LECTURI PARALELE

Christian Tămaş
prozator, traducător, Iaşi

O renaştere prin suferinţă[1]

Poet, critic literar, romancier şi traducător înzestrat, Sonia Elvireanu vine în faţa cititorilor cu un nou volum de versuri, intitulat Cântecul mării în umbra cocorului ce reprezintă o căutare şi o regăsire, în acelaşi timp: o căutare a frumosului ascuns în clipa care trece – replica faustiană a lui Goethe – şi o regăsire a liniştii minţii şi a sufletului, îndepărtate amândouă de „lumea dezlănţuită”, în mijlocul unei naturi trecute prin filtrul memoriei afective şi preschimbate, astfel, într‑un creuzet intim al renaşterii sinelui:

„desculţe,/ razele lunii// pe nisipul/ deşertului,// despovărate/ de treceri,// descântă/ răsăritul,// pe tâmplele/ lumii,// o boare/ de minuni.” (pag. 13)

Chiar dacă pictează în cuvinte cu tuşe viguroase, dar, în acelaşi timp, încărcate de o sensibilitate şi de o profunzime aparte, poeta transcende primul nivel de semnificare, alunecând într‑o hermeneutică subtilă, unde marea şi cocorul se intercondiţionează simbolic. La fel ca în Extremul Orient, cocorul planează peste o mare schimbătoare, înainte răscolită de vânt, dar liniştită acum, care „smălţuieşte/ zarea în verde”, în timp ce

„valurile/ îşi murmură frumuseţea/ undelor verzi” (pag. 15).

Suflet plecat dintre noi într‑o lume mai bună şi revenit pentru a aduce alinare celor dragi, ca în legendele japoneze, călăuză a sufletelor spre lumea de dincolo, dar şi Pasăre Phoenix, ca la vechii egipteni, sau far al celor rătăciţi care‑şi caută drumul spre casă, ca la celţii pre‑creştini, cocorul Soniei Elvireanu constituie un simbol al păcii interioare regăsite sau, dacă nu pe deplin, măcar năzuite, pentru că el

„în zare,/ [...]cu aripile/ întinse/ desface/ noaptea, iar cerul/ îi cerne/ lumina/ în aripi” (pag. 12).

Între cocor şi mare, nisipul vine să întregească o arhitectură triadică. Nisipul ca „deşert” care poartă întipărite „urmele arse/ ale cocorului” (pag. 15), ca reprezentare a eternei treceri:

„în nisipuri/ marea/ se sparge,// pe tâmplele mele/ fluieră/ timpul” (pag. 18),

dar şi ca Tablă a sorţii (al‑Lawh al‑Mahfuz – cartea unde sunt înscrise toate cele întâmplate şi toate cele ce urmează să se întâmple), păstrată, potrivit tradiţiei arabo‑islamice, în cel de al nouălea cer, o tablă pe care

„arunci/ numerele/ [...]”, iar „vântul duce/ spre mare/ numărul tainic,/ cifra destinului,/ legănată/ de valuri” (pag. 31).

Coborând parcă din gravurile lui Hokusai, marea şi cocorul Soniei Elvireanu constituie, prin simbolismul lor, axa în jurul căreia trăirile şi gândurile prind contur, dând naştere unui carusel de tablouri, aparent disparate, care ni se perindă caleidoscopic pe dinaintea ochilor:

„fulguie/ peste privirile// stinse/ de aşteptare,// acolo,/ departe,// în Siberia îngheţată,/se aşterne uitarea” (pag.76);

„snopi de grâu/ pe miriştea verii,// cornul lunii retează/ spicele coapte,// pe câmpul încins,// ţarina zvâcneşte în tălpi/ şi cerul în piept,// sfarmă furtuna/ ca olarul argila,// în zori,/ se înalţă la cer// smerenia omului,/ pământului” (pag. 66).

Marea, nisipul, ţinuturile îngheţate, pâraiele şi câmpurile verzi sau cele acoperite de holde aurii jalonează în versurile Soniei Elvireanu tot atâtea geografii interioare care, puse în versuri esenţiale şi acordate într‑o simfonie a culorilor, reprezintă, până la urmă, o transmutaţie, o trecere de la nigredo la albedo, o evadare a sufletului din pustiurile aride şi Siberiile purgatoriale pline de tristeţi, regrete şi melancolii ale unei inexorabile pierderi:

„uită‑te/ peste umăr// sunt/ umbra ta albă” (pag. 106); „umbra ta// tăcere şi noapte,/ e casa mea” (pag. 109)

şi o întoarcere convalescentă la viaţă:

„marea/ adie spre mine/ răsăritul/ din apele sale,// gleznele‑mi/ tremură/ în valurile/ dimineţii,// negreala din inimă/ mi se spulberă,/ ca un văl ridicat/ de boarea din larg,// în zare,/ cocorul/ cu aripile întinse/ în scânteierile răsăritului” (pag. 121).

O evadare şi, în acelaşi timp, o renaştere prin suferinţă.

[1] Sonia Elvireanu, Cântecul mării în umbra cocorului, Editura Ars Longa, Iaşi, 2020