CRONICA LITERARĂ
Gheorghe Mocuţa
Gheorghe Schwartz: ficţiune şi reality-show*
Istorie, anti-utopie, apocalipsă
Al treilea volum al Vocalizelor (Justiţia suverană sau adevăratul Tratat de drept procedural. Curs practic cu pilde edificatoare (Vocalize în mi minor) , Editura Junimea, Iaşi, 2016) conturează deja o trilogie a „enigmelor infinite” şi a „hotarelor istorice” care ţintesc acum o cronică a lumii de azi, cu „justiţia (ei) suverană”, în fond o veselă apocalipsă a existenţei omului sub vremi, raportat la lege (volumele Om şi lege şi Procesul sunt temele precursoare ale Judecăţii de apoi, oglindită în pildele edificatoare ale judecăţii de acum.
Utopia lui Gheorghe Schwartz (sau anti-utopia, cum o numeşte criticul Ioan Holban, în prefaţă) este în fond o istorie a limitelor şi o continuă exemplificare a „Justiţiei suverane”, o atitudine de împăcare a omului cu condiţia sa (de fapt, o ironică neîmpăcare şi o perpetuă răsturnare a regulilor şi legilor, datorită spiritului subversiv al naratoru lui). Eroii luptei pentru putere şi justiţie din ficţiunile prozatorului arădean se transformă în anti-eroi ai luptei „de clasă”, mereu reluată pe parcursul Istoriei. Nu mai rămâne decât o clasificare a lor într-un original „Tratat de drept procedural”.
Psiholog al comportamentului şi al ma nipulării colective, Gheorghe Schwartz trece pe curat teorii mai vechi şi mai noi pentru a le încerca rezistenţa prin personajele sale. Aşa se întâmplă că, de la primele propoziţii aflăm totul, într-o transparenţă totală, aflăm cine pe cine manipulează. Apoi se naşte o întrebare care la rândul ei perpetuează paradoxul şi excepţiile de la regulă. Şi astfel, printr-o strategie a verbului şi a povestitorului-iluzionist, cititorul e atras în vârtejul enigmelor istoriei, fără a mai fi eliberat.
Drept pentru care Secţiunea I se deschide cu un „Îndrumar practic sau fragmente din cursul de drept procedural ţinut de onorabilul judecător Academician Profesor Universitar Emerit Dr. Dr. H. C. Julius Zimberlan”.
Îl recunoaştem pe Julius Zimberlan din volumele anterioare drept personajul preferat şi alter ego al Autorului. Un autor care nu renunţă la jocul şi construcţia borghesiană (biblioteca e una din motivele sale preferate). Cele opt rezumate care urmează ne dezvăluie în mod parodic condiţia pedepsei ca reflex al vinovăţiei universale a omului copleşit de griji, de aspiraţii şi de o inevitabilă fatalitate.
Specia „poolo-urilor”, a prozelor scurte derivate din scrierile lui Urmuz şi ale lui Daniil Harms suferă acum noi modificări, în funcţie de utilitate şi de puterea exemplului. Justiţia e tratată metaforic sau ludic, după o strategie lunecoasă. Structura textelor care reproduc studii de caz şi „procese pilduitoare este acum următoarea: 1. Avertisment… 2. Faptele… 3. Dezbaterea… 4. Urmările. Se vede cu ochiul liber că „urmările” şi „întrebările” sunt o tentativă de implicare a cititorului în viaţa plină de riscuri a individului contemporan. Care se îndepărtează tot mai mult de natura sa şi se înstrăinează devenind un caz în lungul şir de dosare ale Istoriei cercetate de prozator cu farmecul său detectivistic şi cu detaşarea ironică a celui care ştie totul. Parodia tonului doctoral şi a clişeelor academice nu-i scapă celui care a cunoscut toate etapele carierei didactice. Pildele şi întâmplările relatate de prozator fixează cazuri de psihologie comportamentală, o altă specialitate a cercetătorului. Psihologul urmăreşte formele de manifestare care zdruncină viaţa omului şi porneşte de la automatisme, tabieturi şi droguri uşoare (ţigările şi cafeaua, bunăoară) continuând cu voinţa de putere a unor indivizi, deveniţi criminali, cu „ataşamentul faţă de obiecte” (un alt indiciu pentru definirea personalităţii), cu educaţie şi instrucţie şi cu motivaţiile care se schimbă mereu, apoi limba şi limbajul ca parametri ai comportamentului uman, impulsul gregar, necesitatea individului de a trăi în grup, sexul, colecţia de obiecte, amintiri sau sentimente, plagiatul ca reflex reprimat al succesului celorlalţi etc.
O serie de scene reiau imagini ale lumii de azi, cu ştirile de la ora 5, cu breaking news-urile cotidiene, tipologia personajelor e luată din imediata vecinătate, e o lume în care se întâmplă lucruri ciudate şi pe care oamenii nu au timp să le înţeleagă şi atunci le acceptă aşa cum sunt. E o lume grotescă în care personajele trăiesc şi acţionează asemeni unor marionete. Vocalizele creează atmosferă, o atmosferă de farsă tragică şi de teatrul absurdului.
Literatură şi competiţie
Aventura scrisului lui Gheorghe Schwartz continuă aşadar cu ilustrarea prin ficţiune şi studiu de caz a cunoscutei sale cercetări de filozofie comportamentală. Bioficţiunea şi docuficţiunea îşi dau mâna în aceste pagini. „Ne aflăm într-o lume a triumfalismului pozitiv, scrie Ioan Holban, o lume pe dos, într-o antiutopie de aici şi acum (cum ne indică un caz „petrecut nu altundeva ci chiar în exclusivul salon albastru la clubului ROYAL din Parisul anului de graţie 2015”).
Arhivele tribunalelor şi dorinţa justiţiei sunt căile de acces spre universul misterios al cunoaşterii omului şi limitelor lui. Cazurile şi speţele invocate, constituie, prin umorul absurd şi pitorescul lor, o sursă de detaşare şi armonie într-o lume nebună.
Lectura tratatului şi a vieţii din sălile tribunalului e o alternativă a traiului românului fixat în faţa televizorului şi victimă sigură a mijloacelor de manipulare. Din comedia numelor şi din jocul alienării identităţii deducem că prozatorul ţinteşte mai departe, spre un orizont fără frontiere. Omul în general şi umanitatea cu individualismul ajuns la paroxism este în cauză. Prozatorul redescoperă omul justiţiar cu tarele şi slăbiciunile lui, dar şi pe omul culpabil, pe omul tentat mereu de păcatul originar; de a gusta din fructul interzis, al cunoaşterii. Strania coincidenţă a acestor ficţiuni ne aruncă direct într-un reality-show, din care cu greu mai putem ieşi:
„Astfel, în faţa nenumăratelor camere ale televiziunilor din toate ţările demne de a se considera state suverane şi independente, maestrul Dr. H. C. Samuel Kohn a ţinut o adevărată lecţie de drept internaţional, arătând cât de „inechitabile şi dictatoriale” sunt toate cauzele în care un cetăţean onest trebuie să se judece cu statul său, „cu patria sa”, iar „statul său”, „patria sa” să impună regulile jocului, adică statul să fie parte în proces, tot el să impună regulile şi în numele statului să fie dată soluţia! În asemenea condiţii, mai ales dacă statul nu-şi respectă nici măcar glorioşii pionieri, este absolut firesc să fie obligat acelaşi stat nerecunoscător să-i ofere respectivului o substanţială pensie viageră. Pe lângă pensia viageră, maestrul Dr. H. C. Samuel Kohn a cerut retroactiv pensii viagere şi pentru cei cincisprezece onorabili ascendenţi ai reclamantului. Și, desigur, cheltuieli de judecată. Și bineînţeles şi 39 % din drepturile de televiziune. Și, după cum se cuvine, dobânzile aferente. Ropote nesfârşite de aplauze au aprobat minunatul discurs şi minunata logică a marelui avocat”.
Revenirea lui Gheorghe Schwartz la proza scurtă după amplul proiect al Celor O Sută nu are nevoie de justificări, ea face parte din strategia unui prozator dezlănţuit, imposibil de oprit. Nici de oboseală, nici de criză, nici de vremurile potrivnice. E o competiţie cu sine şi, desigur, cu ceilalţi prozatori activi.
* Gheorghe Schwartz, Justiţia suverană sau adevăratul Tratat de drept procedural. Curs practic cu pilde edificatoare (Vocalize în mi minor) , Editura Junimea, Iaşi, 2016