LECTURI PARALELE

Gheorghe Lazea

Nuanţele bucuriei*

Ovidiu Someşan, fost coleg de suferinţă cancelarială. Prieten discret, de nădejde, de discuţii pe variate teme. Poet, din vocaţie, filosof, dintr-o chemare a neliniştilor interioare, dascăl, mai mult din obligaţie. O obligaţie care devenise tot mai greu de purtat.

A avut curajul unei pensionări anticipate. Nu pentru a-şi petrece timpul stând cu burta la soare. Ci pentru a răspunde unei nevoi irepresibile, pe care mediul unei cancelarii de şcoală n-o favoriza. Trebuia să privească din interior locul în care se născuse, atât cu liniştile şi neliniştile lui, cât şi cu cele ale locului respectiv. Și, de atunci, priveşte Buteni-ul cu ochiul poetului, cu ochiul filosofului şi, parcă mai presus de aceştia, cu ochiul istoricului.

Ovidiu Someşan ştie foarte bine că orice om este un centrum mundi . Când acest om se statorniceşte undeva , acest undeva devine o veritabilă caput mundi , chiar dacă nu-i nici măcar Mica Romă a României. Și mai ştie foarte bine să evite capcanele alunecării într-un patriotism local fălos, în daco-patie, traco-manie ori proto-cronie. Rămâne lucid şi obiectiv, cum îi stă bine oricărui filosof autentic şi temperează, cu nuanţe, poetul din sine, cenzurându-i, când este cazul, propensiunile spre hiperbolizarea subiecului scriiturii sale, inevitabilul Buteni.

Ovidiu Someşan este un istoric adevărat. Un istoric care ştie unde să caute documentele necesare, care ştie să lucreze cu ele şi, mai ales, care ştie să le scoată la lumină secretele ascunse în amănunte care scapă altora. Citindu-i cărţile, poţi crede că privirea-i este blocată de şi pe dealul Șângioarei. Pentru cine n-a trecut pe la Buteni, dealul acesta nu prezintă nici o importanţă. Însă, dacă te hotărăşti să faci o simplă trecere prin zonă, nu se poate să nu ţi se impună privirii. Și unei minţi iscoditoare, deopotrivă. Prea a fost făcut de natură pentru a fi încununat de o fortificaţie, devenită în timp o dava dacică cu rol deloc de neglijat. Ptolemeu o remarcase şi îi da, aproape cu exactitate coordonatele geografice. Ovidiu Someşan o readuce în actualitate şi îi pune în lumină valoarea strategico-comercială prezentându-ne o serie de descoperiri arheologice din zona imediat inconjurătoare a anticei dave: Zeiţa de la Cuied, silexul de Iosăşel şi topoarele paleolitice cioplite-şlefuite din această valoroasă materie primă, tetradrahmele macedonene şi imitaţiile dacice găsite prin vecinătate. Toate acestea îi fac semne peste vremuri, iar Ovidiu Someşan devine mâna care traspune, cu siguranţă, aceste semne într-un arc al timpului – la un capăt al acestuia, Singidava dacică şi ptolemaică, la celălalt, actualul deal Șângioara. Devenit, „o parte anonimă de hotar”, consemnat în documente ale vremii în diferite grafii care încearcă „să acopere glasul autohtonilor”, toponimul Șângioarei devine pentru Ovidiu Someşan un argument forte: „numele Singidavei a rămas acasă”, iar „sfârşitul poveştii încalecă pe şaua bucuriei unui singur supravieţuitor”.

Natură interogativă profundă fiind, Ovidiu Someşan caută să alăture toponimului supravieţuitor măcar un localnic care să fi lăsat urme prin vremuri. Perseverent, îl găseşte – Singilachus , însoţitor şi rudă a generalului Plinthas din Sciţia, trimis în solie la curtea regelui hun Attila. Consemnat în Ambasadele lui Priscus, acest Singilachus nu este doar „primul român cu acte în regulă”, cum demonstrează cu temeinicie Ovidiu Someşan, ci, aş spune eu, chiar primul butincean cu carte de identitate în regulă. Căci, în vremuri tulburi cum erau cele ale lui Attila, când celebrele drumurile romane erau cel mult o amintire palidă, orice ambasadă trebuia călăuzită de un bun cunoscător al locurilor şi al bunelor maniere ale localnicilor. Prudent, Ovidiu Someşan nu se aruncă în braţele ispititoare ale ceritudinii. Pentru el, datele identitare ale lui Singilachus sunt, încă, prea puţine, „dar toate resorturile intuitive ne orientează către dava Singi, rostuită de milenii în apropierea noului centru de putere barbar spre care se îndrepta cu grăbire misteriosul mesager.” După o analiză amplă, trecându-ne prin cronicari bizantini şi prin Cântecul Nibelungilor , autorul ne pune în faţă concluzia la care a ajuns – „Vlachul Singi , cum ne îndeamnă topica modernă să-i spunem, a împrumutat denumirea localităţii natale, inaugurând simbioza dintre toponime şi antroponime cu mult înaintea primelor izvoare scrise româneşti”. Deloc forţată, concluzia aceasta s-ar putea să facă din neobservatul, pân-acum, Singi(v)lachus nu doar primul cetăţean de onoare al comunei Buteni, ci şi întâiul vlah consemnat într-un izvor scris de încredere, trăitor o vreme în ţinutul străbătut de Grisia lui Iordanes, adică de Crişul Alb atât de drag lui Ovidiu Someşan.

Purtându-ne printre pecenegii şi cumanii care-au bătut şi ei la porţile prisăcilor din Ţara Crişului Alb, potolindu-ne apoi setea cu apa tămăduitoare a izvorului de la Mocrea, istoricul din Someşan ne spune, ca un filosof hâtru, că „viaţa este alcătuită din amănunte, (însă) acestea pot răsturna uneori cele mai înrădăcinate păreri”. Cu alte cuvintem pietrele s-ar putea să se petreacă prin timpuri, Apa însă va rămâne!

Nu pot să nu-l îndrăgesc pe „bolându ” Vasile Doncea care, „în loc să se facă şi el beceag”, cum ar fi vrut „baba-i dârză”, s-a dus la Alba Iulia, să-şi dea votul lui şi-al butincenilor pentru Unirea cea Mare. Dar mă bucur să-l re-cunosc pe Ovidiu Someşan, destul de bolând ca să facă dintr-o istorie locală, prin definiţie de interes limitat, o istorie fermecător scrisă – poetul e de vină! – şi cu concluzii clare, care pot avea efecte cu bătaie lungă – aici, vina-i a filosofului care filtreză apa izvoarelor , reţine amănuntele, aparent neimportante, şi le (re)interpretează cu mijloacele istoricului. Și, astfel, poetul, filosoful şi istoricul unindu-şi eforturile, ne poartă prin 124 de pagini, de la antica Singidava la Buteni-ul de azi, oferindu-ne nu „vulpea lu' Coşut”, ci o carte deosebită, în care nuanţele produc bucurii , lectura interogaţii iar documentaţia vastă, de la sfârşitul fiecărei secvenţe, invitaţii !

* Ovidiu Someşan, Bucuria nuanţelor , Editura Geto-dacii, Bucureşti, 2016