logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

POEZIE

 

Miruna Mureşanu

 

 

 

*

recitam uşor ridicolă melancolia

ea se abandona adesea în poemul meu

fără să-l fi ştiut dinainte

şi aţipea uneori în cuvinte uitate pe pagina râului

 

între petale grele de ploaie şi vânt

sau ningea culori în sângele florilor

 

într-un acord tăcut cu liniştea de nicicând

 

pe care eu o recitam fără să ştiu

prin cuvintele uitate în pagina râului

unde uşor ridicolă melancolia

ningea culori în sângele florilor

 

*

mătasea cerului mă atingea în absenţă

când lumina se stingea încet peste deal

 

îi purtam o vreme iluzia pe umeri

cum pe-o cămaşă pe care mi-o dăruise Iisus

în conturul prevestitor al unei lacrimi

 

de care nicicând nu părea că uitasem

mărunţind în secunde un drum fără aripi

 

când râul se îmbolnăvea încet dinspre toamnă

o linişte înşelătoare-mi stăruia în privire

 

lumina stingându-se încet peste deal

 

eu purtam aceeaşi cămaşă uitată pe umeri

precum o iluzie pe care mi-o dăruise Iisus

 

părându-mi mai veştedă şi mai plină de freamăt

 

*

târziu părea că mă recunosc toate umbrele

prin florile care-şi ofileau tandreţea

adulmecate de timp până la punct

 

până la asfinţitul din trupul cireşului

care lăsa împrejur doar umbre domestice

de paşi ce veneau dinspre casă

 

încât orice detaliu cu privire la dor devenea vulnerabil

iar poemul meu putea în final să nu semene cu nimic

 

să aibă doar urme de haos pe pleoape

şi urme de lacrimi pe chipul bătrân

păstrând în adânc extrem de uşoară tristeţea

pe care nu mai puteam s-o amân

 

*

pluteam între frig şi lumină cum o candelă oarbă

într-o pagină goală cineva mă scria de la capăt

prin cuvinte care-mi băteau precum aripi în creier

 

un vânt de nicăieri măcina într-o doară

podoabele deşirate ale zilei de ieri

sculptate în mirări şi felurite acorduri

cu noaptea aceluiaşi ţipăt de corb

 

când hipnotică luna mă chemase pe nume

pe-un câmp îngheţat

pe care nimeni nu revenea de-o veşnicie încoace

să rescrie poemul meu complicat

 

plutind între frig şi lumină cum o candelă oarbă

 

*

 

urcând câte o treaptă de melancolie

Godot o descifra în gândul celuilalt

care îl aştepta să vină

de nicăieri şi de nicicând

 

ascuns în câte-un adevăr de care se temea

 

hrănindu-i taina dinlăuntru

în hohotul absurd al clipelor trecute

 

precum o tăietură în sufletu-i dramatic

unde păstra-ntre rame ruginite cerul

cum într-un scâncet al culorilor confuz

 

având aceiaşi umeri colţuroşi de aşteptare

ai celuilalt care nu-i povestea nimic

înveşmântat cum în bătăi anemice de timp

 

şi numărând în calendarul clipei câte-un gând

încât o margine a lui părea un palimpsest

de palide confesiuni şi inutile

 

în resemnarea celeilalte clipe venind de nicăieri

 

părând o simplă provocare

a unui timp haotic şi altfel

 

 

 

Wildenau, Austria