POEZIE
Nicolaie Nica
poet, Beiuş
O undă de mister
Nu mi-am dorit măririle terestre,
ci doar să am în suflet câmpuri de brânduşi
să-mi bată tainic luna în ferestre
la casa-mi primitoare mereu deschise uşi.
Nu mi-am dorit averea strânsă-n pungă
ci sufletul să-mi fie-mpodobit,
să-mi fie traiul liniştit, nu viaţa lungă,
în buzunare altruism şi-un trup
de binefaceri ostenit.
Nu mi-am dorit să plictisesc pământul,
ci-un vin spumant să beau cu tata-n cer;
am vrut întotdeauna să îmi respect cuvântul
şi să-mi păstrez în zâmbet o undă de mister.
Vămile din mine
Vămile din mine nu pierd
din vedere nici cuvintele mele,
dar cenzorul s-a mutat
în alt suflet,
de aceea pot rosti cuvintele
fără nicio oprelişte.
La graniţele cerului se vămuiesc,
însă, suflete, nu cuvinte
şi atunci stau şi mă întreb:
cine ar putea vâna rândunica
pe când se întoarce la cuib
să-şi hrănească puii?…
În cenuşa iluziilor
Mi-am răvăşit sufletul
ca pe un dulap în care îţi cauţi
o cămaşă neîmbrăcată demult...
Te-am zărit în prea vechi amintiri
şi te-am privit, o vreme, pitulat
în spatele inimii, ca pe o nălucă
ce trecuse linia orizontului
şi care era imposibil de atins
pentru că ea nu exista decât
în cenuşa iluziilor mele.
În capitala înţelepciunii
M-am încumetat să public
prima mea carte
când aveam tâmplele ninse
şi când am simţit că am
ajuns în capitala înţelepciunii.
Dar câte, oare, inimi stinse,
aprins-au iar, încet, tăciunii
la-ndemnul fiicei lui Priam?...
Eu ştiu răspunsul, pot să jur:
nu am crezut măcar o dată
că inima unui înţelept
poate să ardă ca aceea
a unui adolescent pur...