POEZIE

Teodor Roşu

poet, Arad

Desfrîu

O femeie cu sufletul cantonat în priviri

o cutie a milei depozitara secretelor noastre intime

un rîu care-şi înghite, în doze mici, peştii

un cartof instigînd la revoltă

cetăţenii oneşti ai cartierelor mărginaşe

pîinea – o prezenţă vie

chiar şi pe masa săracului abrutizat

de alcool

un petec de cer

în mansarda artistului plastic

o sticlă cu vin păstrată-n şifonierul iubitei

pentru vremuri mai bune

un tanc dezafectat în curtea bisericii

un cîine în pielea căruia

visez să mă pot strecura într-o zi

o ploaie în urma căreia nu mai rămîne

nimic de dres

vin să-mi lumineze periodic existenţa

surîsul mecanic  

Voce

Fără ziduri

care văd şi aud totul

fără lămpi care ţi se insinuează în ochi

fără savanţi

dornici să-ţi ghicească viitorul

în măruntaie

fără bocitoare

amplasate, strategic, în tindă

cu mult chiar înainte de a te naşte

fără bătăi amicale pe spate

care te dărîmă

te bagă-n pămînt