (1863–1934), Felinar de grădină, xilogravură, 1910, colecţia Ioan -Liviu Orleţchi.

 

logo 

11. Terasaki Kōgyō (1866–1919), Brocard de toamnă, xilogravură, 1906, colecţia Ioan-Liviu Orleţchi.

 

logo 

12. Shimazaki Ryūu (1865–1937), Matsukaze, xilogravură, 1913, colecţia Ioan-Liviu Orleţchi.