ARTE VIZUALE
Carmen Neamţu
eseisă, Arad
Vai, ce mult mă\ te iubesc!
Spectacolul „Disputa” de Pierre de Marivaux; Coproducţie a Teatrului Nottara şi a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad; Regia: Vlad Massaci; Distribuţia: Isabela Neamţu, Zoltan Lovas, Călin Stanciu, Anca Bejenaru, Cecilia Donat, Alex Mărgineanu, Cristina Juncu, Răzvan Bănică; Muzica: Vlaicu Golcea; Scenografia: Iuliana Vîlsan; Traducerea: Doru Mareş; Coregrafia: Florin Fieroiu; Light-design: Lucian Moga
În Disputa de la 1744 a scriitorului Pierre de Marivaux găsim un prinț care izolează, încă de la naştere, patru copii. Lăsați în grija dădacei la vârsta descoperirii erotismului, cu toții servesc experimentului: care gen este mai predispus la infidelitate şi nestatornicie?
Regizorul Vlad Massaci descoperă prospețimea lui Marivaux în 2018, îmbrăcându-l cu simboluri\trimiteri inteligente, neplictisitoare pentru spectatorul actual. Asistăm la o analiză a iubirii cu funcție ambivalentă: care îl izolează pe tânăr de lume şi îl scoate din sine, pentru a-l proiecta în celălalt. Iată cum expresia lui Marivaux (considerată nepotrivită la 1744!) – tomber amoureaux – a cădea îndrăgostit; a se îndrăgosti – este „studiată” minuțios, cu umor. Cele două cupluri Eglé – Azor (Cecilia Donat – Alex Mărgineanu) şi Adine – Mesrin (Cristina Juncu – Răzvan Bănică) sunt adorabile în jocul lor nuanțat despre descoperirea celuilalt, a felului cum te percepi în relația cu el, dar şi cu propria sexualitate. De la iubirea de sine – „îmi voi petrece toată viața admirându-mă; vaaai ce mult mă iubesc!” – la „tot vazându-ne nu vom mai fi fermecători, ne vom plictisi şi vom deveni urâți” – jocul fluturilor în stomac e adorabil, năvalnic, mereu surprinzător. Actorii reuşesc o gamă distinctă de trăiri autentice, când cruzi, când joviali, când în competiție, când speriați de ce li se întâmplă. Ei descoperă împreună cu publicul că Paradisul (dar şi Infernul instabilității) e în celălalt. Că poți fi „uau” şi poți în acelaşi timp să alegi calea cea mai comodă pentru tine.
O oră şi 20 de minute de foarte bună calitate, cu decor şi costume reuşite, care surprind (semnate de Iuliana Vîlsan) şi muzică special creată pentru spectacol de Vlaicu Golcea. Marivaux-ul de secol 18 răzbate în montare prin finalul moralizator (acela că suntem mai mult decât corp, carne, porc de trup) şi imaginea de fundal, tabloul gen Claude Lorrain (1600-1682), întruchipare a fericirii intangible şi a serbărilor galante.
Regizorul Vlad Massaci îmbogățeşte textul cu trimiteri simbolice. Ce cauți în celălalt e ceva care să te completeze? Deloc întâmplător scena e plină de sfere transparente, figura perfecta, yin şi yang împreună. Apoi, nenumăratele plonjeuri în apă ale personajelor (bazinul din scenă – ca o întoarcere la origini şi a-ți regăsi obârşia, energia inconştientă, puterile sufletului – Vezi Jean Chevalier şi Alain Gheerbrant, Dicționar de simboluri, vol. 1, Editura Artemis, 1994, pp.107-116), dar şi trimiterile la oglindire (în luciul apei, precum Narcis) şi în portretul celuilalt (sau în oglinda propriu-zisă) sunt atent integrate în montare.
Teatrul Clasic Ioan Slavici din Arad se află la prima colaborare cu un teatru important din Bucureşti, Nottara deschizând în anii anteriori o serie de producții, în acest regim de coproducție, cu Teatrul din Buzău sau cu cel din Braşov. O colaborare care se dovedeşte de bun augur şi de bun-gust.
Regizorul Vlad Massaci îmbogăţeşte textul de secol 18 cu trimiteri simbolice: apa, oglinda, sfera.