LECTURI PARALELE

Petru M. Haş

Ca un joc de-a iubirea şi moartea*

Un filozof aproape uitat, pentru că asta e soarta filosofilor să fie şi uitaţi, ce se mai ocupa cu erosul şi cu thanatosul, cu iubirea care ţine de moarte! Viaţa şi moartea au dat mult, şi mai dau de gândit multora. Un grec, Euripide, nici nu mai ştia ce să spună, astfel că s-a hotărât să le-ncurce un pic, zicând că poate nici nu se ştie, cine poate şti, poate că viaţa e moartea, de nu cumva moartea e viaţa. Ne pune în faţa acestor probleme, pentru că, iată, deducem şi ce sunt viaţa şi moartea: probleme; recentul debut editorial în ale poeziei, Metonimiile morţii , la Tracus Arte, al poetei Ligia Dan.

Este bine de ştiut că poezia se ocupă cu tropii, figurile de stil, de nu cumva, câteodată, tocmai acestea fac poezia, pentru ca, după aceea, să ne ocupăm noi de ele. Titlul, un pic şocant, al Ligiei Dan, de-ar fi să recurgem la un simplu silogism care ni se prezintă de la sine, sugerează că dacă poezia, doar poezia, are metonimii; atunci moartea, căreia i se atribuie metonimii, ce ar fi decât tot un fel de po-e-zi-e. În plus, n-am zice că nu posedă dumneaei-dânsa, mai cu seamă, o altă însuşire care dă farmec poeziei: misterul: „căci morţi sunt cei muriţi”. Cum adică?... Poate şi premoniţia morţii este în legătură cu metonimia.

Un text spre final aduce o umbră de ironie privind instituţia morţii: „Moartea s-a privatizat/ Serviciile funerare non-stop/ te asigură că/ se poate muri fără grijă, la orice oră” (Moartea s-a privatizat )

Dar Fără îndoială – fragmente – este pe tema morţii unei fiinţe foarte apropiate. Personajul a rămas în fotografii şi în vise: „O mai văd, uneori, râzând,/ La fel ca în poza pe care o am aşezată acum pe birou”. Fotografia devine obiect de frisoane: „Cu fiecare moarte înţeleg tot mai clar faptul că/ imobilitatea unui chip înrămat e înfricoşătoare”. Poemul care încheie culegerea debutantei este amplu şi complicat, ar merita o lectură aprofundată, dar nu e cazul acum: „piele udă de şoarece”; „sicriul neted ca un magnet”; „când aud ambulanţa/ şi mi se face greaţă...”; „Coada groasă de cal a morţii îmi înfundă gura”; „Îmi culeg nasul de pe jos şi mă joc cu el”; „Văd bine că pământul a devenit un teritoriu inamic/ plin de capcane,/ un canal cu toate capacele căscate în care cădem cu rândul”;... Incertitudinea este hipertrofiată: „pereţii se vor răsuci într-un sul strâns din care/ nu voi mai putea ieşi”. Şi iată cum, dintr-o sublim/ amuzantă superstiţie,omul apucă să bată-n lemn ca-n săptămâna mare: „Ba chiar, din eficacitate, mi-am montat o bucăţică de/ lemn la încheietura mâinii stângi/ şi o bat ca pe o toacă”. Poeta noastră este dreptace, altfel şi-ar fi montat lemnul la mâna dreaptă, ca să bată cu stânga. Multe femei taie pâinea cu mâna stângă.

Ligia Dan are vocaţia infernului: „Doamne cum clămpănim cu miile înghesuiţi în/ gamela morţii”. Semn că, precum în război sau la puşcărie, vom fi oferiţi la gamelă.

Conversaţia cu dispăruta este foarte meticuloasă: „Fii liniştită/ cartea ta de rugăciuni a ajuns la mine”. Urmează apoi imaginea „priveghiului”cu cortegiul de „zâmbete avariate”, „amabilităţi” şi „mucuri de ţigări”. Totul se petrecea în aprilie.

Caz unic în poezia românească, de la V. Cârlova până în prezent, având în vedere că Ienăchiţă Văcărescu era ceva mai blând, această straşnică Ligia Dan care ne îmbălsămează nitam-nisam în rachiul morţii.

Cartea metonomiilor începe cu poemul Orbii , ca să specificăm „In memoriam Alexandru Muşina”. Regretatul poet, teoretician, critic literar, maestru. Ce bine o mai duceam noi pe strada castelului, bând vodkă d-aia rusească cu ardei iute şi convorbind vrute şi nevrute. El s-a grăbit să plece. Noi am rămas tot aşa. Proşti; da' mulţi. Ligia Dan ne avertizează: „Chiar nu aţi înţeles, nici acum, că toate camerele casei voastre se vor goli,...”. Aşadar, să nu amintim că ne prăbuşim încet, lent şi elegant: „te balansezi în pantofii ce-ţi par acum/ mai mari cu un număr”.

Lăsând la o parte faptul că „Boala e oboseală”. Lăsând la cealaltă parte acareturile morţii, cartea cu Metonimiile se reţine, e o carte care merită recitită.

P.S. Scriam despre iubire şi moarte deoarece Ligiei Dan nu-i este străină în poemele sale, iubirea. Însă, începând cu titlul şocant, moartea pare să fi fost tema predilectă a cărţii de faţă. Cel puţin trei par a fi atitudinile faţă de moarte sau raportările la... Una gravă, alta detaşată şi una mai nelaîndemână, amuzată ca o comedie a morţii. Atitudinea sau raportarea acestei poete este de o gravitate împinsă adesea la limită, tradusă în indignare faţă de condiţia umană ce parcă n-ar vedea nici n-ar auzi nimic în legătură cu acest fenomen teribil ce n-ar trebui să se întâmple, dar totuşi se întâmplă. Iar buletinul meteorologic se arată amuzant de ploios şi, totuşi, matrimonial: „A început să plouă în patul nostru matrimonial./ Tot mai des fumăm sub averse”. (Avem un dormitor... )

* Ligia Dan, Metonimiile morţii, Tracus Arte, Bucureşti, 2015.