POEZIE
Constantin Novăcescu
* * *
aş putea oare să văd
aş putea oare să cred
aş putea oare să spun
plânge
faţa aceea-ncremenită-n oglindă
doar lacrimi
scânteiază calea
amurgul sufletului
şi zborul înalt
în ochiul de înger
* * *
dă-mi Doamne
ochiul îngerului
aproape
şi desfăşoară jocul ascuns
grav
tăcut
fără nume
fără limită
fă să răsară
floarea iubirii
* * *
pătruns de liniştea cercului
încremenit într-un punct
pe linia orizontului
aşteptând
tu
* * *
prea târziu ca să poţi
prea tăcut ca să fii
cioplesc cuvinte
într-un amurg
sângeriu
înger singur
la orizont
* * *
număr încrustat
în lumina ochiului nevăzut
labirint
unulebunuleunule
trezeşte-mă
* * *
cum altfel decât
să te privesc
să te ascult
să te simt
să te ştiu
cum altfel
decât să te iubesc
în amurg
* * *
doar ruga neîntreruptă
învăluind treptele scării
stropi de lumină în poartă
amurgul
deasupra pustiei
şi nisipurile
nisipurile ce înfloresc
în eter
* * *
fără nume
fără putinţa
cuprinderii-n
formă
fără chip
unul
ascuns în sine
în negură
„beţia nectarică”
a vestitorului
* * *
sufletul absorbit în lumină
pecetea scânteilor de foc
şi liniştea atotcuprinzătoare
sub matricea
deschisă
a numărului
umbra îngerului în înalt