RESTITUIRI

Iulian Negrilă

Liviu Mărghitan (1937-2011)

L-am cunoscut acum trei decenii, fiind arădean. Am avut ocazia să lucrăm împreună la editarea volumului meu Ziarul „Românul” şi Marea Unire, apărut în 1988, la Editura Politică din Bucureşti, unde lucra pe vremea aceea profesorul Liviu Mărghitan.

Mi-a rămas în minte grija cu care se ocupa de apariţia cărţii în cele mai bune condiţii. Era meticulos, grijuliu şi devotat muncii sale. Nu lăsa să-i scape nimic, pe cât era cu putinţă.

Era bine pregătit; un istoric devotat şi capabil, meticulos şi fără compromisuri. Avea un spirit jovial, pus pe glume, dar serios peste măsură. Te impresiona cu cunoştinţele sale istorice, pentru care avea totdeauna argumente de netăgăduit.

Era un coleg bun, cu spirit camaraderesc şi totdeauna generos. Cât timp era la Bucureşti am corespondat o vreme în legătură cu apariţia cărţii mele, astfel ca lucrurile să fie rezolvate în cele mai bune condiţii.

Setul de scrisori primite de la el nu sunt datate, dar edificatoare în ceea ce priveşte scopurile lor. Redăm câteva din scrisorile primite de la el pe diferitele teme; mai întâi subiectele scrisorilor care se referă la apariţia cărţii mele, apoi e vorba de situaţia banilor lui de la C.E.C., rămaşi de la tatăl său şi însuşiţi pe nedrept de către o oarecare funcţionară de la C.E.C. Arad.

„Stimate d-le Profesor,

Ar fi bine dacă s-ar putea organiza lansările în zilele de 7, 8, 9 sau 8, 9, 10 decembrie (1988, n.n.). Eu fac tot posibilul ca în zilele acestei săptămâni să fie expediate cu prioritate spre Arad cât mai multe exemplare din lotul celor 3000. Mi s-au făcut promisiuni că mâine se vor face coletele (vineri).

Dacă vă parvine cartea vă rog să daţi un telefon la 46.27.83.

Cât priveşte banii de deplasare la Arad, dacă Comitetul nu află o soluţionare o să merg pe cheltuiala subsemnatului, deoarece o asemenea acţiune nu poate fi ratată din pricina a patru sute de lei.

Nădăjduiesc ca lucrarea să vă facă o bună impresie.

Cu deosebită stimă,L. Mărghitan”

O altă scrisoare se referă la aceleaşi chestiuni: lansarea cărţii şi problema banilor ce i-a sustras funcţionara de la C.E.C.:

„Mult stimate d-le Profesor,

Tipografic lucrurile evoluează excelent, azi 9 XI, fiind deja în redacţie cu viza bun de difuzare primele o sută de pagini. Tovarăşul director a dispus să fie respectate întocmai cerinţele Dvs. Privind foaia de titlu, aşa că şi în această privinţă totul este limpede.

Am vorbit despre lucrarea respectivă şi tovarăşului ministru Manea, care mi-a spus că ar fi deosebit de bucuros dacă i-o veţi oferi cu dedicaţie.

Vă rog, ca între timp, să luaţi legătura cu Truţă şi cu tovarăşul Floareş în vederea unei lansări triple: la Arad, Ineu şi Sebiş sau Hălmagiu. Nu am nimic împotrivă dacă se intenţionează şi alte lansări: la Lipova sau la Pecica, Nădlac. Rămâne să se stabilească pe plan local.

Alăturat scriu şi plângerea subsemnatului spre a se încerca o cât de mică tentativă de pedepsire a răufăcătorilor.

Ab initio pornesc de la ideea că nu intenţionez să obţin nimic ce nu ar fi aparţinut familiei mele, muncii cinstite, oneste a părinţilor mei. Ar fi ridicol ca eu să mă iau pe nedrept de o funcţionară a cecului din Arad.

Dar amestecul acesteia (nu dezinteresat) a fost atât de flagrant şi de ilegal încât frizează de-a dreptul incredibilul.

Tatăl meu, Mărghitan Livius (prenumele cu S final) a avut depusă la CEC suma de 75.000 lei (anexez copia livretului CEC). Eu, Mărghitan Liviu (prenumele fără S final), figurând cu drept de scoatere şi legat testamentar.

Văzând că bătrânul meu părinte suferă de ramolisment cerebral (fapt dovedibil cu certificatele medicale) Zorici Axente şi nepoata, au pus la cale lichidarea sumei.

Carnetul CEC fiind la mine, adică la Bucureşti, funcţionara a propus declararea pierdută a livretului (inclusiv a talonului ce se dă odată cu livretul).

Cu un zel deosebit (oare acesta intră în atribuţiile ei de serviciu?) a completat cu propria mână cererea tatălui meu adresată unităţii nr.1 CEC, Arad, după care s-a ocupat de afacere până la scoaterea sumei de la CEC.

După alte intervenţii, în cursul lunii septembrie a.c. în prezenţa avocatului Ianotă Eugen, directorul Mihuţa ne-a arătat respectivul act spre a ne justifica în privinţa „legalităţii” operaţiunilor CEC.

Spre surprinderea d-sale cererea nu era corect redactată, deoarece Zorici Viorica nu a trecut corect numele reclamantului „Livius”, ci „Liviu”, adică eu. Mai mult decât atât, semnătura autentică este tot „Liviu”, nu „Livius”, ceea ce niciodată tatăl meu nu a făcut, să omită S-ul din final. Mai mult decât atât, semnătura este realizată nu cu clasica peniţă, din holul pentru public, ci e făcută cu pix sau stilou, având o trăsătură fină, ceea ce este în contradicţie cu scrisul tatălui meu a cărui mână grea de cazangiu apăsa puternic asupra instrumentului de scris.(Alăturat vă trimit o fotocopie a semnăturii autentice).

Este deosebit de bizar cum s-a reuşit să se scoată din documentaţia CEC-ului pe baza reclamaţiei scrise de către un Liviu, semnată tot Liviu, livretul chipurile pierdut al lui Livius (oare este indiferent pentru organele CEC dacă cineva se numeşte Petru sau Petre?). Fără nici o formală atragere atenţie asupra nepotrivirii de nume dintre semnatar şi CEC-ul revendicat, lucrurile au evoluat în modul cel mai firesc.

Aici se pare că s-a trecut în mod intenţionat cu vederea, deoarece era imperios necesar să i se solicite refacerea cu toate datele corecte a respectivei cereri. Or acest lucru nu s-a făcut, ci s-a eliberat suma susmenţionată, cu toate că era o depunere „pe termen” şi nici nu se împlinise un an.

Mai mult decât atât, este mai mult ca sigur că nici celelalte forme scrise ce au urmat până la lichidarea sumei n-au fost completate cu propria mână de către tatăl meu, ci aceeaşi Zorici Viorica a operat în continuare.

Nu este deloc exclus ca directorul CEC, căruia i-am atras atenţia asupra nepotrivirii de nume să fi dat dispoziţie să se adauge ulterior acel S final, lucru ce se poate constata. Dacă acest detaliu a fost retuşat, cu siguranţă că Zorici nu a fost singurul făptaş în această ruşinoasă afacere.

Cu deosebită stimă, L. Mărghitan”

Cartea mea fiind aproape gata, Liviu Mărghitan îmi trimte contractul să-l semnez, făcând unele precizări, după cum urmează:

„Mult stimate D-le Profesor,

Alăturat vă trimit contractul cu rugămintea de a trece şi numărul buletinului de identitate. Totodată vă mai rog să anexaţi o copie xerox a certificatului de naştere al copilului, deoarece fără acesta impozitul este mai substanţial.

Dar faptul cel mai important este următorul: în spaţiul ce suprapune rubricatura e bine să specificaţi ce anume din lucrare se va achita pe numele Dvs. Acum, având la îndemână cartea puteţi face toate precizările necesare.

Drepturi de autor pentru Iulian Negrilă, din lucrarea Ziarul „Românul” şi Marea Unire, se vor acorda pentru:

1. Nota asupra ediţiei 100%

2. Antologie de texte 100%

3. Fotografii 40%

Semnătura,

Cred că în săptămâna asta vor ajunge cărţile în Arad şi se va putea declanşa acţiunea – „lansarea”. Aştept chemarea din Arad.

Personal mai am o mare rugăminte...juridică. Dacă d-l procuror ar putea să obţină câteva date referitoare la acţiunea civilă pe care am iniţiat-o, avându-l avocat pe Eugen Ianotă, cu nr. de dosar 3736/88, la care am făcut recurs la Tribunalul Judeţean şi figurează sub numărul 1632/88.

Îl rog să vă anunţe, dacă e posibil, dacă să merg în continuare, sau nu, bazându-mă pe spusele menţionatului avocat (care până acum n-a prea dat dovadă de dibăcie deşi avea în sprijin argumente apreciabil de solide).

În cazul în care veţi obţine un răspuns vă rămân îndatorat amândurora şi să îmi daţi un mic telefon cu DA sau NU.

Cu stimă deosebită, L. Mărghitan”

O ultimă scrisoare păstrată din acea vreme se referă la aceleaşi chestiuni:

„Stimate d-le Profesor,

După o tatonare destul de îndelungată l-am abordat pe d-l director. Având în vedere penuria generală a instituţiilor de natură culturală – vedeţi că Aradul n-a avut nici măcar insignifianta sumă de 500 lei pentru organizarea unei lansări a „Românului...”, atât s-a putut da ca drepturi de autor.

Rămâne ca eventual la o altă lucrare, care o să apară în condiţii mai faste, sau eventual după o redresare a fondurilor să se producă şi în chestiunea care ne interesează... oarecari reparaţii.

N-am nici o veste în legătură cu chestiunea avocaţială. După câte văd nici avocatul Dvs. nu se arată prea zelos.

Rămân în aşteptarea unui răspuns, L. Mărghitan”

(Scrisorile se află în biblioteca personală)