LECTURI PARALELE

Mircea M. Pop

Secvenţe literare germane

Cartea „Despre conştiinţa filosofică” a lui Lucian Blaga în germană

După ce în anul 2013 a tradus Cunoaşterea luciferică , în 2014, Eonul dogmatic , în 2015, Censura transcendentă a lui Lucian Blaga în germană, deci a realizat în doar trei ani traducerea integrală a Trilogiei cunoaşterii , profesorul universitar dr. Rainer Schubert (născut în 1948 la Viena, fost director al Forumului Cultural Austriac din Bucureşti între anii 1999-2007 şi profesor de filosofie o perioadă şi la Cluj) traduce acum Despre conştiinţa filosofică * , carte apărută cu sprijinul financiar al Institutului Cultural Român din Bucureşti. Aceasta fiindcă, de fapt, în Trilogia cunoaşterii este inclusă drept introducere.

De semnalat faptul că această carte apare drept volumul 31 din cadrul seriei Forum: Rumänien , editat de Thede Kahl şi Larisa Schippel la editura ştiinţică Frank & Timme din Berlin, unde a apărut, de altfel, şi traducerea Cenzurei transcendente .

Potrivit „Anexei editoriale” la Testamentul filosofic al lui Blaga (25 iulie 1959), această Trilogie a cunoaşterii este precedată de lucrarea Despre conştiinţa filosofică , manuscris dactilografiat, care a constituit cursul ţinut la Universitatea din Cluj în anul 1947.

Şi de această dată harnicul profesor austriac publică o amplă şi convingătoare introducere, modest intitulată Cuvânt înainte al tra­du­cătorului (pp. 7-27).

Pentru Blaga – constată traducătorul – miezul filosofiei este metafizica: „În creaţia metafizică noi vedem aşadar însăşi încoronarea gândirii filosofice. Nu vom ocoli nici o osteneală pentru a pleda în favoarea unei asemenea aprecieri. Metafizicianul este autorul unei lumi. Un filosof care nu ţine să devină autorul unei lumi îşi suspendă vocaţia; el poate fi orice, chiar un genial gânditor câteodată, dar rămâne un adept al neîmplinirii. Lumea unui metafizician este în primul rând o lume a sa; datorită adâncimii şi măreţiei viziunii, datorită argumentului şi câteodată datorită datorită sugestiei proprii cuvântului ce ştie săl aleagă, metafizicianul are are însă posibilitatea de a-şi impune şi altor muritori lumea sa” (p. 42).

Dacă pentru neopozitivism metafizica era „noţiu­ne născocită ”, iar Wittgenstein vorbea despre o „proeminenţă” sau „umflătură” pe care metafizica a luat-o în fuga spre graniţa limbii, de-a lungul timpului, dacă Gilbert Ryle sub „spirit” înţelege doar o metaforă rău aleasă, dacă Heidegger crede că metafizica este la capăt şi înlocuită prin cibernetică, iar Karl Marx arată că filosofia să interpreteze în loc să schimbe, traducătorul crede că „metafizica este în pericolul acut de a deveni un caz pentru psihoterapie” (p. 9).

Spaţialitatea gândirii este o temă centrală nu doar pentru filosofie, ci şi pentru psihologia personalităţii (prin Wolfgang Metzger) şi antropologie (prin Arnold Gehlen), precum şi Sigmund Freud – constată autorul prefeţei. De fapt chiar şi traducătorul în 1995 în lucrarea sa:

„Ce înseamnă să te orientezi în gândire? O tratare creştino-fi­losofică”, fără a avea atunci idee despre filosofia lui Blaga, se ocupă într-un mod similar de problemă.

În cazul filosofiei, spre deosebire de ştiinţă, „înălţimea” şi „adâncimea” ideilor nu sunt legate de faptul de a fi „adevărate”, fiindcă este vorba despre rezonanţele sufleteşti create reprezentării înseşi.

În ultimul capitol al introducerii, „Blaga ca filosof şi Blaga ca poet” (pp. 19-22) cercetătorul din Austria ajunge la concluzia că Blaga este ambele în unul şi acelaşi, dar că, deşi e deopotrivă filosof şi poet, ştie să distingă pe una de cealaltă (p. 231).

Pentru Blaga filosofia este însemnată printr-un înalt grad de „impersonal” (p. 230).

Filosoful austriac consideră că Blaga în Trilogia cunoaşterii exercită „o teorie existenţială a cunoaşterii”, aşa încât el aparţine „aceluiaşi câmp stilistic ca Heidegger, diferenţiindu-se de acesta pentru faptul că el face teoria cunoaşterii şi nu ontologie” (p. 21).

Dacă avem în vedere „Despre conştiinţa filosofică” şi suplimentul „Experimentul şi spiritual matematic”, putem vorbi despre o „pentalogie” şi nu despre o „trilogie” a cunoaşterii – consideră, pe drept, traducătorul (p.12).

De consemnat faptul că şi această lucrare blagiană urmează a fi tradusă de către harnicul traducător şi comentator din Austria.

Pe stada Mântuleasa în tiraj de masă

Recent s-a reeditat ampla nuvelă Pe strada Mântuleasa ** a lui Mircea Eliade în traducerea lui Edith Horowitz-Silbermann din Bucovina.

Autorul ne poartă în Bucureştiul primelor decenii ale secolului douăzeci, într-o atmosferă plină de poezie şi totodată de magie. Naratorul este Zaharia Fărâmă (nume simbolic, iubitor de amă­nunte) şi pornind de la un fapt banal – el a fost cincisprezece ani director al şcolii de pe Mântuleasa – îl caută pe un fost elev de-al său, maiorul M.A.I. Vasile I. Borza, despre care află că s-a mutat recent în cartier. El ajunge în ghearele securităţii comuniste, este luat pe sus, purtat din interogatoriu în interogatoriu, audiat mai întotdeauna de alţi indivizi, reţinut şi pus să aştearnă pe hârtie tot ce ştie.

Întâmplările verosimile se interferează cu cele neverosimile, relata­rea este făcută într-un mod derutant, Fărâmă însuşi recunoaşte: „...când lucrurile nu sunt povestite aşa cum trebuie, uneori par confuze şi une­le amănunte par că ar contrazice întregul ” (s.n.), (p. 138).

Astfel, săgeata trasă cu arcul de Lixandru nu mai vine înapoi iar unii elevi caută prin subterane „semne” ale „celuilalt tărâm”, ştiute numai de ei, pentru ca apoi, înotând în apa dintr-o pivniţă, să pretindă că au văzut ceva „ca o lumină mare de tot”, „ca o peşteră de diamant” luminată de mii de făclii.

Iozi, fiul rabinului, şi-a luat rămas bun de la prieteni şi a coborât în acea peşteră, rămânând pentru totdeauna acolo.

După mulţi ani, Oana visează peştera minunată, deşi nu auzise nimic despre experienţele băieţilor. Visul ei, care nu cunoştea obiceiul românesc de a azvârli coji de ouă roşii în apă, spre a da de veste „blajinilor” de sosirea Paştilor, rezumă credinţa în existenţa unei lumi subpământene, un fel de „insulă a preafericiţilor”, ai cărei locuitori, bla­jinii, trăiesc încă în Vechiul Testament. Actul erotic al voinicăi Oana, de 2,40 m, cu un taur ne duce cu gândul la mitologia greacă.

„Personajele sînt arhei şi existenţa lor se încadrează în tipare transistorice; istoria e absorbită de mitologie” afirmă Dumitru Micu (în vol. Scriitori români , Bucureşti, Editura ştiinţifică şi enciclopedică, 1978, p. 207).

Sintetizând, Eugen Simion [în Dicţionarul scriitorilor români (D-L), editat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Bucureşti, Edi­tura Fundaţiei Culturale Române, 1998, p. 211] crede că a povesti înseamnă pentru Eliade:

a) a prelungi într-o existenţă profană întâmplările mari narate de mituri,

b) a apăra individul de „teroarea istoriei”.

O primă caracteristică a personajelor sale – crede E. Simion – ar consta în faptul că indivizi comuni intră fără voia lor în situaţii anormale şi, în faţa tuturor evidenţelor, continuă să creadă în normalitatea, în coerenţa existenţei.

Securitatea urmărea oricum substratul celor relatate de inocentul Fărâmă, fiindcă în pădurea de la Pasărea fusese îngropată în toamna anului 1939 o parte din tezaurul polonez iar Economu (nume ales simbolic), subsecretar de stat de la Interne, care plănuise să-l dezgroape şi să-l ducă acasă se sinucide în biroul său când află că a fost descoperit. Apoi ministrul Anca Vogel este şi ea schimbată din funcţie.

O nuvelă complexă şi completă, împletire de realitate şi mit, de vis şi trăire autentică, totul fiind redat palpitant, cu uşoară tentă poliţistă.

„Pe strada Mântuleasa poate fi citită ca o fabulă a fabulei, ca o lungă metaforă despre naşterea naraţiunii. Există, întâi, un număr mare de simboluri, imagini ce sugerează dificultatea de a scrie. „Fărâmă fabulează uşor, dar scrie greu” afirmă Eugen Simion (în Postfaţa sa la Mircea Eliade Integrala prozei fantastice , vol. III, Iaşi, Editura Moldova, 1994, p. 336).

Şi mai departe: „Pe strada Mântuleasa este o scriere complexă, cu mai multe nivele epice, o capodoperă de limbaj aluziv” (idem, p. 339).

În concluzie, nuvela de faţă este o măiastră pendulare între rostirea din 1001 de nopţi şi atmosfera apăsătoare din proza lui Kafka.

* Lucian Blaga, Über das philosophische Bewusstsein. Aus dem Rumän ischen übersetzt von Rainer Schubert, Frank & Timme GmbH, Verlag für wissenschaftliche Literatur, Berlin, 2016, 265 p.

**Mircea Eliade, Auf der Mântuleasa-Straße . Aus dem Rumänischen von Edith Horowitz-Silbermann, Suhrkamp Verlag, Berlin, 2016, 167 p.