LECTURI PARALELE
Marinela Fleşeriu
Cărţile se nasc din tristeţe*
Suntem în faţa unei personalităţi ce realizează joncţiunea dintre editorul de carte şi creatorul de literatură. Exigenţa şi intransigenţa se întâlnesc cu sensibilitatea şi vibraţia interioară; teoreticianul fuzionează cu magicianul cuvântului. Astfel poate fi definit Ion Nicolae Anghel, a cărui impresionantă experienţă redacţională a însemnat nu o profesie, ci o vocaţie şi căruia îi datorăm astăzi o carte ivită din propriile-i trăiri, cumulând sintetic izvoare ale gândirii şi ale culturii universale, ca temelie a tuturor convingerilor ce i-au orientat şi susţinut întreaga activitate.
Cartea, Iulia Feier şi alte povestiri din memorie, apărută la editura Brumar, Timişoara, 2016, reprezintă un preludiu al unui proiect literar de mari proporţii, în curs de elaborare, cu titlul deja anunţat, Anotimpul grivanilor (romanul Estului). Titlul general, precum şi adaosul parantetic (subtitlul) creează impresia că întregul demers artistic se naşte dintr-o atitudine resentimentală, dintr-o răbufnire interioară a scriitorului, marcate de insatisfacţiile pricinuite de injustiţia socială. În pofida acestei prezumţii, calitatea întregului poate fi întrevăzută prin volumul recent publicat cu rolul de a orienta receptorul spre o înţelegere mult mai profundă a sensurilor. Scriitorul impune atenţiei personalităţi cu „gândire liberă” ce detestă „mediocritatea oriunde s-ar ivi”. Primele pagini ale cărţii fac trimiterea spre o perioadă revolută, ce trezeşte încă ecouri sumbre. Teama şi închistarea la care a fost condamnată intelectualitatea noastră de un regim rebarbativ au putut fi învinse prin deschiderea spre „substanţa miraculoasă a tristeţii, a muzicii, a picturii, a iubirii sau a plecării senine, aproape ceremonioase în lumea de dincolo”. Meditaţia din incipit pregăteşte dimensiunea din perspectiva căreia va fi elaborat procesul împotriva unei lumi „agresive şi lacome ca o ceată de hârciogi apucători şi vorace”. Punctul de plecare al interpretărilor este refacerea unităţii dintâi. Nu partea interesează, ci întregul, de la nivelul căruia există intuiţia repetabilităţii fenomenelor: „ce se petrece s-a mai petrecut”. Doar de la această înălţime pot fi judecate faptele omeneşti din unghiul categoriilor universale de Bine şi Rău. La nivel uman întâmplările sunt asemănătoare, susţinute, de-a lungul întregii cărţi, printr-un vocabular liber, nesupravegheat, de tip colocvial, dar din unghi universal există o diferenţiere calitativă, iar expresia artistică atinge înălţimi poematice. Cartea lui Ion Nicolae Anghel este întemeiată pe această distincţie.
Ţesătura epică dă impresia unei lumi fireşti, reprezentative pentru cele mai diverse individualităţi. În această amalgamare se particularizează profilul intelectual de înaltă spiritualitate a cărui cuvânt poate fi întemeietor. Relevantă este lupta cu izolarea prin comunicarea cu altul de aceeaşi factură. Emergenţa ideilor poate cuprinde în raza lor un număr tot mai mare de oameni lucizi.
Compusă din cinci povestiri, creaţia lui Ion Nicolae Anghel pare a nu avea structura unui roman. Totuşi, naraţiunile sunt concentrate pe ipostazierile aceluiaşi „eu” – editorul – mijlocitorul Cărţii ca forma cea mai aleasă de comunicare şi sursă de iniţiere pentru receptori. Acest fapt dă unitate întregii serii de povestiri. Autorul multiplică acelaşi arhetip, fie particularizându-l ca personaj cu nume fictiv, fie păstrând propriul nume, fie marcând un parcurs prin transformări succesive până la împlinirea unui destin. Procedând aşa, s-a gândit la menirea oricărui editor de carte ce descoperă, apără şi propagă tot ce e mai valoros.
Tehnica narativă este neobişnuită. Nu trama contează, ci experienţele cardinale ale personajelor înţelese ca realităţi şi esenţe şi nu ca simple fenomene. Această sublimare este rezultanta unor structuri psihice interne. În opoziţie, opacitatea coboară trăirea la nivel comun, fără niciun fior metafizic. Naraţiunile, realizate ca nişte „cicluri dinamice”, poartă permanent sugestii livreşti, diseminare a tot ceea ce a cucerit valoric civilizaţia de-a lungul mileniilor şi a contribuit la spiritualizarea fiinţei umane. Iubirea înseamnă, pentru cuplul Alex – Iulia, camiliana ieşire din serie, descătuşare „de jugul trufiei şi al existenţei în gri”, iar finalul tragic deşteaptă potenţele creatoare ce vor include mistuirile sufleteşti în „memoria afectivă a lumii” (Iulia Feier). Gândirea nonantropocentrică determină trăirea simpatetică a miracolului naturii, a extazului în faţa făpturilor necuvântătoare, tandre şi devotate, ce pot vindeca sufletul de presiunea momentului (Vila de sub colină). Greşelile umane pot oblitera afectul. Orice încrâncenare condamnă omul la singurătate şi regret. Rămâne doar speranţa că fluxul comunicării brusc întrerupt ar putea continua în eternitate ca taină de dincolo de moarte (Andreea ). Dialogurile interumane sunt obturate „de limite cognitive şi de imaginaţie” (Veleitarii ). Realităţi dramatice „i-au rupt [pe ţărani] de trecut şi i-au lipsit de poveste”. Restabilirea legăturii cu rădăcinile ar putea-o realiza cel care a parcurs un drum al izolării donquijoteşti, al ridiculizării, dar şi al îndârjirii de a absorbi lumina cărţii şi a încorpora în fiinţa-i taina, mitul şi imensitatea Câmpiei (Râpele galbene ).
Împletire între mărturisire directă şi ficţiune, creaţia lui Ion Nicolae Anghel este o carte atipică. Mărturisirile sunt numeroase şi vin din conştiinţa profesională a editorului, realizate printr-un „tu” impersonal ca în Glossa eminesciană, chiar dacă procedeul este ascuns, la nivel epic, prin intersectarea naratorilor: „Esenţialul e c-ai intermediat ivirea Cărţii în lume” sau „O să fii mijlocul prin care-o să birui agresivitatea şi nedreptatea, izvorâte din neştiinţă”. Scriitorul încifrează aceeaşi chemare în metaforă: „aşa ai procedat peste tot unde te-au dus paşii: ai sădit un pom şi-ai umplut o curte cu flori”.
Autorul diferenţiază lumea celor conştienţi de o lume superficială, adaptată imediatului, care pierde din vedere continuitatea şi perenitatea valorilor. Aceasta din urmă alcătuieşte, de fapt, „anotimpul grivanilor”, mare, dar nu ilimitat. Putem încheia cu meditaţia redactorului şi a scriitorului laolaltă: „Într-un anotimp când omenirea se «grivanizează» şi devine tot mai egoistă şi mai apucătoare, «grivanizarea» asta să fie, totuşi, limitată şi niciodată totală şi să mai existe o şansă şi o speranţă”. Toată-n tot, Iulia Feier şi alte povestiri din memorie de Ion Nicolae Anghel este un îndemn spre cutremurul interior al oricărui lector.
* Ion Nicolae Anghel, Iulia Feier şi alte povestiri din memorie , Editura Brumar, Timişoara, 2016