RESTITUIRI

Francisc Vinganu

(1938-2004) poet, născut în Vinga, învăţător în Curtici, a fost unul dintre cei mai iubiţi şi talentaţi poeţi arădeni din ultimele decenii

Desen de pace*

Copiii au desenat pe nisip

oraşul trenurilor.

Pe fiecare vagon

în care au închis un porumbel

au scris un nume de ţară.

Cu roţi de gînduri

au dat drumul trenurilor

în toate colţurile lumii.

Cod

Soarele

seceră iarba ploii

crescută în anotimpul dragostei

dintre doi nori

şi adună lumina

la rădăcinile lumii.

Eu reazăm drumurile cîmpiei

înmiresmate de rod,

mă uit în urmă

şi ceasul

a îmbătrînit în mine

cu încă un ceas.

Azi toate lucrurile

Azi toate lucrurile

sînt vopsite în voi

Îmbrăcat în vise de sărbătoare

la un colţ de amiază.

Te aştept, să vii

Cu sărutul învăţat

pe de rost

într-un decor

în care orele

au desenat căldura,

vertical.

Mă ascund de alfabetul ars

Mă ascund de alfabetul ars

de atîtea plecări şi întoarceri

ca să-ţi ascult paşii de ulcior

creionînd pămîntul a Fata Morgana

şi mă închin ţie

cu toate rugăciunile albe

din frunze

şi vîntul adulmecă liniştea

noaptea răsturnată peste stele

şi sărutul de fluture

cu pofta de şarpe rotind

discul fierbinte al sînilor tăi

dar n-am să pot trăi

ocrotit de tăcere

de aceea revino

şi am să te ascund în mine

de anotimpuri sub cer.

Nera

Împrumută-mi câteva stele

din constelaţia iubirii

cu care să-mi răscumpăr somnul,

şi liniştea imaginaţiei

pierdută prin univers.

Legat cu luceafărul la ochi

traversez întunericul

buzelor tale,

iar dimineaţa

pun noaptea

semn de vise,

gîndurilor.

Sărutul mîinii

cu care încerci să acoperi

soarele sînilor

privit de ziua ochilor mei,

Nero!

Paşii spiralei

În fiecare noapte

îmbătrînesc c-un luceafăr

şi cîteva momente de iubire.

Dimineaţa sar în adîncul luminii

perii haina de cuvinte şi îmbrăţişări

mătur paşii obosiţi din cameră,

încalţ pantofii

surzi de drum,

vînaţi din pădure

şi mîn spre mîine.

În fiecare zi

îmbătrînesc c-un soare.

Evoluţie

Am furat paşii

din scalda de olar

a vremii

tot fugind

pînă cînd timpul

a strigat din oglinda lui

OMULE!

Am oprit fuga

în două picioare

cu braţele încrucişate sfidător

cu ecou,

din care am cules eul

anotimpurilor

devenit punctul meu!

* Poeme inedite, din 1969, oferite revistei „Arca” de ing. Ioan Rancov din Vinga. Îi mulţumim!