POEZIE

Vlad Moldovan

Miez

Ai râs cât ai râs

semnele-s făcute

unicitatea ta sublimă

nemânjită dar împărtăşită

de toţi specialii.

Cercul tău larg

şi profund

şi familiar

Timpul tău preţios

în care fiecare

moment încă o reuşită

încă o depăşire

încă o depăşire

încă o recunoaştere

îmbibată de respect.

Ce norocos eşti.

glumeşti.

din câte spui eşti bogat

ai câştigat lupte

ce intuiţii

ce fler

„o floare

Un crin

Parfumul cel mai

Fin”

Şi lucrurile tale

devin subit speciale

pentru că le-ai ochit

pentru că tu ştiai dinainte

calitatea

cum se face, cât şi de ce.

Deja ai şi uitat

nişte şituri

ce ţi s-au întâmplat

demult

Acum soft, aplicaţii

gaming

programare.

Pentru că eşti plătit pe workshop.

Şi acum eşti sigur

Sănătatea ta

nesimţită

ce dă pe din lături

avantajul tău

tu îţi permiţi

în flexiune firească

o sticlă de cola

un cocteilul cu votcă

acid în maşină

cafea dimineaţă

să sufli mahmureala

ca spuma de ness.

Derelicţia în care mă

aflu – doar trece

în marginea privirii

vieţii tale

Momâia ce mă macină

e un caz

pentru a ta milă şi al tău dezgust

Duhnesc a amoniac

Ceva suspect mi se întâmplă

Şi nu-l văd

Nu-mi iese

De mă mişc te umplu de mătreaţă

Ce pot şti eu –

Ce tu n-ai bifat de demult?

Orice aş face – tot locul

tău călduţ

şi bun, ca o umbră

divină.

Eu obiectul

Tu subiectul

Eu greşitul

Tu doar centrul

Ai râs

cât ai mai râs

dar s-a făcut noapte

şi doar o îngrijorare

un suflu ratat

un pas mai pe lângă.

Survivor o vreme

Floare de dovleac

crescută printre bulzuri

de răsad.

întinsă, cărnoasă,

ferită de ruje

dar deschisă cerului

pe care îl

cuprinzi dinspre

solul căsăpit.

Înclinăţi floare

oranj – o tijă

spre căldarea în

care am aruncat cartofii

şi mai atinge

cu misterioasele-ţi lenticule

tălpicul de teneş

să mă trezesc leneş

şi implodat de vodkă

nemângâiat în holdă.

Uof! ora e obscenă

şi doza încălzită

absconsă pe sfert

în tina fără de suflet.

o pipăi din burice

când să o apuc

îmi scapă

iară

Vine şi ziua aceea

în care

text puţin şi un maldăr

de păstăi.

Îngropat în sector,

legănat de Ceres

ale cărei cifruri

propagă în grădiniţă

amestecând par şi tulpină

ghirlandă şi altoi

Se lasă cortina de sudalme

peste lanul de porumb

ale cărui osane

se umflă că 's numb.

Va trena sclavul

Sunt mai din urmă

şi doar vremuri ştiu

a grăi prin mine.

Două zile – şi o iau prin oraş

şi caut străzile de după

în dreapta şi în jos

în zig-zag de la bulevard

caut micile porticuri de acolo

ele încadrează

muzica bizară.

Daţi-mi ziua psihoticului

înserarea aspră

ce îl străpunge.

Daţi-mi ce se vede

cu coada ochiului dinspre

grădini.

Tabla ruginită şi apoi vopsită

turquaz şi apoi zgrumşită iară – toată a mea.

Tabla şi mortarul absolut

din împrejurimile nebănuite.

Segmente potolite

pentru totdeauna din tufăriş

şi din paludă doar ale mele.

Pentru că practic eu probez

un disconfort

şi am picioarele amorţite

şi inversate

de la împătritul leac.